10 octombrie 2016

Expozitie de toamnă la Filiala Felix

Juliana Fabritius-Dancu (n. 21 ianuarie 1930, Sibiu - d. 7 august 1986, București) a fost o pictoriță, etnografă, istoric de artă și scriitoare de limba germană din România. 

Din 1967 a început să lucreze ca grafician și publicist. A revenit la Sibiu și în Transilvania pentru o serie de studii etnografice și de istoria artei și a arhitecturii. În această perioadă a realizat desene ale bisericilor săsești din jurul Sibiului și a Brașovului. Aceste studii le-a publicat între 1971 și 1986 în almanahul "Komm mit" ("Vino cu noi") al ziarului bucureștean Neuer Weg, însumând peste 100 de articole.
A participat la realizarea muzeului în aer liber din Sibiu (complexul ASTRA), la alcătuirea Atlasului Antropologic al Olteniei, la ilustrarea Dicționarului Enciclopedic Român și la redactarea unui studiu despre portul popular al sașilor transilvăneni.
În 1977 a organizat la Sibiu o expoziție denumită „Cetăți țărănești și biserici fortificate săsești în România”, expoziție cu care a ajuns și în Republica Federală Germania. În Germania a poposit doi ani, pentru a picta centrele medievale ale diferitelor orașe germane.
A revenit în România în 1979 și a continuat să picteze, în special orașele medievale săsești din Transilvania, oprindu-se cel mai mult asupra Sibiului. În această perioadă a realizat cea mai importantă lucrare a sa, „Amintiri din Sibiul vechi”.

În  colectia de carte a Filialei Felix am gasit albumul   expozitiei din 1977  si  l-am scos la vedere folosind  câteva din cele 73 de planse. Albumul este în germană dar limbajul culorilor este universal









Albumul contine si informatii complete despre fiecare dintre bisericile fortificate pe versoul fiecarei imagini.
Contine un dictionar al elementelor de arhitectura specifie acestui tip de constructie










Lista cu cele 73 de biserici fortificate.




Despre educatie

Principii de educare a copiilor, recomandate de Janusz Korczak — pedagog polonez, scriitor, doctor și activist social care a refuzat să-și salveze viața de 3 ori .cunoscut și drept Bătrânul Doctor sau Dl. Doctor (n. 22 iulie1878 sau 1879, Varșovia , Polonia - d. 5 sau 6 august 1942 ucis în lagărul de exterminare german de la Treblinka) - a fost un medic pediatru și pedagog polonez, evreu de naționalitate, scriitor publicist și activist social. Korczak a fost un pedagog inovator și autorul unor publicații despre teorie și practică în educație. A fost un precursor al drepturilor copiilor și un apărător al egalității între copii. În calitate de director al unui orfelinat, el a inițiat, printre altele, un tribunal al copiilor, în care ei înșiși să-și rezolve propriile probleme; li se permitea, de asemenea, să depună plângeri la adresa profesorilor.


Principii:
 1. Nu aștepta de la copilul tău să fie ca tine, sau cum îți dorești tu să fie. Ajută-l să devină el însuși.
2. Nu cere de la copil răsplată pentru tot ce ai făcut pentru el. I-ai dăruit viață, cum ar putea să te mulțumească? El va dărui viață altcuiva, iar aceasta este o lege ireversibilă de recunoștință.
3. Nu descărca nemulțumirile tale asupra propriului copil, pentru a nu ți se întoarce  la bătrânețe. Căci, ce semeni aia vei culege.
4. Nu aborda problemele copilului cu superioritate. Viața e oferită fiecăruia după puteri, fii sigur, viața poate fi dificilă pentru el, nu mai puțin decât pentru tine, ba poate și mai mult căci nu are experiență.
5. Nu-l umili!
6. Nu uita, cele mai importante întâlniri sunt întâlnirile cu copiii noștri. Oferă-i atenția maximă — nu știi niciodată pe cine poți întâlni în propriul copil.
7. Nu te chinui, dacă nu poți face totul pentru copilul tău, dar ține minte: pentru copil nu s-a făcut suficient, în cazul în care nu s-a făcut tot posibilul.
8. Copilul nu e tiran care îți monitorizează întreaga viață, nu doar carne și sânge. E cana prețioasă, pe care viața ți-a oferit-o pentru a păstra și dezvolta focul creativ din ea. Această iubire nelimitată a mamei și a tatălui la care va crește nu „al nostru” sau „al meu” copil,   ci  un suflet.
9. Învață să iubești un copil străin. Niciodată nu te comporta cu unul străin cum nu ți-ai dori să se comporte ceilalți cu propriul tău copil.
10. Iubește-ți copilul în orice ipostază — netalentat, ghinionist, adult. Vorbind cu el, fii fericit fiindcă copilul e o sărbătoare, care încă se desfășoară în viața ta.

