3.
Iustin Popfiu „Poezia şi proza”, Oradea-mare, Cu tipariul lui Otoné Hűgell, 1870, 272 pp.
Cartea ce o prezentăm astăzi este scrisă de Iustin Popfiu, unul dintre cei mai prolifici scriitori români din părţile de vest ale României, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În paginile ei, prima parte este dedicată poeziei, în ale cărei versuri, simţămintele naţionale şi cele ale înălţării spirituale prin Biserică, se îmbină armonios, transmiţând un mesaj clar către români. A doua parte este dedicată prozei cu un studiu critic, bine documentat, despre literatura română de la începuturi până în secolul XIX-lea.
Pentru o înţelege mai bine volumul prezentat e necesar să cunoaştem şi viaţa autorului, care, prin scrierile sale, ne-a trasmis vibraţiile unui inimi ce a bătut pentru credinţa în Dumnezeu şi naţiune.
Iustin Popfiu (27 noiembrie 1841 – mort la Leta Mare în 1882). Preot greco-catolic, profesor şi scriitor. A început teologia la Oradea şi a absolvit-o la Viena. Este hirotonit preot celibatar în 1 noiembrie 1863. De-a lungul timpului a ocupat diverse funcţii ecleziastice şi laice: „protocolist” diecezan; „ceremoniarius” episcopal; vice-notar consistorial; ajutor diacon la Catedrala „Sf. Nicolae”; profesor de doctrine religioase şi limba şi literatura română la Arhi-gimnaziul orădean; vice-rector la Seminarul „domestic” şi catehet; consilier al Tribunalului matrimonial; inspector şcolar local; în anul 1881 era protopop de Leta Mare (astăzi în Ungaria). Activitatea sa literară a fost insuflată de două sentimente care au constituit pârghia personalităţii sale: sentimentul religios şi cel naţional. În 1864 reînfiinţează Societatea de Lectură din Oradea; a publicat diverse articole religioase şi literare în „Sionul românesc” (1866). În anul 1868 a tipărit revista bisericească „Amvonul”. În 1870 a participat la Congresul General Catolic din Ungaria unde a ţinut un discurs tipărit în româneşte (Budapesta) şi ungureşte (Oradea). În 1870 a apărut la Oradea volumul „Poezie şi proză”, care cuprinde poeziile sale scrise între anii 1859-1866 şi dizertaţia „Despre literatura română” rostită la adunarea generală a ASTREI din 26-28 august 1867. Pentru acest adaos, volumul a fost introdus ca manual de limba şi literatura română la Liceul Premostratens de către Nicolae Marchiş, numit la 16 februarie 1880 în locul său. În 1871 a candidat ca deputat deakist la Marghita dar nu a fost ales. Comentând afirmaţia lui Dimitrie Ţighindeal din 1814 - „Să fim noi toţi românii una; nu e aici grec sau latin, unit sau neunit, una trebuie să fie naţia românească” - a afirmat: „Urăsc din adâncul sufletului indiferentismul religios; sunt mândru de a ţine cu tot sufletul la religiunea mea; şi dacă din vitregia timpului a făcut ca să fim despărţiţi şi să lucrăm până astăzi pe terenul bisericesc în două tabere, ce ne opreşte de a fi solidari în toate acele care nu ating religiunea ?”
Bibliografie:
„Schematismus cleri gr.cath. Varadinensis pro anno 1881”, Magno-Varadini, 1882, p. 19.
Teodor Neş „Oameni din Bihor 1848-1918”, Oradea, 1937, p. 65 - 74.
Text şi fotografie: Silviu Sana
