27 iunie 2012

Roland Barthes – Gradul zero al scriiturii


„Literatura (…) este percepută ca un limbaj consistent,
profund, plin de secrete,  oferit dopotrivă ca vis şi ca ameninţare.”
( Roland Barthes, Gradul zero al scriiturii, p. 51.)

       Editura Univers aduce în atenţia publicului francofil (şi nu numai) volumul lui Roland Barthes, Romanul scriiturii. Antologie, colecţia Studii, Bucureşti, 1987, 380 pagini, format duodecimo (20x13 cm), selecţie de texte şi traducere de Adriana Babeţi şi Delia Şepeţean-Vasiliu, Prefaţă de Adriana Babeţi, Postfaţă de Delia Şepeţean-Vasiliu.

          Lucrarea cuprinde paisprezece capitole, reunind cele mai importante studii şi eseuri critice din cele mai cunoscute volume ale scriitorului – printre care regăsim Gradul zero al scriiturii, Eseuri critice, Critică şi adevăr, S⁄Z, Noi eseuri critice, Plăcerea textului, Camera luminoasă ş.a., cu teme diverse: scriitura romanului, limbajul acestuia, mitologie, interpretare de text, ştiinţă, diverşi scriitori francezi şi stilul lor de scriitură, teorie literară, iubirea etc. Acestora li se adaugă o Prefaţă de Adriana Babeţi, un capitol post-prefaţator intitulat Note despre A.Gide şi Jurnalul său – primul text publicat al lui Roland Barthes, încredinţat de autor în ideea realizării prezentei antologii –, Postfaţa Deliei Şepeţean-Vasiliu – Aventura unui cititor fericit, o anexă Opera omnia (până în 1987 – anul apariţiei prezentului volum) şi  Bibliografie, cuprinzând cărţi şi reviste consacrate autorului.

          Roland Barthes, (n. 12 noiembrie 1915, Cherbourg, Manche, Franța - d. 26 martie 1980, Paris, Franța) – eseist, critic, filosof și teoretician al literaturii, semiolog francez. A fost unul dintre principalii animatori ai mișcării structuraliste și ai semioticii franceze.           
          Fiu al lui Louis Barthes și al Henriettei (născută Binger), Roland Barthes s-a născut la Cherbourg, (Manche), la 12 noiembrie 1915. La vârsta de aproape un an, la 26 octombrie 1916, rămâne orfan de război, ca urmare a decesului tatălui său într-o bătălie navală, în Marea Nordului. A fost crescut în familia mamei sale, Henriette Barthes, o familie de burghezi sărăciți din sud-vestul Franței, la Bayonne.


          Urmează cursurile școlilor primare și elementare la Bayonne, apoi, din 1924 până în 1930, la liceul Montaigne și între 1930 și 1934, la liceul Louis-le-Grand de la Paris, iar în 1935, începe studiile superioare la Sorbona, Paris, unde a obținut licența în filologie clasică; aici contribuie la fondarea « Groupe de théâtre antique de la Sorbonne ».
          La vârsta de 19 ani se îmbolnăvește de plămâni, de aceea cariera sa profesorală este întârziată. Scapă de mobilizare, dar are perioade când stă în sanatorii din Franța și din Elveția.  
          Duce o viață intelectuală bogată și face întâlniri hotărâtoare. Este, pe rând, profesor la un liceu (la Biarritz), apoi lector de franceză în România (la București) și în Egipt (la Alexandria), unde îl întâlnește pe Greimas și unde se inițiază în lingvistică. Este director de studii la École Pratique des Hautes Études („Școala Practică de Înalte Studii”) abia din 1962.
          Debutul publicistic are loc în anul 1942. Sporadic, publică în ziarul „Combat”, până în anul 1947.
          După cel de-al Doilea Război Mondial, între 1952 și 1959, lucrează la Centrul Național de Cercetări Științifice (CNRS) de la Paris.
          Devine celebru cu ocazia apariției lucrării sale Le Degré zéro de la l'écriture (Gradul zero al scriiturii) în anul 1953. Lucrarea îl plasează în fruntea a ceea ce numim Noua critică franceză. Volumele care urmează, Sur Racine (Despre Racine), S/Z îl vor menține în centrul atenției.
          Din 1963, în mai multe rânduri, va avea reședința în Maroc, unde va preda la Rabat, în 1969-1970.
          Roland Barthes a profesat la catedra de Semiologie de la Collège de France din 1977 până la moarte, în 1980.
          Joacă rolul lui William Makepeace Thackeray, în filmul lui André Téchiné, Les Soeurs Brontë („Surorile Brontë”) (1979).
          Pieton fiind, Roland Barthes a fost accidentat grav de o camionetă a unei întreprinderi de spălătorie, la 25 februarie 1980, la Paris, în timp ce se deplasa spre Collège de France. Ca urmare a acestui accident, Roland Barthes a decedat la spitalul Pitié-Salpêtrière din Paris, la 20 martie 1980.

