Cel care mă așteaptă de Parinoush Saniee ,Editura: POLIROM aparută în 2012e
Traducator: Cerasela Barbone
Parinoush Saniee (n.1949, Teheran) este o scriitoare iraniană, născută într-o familie de intelectuali.
A studiat psihologia la Universitatea din Teheran și este de profesie sociolog și psiholog. A scris mai multe cărți, dar romanul ei de debut, ”Cel care mă așteaptă” (2003), rămâne cartea cu ca mai mare popularitate și tradusă în 26 de limbi. Deși inițial acest volum a fost interzis de două ori de regimul iranian, ulterior a devenit cea mai vândută carte a tuturor timpurilor din Iran, fiind recompensat cu Premiul Giovanni Boccaccio.
În cartea „Cel care mă aşteaptă” este descrisă cu amănuntul destinul unei femei, ghidat de societatea musulmană în care onoarea familiei e cel mai de preţ lucru, iar dacă îți încalci acest pact ești o ”nages”, fiind un cod islamic brutal, ce trebuie respectat cu orice preţ, chiar și cu cel al propriei vieți. Este o carte care te captivează, te revoltă, îţi face sufletul înmărmurit şi îţi alimentează conștiința că te-ai născut în altă ţară unde te simți în siguranță.
O scurtă descriere a cărții: În această carte aflăm povestea lui Masumeh (Masum) eroina principală, o tânără iraniană, al cărui destin este urmărit încă din copilărie de ghinion, când aceasta se mută împreună cu familia la Teheran ( are încă 3 frați și o soră).
Tânăra Masumeh, dorește să învețe , să lucreze , să fie independentă și să se mărite din dragoste.
Tatăl o înțelege și o sprijină vede că fata are mai mare interes pentru școală decăt băieții lui.
Mama o umilește părerile fetei nu contează, frații ei sunt importanți și rupți din soare și au drepturi depline de decizie asupra fetelor.
Masumeh se îndrăgosteşte de Saied, un tânăr student la medicină care lucra într-o farmacie. Între ei are loc doar schimb de priviri , e suficient pentru a declanșa iadul, fraţii săi o agresează cu bestialitate chiar sub privirile mamei, aceştia considerând că familia a fost dezonorată, iar Masumeh trebuie măritată de îndată…cu oricine.
Căsătoria cu Hamid nu este atât de rea, el implicat în politică o lasă de capul ei să facă școală și să țină casa. El este un ilustru musafir pentru care evenimentele casnice sunt neesențiale, plicticoase chiar.
Situația confuză din zonă , legile islamice, revoltele, afirmarea unui alt regim , tranziții neașteptate o fac pe Masumeh să se întrebe cine e ea , de fapt? Soția unui criminal, a unui trădător sau a unui luptător pentru libertatea țării sale? Mama unui mujahedin? Mama unui soldat, luat prizonier și apoi eliberat? Sau o femeie care are dreptul la propria fericire?
În zona islamică nu are dreptul la fericire. După decesul soțului, după ce copii sunt la casele lor îl reîntâlnește pe Saeid și vrea să își refacă viața. Se izbește de furia copiilor ei care văd acum în ea doar o bătrână care trebuie să le servească până la moarte.
În zona islamică nu are dreptul la fericire. După decesul soțului, după ce copii sunt la casele lor îl reîntâlnește pe Saeid și vrea să își refacă viața. Se izbește de furia copiilor ei care văd acum în ea doar o bătrână care trebuie să le servească până la moarte.
”Până și copii mei vor să decidă pentru viața mea și nu-mi acordă nici un drept, nici de la ei n-am avut o minimă înțelegere.Valorez doar ca mamă și câtă vreme sunt la dispoziția lor. Nimeni nu ne vrea pentru noi înșine, pentru ce suntem, toți ne vor pentru ei înșiși. Fericirea mea și dorințele mele nu au nici o valoare.”
Cartea de fapt este o dramă, renunțarea la iubire în favoarea datoriei poate fi o crimă împotriva iubirii.
Ce am mai remarcat pe parcursul cărții în discursul mamei au fost blestemele pe care i le arunca fetei de fiecare dată când aceasta avea altă părere. Blestemul ca mod de adresare și de exprimare a frustrării este malefic, transformă omul într-un mag negru.
