Amintiri

  

  Am aflat, cu tristețe, că s-a stins din viață d-na Ersilia Geoldeș. Nu au rămas foarte mulți cei care știu cine a fost și cât de mult îi datorează Biblioteca din Oradea acestei doamne. 

Meritele ei ca profesoară de muzică la Școala Populară de artă vor fi, probabil, menționate de cei care au cunoscut-o în această calitate.

 Eu am cunoscut-o ca pe colega mea de la Secția de Muzică și Artă, atunci când mi-am început activitatea în bibliotecă.

 Am aflat curând că era persoana căreia Bibliotecă Județeană îi datora existența unei secții de muzică. Am lucrat împreună o vreme, până la plecarea ei din țară, perioadă în care m-a inițiat în tainele meseriei, care din multe puncte de vedere era foarte diferită de munca obișnuită de bibliotecar. Documentele muzicale se orânduiau și se administrau după reguli ce țineau de știința muzicii și în timp am aflat că doar bibliotecile marilor orașe se puteau mândri cu o secție atât de costisitoare. Nu discurile de vinil constituiau o investiție uriașă, ci aparatura și amenajarea unei săli de audiție care, sincer, arăta somptuos și era dotată cu un confort ce permitea audiții individuale pentru 12 persoane și dacă era nevoie, audiții colective. 

Era proiectul de suflet al doamnei Geoldeș, inițiat la începutul anilor '80. Un loc de basm, în care intrau și melomani și elevi sau studenți la conservator. Secția funcționa independent din multe puncte de vedere, având specific de artă. Achizițiile, inventarul și tot ce ținea de partea financiară se făceau independent și se raportau la contabilitate. Stat în stat, ca Vaticanul, cum îi plăcea directorului Gh. Suciu să o caracterizeze. În vechiul palat episcopal, arta era găzduită în sălile care fuseseră cândva capela palatului. Pentru că într-o lume profana, muzica ne apropie de divin.

Mirela Petroni