Ziua Holocaustului în România este marcată, începând cu anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită printr-o hotărâre de guvern.

6 octombrie 2016

Carte cu autograf la Filiala Felix

 Inventar in octombrie.
Soarecii de biblioteca descopera surprize ascunse in rafturile de carti.

























Lansare de carte

FUNDAŢIA CULTURALĂ  DE PE LÂNGĂ
 BIBLIOTECA JUDEŢEANA “GHEORGHE ŞINCAI”
OBIECITV: LANSARE DE CARTE
DATA: 5 OCTOMBRIE  2016
LOCATIA : BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „GHEORGHE SINCAI „FILIALA DACIA
“ FATA PADURII , PĂSTORUL LUPILOR, OMUL URS”
AUTOARE : IOANA PRECUP
          
          Etapa moderna, contemporană in care trăim este caracterizată printr-o erupţie a progresului în toate domeniile ştiinţei, progres care face paşi uriaşi, atronomici pentru a  ne copleşi , a ne surprinde cu ideile, cu capacitatea intelectuală, cu geniul minţilor omeneşti care slujesc şi îşi pun toate ştiinţa şi pricerea pentru a realiza saltul memorabil, inimaginabil , în folosul omenirii.
         Admiraţia tuturor este cu atât mai evidentă şi mai valoroasă cu cât ,de multe ori,  chiar mulţi nici nu înţelegem de fapt : cine, cum, ce, cui şi care este folosul omenirii pentru că, nu putem integra rezultatul procesului  în marele progres al  dezvoltării stiintelor tehnice şi umane.
         Acest proces a inceput si s-a  dezvolt in timp, din timpuri imemorabile, evolutia unor domenii ale stiintei se pierd in negura timpului,: roata , focul, săgeata, arcul, cutiţul pentru vânat, plugul pentru agricultură,  domesticirea animalelor de muncă, de casă  si multe altele s-au dezvoltat s-au perfectionat, si acum acestea sunt baza pe care s-a construit  si s-a cladit an cu an , secol de secol, etapa modernă contemporană in care trăim.
          Autoarea IOANA PRECUP , prin volumul de legende care se lansează sub titulul: “FATA PĂDURII, PĂSTORUL LUPILOR, OMUL URS “, face o incursiune deosebit de valoroasă in vremurile de demult. Atunci când oameni erau neştiutori, fără “carte”, aceasta pentru că nu se cunoşteau posibilităţile şi mai ales nu aveau aceste  posibilităţi de a se cultiva , de a-şi imbogăţii cunoştinţele
           Dar  mulţi dintre acei oameni erau inventivi, cu o inteligenţă nativă  remarcabilă, aceştia au adus pas cu pas, soluţie după soluţie, creaţie după creaţie, ingeniozitate în schimbare, si mişcare în progresul ştiintei şi a  evoluţiei tehnicii, de care ne bucurăm azi noi contemporanii acestui secol 21
         Nu trebuie să uităm că linia conducătoare intre oamenii primitivi , era ignoranţa, ocultismul, frica de spiritele necurate, necredinţa, încă, in Invăţăturile creştine, în Poruncile lui Dumnezeu
Şi atunci, pentru a meţine ordinea, respectul, bunacuviinţă intre generaţii şi intre membrii familiei si membrii comunităţii a fost necesar să se creeze un mod special , un cuvânt de ordine, o regulă, pentru a conştientiza omenirea  că toţi trebuie să trăiască şi să convieţuiască impreună în linişte şi pace.
           Aşa s-au născut legendele ale căror conţinut sunt, simple învăţăminte, pline de tâlcul unor minţi luminate şi înţelepte.
           Legendele sunt  povestiri populare, avînd elemente fantastice și miraculoase, brodate pe fondul unui motiv istoric sau al unei închipuiri mistice prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe, caracterul aparte al unui eveniment istoric, al unui erou mistic  sau al unui fenomen mistic
            În volumul de legende a poetei IOANA PRECUP, sunt povestiri culese de la părinţi, bunici, de la bătrâni satului care pretindeau că acestea au fost reale, adevărate dar erau întâmplari neobişnuite, despre întâlniri cu fiinţe care trăiau în adâncul codrilor şi care fascinau prin frumuseţea cîntecului lor, prin înfăţişarea şi chipul atragător, chipeş al bărbaţilor şi prin farmecul naturii înconjurătoare în care erau ademenite persoane cunoscute din satele de la poalele muntelui Heniu
         Legenda FATA PĂDURII  este o poveste in versuri bine ticluite , despre duhul unei fete frumoase care umbla prin sate , dezlega vacile, pe care le alerga prin poieni şi păduri, le sugea laptele şI apoi le alerga înapoi la casele de unde le lua. Fata pădurii a ademenit un cioban, aşa cum scrie autoare.
Era tânară frumoasă,
Numai puţin negriciosă
Negricioasa şi păroasă     















