Raidul de la Dieppe - 19 august 1942 (II)

Trupele germane din jurul portului Dieppe erau în alertă maximă la momentul declanşării raidului de la Dieppe, fiind alertate de doi factori şi anume: activitatea neobişnuit de intensă a agenţilor dubli francezi din zonă şi creşterea semnificativă a traficului radio al aliaţilor în zona de sud a Angliei şi de asemenea, avioanele de recunoaştere germane observaseră o mare concentrare de nave şi vehicule amfibii necesare oricărei invazii. Germanii aveau în zona din jurul portului Dieppe o garnizoană puternică formată din 1500 de oameni din Divizia 302 infanterie, compusă din: regimentele 570, 571 şi 572 infanterie (fiecare regiment avea în componenţă două batalioane), regimentul 302 artilerie, batalionul 302 recunoaştere, batalionul 302 artilerie antitanc, batalionul 302 geniu şi batalionul 302 semnalizare. Aceste trupe germane erau dotate cu celebrele puşti-mitraliere MG-34, mortiere şi tunuri antitanc de calibrul 88 de mm (tunuri ce-şi dovediseră calităţile prin distrugerea a numeroase tancuri T-34 pe frontul din Rusia, tunuri ce iniţial fuseseră proiectate pentru apărarea antiaeriană). Aceste unităţi ale armatei germane erau amplasate de-a-lungul plajelor portului Dieppe, între principalele localităţi din jurul portului şi de asemenea şi pe principalele înălţimi ce străjuiau aceste plaje, fiind amplasate nu doar direct pe teren, ci şi într-o multitudine de cazemate şi buncăre ce înconjurau portul. De asemenea, apărarea aeriană germană în zonă era asigurată de Luftwaffe (Aviaţia militară germană) ce avea în zonă 200 avioane de vânătoare Focke-Wulf 190 (ce făceau parte din aşa-zisele Aripi de vânătoare 2 şi 26) şi 100 de avioane de bombardament, majoritatea Dornier 217 (din Aripile de bombardament 2, 45 şi 77).

Debarcările iniţiale.

Flota aliată a părăsit porturile de pe coasta de sud a Angliei în noaptea de 18 pe 19 august 1942, precedată de o mulţime de vase care au curăţat de mine Canalul Mânecii, realizând un culoar prin care să poată trece flota de invazie în siguranţă. Debarcările iniţiale au început la ora 4:50 în dimineaţa zilei de 19 august 1942, cu atacuri asupra celor două baterii de artilerie de pe flancurile de vest şi est ale principalei zone de debarcare. Astfel, bateria de artilerie de la Varengeville a fost atacată de comandoul nr. 4 al armatei britanice, staţia radar de la Pourville de regimentul canadian South Saskatchewan şi o unitate de vânători de munte regali tot canadieni, cazemata puternic fortificată de la Puys de regimentul regal canadian şi bateria de artilerie de la Berneval a fost atacată de comandoul nr. 3 al armatei britanice.

Plaja „Galbenă”.

Misiunea locotent-colonelului John Durnford-Slater, ce conducea comandoul nr. 3 era aceea de a ataca şi neutraliza bateria de coastă de la Berneval, ce era situată la 13 kilometri est de Dieppe. Cele trei tunuri germane de 170 de mm şi patru de 105 mm, ce puteau trage obuze până la 6,4 kilometri vest de Dieppe, trebuiau distruse până la ajungerea pe plajă a grosului trupelor aliate în faţa portului Dieppe. Dar, chiar înainte de a ajunge la locul de debarcare, trupele aliate au fost descoperite de un convoi de nave germane formate din mai multe torpiloare ce escortau un mic petrolier. Torpiloarele germane au deschis focul şi au scufundat mai multe nave aliate, printre care amintim torpilorul englez nr. 5, nava amfibie de desant nr. 1, şi astfel pe plaja din faţa bateriei de artilerie germane, au ajuns doar 18 membri ai comandoului nr. 3. Totuşi, odată ajunşi pe plajă ei au început să atace - e adevărat cu arme de calibru mic - bateria de artilerie, şi, deşi nu au reuşit anihilarea acestor tunuri, lupta lor a facilitat debarcările pe principalele plaje din faţa portului Dieppe, pentru că pe perioada luptei cu artileriştii bateriei de la Berneval, această baterie n-a reuşit să tragă niciun obuz şi astfel nicio navă aliată n-a fost scufundată în acest timp. În cele din urmă, terminându-li-se muniţia, cei 18 membri ai comandoului au fost nevoiţi să se retragă, mai ales că erau depăşiţi numeric de forţele ce apărau bateria de coastă de la Berneval.

