Lecturi de weekend 19

 

Hermann Hesse – Narcis şi Gură-de-Aur, Editura Rao, 2007, .



Am gasit in aceasta minunata carte intrebari esentiale in devenirea noastra ca fiinta umana. Spiritul (Narcis) sau materia (Gura de aur ) ne arata calea spre acel acasa, spre acea integrare in absolut?


In final se dovedeste ca fiecare isi traieste propria experienta, fiecare are propriul parcurs si oricine are sanse de a regasi drumul pierdut spre esenta divina.

Va las sa parcurgeti cateva fragmente de text care poate va vor duce spre lecturarea intregii carti.

"Gîndeam cam aşa :
"Dar ce înseamnă de fapt: să te realizezi? — Este o noţiune filozofică, n-o pot exprima altfel. Pentru noi, discipolii lui Aristotel şi ai Sfantului Toma, cea mai înaltă dintre toate noţiunile este existenţa desăvîrşită. Existenţa desăvîrşită este Dumnezeu. Tot ce mai există pe lîngă el, există numai pe jumătate, numai parţial, este în devenire, este amestecat, constă din posibilităţi. Dumnezeu însă nu este amestecat, este unul, el nu conţine posibilităţi, ci este în întregime realitate. Dar noi sîntem trecători, sîntem în devenire, sîntem posibilităţi, pentru noi nu există desăvîrşire, nu există existenţă deplină. Acolo însă unde păşim de la potentă la faptă, de la posibilitate la realizare, acolo sîntem părtaşi la adevărata existenţă, devenim cu un grad mai asemănători cu ceea ce e desăvîrşit, dumnezeiesc. Asta înseamnă : a se realiza. Tu trebuie să cunoşti procesul acesta, din proprie experienţă."

Intrucît omul este un amestec indoielnic de spirit şi materie, întrucît spiritul îi deschide cunoaşterea celor veşnice, iar materia, îl coboară şi-l înlănţuie de ceea ce este trecător, el ar trebui să se depărteze de simţuri şi să năzuiască spre tărîmul spiritual, pentru a-şi înălţa viaţa şi a-i da sens". „Din obişnuinţă mă prefăceam a preţui arta, dar de fapt eram trufaş şi  priveam de sus. Abia acum văd cîte căi există spre cunoaştere şi îmi dau seama că drumul spiritului nu este singurul şi, poate, nici cel mai bun. Este drumul meu, desigur; voi continua să-l urmez. însă pe tine te văd pe drumul opus, pe drumul simţurilor cum prinzi la fel de profund taina existenţei şi o exprimi ..."


" din unghiul de vedere al mînăstirii, al raţiunii şi al moralei, viaţa lui era mai bună, mai dreaptă, mai constantă, mai orînduită şi exemplară, era o viaţă a ordinii şi a slujirii severe, un sacrificiu continuu, o năzuinţă mereu înnoită spre limpezime şi dreptate, era cu mult mai curată şi mai bună decît viaţa unui artist, a unui vagabond şi a unui muieratic. Dar privind de sus, din unghiul de vedere al Domnului — oare într-adevăr ordinea şi disciplina unei vieţi exemplare, renunţarea la lume şi la fericirea simţurilor, îndepărtarea de murdărie şi de sînge, retragerea în filozofie şi reculegere, erau ele mai bune decît viaţa lui Gură-de-Aur ? Oare omul fusese creat într-adevăr pentru a duce o viaţă măsurată, ale cărei ceasuri şi rînduieli erau însemnate de clopotele care chemau la rugăciune ? Oare omul fusese creat într-adevăr pentru a-i studia pe Aristotel şi pe Toma de Aquino, pentru a şti greceşte, pentru a-şi sugruma simţurile şi pentru a fugi din lume ? Nu fusese creat de Dumnezeu cu simţuri şi instincte, cu tenebre sîngeroase, cu aptitudinea păcatului, a voluptăţii şi a disperării ? In jurul acestor întrebări se roteau gîndurile abatelui, cînd zăboveau la prietenul său.Da, şi poate că nu era doar mai copilăros şi mai omenesc să duci o viaţă ca Gură-de-Aur, poate că la urma urmei era şi mai temerar şi mai grandios să te laşi în voia curentului crîncen şi a smintelii, să comiţi păcate şi să iei asupra ta urmările lor amarnice, în loc să duci, alăturea de lume, o viaţă curată,cu mîinile spălate, să-ţi plantezi o frumoasă grădină cu gînduri pline de armonie şi să umbli fără de păcat printre straturile ei ocrotite. Poate era mai greu, mai curajos şi mai nobil să colinzi cu încălţările rupte prin păduri şi pe drumuri, să rabzi soarele şi ploaia, foamea şi nevoia, să te joci cu bucuriile simţurilor şi să le plăteşti cu suferinţa"

"Oricum, Gură-de-Aur îi arătase că un om chemat la fapte mari se poate cufunda pînă departe de tot în sminteala sîngeroasă, ameţită a vieţii, se poate năclăi în colb şi în sînge, fără a deveni, totuşi mărunt şi trivial fără a ucide dumnezeiescul din el, că poate rătăci prin bezne adînci fără ca lumina divină şi puterea creatoare să se stingă în sanctuarul sufletului său. Narcis privise adînc în viaţa tulbure a prietenului său, însă nici dragostea, nici respectul faţă de el nu-i scăzuseră. ... iar de cînd văzuse ieşind de sub mîinile pătate ale lui Gură-de-Aur aceste splendide imagini, tăcute şi totuşi vii, transfigurate de o formă şi o ordine lăuntrică, aceste feţe însufleţite, radiind de duh, aceste plante şi flori nevinovate, aceste mîini ce implorau sau binecuvîntau, toate aceste atitudini îndrăzneţe şi blînde,orgolioase sau sfinte, ştia bine că în această inimă nestatornică de artist şi de seducător, sălăşluia un belşug de lumină şi de har divin."...