                      

Şi cu picioarele întoarsă
Când te uitai după ea
 Venea de parcă pleca
Aşa păcălea lumea
 Să nu-I afle cărarea


Iacob , înlemnit privea,
O privea şi se gândea
De e fată de e drac
Eu tot am să-I viu de hac
De e drac ori de e fată
Tot o strâng in braţe odată
 Eu Fata Pădurilor
 Mezina părinţilor
Am prins la inima dor
De -un ciobănaş crăişor
Şi acum cres un puişor
           Ciobanul a descoperit ca Fata Pădurii este un duh necurat, s-a speriat şi şi-a  mânat turma in sat . Nu l-au induplecat să se întoarcă nici plânsetele copilului şi nici lacrimile iubitei
           Legenda aceasta are o invăţătura demnă de urmat pentru tinerii care sunt atraşi şi caută frumuseţea exterioară, aspectul fizic, avantajele material, şi părăsirea cuibului familial tradiţional. Greşeala o constată prea târziu iar uneori această greşeala îi marchează pentru toată viaţa  
Atenţie tinerilor
           PĂSTORUL LUPILOR  este legenda care tratează povestea in versuri al unui  păstor la o  turmă mare de lupi. Lupii treceau liniştiţi pe langă oameni, căprioare, turme de oi , Nu vânau numai când aveau permisiunea păstorului de lupi.
 Păstorul a întâlnit o ciobăniţă, car nu s-a supus să-I dea un miel din turma ei .
Zi de zi acest păstor
Găsea hrană lupilor,
Până ce-tr-o poieniţă
Întâlni o ciobăniţă
 El cu lupii infometaţi
Ea cu o turmă de oiţe
Si o floare în cosiţe
În braţe cu un miel plăpând
Şi vorbind , lacrimi vărsând:
-Nu mai primeşti niciun miel
Că toţi îmi sunt dragi la fel
Învaţă-ţi lupii să pască
 Nu cu miei să se hranească
-Păstorule o păţeşti
Dacă vreo oaie-mi răpeşti
Şi peste faţă-l lovi.
El îi prinse mina stângă                                



Si pe loc i-o răsuci
Poate s-ar mai fi lovit
De nu i-ar fi despărţit
Zâna Codrilor de-argint
Vorbindu-le cu glas bland
-Vă bateţi şi vă certaţi
 Nu ştiţi că lupii-s creaţi
Cu vânat să se hranească
Iar Oile iarbă să pască
Frumoasa ciobăniţă s-a retras în sat şi s-a pregătit de nunta cu ciobănaşul ei
Păstorul lupilor a lăsat lupii în voia lor să vâneze şi a plecat peste mări şi peste munţi, unde şi-a pierdut urma
          Şi această legendă are un tâlc bine conturat prin versurile pe care vă recomand să le citiţi 
Invăţămintele sunt simple constatări ale înţelepţilor satelor şi acestea trebuiau respectate de consăteni dar mai ales de către tineri .Lupii ca şi Oamenii răi trebuie supraveghiţi în permanenţă şi îndrumaţi spre fapte bune