Plaja „Portocalie”.

Misiunea locotent-colonelului Lord Lovat, ce conducea comandoul nr. 4, era aceea de debarca la 9,7 kilometri vest de Dieppe şi de a distruge bateria de artilerie de la Varengeville. Odată ajunşi pe plajă membrii comandoului (ce includea şi un contigent de 50 de rangeri ai armatei americane) au reuşit să urce panta abruptă din faţa bateriei de artilerie, şi după o luptă scurtă au  distrus cele şase tunuri de 150 de mm. Acesta a fost singurul succes al Operaţiunii Jubilee. Apoi, în conformitate cu planul iniţial, comandoul s-a retras de pe plajă înapoi pe vasele de desant, la ora 7:30 a dimineţii de 19 august şi marea majoritate a membrilor acestui comando s-au întors în siguranţă în Anglia. Această parte a raidului de la Dieppe a fost considerată, ulterior, ca un model de succes pentru ulterioarele raiduri ce vor fi efectuate de trupele de comandă aliate. Pentru felul cum a condus atacul, lordul Lovat a primit medalia Ordinului Distinguished Service, iar căpitanul Patrick Porteous tot din comandoul nr. 4 a primit Crucea Victoriei.

Plaja „Albastră”.

Lupta navală dintre comandoul nr. 3 şi convoiul de vase germane i-a alertat pe apărătorii germani de pe plaja „Albastră”. Pe această plajă de lângă Puys au debarcat trupele Regimentului Regal al Canadei, plus trei plutoane ale unei unităţi de vânători de munte şi un detaşament de artilerie ce trebuiau să distrugă tunurile şi mitralierele din buncărele şi cazematele ce erau amplasate pe plaja din faţa portului Dieppe. Când au debarcat pe plajă, aceşti soldaţi canadieni, întârziaseră deja 20 de minute faţă de planul iniţial, şi colac peste pupăză, perdeaua de fum ce fusese lansată de pe distrugătoarele marinei britanice se dispersase deja. Astfel, avertizaţi, de sosirea canadienilor, germanii erau pregătiţi de apărare şi toţi soldaţii se aflau la posturile lor lângă mitralierele (puternicele MG34) şi tunurile din dotare. Cum au ajuns pe plajă, canadienii au fost blocaţi în înaintare de puternicul tir german de artilerie şi mitraliere, de asemenea nu au putut trece de zidul ce despărţea plaja propriu-zisă de cazematele germane. Regimentul Regal al Canadei, a suferit pierderi foarte mari, fiind practic distrus în luptă, din cei 556 de soldaţi ai regimentului 200 au fost omorâţi, 264 au fost luaţi prizonieri, şi restul cu greu, majoritatea fiind răniţi, au reuşit să se retragă pe vasele marinei britanice.

Plaja „Verde”.

