22 decembrie 2022

Achiziția centralizată de carte in Bihor- sesiunea Mos Craciun

 Nu există educație în lipsa lecturii, și nici lectură în absența cărților

Pornind de la această idee, Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Bihor a avut inițiativa de a asigura (cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bihor), începând din acest an, achiziția centralizată de carte care să acopere nevoia de titluri noi pentru toate bibliotecile publice din județ, atât a celor din mediul urban cât mai cu seamă a celor din mediul rural.
Prima etapă a acestui proiect a însemnat, în vara acestui an, achiziționarea a peste 1.100 de volume, bugetul alocat fiind de 40.000 de lei, iar la sfârșitul anului, dispunând de această dată de un buget de 160.000 de lei, au fost cumpărate aproape 5.000 de cărți distribuite apoi bibliotecilor din 33 de comunități din județul Bihor (8 în orașe şi 25 în comune).
Proiectul nu este nici pe departe încheiat. În anii care urmează sperăm într-o și mai mare deschidere către iubitorii lecturii din județ. Achizițiile de carte vor continua, având certitudinea că fondurile alocate acestui act educativ fundamental – întâlnirea cu literatura și lumea ideilor – vor fi din ce în ce mai mari.



















Marketing digital pentru bibliotecari

„Marketing digital pentru bibliotecari”, atelier online organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din Ro...

Wikipedia

Rezultatele căutării