          OMUL URS este o creatie a autoarei IONA PRECUP, inspirată de poveştile cu duhuri rele, vârcolaci şi pricolici care în nopţile cu lună plină  transformau oamenii in animale , câini, lupi, ursi , Vraja ţinea numai până la răsăritul soarelui.
 Intru-n sat de munte o casă plină de copii este bântuită de o
… vrăjitoare
 Cu ochi mici si gură mare
Glasul … ol hodorogit
Nasul cioc de bufniţă
Inima de viperă
          Vraja cade si omul se transformă în urs
 Cutreieră munţii şi văile pentru a primi o bucată de pâine după care vraja se ridică şi ursul se transform din nou în om
 Soare soare frăţioare
Unde-I hârca vrăjitoare
Peste şapte munţi şi –o mare
Îi răspunse mândrul soare
 Dar eu vrăjile-o să-I stric
Şi cu foc o să-I despic
Ochii răi şi inima
Să nu o mai pot vedea
Să trieşti mărite soare
M-ai scăpat de vrăjitoare
Cu lacrimi de fericire
 Pe toţi i-a imbrăţişat
Mulţumind Sfântului Soare
C-a scăpat de vrăjitoare.
          Iar omul care a fost urs, ajuns la casa si familia lui  a trăit fericit alături de copii şi nepoţii lui
          Părinţii adevaraţi , care sunt dedicaţi familie înfruntă obstacole, se luptă din răsputeri să menţina familia unită şi fac eforturi de multe ori peste puterile lor pentru a-şi ajuta, apăra şi pentru a  fi mereu în mijlocul familiei
          Volumul cu legende sunt inspraţia poetică imbinată cu dorinţa de a transmite folclorul popular şi tradiţia care încă se păstrează în satele din zona Bistriţeana,  pe meleagurile în care a copilărit şi a crescut fără să uite de glia strămoşească poeta IONA PRECUP
          Iată aici in aceasta atmosferă  poeta IOANA PRECUP  descoperă, cu uimire,  uşurinţa cu care poate stăpânii şuvoiul puternic de cuvinte, care  se transformă prin misterul creatiei, in strofe care redau imaginaţiei locul  potrivit
          Constată că este o frământare mare prin care gândurile , evenimentele auzite, poveştile ascultate se leagă, se imortalizeaza pentru a deveni volume, cărţi cu teme diverse şi deosebit de bine primite de către publicul cititor
          Intreg volumul este exemplificat prin desene în grafică naivă şi care însoţesc fiecare legendă
O în parte sunt  realizate de pictorul  consătean Valer Gălan  -  care grăbindu-se să plece în stele , să picteze printre îngeri –“spune Ioan Precup, nu a terminat graficile celorlalte legende. Acesta  sunt realizate de pictoriţa IOANA PRECUP, autoare a legendelor 
          Volumul de legende populare “FATA PĂDURII, PĂSTORUL LUPILOR, OMUL URS” este lansat intr-un moment de sărbătoare in viaţa doamnei IOANA PRECUP.
 Cu ocazia împlinirii vârstei de 78 ani noi toţi intr-un glas ,ne rugam Bunului Dumnezeu:
v  Ca aceasta zi de sărbătoare să fie plină de bucurii şi fericire iar celelete zile să fie identice cu această zi minunată.
v  Fie ca VIAŢA  să Vă fie bine călăuzită, iar SĂNĂTATEA  să Vă fie ocrotită,
v  Fie ca ce e mai bun si mai frumos in viaţă să Vă însoţească mereu, să Vă susţină harul creaţiei şi a dăruiri pentru  ca pana  de poet să aşterne noi poeme nemuritoare
                      Pentru toate acestea să fiţi BINECUVÂNTATĂ
                                   "LA MULŢI ANI”
                        si FELICITĂRI DIN PARTEA TUTUROR
Intocmit
     Ing.  SĂTEANU MIORIŢA
 Presedinte onorific Uniunea Femeilor Bihor Oradea
Cetăţean de onoare al Municipiului Oradea

1 octombrie - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

Cugetare


Sunetul glăsuitor al clopotului, pentru timpul închinării , se aude şi pătrinde ]n sufletele noastre ,ale credincioşilor spre a fi chemaţi la rugăciune.

“Când clopotele încep să sune
În zori, cu glasul lor duios,
Răsună-n undele lor tainic,
Chemarea lui Christos”
Şi azi şi mereu venind, la Biserică simţim dorinţa de a ne destăinui, de a cere iertare şi prin strofele rugăciunilor să mulţumim pentru că suntem, că suntem sănătoşi , că Bunul Dumnezeu este mereu , în orice loc, în orice situaţie , EL, este cu noi şi lângă noi

Chiar dacă avem doar :
Un scurt răgaz pe această planeta
În zborul nostru înspre stele”

Cuvintele mele sunt dedicate ,azi, în special persoanelor vârstnice, deoarece în fiecare an în data de 1 OCTOMBRIE se sărbătoreşte, conform Rezoluţiei O.N.U. ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

Această zi este dedicată nouă pentru a scoate în evidenţă tenacitatea persoanelor vârstnice de a fi utili, de a fi darnici, folositori în comunităţile în care trăiesc. Uneori suntem admiraţi pentru vioiciunea şi neastâmpărul nostru,alteori suntem criticaţi că ştim prea multe şi ne amestecăm în treburile importante ale tinerilor şi adulţilor