         OperaLe Degré zéro de l'écriture suivi de Nouveaux essais critiques, Éditions du Seuil, Paris, 1953; Michelet par lui-même, Éditions du Seuil, Paris, 1954; Mythologies, Éditions du Seuil, Paris, 1957; Sur Racine, Éditions du Seuil, Paris, 1963; Essais critiques, Éditions du Seuil, Paris, 1964; La tour Eiffel, Centre National de la photographie/Éditions du Seuil, Paris, 1964; Eléments de sémiologie, Denoël/Gonthier, Paris, 1965; Critique et vérité, Éditions du Seuil, Paris, 1966; Système de la mode, Éditions du Seuil, Paris, 1967; S/Z, Éditions du Seuil, Paris, 1970; L'empire des signes, Skira, Paris, 1970; Sade, Fourier, Loyola, Éditions du Seuil, Paris, 1971; Nouveaux essais critiques, Éditions du Seuil, Paris, 1972; Le plaisir du texte, Éditions du Seuil, Paris, 1973; Roland Barthes par Roland Barthes, Éditions du Seuil, Paris, 1975; Alors la Chine?, Christian Bourgois, Paris, 1975; Fragments d'un discours amoureux, Éditions du Seuil, Paris, 1977; Leçon, Éditions du Seuil, Paris, 1978; Sollers écrivain, Éditions du Seuil, Paris, 1979; La chambre claire : Note sur la photographie, Gallimard/Seuil/Cahiers du cinéma, Paris, 1980; Sur la littérature, éd. Presses Universitaires de Grenoble, 1980; Le grain de la voix: Entretiens, 1962-1980, Éditions du Seuil, Paris, 1981; L'obvie et l'obtus : Essais critiques III, Éditions du Seuil, Paris, 1982; All except you: Paul Steinberg, Repères, Paris, 1983; Le bruissement de la langue: Essais critiques IV, Éditions du Seuil, Paris, 1984; L'aventure sémiologique, Éditions du Seuil, Paris, 1985; Incidents, Éditions du Seuil, Paris, 1987; Œuvres complètes: tome I, Éditions du Seuil, Paris, 1993; Œuvres complètes: tome II, Éditions du Seuil, Paris, 1994; Œuvres complètes: tome III, Éditions du Seuil, Paris, 1995; Le plaisir du texte précédé de Variations sur l'écriture, Éditions du Seuil, Paris, 2000; Écrits sur le théâtre, Éditions du Seuil, Paris, 2002; Comment vivre ensemble: cours et séminaires au Collège de France 1976 – 1977, Éditions du Seuil/Imec, Paris, 2002; Le neutre: cours et séminaires au Collège de France 1977 – 1978, Éditions du Seuil/Imec, Paris, 2002; La préparation du roman: I et II, cours au collège de France 1978 – 1980, Éditions du Seuil/Imec, Novembre, 2003 (Archives sonores au format MP3, 28h d'écoute); Mythologies, réédition, Éditions du Seuil, Paris, 2007; Carnets de voyage en Chine, Éditions Christian Bourgois, Paris, 2009; Journal de deuil, Éditions du Seuil/Imec, Paris, 2009.[1]

         Criticul Philippe Sollers în articolul R.B. « La plus forte des transgressions, celle du langage. », [2] consideră că  scriitorul este unul atipic în branşa sa: el nu este un „călător intelectual de tip comercial”[3], nu-şi susţine cu aviditate proriile idei, până la angoasă sau paroxism, nu îl intereseză zvonurile despre colegii lui de condei. Scriitura lui este fermă, aerisită, cu o sintaxă plină de muzicalitate, fără elemente de umplutură, care să îngreuneze discursul. Stilul lui e rezervat, tenace, neutru.

