Cărți ale colegilor. Recenzia e preluata.
Curiozități sălăjene, editura Caiete
Silvane , Zalău , 2010.
Două curiozităţi sunt legate de autor: prima, scriitorul este de origine maghiară şi-a scris cartea în limba română, dar nu într-o română oarecare, ci în una foarte bună;
Să revenim la cartea lui Györfi-Deak György. Ea este o colecţie de 40 de articole scrise şi publicate de autor în diferite periodice cu care nu epuizează, nici pe departe, curiozităţile din judeţ Ele se referă la oameni, locuri, întâmplări, obiceiuri şi legende, predominând cele din Jibou, oraşul de reşedinţă al scriitorului, sau din împrejurimile acestuia. Iată câteva titluri de articole înserate în carte: Castelanii din Jibou; Comoara din Cuciulat; Cu pluta printre secole; Poarta stelară a Meseşului; Haiducii la Guruslău; Judeţul Sălaj în NATO; O statuie cât veacul; Oameni de seamă ai Sălajului; Sărbătorile la maghiari; ”Ucigă-l Toaca” în Sălaj; Un american la Guruslău etc. Articolele dau prilejul atât sălăjeanului, dar mai ales celor din afara judeţului, să ia cunoştinţă de lucruri cu adevărat interesante, insuflându-le dorinţa să străbată meleagurile lui presărate cu curiozităţi şi populate de oameni de toată isprava, fie ei români sau unguri.
Pe lângă faptul că autorul stăpâneşte ireproşabil limba în care scrie, tonul articolelor lui este , pe alocuri, şugubăţ şi nu se dă la o parte nici să facă anumite glume. Căci, de exemplu, glumă mi se pare a fi concluzia pe care scriitorul ne-o sugerează în articolul ”Haiducii la Guruslău” şi anume că armata lui Mihai Viteazul şi a lui G. Basta a învins-o aici pe cea a lui Sigismund Bhatory, pentru că, în armata lor, inferioară numeric celei a principelui, erau unguri (haiduci), iar în cea a lui Bhatory predominau românii (munteni şi moldoveni). Am cercetat şi eu sursele autorului şi altele de pe Internet, şi am constatat că haiducii (haiduc = mercenar) erau sârbi şi bosniaci şi că nimeni nu afirmă că în armata lui Sigismund românii erau majoritari. Mai mult, într-un alt articol, ”Un american la Guruslău”, autorul reproduce mărturiile despre bătălia de la Guruslău ale lui John Smith, în care Mihai nici nu mai este menţionat ca participant la această bătălie! Prin urmare, contează foarte mult cum îţi alegi sursele, ce anume citezi şi cum le interpretezi. Se adevereşte chestia cu spuza trasă pe turta ta.
Fiecare articol este însoţit de o listă bibliografică, autorul voind să ateste că tot ce a scris se bazează pe documente. Pe lângă faptul că este o practică neuzuală pentru acest gen de articole, sunt trecute în aceste liste chiar şi titlurile menţionate doar în text, ceea ce este o exagerare.
Una peste alta, cartea este interesantă şi bine scrisă, iar autorul ei are meritul de a aduce în atenţia cititorilor informaţii inedite, în special legate de etnia sa. Aşteptăm şi altele.
Să revenim la cartea lui Györfi-Deak György. Ea este o colecţie de 40 de articole scrise şi publicate de autor în diferite periodice cu care nu epuizează, nici pe departe, curiozităţile din judeţ Ele se referă la oameni, locuri, întâmplări, obiceiuri şi legende, predominând cele din Jibou, oraşul de reşedinţă al scriitorului, sau din împrejurimile acestuia. Iată câteva titluri de articole înserate în carte: Castelanii din Jibou; Comoara din Cuciulat; Cu pluta printre secole; Poarta stelară a Meseşului; Haiducii la Guruslău; Judeţul Sălaj în NATO; O statuie cât veacul; Oameni de seamă ai Sălajului; Sărbătorile la maghiari; ”Ucigă-l Toaca” în Sălaj; Un american la Guruslău etc. Articolele dau prilejul atât sălăjeanului, dar mai ales celor din afara judeţului, să ia cunoştinţă de lucruri cu adevărat interesante, insuflându-le dorinţa să străbată meleagurile lui presărate cu curiozităţi şi populate de oameni de toată isprava, fie ei români sau unguri.
Pe lângă faptul că autorul stăpâneşte ireproşabil limba în care scrie, tonul articolelor lui este , pe alocuri, şugubăţ şi nu se dă la o parte nici să facă anumite glume. Căci, de exemplu, glumă mi se pare a fi concluzia pe care scriitorul ne-o sugerează în articolul ”Haiducii la Guruslău” şi anume că armata lui Mihai Viteazul şi a lui G. Basta a învins-o aici pe cea a lui Sigismund Bhatory, pentru că, în armata lor, inferioară numeric celei a principelui, erau unguri (haiduci), iar în cea a lui Bhatory predominau românii (munteni şi moldoveni). Am cercetat şi eu sursele autorului şi altele de pe Internet, şi am constatat că haiducii (haiduc = mercenar) erau sârbi şi bosniaci şi că nimeni nu afirmă că în armata lui Sigismund românii erau majoritari. Mai mult, într-un alt articol, ”Un american la Guruslău”, autorul reproduce mărturiile despre bătălia de la Guruslău ale lui John Smith, în care Mihai nici nu mai este menţionat ca participant la această bătălie! Prin urmare, contează foarte mult cum îţi alegi sursele, ce anume citezi şi cum le interpretezi. Se adevereşte chestia cu spuza trasă pe turta ta.
Fiecare articol este însoţit de o listă bibliografică, autorul voind să ateste că tot ce a scris se bazează pe documente. Pe lângă faptul că este o practică neuzuală pentru acest gen de articole, sunt trecute în aceste liste chiar şi titlurile menţionate doar în text, ceea ce este o exagerare.
Una peste alta, cartea este interesantă şi bine scrisă, iar autorul ei are meritul de a aduce în atenţia cititorilor informaţii inedite, în special legate de etnia sa. Aşteptăm şi altele.
Preluat de la Artemiu Vanca