Alteori suntem consideraţi “de moda veche”care nu înţelegem frământările generaţiilor tinere. Este cunoscut conflictul dintre generaţii , aproape în fiecare familie sau în fiecare comunitate
Dar totdeauna vom fi invidiaţi pentru cea ce am făcut şi încă ne straduim să facem şi mai ulte , în viaţa care ne este încă rezervată spre a admira lumea în care trăim

Chiar dacă amprenta vârstei si-a spus cuvantul, si aspectul fizic este modificat si purtăm pe cap coroana alba a părului care impune respectul vârstei., sau poate suntem gârboviţi, mersul nostru si-a schimbat ritmul, mergem incet cu pasul apăsat, ducem cu MANDRIE POVARA ANILOR pe care i-am adunat

Timpul este focul in care ardem, este singurul drum, cu un singur sens, care ne indică să mergem tot înainte, tot înainte spre noi meleaguri, să trăim şi să ne implicăm in noi evenimnte, să ne încărcăm cu noi bucurii si astfel focul timpului să erupa din noi, să arunce, dorinţa de a lasă, o urma a existenţei şi a trecerii noastre prin această viaţă

Se ştie că ciclul generaţiilor este în permanent mişcare, modificare, schimbare.Unii intră în scena vieţii, alţii se străduiesc să o parcurgă onorabil, alţii o părăsesc mai devreme sau la adânci bătrâneţe
Toţi suntem înscrişi într-unul din acest ciclu al vieţii… şi toţi sperăm să o mai parcurgem ….. până la vârste înaintate … matusalemice

Scurgerea timpului, de la naştere spre maturizare si îmbătrănire este starea normal a parcursului unei vieţi

Aşa cum anotimpurile se succed, natura renaşte primăvara, apoi se materizează până la toamnă, ca să îmbătrânească si uneori să dispară sub vălul alb al iernii, insemnând sfârşitul – inceputului, tot aşa este marcat si parcursul vieţii noastre, spre vârsta 3, a 4 eventual, spre adânci bătrâneţi, cu tendinţa de a urca, pas cu pas pe scara vieţii pentru a atinge Cerurile înalte.

Peretuarea anotimputilor este asemenea unui ceas a căror arătătoare indică inceptul zilei si sfârşitul zilei si inceptul unei alte zile .Tot aşa si sosirea iernii înseamnă că se apropie sfârşitul unui an si începutul unui nou an.

Si uite aşa, fiecare sfârşit de an calendaristic a adăugat câte un an in plus întâi copilăriei noastre, apoi adolescenţei noastre, tinereţii noastre si intregii noastre vieţi.Sunt secrete în viaţa fiecărei persoane care a ajuns la vârsta senectuţii, acestea pot fi desecretizate cu uşurinţă studiind comportamentul bătrânilor, conversând cu ei şi asultându-le poveştile . poveşti care sunt adevărate comori de înţelepciune.


Şirul mai lung sau mai scurt de ani care s-au adăugat mereu si mereu au determinat vârsta noastră , iar “anii tineretii noastre” au fost perfect incluşi in acest lanţ, in permanentă creştere.

Toţi anii câştigaţi sunt cu noi.

Pentru că prin adăugarea anilor am devenit mai mari, mai puternici, mai maturi, am câştigat exeprienţă, am devenit mai înţelepţi, mai cumpătaţi, mai diplomaţi si mai înţelegători. Sămânţa dreptătii provenită de la cele mai duiose flori, a incolţit si a înflorit în noi, ca un buchet, pe care noi îl oferim, cu drag si bunătate celor din preajma noastră, in special copiilor si nepoţilor noştrii pentru a-i ocroti, apăra şi pentru a indruma si urmări paşii lor spre împlinirea si realizarea unei vieţii frumoase

Toţi anii sunt cu noi pentru că despre aceşti ani povestim, povesti adevarate, prin care spunem lucruri frumoase , poate hazlii, dar întotdeauna conţin adevăruri, sfaturi şi învăţăminte demne de luat aminte.


