FLAGELUL BIODEGRADĂRILOR BUNURILOR INFO-CULTURALE DIN
BIBLIOTECI, MUZEE ŞI ARHIVE SAU EVALUAREA EŞECULUI UNUI SISTEM DE PROTECŢIE PERIMAT.
Insectele populează toate mediile de viaţă: terestru, acvatic, aerian, din zona polară până la ecuator, din vârful munţilor până în locurile ascunse: galerii, grote, peşteri.
Literatura de specialitate din domeniul entomologiei atestă, prin studii ştiinţifice de înaltă ţinută, importanţa acestei clase de animale, atât ca număr de specii cât şi ca plasticitate ecologică şi de nutriţie largă.
Acestea sunt argumentele ştiinţifice cele mai importante prin care fauna de insecte şi de acarieni constituie un important factor de menţinere a echilibrului în ecosistemele naturale (deschise).
Câteva aspecte generale despre clasa insectelor reprezintă un preambul necesar aprofundării acestui demers ştiinţific propus spre analiza specialiştilor din bilblioteci, muzee şi arhive:
-
insectele sunt locuitori mult mai vechi ai Terrei decât omul, căci prima insectă ̶ paleo-blattina exista în urmă cu 150 de milioane de ani;
-
plasticitatea bio-ecologică întinsă, între valori de -25ºC (- 30ºC) şi + 40º (50ºC), reprezintă evantaiul condiţiilor de mediu (natural sau artificial), la care insectele pot să-şi desfăşoare ciclul biologic nestingherit, în limitele active de autecologie1;
-
pe acest traseu ecologic, entomologii au inventariat şi încadrat în sistematică biologică peste 1 milion de specii de insecte, iar anual se descoperă între 8.000-10.000 de specii;
-
pe lângă ecoplasticitatea foarte bine configurată genetic, insectele prezintă şi o plasticitate de hrănire, cunoscută în literatura domenială sub forma polifagiei (capacitatea insectelor de a se hrăni cu mai multe suporturi organice);
-
ecoplasticitatea şi polifagia2, uneori şi polimorfismul3, reprezintă acumulări genetice ireversibile, spectaculoase în procesul evolutiv, care definesc o nouă populaţie genetică superioară pe scara evoluţiei, caracterizată prin calităţi de adaptare la noi medii ecologice şi de hrănire, prin migrarea insectelor dintr-un areal în alt areal geografic;
-
cea mai mare parte dintre speciile de insecte, dar şi de rozătoare sunt dăunătoare pentru plantele cultivate, produsele agro-alimentare depozitate, pomii fructiferi, viţa de vie, vegetaţia forestieră, colecţii info-documentare şi bunuri culturale din biblioteci, arhive şi muzee, altele vehiculează şi transmit agenţi patogeni la om, animale şi plante;
-
pe lângă grupul mare al insectelor dăunătoare, există şi numeroase insecte folositoare, astfel:
-
unele insecte furnizează produse valoroase – mierea, mătasea;
-
altele contribuie la polenizarea încrucişată a plantelor;
-
binecunoscută este importanţa insectelor entomofage, prădătoare şi parazite, multe dintre aceste insecte fiind utilizate în combaterea biologică a insectelor dăunătoare din ecosistemele naturale – deschise sau din sistemele antropice artificial închise; insectele din ecosistemele naturale participă activ la procesul de formare a solului alături de numeroase nevertebrate şi alte microorganisme;
-
sunt insecte ”agenţi sanitari“ în natură (necrofori);
-
unele insecte sunt comestibile în diferitele regiuni de pe glob (termitele, lăcustele)4; altele secretă un material pentru serlac (Coccus lacca);
-
o categorie aparte de insecte care aparţin entomologiei judiciare, furnizează precizări utile cu privire la data în care o fiinţă umană a incetat din viaţă şi la care a început degradarea acesteia, pe baza studiului a ceea ce se numeşte “ fauna cadavrelor”.5
Pentru aprofundarea problematicilor analizate în acest material, cred că nu este lipsit de interes să cunoaştem unele aspecte de ordin general despre insecte.