         Centrul Georges Pompidou din Franţa a organizat în perioada 27 noiembrie 2002 - 10 martie 2003, la Galeria 2, etajul 6, o expoziţie dedicată personalităţii franceze Roland Barthes, în cadrul proiectului Parcours pédagogique pour les enseignants – EXPOSITIONS (Itinerar pedagogic pentru elevi⁄studenţi – EXPOZIŢII). Expoziţia prezintă un mare număr de opere de artă, tablouri, fotografii, gravuri care l-au inspirat pe scriitor.[4]

v      

          În cele ce urmează, mă voi opri asupra unui eseu celebru, integrat acestei antologii, Gradul zero al scriiturii, selectat de către curatori după volumul Le Degré zéro de lécriture, Paris, Éd. du Seuil, 1953.


            Am ales să abordez acest studiu al lui Roland Barthes datorită orizontului cultural propriu, orientat spre studiile de critică literară, formaţiei mele intelectuale (cu specializare bilingvă – Română-Franceză ) şi afinităţii personale pentru filosofii „Hexagonului”.

             Structura eseului în analiză este una tetraedală, cuprinzând capitolele: Introducere, Scriitura romanului, Scriitură şi revoluţie şi Utopia limbajului.

             Gradul zero al scriiturii (Le Degré zéro de lécriture – 1953 – ed. princeps) constituie o sinteză de semiologie („… după canoane,… ştiinţă a semnelor, a tuturor semnelor…, (ce) descinde din lingvistică.”[5]) literară („Semiologia literară ar fi acestă călătorie care îţi dă voie să debarci într-un ţinut liber, rămas fără stăpân…”[6]) despre convenţia romanescă modernă, evidenţiind latura sa socio-literară şi prioritatea limbajului.

             Astfel, despre această noţiune socio-lingvistică, Roland Barthes afirmă în capitolul introductiv că „Nu există limbaj scris care să nu afişeze.”[7], adevăr valabil la nivelul întregii literaturi – cea care, la rândul său „trebuie să semnaleze ceva, diferit de conţinutul şi de forma sa individuală.”[8]

             Se conturează în acest sens un „limbaj ritual”, singular(izant), care „consacră Literatura ca instituţie şi tinde evident să o scoată din Istorie.”[9], din anonimat. Rezultă de aici un fel de istorie a limbajului literar, diferită de cea a limbii sau de cea a stilurilor literare, este „istoria semnelor Literaturii.”[10]

             Odată „pulverizată” scriitura clasică (din Clasicism şi Romantism deopotrivă), Literatura (sic!), de la Flaubert şi până în present, a devenit „o problematic a limbajului.”[11] 

             Aceasta este de altfel şi perioada de consacrare a Literaturii ca obiect. Transparenţa artei clasice, ce consta în ilustarea dimensiunii socialului, se tulbură la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când Literatura „fascinează, înstrăinează, încântă, are o consistenţă”[12], capătă profunzime, mister şi ambivalenţă, trimiţând astfel la vis şi ameninţare deopotrivă.

             Scriitura este de acum un prilej de continuă controversă şi o dovadă de cameleonism incontestabil, căci aceasta îşi schimbă forma în raport cu timpul şi cu oamenii, dar, „sub orice chip, ea este singurătate.”[13]

          „Solidificarea” Literaturii s-a manifestat pe durata întregului secol XIX, pornind de la Chateaubriand, când e perceptibilă deja „o uşoară apăsare a unei euforii a limbajului, un soi de narcisism al scriiturii...”[14], continuând cu Flaubert, cel care „a constituit definitiv Literatura ca obiect”[15], forma scriiturii fiind de acum prelucrată, şi finalizând cu Mallarmé, cel care a încununat această zidire a Literaturii-Obiect prin actul ultim al tuturor obiectivărilor, crima: se ştie că întreaga strădanie a lui Mallarmé s-a îndreptat spre o distrugere a limbajului; iar Literatura nu e decât cadavrul acestuia.”[16]