Toate aceastea şi încă multe altele ne-au susţinut viaţa, au dat un sens precis vieţii noastre, au conturat datoriile şi obligaţiile pe care trebuia să le indeplinim şi mai ales să nu ne lăsăm doborâţi de vicisitudinile care la tot pasul ne încercau puterile, conştiinţa si sufletul


Pentru acesta :


Fericirea să ne cuprindă sufletele,

Optimismul să ne întreţină sănătatea,
Realizările şi succesele copiilor şi nepoţilor noştri să ne umple inima de bucurie
Tot ce ne înconjoară să ne ofere amabilitate, respect, bunătate si mulţumire pentru vârsta la care am ajuns, pentru dăruirea de care am dat dovadă in rezolvarea problemelor familiei, pentru munca profesională pe care am prestat-o, in diferite domenii, devenind astfel pensionari , persoane vârstnice

Noi persoanele vârstnice, pensionarii , nu avem pretenţii prea mari,…….. cea ce vrem este: un strop de recunoştinţă, un vulcan de dragoste si preţuire, o paletă de culori de zâmbete din curcubeu , o mângâiere duioasa ca trecerea si adierea unui zefir si un braţ puternic care să ne susţină la nevoie, respectiv şi un cadru legislativ care să apere demnitatea si viata noastră de persoane vârstnice, de pensionarii
Dorim multă sănătate, fericire, bucurii şi LA MULŢI ANI tuturor persoanelor, indeiferent de vârsta pe care o au.



Ing. Miorita Sateanu
Preşedinte onorific -Uniunea Femeilor Bihor Oradea
Cetăţean de onoare al Municipiului Oradea

GHID DE INIȚIERE PENTRU OMUL DE STAT- lansare de carte

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „GHEORGHE ŞINCAI” ORADEA – BIHOR
CENTRUL DE ETICĂ ȘI STRATEGII
 
 
 
 
VǍ INVITǍ
Joi: 13.10. 2016 Orele 1530
 
La Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea
Strada Armatei Romane nr. 1-A
 
La lansarea cărții „ GHID DE INIȚIERE PENTRU OMUL DE STAT”, autorGHEORGHE DRAGOMIR, Președinte al Centrului de Etică și Strategii


 
 
PREZINTǍ: Prof. Univ. Dr. MIHAI D. DRECIN
Prof. LIGIA-ANTONIA MIRIŞIAN
 
„În contextul Omului Nou un subiect important îl constituie modelul Liderului de Azi! Liderului care își asumă acum un rol important în a lucra pentru comunitate, pentru cetate și nu pentru interese personale sau de grup. Aceasta lucrare este un ghid al valorilor și modelelor istorice care pot reprezenta o fundaţie solida pentru Liderul de Azi. ”

3 octombrie 2016

Invitatie

Ceas aniversar al unuia dintre cei mai luminați români, care a schimbat destinul românilor în acest ”colț” de țară!

Vă invităm la vernisajul expoziției documentare comemorative "IERARHUL LUMINAT, SAMUIL VULCAN - 210 ani de la numirea ca Episcop la Oradea -" , marți, 18 octombrie 2016, ora 17.00.

 


Ziua Mondiala a Animalelor, 4octombrie


Ziua Mondiala a Animalelor se celebreaza in fiecare an la data de 4 octombrie si a fost initiata in anul 1931, in cadrul conventiei ecologistilor din Florenta. Evenimentul a avut ca scop atragerea atentiei populatiei cu privire la cresterea alarmanta a numarului speciilor de animale pe cale de disparitie.

Ziua de 4 octombrie nu a fost aleasa la intamplare ca Zi Mondiala a Animalelor, deoarece in aceasta zi se sarbatoreste si Sfantul Francisc de Assisi, patronul spiritual al animalelor.

Scopul acestei zile este acela de a creste gradul de constientizare al populatiei fata de riscurile disparitiei a numeroase animale, din cauza salbaticiei si lipsei de educatie a omului contemporan, dar reprezinta si un tribut fata de necuvantatoare si fata de oamenii care iubesc si respecta animalele.

Ziua Mondiala a Animalelor este sarbatorita in moduri diverse in toate tarile, fara sa se tina cont de nationalitate, religie, credinta sau ideologie politica.

Animalele au fost si sunt sursa de inspiratie pentru scriitorii tuturor timpurilor.
Daca va aruncati ochii pe lista de mai jos veti regasi cu emotie titluri pe care cu siguranta le-ati citit, si pe care le puteti gasi in rafturile bibliotecilor ... si cautarea poate continua pentru fiecare animal care exista....

