“Tolle, lege – Ia şi citeşte”- rubrica cititorului de carte şi presă veche –
6.
Cassiu Maniu „Cultura conştiinţei”, Braşov, Tipografia A. Mureşan: Branisce&Comp. 1914, [VIII], 158 p., 24 cm.În zorii izbucnirii Primului Război Mondial, atunci când tensiunile dintre marile puteri ale lumii se acutizaseră pe fondul unor dispute de ordin naţional şi teritorial, în limitele geografice ale spaţiul locuit de români, maghiari şi germani din Transilvania, vedea lumina tiparului o carte de înaltă ţinută, semnată de profesorul dr. Cassiu Maniu, fratele marelui om politic, Iuliu Maniu. Momentul apariţiei cărţii este unul providenţial, căci din lectura ei răzbesc căutările şi frământările omului la începutul secolului al XX-lea.
Prefaţa cărţii a fost semnată chiar de Iuliu Maniu care, în scurta sa introducere, sublinia nevoia sufletului uman de a se «alimenta» cu gânduri pozitive: „Nimic nu este mai primejdios pentru întregirea sufletească şi trupească şi chiar pentru dezvoltarea fizică a omului, decât gândirea necontrolată şi needucată. Ocupaţiunea nobilă a sufletului şi gândirile frumoase dau o putere osebită de tensiune şi expansiune. Ele înviorează cele mai întunecoase zile şi deschid luminişuri nesperate chiar şi între cele mai negre sbuciumări sufleteşti, arătând, noi orizonturi şi surprinzătoare perspective.”
„Cultura conştiinţei” este o carte de etică şi de filozofie care propune cititorului să ia aminte la marile provocări ale vieţii, cultivându-şi puterile spirituale ale sufletului uman. Discursul este presărat cu mici capitole: Gustul bun, Simţul divin, Sentimentele mari, Concepţiunea de viaţă, Sublimul în bine, adevăr şi frumos, Conştiinţa puternică, Conştiinţa deteriorată, Spiritualizarea conştiinţei, Conştiinţa decăzută, Lumina divină în artă, Conştiinţa omeniei, Conştiinţa naţiunei, ş.a.
Invitaţia la lecturarea ei nu poate trece de îndemnul lui Iuliu Maniu: „Cultivarea şi purificarea conştiinţei – poate întocmai ca şi studierea acestei lucrări – nu va fi uşoară, dar am credinţa, că oricât de grea ar fi, se va renumera prin ea însăşi, tot aşa, precum răsplăteşte culmea dealului osteneala celui ce l-a urcat, prin vederea splendidă, ce oferă.”
Iar, mai apoi, în paginile cărţii, autorul ne descoperă pas cu pas, importanţa cultivării propriei conştiinţe în a fi roditori pentru societatea în care trăim:
„Principiul de viaţă al spiritului este cunoaşterea, ceea ce dovedit este chiar prin simţiri, cari toate servesc un singur scop: cunoaşterei mediului în care ne mişcăm şi trăim, prin ajutorul vederii, auzului, pipăirei, mirosului, gustului. Tot aşa trebuie înarmată conştiinţa cu simţiri spirituale şi sufleteşti, pentru a cunoaşte mediul spiritual-sufletesc, care îl înconjură în mod vizibil sau în chip nevăzut. Prin urmare, o conştiinţă trebuie să se folosească de mijloacele superioare ale spiritului, precum se foloseşte de simţirile trupului în faţa problemei lumei fizice.
O conştiinţă atunci e luminată, când ea se deprinde neclintit în a-şi fixa munca asupra lucrurilor trebuitoare echilibrului şi înălţării sale spirituale.”
Text şi fotografie: Silviu Sana
Bibliotecar – Colecţii Speciale
Cassiu Maniu „Cultura conştiinţei”, Braşov, Tipografia A. Mureşan: Branisce&Comp. 1914, [VIII], 158 p., 24 cm.În zorii izbucnirii Primului Război Mondial, atunci când tensiunile dintre marile puteri ale lumii se acutizaseră pe fondul unor dispute de ordin naţional şi teritorial, în limitele geografice ale spaţiul locuit de români, maghiari şi germani din Transilvania, vedea lumina tiparului o carte de înaltă ţinută, semnată de profesorul dr. Cassiu Maniu, fratele marelui om politic, Iuliu Maniu. Momentul apariţiei cărţii este unul providenţial, căci din lectura ei răzbesc căutările şi frământările omului la începutul secolului al XX-lea.
Prefaţa cărţii a fost semnată chiar de Iuliu Maniu care, în scurta sa introducere, sublinia nevoia sufletului uman de a se «alimenta» cu gânduri pozitive: „Nimic nu este mai primejdios pentru întregirea sufletească şi trupească şi chiar pentru dezvoltarea fizică a omului, decât gândirea necontrolată şi needucată. Ocupaţiunea nobilă a sufletului şi gândirile frumoase dau o putere osebită de tensiune şi expansiune. Ele înviorează cele mai întunecoase zile şi deschid luminişuri nesperate chiar şi între cele mai negre sbuciumări sufleteşti, arătând, noi orizonturi şi surprinzătoare perspective.”
„Cultura conştiinţei” este o carte de etică şi de filozofie care propune cititorului să ia aminte la marile provocări ale vieţii, cultivându-şi puterile spirituale ale sufletului uman. Discursul este presărat cu mici capitole: Gustul bun, Simţul divin, Sentimentele mari, Concepţiunea de viaţă, Sublimul în bine, adevăr şi frumos, Conştiinţa puternică, Conştiinţa deteriorată, Spiritualizarea conştiinţei, Conştiinţa decăzută, Lumina divină în artă, Conştiinţa omeniei, Conştiinţa naţiunei, ş.a.
Invitaţia la lecturarea ei nu poate trece de îndemnul lui Iuliu Maniu: „Cultivarea şi purificarea conştiinţei – poate întocmai ca şi studierea acestei lucrări – nu va fi uşoară, dar am credinţa, că oricât de grea ar fi, se va renumera prin ea însăşi, tot aşa, precum răsplăteşte culmea dealului osteneala celui ce l-a urcat, prin vederea splendidă, ce oferă.”
Iar, mai apoi, în paginile cărţii, autorul ne descoperă pas cu pas, importanţa cultivării propriei conştiinţe în a fi roditori pentru societatea în care trăim:
„Principiul de viaţă al spiritului este cunoaşterea, ceea ce dovedit este chiar prin simţiri, cari toate servesc un singur scop: cunoaşterei mediului în care ne mişcăm şi trăim, prin ajutorul vederii, auzului, pipăirei, mirosului, gustului. Tot aşa trebuie înarmată conştiinţa cu simţiri spirituale şi sufleteşti, pentru a cunoaşte mediul spiritual-sufletesc, care îl înconjură în mod vizibil sau în chip nevăzut. Prin urmare, o conştiinţă trebuie să se folosească de mijloacele superioare ale spiritului, precum se foloseşte de simţirile trupului în faţa problemei lumei fizice.
O conştiinţă atunci e luminată, când ea se deprinde neclintit în a-şi fixa munca asupra lucrurilor trebuitoare echilibrului şi înălţării sale spirituale.”
Text şi fotografie: Silviu Sana
Bibliotecar – Colecţii Speciale