             După toate aceste etape ale scriiturii – „... obiect al privirii, apoi al acţiunii şi, în sfârşit, al crimei...”[17], ultimul său avatar este absenţa, de aici şi ideea de scriituri neutre şi deci de „gradul zero al scriiturii”, ce echivalează cu o negare şi constituie paradozul scriitorului fără Literatură. Ilustrativă în acest sens este scriitura albă a lui Albert Camus, Maurice Blanchot, Jean Cayrol, sau scriitura vorbită a lui Raymond Quenau. În esenţă, „nu există Literatură fără o Morală a limbajului.”[18]

            Capitolul următor, Scriitura romanului, evidenţiază faptul că între scriitura secolului al XIX-lea, – alcătuită preponderent din romane şi povestiri – şi Istorie a existat o legătură strânsă, ca de exemplu  în opera lui Balzac sau Michelet, de o sfericitate remarcabilă.

            Ca timp verbal al povestirii, perfectul simplu, neutilizat însă de o vreme încoace în franceza vorbită, este baza nataţiunii propriu-zise, fiind parte integrantă a ritualului Literaturii. Prin această valenţă temporală cu aspect trecut, încheiat, lanţul cauzal suferă o ierahizare, perfectul simplu este punctual de plecare al povestirii, timpul miturilor, al legendelor, al cosmogoniilor, Istoriilor, Romanelor; prezintă o secvenţă, o mostră a acestei lumi şi o ordonează la nivel temporal, chiar dacă „… este o minciună desemnată.”[19]

            Ambiguitatea specifică perfectului simplu se regăseşte şi la nivelul instanţelor narrative, mai precis în cea de persoana a III-a a Romanului „... «El» este o convenţie tip a romanului... ”[20], precum timpul narativ, persoana care narează semnalează faptele romaneşti oferă cititorului iluzia verosimilităţii, sub masca auctorială. Persoana a III-a este marca unui pact între autor şi societate şi, în acelaşi timp este o modalitate a acestuia de a controla lumea, la nivel naratorial, la diferite niveluri, în funcţie de scriitura lui Balzac, Flaubert, Jean Cayol sau Kafka spre exemplu.

             Aşadar, Literatura este condiţia esenţială pentru existenţa Romanului, aşa cum durata este pentru Roman un act obligatoriu, însă discursul narativ modern tinde spre „...  căutarea unei Literaturi imposibile.”[21], spre distrugere şi innoire dopotrivă a duratei şi a limbajului, cu bună ştiinţă.

               În Scriitură şi revoluţie, Roland Barthes dezvoltă teoria conform căreia scriitura naturalistă este o sub-scriitură, derivată din stilul flaubertian, ai cărei reprezentanţi vor fi Guy de Maupassant, Emile Zola, Alphonse Daudet. Este un tip de naraţiune eterogenă şi, deşi se doreşte a zugrăvi îndeaproape Natura, scriitura aceasta este de o artificialitate evidentă, manifestată la nivelul limbajului.

               Funcţia scriitorului este acum de a oferi proletariatului o literatură comercială, „artistico-realistă”[22], în concordanţă cu principiile realismului socialist de preţiozitate, predominanţă a limbajului de jargon, mediocritate, presărate cu regionalism şi turnuri sintactice neglijente, rezultând astfel „ fărâmiţarea limbajului literar”[23].

               Ultimul capitol al eseului, Utopia limbajului,  aduce în atenţia publicului cititor faptul că multiplicarea tipurilor de scriitură obligă scriitorul să opteze pentru unul sau altul dintre ele.

               Scriitura modernă, susţine autorul, este un veritabil organism independent care se dezvoltă în jurul actului literaturii şi care are, de acum, un dublu sens (=înţeles).

               Scriitorul dă acum specificitate scriiturii sale, spre exemplu „scriitura recitativului” este marca discursului romanesc sartrian.

               În definitiv, o capodoperă de factură  modernă nu poate fi realizată, atâta timp cât scriitorul se află în dilemă, între respectarea convenţiilor literaturii tradiţionale şi înfăţişarea lumii prin intermediul unui limbaj mort, care nu mai este în concordanţă cu acţiunile şi realitatea înconjurătoare a scriiturii, fapt din care rezultă un tragism al scriiturii. Scriitorii care se află în căutarea unui nou stil, a unui „grad zero”, văd societatea ca entitate omogenă, chiar dacă sunt conştienţi că un limbaj universal nu există; ei aspiră utopic spre o perfecţiune a limbajului şi a lumii, astfel , „Literatura devine utopia limbajului.”[24]

 

                Concluzionând, eseul de faţă (re)prezintă o teorie generală a limbajului, a scriiturii, a semnificatului, căci, afirmă însuşi scriitorul: „… lingvistica se deconstruieşte. Pentru mine, semiologia este tocmai această deconstruire a lingvisticii.”[25]

               Perfectul simplu şi persoana a III-a a naraţiunii se constituie ca măşti auctoriale, iar finalitatea discursului narativ este scriitura, sursă a ambiguităţii, care îl leagă pe scriitor de epoca istorică pe care o ilustrează în scrierile sale.