Numele de insectă derivă de la cuvântul latinesc “insectum”, care înseamnă animal cu corpul format din segmente sau inele. Ştiinţa care se ocupă cu studiul insectelor se numeşte entomologie, iar denumirea ei derivă de la cuvintele greceşti „entohmon”(insectă) şi “logos”(ştiinţă, descriere, vorbire).
Există o entomologie generală, în care insectele şi arahnidele, dar şi rozătoarele sunt studiate exclusiv pentru cunoaşterea strucurii anatomo-morfologice şi a organizării fiziologice, precum şi a biologiei şi ecologiei lor.
În paralel s-a dezvoltat o entomologie aplicată care corelează cunoştinţele entomologice rezultate din experienţele şi observaţiile ştiinţifice riguroase ale specialiştilor entomologi cu diferite alte ştiinţe al căror conţinut îl îmbogăţesc. Astfel s-au dezvoltat aplicaţii entomologice fundamentale care stau la baza diferitelor ştiinţe de entomologie aplicativă, cum ar fi : entomologia agricolă; entomologia medicală; entomologia judiciară; entomologia colecţiilor şi bunurilor info-culturale (biblioentomologie).
Toate aceste domenii entomologice reprezintă aplicaţii ale generalului în particularul biotic şi abiotic al dăunătorilor (insecte şi rozătoare), ce produc pierderi (economice, culturale şi de patrimoniu), boli şi disconfort.
În studiile de entomologie (generală sau aplicativă) se manifestă tendinţe foarte interesante în evoluţia, adaptarea, migrarea şi diversificarea genetică (prin noi abordări fenotipice şi medii de hrănire) a faunei de dăunători. Această evoluţie strucural-genetică conferă faunei de dăunători din toate sistemele (naturale ̶ deschise şi artificiale ̶ închise) surse de evoluţie intraspecifică prin apariţia de populaţii noi în cadrul unei specii şi/sau evoluţie extraspecifică prin apariţia speciilor noi în cadrul aceluiaşi gen de insectă.
Pe acest “tipar” genetic “se formează şi se ascund” mutaţii genetice dominante sau recesive, care pe un fond fenotipic optim pot genera modificări anatomo-morfologice interspecifice sau intraspecifice evolutive spectaculoase ce pot jalona, evolutiv vorbind, tendinţele prezente şi viitoare ale dezvoltării faunei de dăunători în diferite biotopuri6.
Ca să descifrăm în dinamică, evoluţia impactului organismelor
biologice asupra integrităţii bunurilor este necesară cunoaşterea
exogenului şi endogenului cauzal în instalarea şi dezvoltarea
macro şi microorganismelor în mediile abiotice şi biotice ale
acestor instituţii.
Ca atare, orice contribuţie ştiinţifică
adusă în domeniul investigativ şi profilactic al faunei şi florei
macro sau microbiologice din locaţiile culturale sau antropice poate
oferi şi conferi în timp argumente ştiinţifice cunoaşterii în
detrimentul necunoaşterii – primul pas în proiectarea unui
management corespunzător în protecţia locaţiilor şi bunurilor de
bibliotecă, muzeu şi/sau arhivă.
Pentru o structurare corespunzătoare a demersului temei propuse spre analiza specialiştilor protecţionişti din biblioteci, arhive şi muzee, propun trei aspecte analitice consacrate în proiectele ştiinţifice domeniale elaborate şi finalizate în laboratorul de conservare al Bibliotecii Judeţene” Gheorghe Şincai” Bihor, Oradea: inventarierea faunei de insecte şi rozătoare specifice instituţiilor info-culturale; particularităţile biodegradative ale faunei de insecte şi rozătoare specifice bunurilor şi locaţiilor info-culturale; patogeneza faunei de insecte papiricole, xilofage şi sinantrope, dar şi a rozătoarelor, în a induce şi vehicula boli spre segmentul viului (personalul de specialitate, utilizatori).
a. Inventarierea faunei de insecte şi rozătoare
specifice locaţiilor şi bunurilor info-culturale.