Pe plaja „Verde”, regimentul South Saskatchewan se îndrepta spre Pourville. Au ajuns pe plajă la ora 4:52, fără să fie descoperiţi şi au reuşit să coboare din vasele de desant înainte ca germanii să deschidă focul asupra lor. Din nefericire, în momentul apropierii de coastă, majoritatea vaselor amfibii derivaseră de la cursul normal, şi au ajuns pe plajă la vest de râul Scie, şi nu la est cum era planul operaţiunii. Pentru că a debarcat în locul greşit, regimentul trebuia să ajungă la Pourville, trecând peste unicul pod de pe râul Scie. Dar, chiar înainte de ajunge la pod, germanii reuşiseră să amplaseze în faţa lui numeroase mitraliere şi tunuri antitanc. Ajunşi în faţa podului, canadienii au fost respinşi de mai multe ori de germani, şi datorită pierderilor enorme suferite în luptă au fost nevoiţi să se retragă înapoi pe plajă. Un alt regiment, de vânători de munte (Regimentul Regal Cameron Canadian) debarcase în locul corect pe plaja „Verde”, şi reuşise să înainteze destul de mult, dar, datorită blocării celuilalt regiment lângă podul de pe râul Scie, au fost siliţi şi ei să se retragă înapoi pe plajă. În timpul retragerii spre plaje, cele două regimente au suferit pierderi şi mai mari, şi din cei 1.200 de soldaţi iniţiali, doar 341 au reuşit să se îmbarce înapoi pe vasele engleze, restul fiind siliţi să se predea, pentru că li se terminase şi muniţia. Pentru rolul său în conducerea acestei părţi a raidului, locotenent-colonelul Charles Cecil Merritt a primit Crucea Victoriei.

Staţia radar de la Pourville.

Unul din obiectivele raidului de la Dieppe era acela de a descoperi importanţa şi acurateţea unei staţii radar ce fusese amplasată de germani în vârful unei stânci situată la est de oraşul Pourville. Pentru atingerea acestui obiectiv, RAF (adică Royal Air Force – Aviaţia militară britanică) l-a detaşat pe sergentul Jack Nissenthall, ce era şi specialist în radare, pe lângă regimentul South Saskatchewan. În timpul luptei, el trebuia să ajungă în interiorul staţiei radar germane, să-i afle secretele, fiind însoţit de 11 soldaţi ce-l păzeau ca nişte bodyguarzi moderni. Sergentul Nissenthall se oferise voluntar pentru această misiune, şi fiind conştient de faptul că dacă ar fi fost capturat de germani - datorită cunoştinţelor sale cu privire la tehnologia radar – ar fi dezvăluit, poate, sub tortură tot ce ştia, luase cu el o fiolă cu cianură, ca o ultimă măsură de sinucidere, dacă cei 11 „bodyguarzi” n-ar fi reuşit să-l ucidă. Însă, planul nu a reuşit nici în această privinţă, sergentul şi cei 11 „bodyguarzi” nu au intrat în buncărul staţiei, din cauza apărării puternice a staţiei radar, 10 din cei 11 fiind ucişi în luptă. Singurul succes al sergentului Nissenthall a fost acela că, ajungând, în timpul luptei, în spatele buncărului ce proteja radarul german, a tăiat toate firele de telefon ce asigurau comunicarea soldaţilor staţiei cu comandamentul german din port. Pentru a reuşi să comunice cu comandamentul lor, soldaţii germani au fost nevoiţi să vorbească cu superiorii prin intermediul staţiilor radio de emisie-recepţie, comunicări ce nefiind codificate au fost interceptate de staţiile radio din sudul Angliei. Datorită acestui simplu fapt, aliaţii au putut afla raza de acţiune a radarelor germane ce acopereau Canalul Mânecii, şi astfel au putut dezvolta la timp tehnologia necesară bruierii acestor radare, ce vor fi de altfel bruiate, am putea spune complet, în timpul debarcării aliate din Normandia, din 6 iunie 1944. După război, sergentul Nissenthall şi-a prescurtat numele în Nissen. 
P.S.: În partea de sus a articolului de azi puteţi vedea planul raidului de la Dieppe, legenda fiind în limba engleză, pentru că n-am găsit nici o imagine, pe internet, care să fie în limba română.
Cu partea a treia, finală a articolului despre raidul de la Dieppe, revin săptămâna viitoare.
Bibliotecar, prof. Florin Miheş.