               

                La nivel general, limbajul eseului Gradul zero al scriiturii este unul relativ accesibil, însă ideile exprimate de scriitor, mesajul transmis se adresează  cu predilecţie unui public elitist, iniţiat în domeniul literaturii, teoriei literare şi lingvisticii deopotrivă, este un studiu semiologic pentru cititorii specializaţi.

               Cert este însă faptul că acest studiu este un punct de reper esenţial pentru cititorul şi mai ales pentru scriitorul-cititor contemporan, întrucât teoriile şi eseurile lui Roland Barthes au contribuit, la nivel de postulat, la dezvoltarea criticii şi în special a scriiturii moderne şi postmoderne dopotrivă.

               De notat şi citit cu creionul şi foaia la îndemână, dar şi cu mintea limpede…

                            

             

Emanuela - Carmen Nistor, masterand an I,Universitatea din Oradea, Facultatea de Litere,
Literatură română - relevanţe europene

    

              

         

Bibliografie

1. Bibliografia operei:

Roland Barthes, Gradul zero al scriiturii, eseu integrat volumului  Romanul scriiturii. Antologie, Bucureşti, Editura Univers, 1987, 380 pagini, selecţie de texte şi traducere de Adriana Babeţi şi Delia Şepeţean-Vasiliu, Prefaţă de Adriana Babeţi, Postfaţă de Delia Şepeţean-Vasiliu.


2. Referinţe critice:
A. În volume:
Scriitori francezi (Mic dicţionar), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978.

B. În periodice:
Philippe Sollers, R.B. « La plus forte des transgressions, celle du langage. » („Cea mai puternică transgresiune este cea a limbajului. ” – traducerea din franceză ne aparţine), revista „TEL QUEL”,  nr. 47, 1971, http://www.philippesollers.net/RB.html .

 C. Resurse electronice:




[1] Scriitori francezi (Mic dicţionar), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, pp. 30-32.
[2]Cea mai puternică transgresiune este cea a limbajului” (traducerea din franceză ne aparţine), revista TEL QUEL”,  nr. 47, 1971, http://www.philippesollers.net/RB.html .
[3] Idem, ibidem (traducerea din franceză ne aparţine).

[5]Roland Barthes, Lecţia, eseu integrat volumului Romanul scriiturii. Antologie, Bucureşti, Editura Univers, 1987, 380 pagini, selecţie de texte şi traducere de Adriana Babeţi şi Delia Şepeţean-Vasiliu, Prefaţă de Adriana Babeţi, Postfaţă de Delia Şepeţean-Vasiliu, p. 355.

[6] Idem, ibidem, p. 361.
[7] Roland Barthes, Gradul zero al scriiturii, op. cit. supra,  p. 50.  
[8] Idem, ibidem.
[9] Idem, ibidem.
[10] Idem, ibidem.
[11] Idem, ibidem, p. 51.
[12] Idem, ibidem.
[13] Idem, ibidem, p 52.
[14] Idem, ibidem.
[15] Idem, ibidem.
[16] Idem, ibidem.
[17] Idem, ibidem.
[18]Roland Barthes, Gradul zero al scriiturii, op. cit., p. 53.
[19] Idem, ibidem, p. 55.
[20] Idem, ibidem, p. 57.
[21] Idem, ibidem, p. 59.
[22] Idem, ibidem, p. 62.
[23] Idem, ibidem, p. 64.
[24] Idem, ibidem, p. 67.
[25]Roland Barthes, Lecţia, op. cit., p. 356.

Sezatoare in mai

 Se apropie finalul  anului de sez[toare la bibliotecă. Ultima întalnire în 28 iunie va fi un eveniment în care vom face o mică paradă a  mo...

Wikipedia

Rezultatele căutării