Reprezintă un domeniu de cercetare crucial în ceea ce priveşte
atât ponderea speciilor noi care afluiesc în instituţiile
info-culturale, cât şi dinamica evoluţiei faunei de insecte, dar
şi a florei microbiene (domeniu pe care-l vom analiza într-o carte
viitoare).
Ce se urmăreşte? Care sunt obiectivele cercetărilor fundamentale şi aplicative efectuate în laboratorul instituţiei orădene?
• Identificarea faunei de insecte papiricole, xilofage şi sinantrope, dar şi a rozătoarelor din instituţiile info-culturale.
• Stabilirea importanţei speciilor de
dăunători în funcţie de areal şi polifagie.
• Identificarea
speciilor noi de dăunători şi încadrarea în sistematica
biologică.
• Elaborarea atlasului cu insecte
de carantină locală, regională şi naţională.
• Efectuarea
cercetărilor de încadrare bioecologică a speciilor de insecte de
importanţă în biblioteci, arhive şi muzee.
• Stabilirea surselor, căilor de migrare şi
acces a insectelor şi rozătoarelor.
• Stabilirea
tendinţelor de migrare şi formare a riscurilor de infestare
accidentală.
• Elaborarea atlasului
faunistic pentru instituţiile ce deţin info-documente de interes
local, regional sau naţional.
• Elaborarea şi aplicarea cercetărilor de prognoză privind dinamica evoluţiei populaţiilor de insecte din aceste instituţii, respectiv: numărul de generaţii/an calendaristic, plasticitatea bio-ecologică a generaţiilor, luna apariţiilor primelor stadii biologice în locaţiile de bibliotecă, muzeu sau arhivă, densitatea populaţiilor de insecte active etc.
Acestea sunt câteva dintre preocupările laboratorului orădean, prezente şi viitoare, care odată descifrate pot oferi abordări noi în domeniul faunei de dăunători (insecte şi rozătoare) din biblioteci, arhive şi muzee.
b. Particularităţile biodegradative ale faunei de insecte şi rozătoare specifice locaţiilor şi bunurilor info-culturale.
Acest domeniu de cercetare fundamentală şi aplicativă reprezintă esenţa cercetărilor investigative şi de profilaxie privind complexitatea relaţiilor permanente sau efemere (uneori) ce se statornicesc între organismele ce induc biodegradarea prin particularităţile anatomo-morfologice şi fiziologice specifice fiecărei specii de dăunători şi suportul material purtător de informaţii (colecţii de cărţi, documente de arhivă, bunuri pe suport textil, pergament, piele etc., respectiv propietăţile fizice, mecanice şi chimice specifice suporturilor materiale organice utilizate. Pe acest traseu analitic, trebuie să identificăm compatibilitatea sau incompatibilitatea relaţiilor complexe ce se stabilesc între fauna de dăunători şi fondul de documente de bibliotecă sau arhivă, ori alte bunuri pe suporturi organice. Deducem deci, că biodegradarea bunurilor info-culturale reprezintă complexul de efecte induse prin activitatea dăunătorilor papiricoli şi xilofagi specifici acestor medii datorită însuşirilor anatomo- morfologice şi fiziologice, atât direct - prin hrănire (înţepături, galerii de hrănire, rosături, etc.), cât şi indirect - prin resturi de hrănire, enzime şi excremente post-metabolice nocive, cu un PH foarte acid.
