Pe „meterezele” ştiinţei filologice, marţi, 28
ianuarie 2013, elevii clasei a XI-a de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din
Oradea s-au „întâlnit” cu operele scriitorilor din generaţia pasoptistă. Oaspeţii acestei întâlniri au fost, nu doar elevii
de la liceul amintit, ci şi scriitorii generaţiei paşoptiste care, prin
lucrările prezente în „Colecţiile Speciale” ale bibliotecii, au „ieşit”
din rafturile depozitelor pentru a prinde viaţă în mâinile elevilor. În cadrul sălii de lectură, din "ei" elevii, "ei" paşoptiştii şi "noi" bibliotecarii, s-a născut, pentru timpul prezent, un "noi", o comunitate deschisă cunoaşterii.
Ora a debutat cu prezentarea compartimentului „Colecţii Speciale” luând la cunoştiinţă de tipăriturile vechi şi rare pe care le deţine biblioteca noastră judeţeană.
Trecerea la subiectul literaturii paşoptiste am făcut-o un pic mai timid, probabil datorită emoţiilor şi a
spaţiului nou în care ne aflam. Dar, cu un pic de ajutor, ora a putut să prindă
viaţă, mai ales prin întrebările propuse. Acestea credem că pot sparge orice
umbră de necuvântare atunci când, prin atitudine şi gesturi îi inviţi pe
interlocutori să fie, în primul rând, prieteni şi colaboratori, cu scopul de a
realiza împreună ceva măreţ.
Da, aşa am reuşit să înfruntăm emoţiile, să vorbim
despre îndrăgostirea de cunoaştere şi mai ales despre acei oameni minunaţi
care în urmă cu ceva vreme, „au spart gheaţa” contribuind la ridicarea culturală a neamului. Aşa am
reuşit să desluşim termenul de „paşoptism”, amintindu-ne contextual de Revoluţia
de la 1848 ca punct referenţial al secolului. Apoi, am făcut cunoştiinţă cu reprezentanţii "paşoptişti": Ion Heliade Rădulescu (1802-1872), Gheorghe Asachi
(1788-1869), George Bariţiu (1812-1893), Mihail Kogălniceanu, Vasile
Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu etc. Însă această înşiruire de nume ar fi
fost destul de seacă dacă nu am fi amintit contribuţia fiecăruia la cultura
românească. Ne-am îndreptat
atenţia spre presa românească din acea vreme: Gheorghe Asachi – „Albina
românească (1829)”, I.H. Rădulescu – „Curierul românesc (1829)”, G. Bariţiu –
„Foae pentru minte, inimă şi literatură” şi „Gazeta de Transilvania” (1838). Unde s-a petrecut toate acestea? La Iaşi, Bucureşti, Blaj şi Braşov. Locuri, în care aceste ziare au devenit, pentru intelectualitatea
românească din epocă, mesageri ai cuvântul scris ce "săgeta", periodic, spre popor şi, mai ales, spre posteritate.
Nu am trecut cu vederea operele tipărite
de aceştia care, ne-au făcut curioşi, mai ales după ce le-a putut vedea. Astfel, foile îngălbenite, literele
şi mirosul de carte veche a pătruns cu această ocazie nu doar în minte, ci şi în inima
noastră. Atunci am făcut cunoştiinţă cu câteva ediţii princeps: George Bariţ, „Dicţionariu
Ungurescu-Romanescu. Magyar-Román Szótár”, Brasiovu,
1869; idem, „Parti alese din istoria Transilvaniei”, vol I-III, Sibiu, 1889,
1890; G. Asachi, „Nuvele istorice”, Bucureşti, 1915; idem, „Bogdan Voevod”,
Bucureşti, [s.a.]; I. H. Rădulescu, „Echilibru între antiteze”, vol. I şi II,
ediţie de Petre V. Haneş, Bucureşti, 1916; idem, „Satirele şi Fabulele”,
Craiova, 1883; Historia Critică Universale, vol I şi II, Bucuresci, 1893.
Aşa am aflat poteci
deja bătute şi ne-am minunat, asemenea lui Eminescu, cât de bogată şi frumoasă este literatura noastră românească:
„Voi credeaţi în scrisul vostru, [...]
Şi de-aceea spusa voastră este suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era
scoasă”.
(Mihai Eminescu, „Epigonii”)
Bibliotecar,
Dr. Silviu Sana