Ferma animalelor de  George Orwell
Cartile Junglei de  Rudyard Kipling
Blandetea lupilor de  Steff Peney
Fram ursul polar de Cezar Petrescu
Lupul de stepă de Hermann Hesse
Destinul lupului singuratic  de Adrian Christescu
Jiang Rong Totemul lupului
Vulpile in vie  de Lion Feuchtwanger
Încă de pe atunci vulpea era vânătorul de Herta Müller
Vulpile desertului de Gordon Landsborough
Sarpele de Mircea Eliade
Sarpele cu pene de D.H. Lawrence
Şarpele şi crinul de Nikos  Kazantzakis
Şarpele şi crucea  de Peter Muller
Pana de dinozaur de Sissel-Jo Gazan
Unde se avanta vulturii de Alistair Stuart MacLean
 Suprema mîndrie a vulturului faţă de cioară de Mihail Vakulovski
 Vulturul dincolo de cornul lunii de Rodica Ojog-Brasoveanu,
Cele sapte pene ale vulturului de  Gougaud Henri
Soimul maltez de  Dashiell Hammett ...
Soim  de Otto Hints
  Soim peste prapastie de Nichifor Crainic
 Cum să-ţi protejezi de goblini coteţul de găini , de Reginald Bakeley, a fost distins cu trofeul Diagram pentru romanul anului cu cel mai ciudat titlu, cartea câştigând 38% dintre voturile cititorilor
„Colt Alb”de  Jack London
Jurnalul unui câine de Dan  Puric
Viaţă de câine" de Peter Mayle
Obiceiuri de nunta la cangurii schiopi de  Neagu Udroiu
Iarna cand au murit cangurii -de Sorin Holban
Oraşul şi câinii  de Mario Vargas Llosa
Serpi si soparle de  Elena Ciudin
Privighetoare oarbă de Gherghinescu-Vania, Domniţa
 Soareci si oameni  de John Steinbeck
Cursa de soareci de Agatha Christie
Soarecele B si alte povestiri de I.D. Sarbu
Povestirile unui soarece de biblioteca. de Ion Acsan. Editura: Ion Creanga. An: 1985
Sara lucreaza cu Nevastuica de Walter Jon Williams
Picioare de caprioara pe inaltimi  de Hannah Hurnard,
Caprioara din vis de V. Voiculescu

Ziua secectuții - filiala Dacia


O cugetare

          
Chiar dacă avem doar “Un scurt răgaz pe această planetă/În zborul nostru înspre stele” cuvintele mele sunt dedicate ,azi, în special persoanelor vârstnice, deoarece în fiecare an în data de 1 OCTOMBRIE se sărbătoreşte, conform Rezoluţiei O.N.U. ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

Această zi este dedicată nouă pentru a scoate în evidenţă tenacitatea persoanelor vârstnice de a fi utili, de a fi darnici, folositori în comunităţile în care trăiesc.

Uneori suntem admiraţi pentru vioiciunea şi neastâmpărul nostru,alteori suntem criticaţi că ştim prea multe şi ne amestecăm în treburile importante ale tinerilor şi adulţilor

Alteori suntem consideraţi “de moda veche”care nu înţelegem frământările generaţiilor tinere. Este cunoscut conflictul dintre generaţii , aproape în fiecare familie sau în fiecare comunitate

Dar totdeauna vom fi invidiaţi pentru cea ce am făcut şi încă ne straduim să facem şi mai ulte , în viaţa care ne este încă rezervată spre a admira lumea în care trăim

Chiar dacă amprenta vârstei si-a spus cuvantul, si aspectul fizic este modificat si purtăm pe cap coroana alba a părului care impune respectul vârstei., sau poate suntem gârboviţi, mersul nostru si-a schimbat ritmul, mergem incet cu pasul apăsat, ducem cu MANDRIE POVARA ANILOR pe care i-am adunat

Timpul este focul in care ardem, este singurul drum, cu un singur sens, care ne indică să mergem tot înainte, tot înainte spre noi meleaguri, să trăim şi să ne implicăm in noi evenimnte, să ne încărcăm cu noi bucurii si astfel focul timpului să erupa din noi, să arunce, dorinţa de a lasă, o urma a existenţei şi a trecerii noastre prin această viaţă

Se ştie că ciclul generaţiilor este în permanent mişcare, modificare, schimbare.

Uni intră în scena vieţii, alţii se străduiesc să o parcurgă onorabil, alţii o părăsesc mai devreme sau la adânci bătrâneţe

Toţi suntem înscrişi într-unul din acest ciclu al vieţii… şi toţi sperăm să o mai parcurgem ….. până la vârste înaintate … matusalemice

Scurgerea timpului, de la naştere spre maturizare si îmbătrănire este starea normal a parcursului unei vieţi

Aşa cum anotimpurile se succed, natura renaşte primăvara, apoi se materizează până la toamnă, ca să îmbătrânească si uneori să dispară sub vălul alb al iernii, insemnând sfârşitul – inceputului, tot aşa este marcat si parcursul vieţii noastre, spre vârsta 3, a 4 eventual, spre adânci bătrâneţi, cu tendinţa de a urca, pas cu pas pe scara vieţii pentru a atinge Cerurile înalte.

Peretuarea anotimputilor este asemenea unui ceas a căror arătătoare indică inceptul zilei si sfârşitul zilei si inceptul unei alte zile .Tot aşa si sosirea iernii înseamnă că se apropie sfârşitul unui an si începutul unui nou an.

Si uite aşa, fiecare sfârşit de an calendaristic a adăugat câte un an in plus întâi copilăriei noastre, apoi adolescenţei noastre, tinereţii noastre si intregei noastre vieţi.

Sunt secrete în viaţa fiecărei persoane care a ajuns la vârsta senectuţii, acestea pot fi desecretizate cu uşurinţă studiind comportamentul bătrânilor, conversând cu ei şi asultându-le poveştile . poveşti care sunt adevărate comori de înţelepciune.

Şirul mai lung sau mai scurt de ani care s-au adăugat mereu si mereu au determinat vârsta noastră , iar “anii tineretii noastre” au fost perfect incluşi in acest lanţ, in permanentă creştere.

Toţi anii câştigaţi sunt cu noi.

Pentru că prin adăugarea anilor am devenit mai mari, mai puternici, mai maturi, am câştigat exeprienţă, am devenit mai înţelepţi, mai cumpătaţi, mai diplomaţi si mai înţelegători. Sămânţa dreptătii provenită de la cele mai duiose flori, a incolţit si a înflorit în noi, ca un buchet, pe care noi îl oferim, cu drag si bunătate celor din preajma noastră, in special copiilor si nepoţilor noştrii pentru a-i ocroti, apăra şi pentru a indruma si urmări paşii lor spre împlinirea si realizarea unei vieţii frumoase

Toţi anii sunt cu noi pentru că despre aceşti ani povestim, povesti adevarate, prin care spunem lucruri frumoase , poate hazlii, dar întotdeauna conţin adevăruri, sfaturi şi învăţăminte demne de luat aminte.

Toate aceastea şi încă multe altele ne-au susţinut viaţa, au dat un sens precis vieţii noastre, au conturat datoriile şi obligaţiile pe care trebuia să le indeplinim şi mai ales să nu ne lăsăm doborâţi de vicisitudinile care la tot pasul ne încercau puterile, conştiinţa si sufletul

Pentru acesta :

Fericirea să ne cuprindă sufletele,

Optimismul să ne întreţină sănătatea,

Realizările şi succesele copiilor şi nepoţilor noştri să ne umple inima de bucurie

Tot ce ne înconjoară să ne ofere amabilitate, respect, bunătate si mulţumire pentru vârsta la care am ajuns, pentru dăruirea de care am dat dovadă in rezolvarea problemelor familiei, pentru munca profesională pe care am prestat-o, in diferite domenii, devenind astfel pensionari , persoane vârstnice

Noi persoanele vârstnice, pensionarii , nu avem pretenţii prea mari,…….. cea ce vrem este: un strop de recunoştinţă, un vulcan de dragoste si preţuire, o paletă de culori de zâmbete din curcubeu , o mângâiere duioasa ca trecerea si adierea unui zefir si un braţ puternic care să ne susţină la nevoie, respectiv şi un cadru legislativ care să apere demnitatea si viata noastră de persoane vârstnice, de pensionarii

Dorim multă sănătate, fericire, bucurii şi LA MULŢI ANI tuturor persoanelor, indeiferent de vârsta pe care o au.

 Miorita Sateanu
Preşedinte onorific -Uniunea Femeilor Bihor Oradea
Cetăţean de onoare al Municipiului Oradea


_________________


Floare Bernard cu echipa de copii oferind o inimiora tuturor  bunicilor parcicipanti la intalnire.




1 octombrie 2016

Invitatie

Editia lunii octombrie este dedicata doamnei Ioana Precup.
Va asteptam cu drag!


„Francmasoneria este, înainte de toate, o stare de spirit.”

Joi, 29 octombrie -  se împlinesc 150 de ani de la aprinderea luminilor Lojii „Regele Ladislau”. Acest eveniment   ne oferă prilejul unei în...