Concluzii:
•
Biodegradările produse de fauna de insecte din biblioteci, muzee şi
arhive reprezintă pentru cercetătorii exponenţiali esenţa
procesului de deteriorare a bunurilor info-culturale în stadiile
finale, proces analizat prin relaţia organism biologic – ca factor
determinant, de acţiune şi bunul cultural – ca suport gazdă
pentru derularea ciclului biologic;
•
Prezenţa biodegradărilor (ciuperci şi bacterii, insecte şi
rozătoare) în mediile de bibliotecă, arhivă şi/sau muzee
reprezintă o realitate consacrată prin multe pagini de literatură
de protecţie a locaţiilor şi bunurilor culturale. Cu toate
acestea, biodegradările bunurilor şi mediilor de bibliotecă, muzeu
sau arhivă, reprezintă o prioritate ştiinţifică datorită
abordărilor dispozitivelor experimentale elaborate în funcţie de
zestrea particularităţilor instituţiilor culturale şi bunurilor
acestora.
• Factorii biodegradativi de etiologie fungică şi entomologică sunt cei mai agresivi în periclitarea integrităţii informaţiei şi suportului material, indiferent de natura acestuia (organică sau anorganică), dar şi a sănătăţii personalului de specialitate şi utilizatorilor consumatori de informaţie.
• În afară de efectele calitative şi
cantitative de degradare a bunurilor uşor sesizabile, infestarea cu
insecte şi rozătoare produc consecinţe, mai puţin evidente la
prima vedere, care pot afecta în timp starea de sănătate a
personalului şi utilizatorilor.
c. Patogeneza faunei de insecte papiricole, xilofage şi sinantrope în a induce şi vehicula boli spre segmentul viului (personalul de specialitate, utilizatori)7.
În afară de efectele calitative şi cantitative de degradare a bunurilor uşor sesizabile, infestarea cu insecte şi rozătoare produce consecinţe, mai puţin evidente la prima vedere, care pot afecta starea de sănătate a personalului şi utilizatorilor.
• Există în literatură numeroase date şi observaţii asupra efectelor secundare determinate de prezenţa abundentă a insectelor papiricole şi acarienilor din pergament şi piele. S-a constatat astfel că insectele şi acarienii din biblioteci şi arhive aflate în abundenţă (suprapuneri de generaţii) pot produce afecţiuni, dintre care unele de tip alergic, la piele şi ochi, precum şi la sistemul digestiv (colite, enterite etc.) sau respirator.
• Infestarea locaţiilor şi bunurilor culturale
cu insecte papiricole şi sinantrope este însoţită adesea de
prezenţa diferitelor mucegaiuri, aparţinând de pildă genului
Aspergillus
(A. restrictus, A. glaucus etc.), a căror proporţie este în
legătură directă cu intensitatea infestării. Prezenţa acestor
ciuperci a fost constatată în intestinul insectelor
papirofage şi în excrementele lor, chiar la indivizii în
stare de inaniţie, până la moartea acestora.
•
Multe dintre insectele din depozitele cu bunuri culturale din
biblioteci, muzee şi/sau arhive (insecte papiricole-papirofage,
insecte xilofage şi insectele sinantrope) vectorizează răspândirea
microorganismelor patogene la om, cum ar fi răspândirea antraxului
de către insectele aparţinând genurilor Dermestidae
şi Ptinidae. De asemenea, larvele Dermestidelor au provocat adesea
dermatoze, datorită perilor cu care sunt acoperite, precum şi
iritaţii oculare.
• S-au mai observat
simptome de iritaţii oculare şi dermatoze la personalul din
biblioteci, muzee şi arhive produse de moliile şi insectele
papiricole lipsite de pilozitate.
• Alergii oftalmice
sau ale tractului respirator, care au determinat astmul personalului
de specialitate cu sistem imunitar deficitar, au fost produse de
fauna de insecte (coleoptere şi lepidoptere) din biblioteci, arhive
şi muzee datorită resturilor de hrănire ale larvelor care sunt
expulzate (la manipulări repetate) din galeriile şi nişele de
hrănire. Fenomenul este observat frecvent la personalul din
laboratoarele şi atelierele de conservare şi legătorie, dar
şi la bibliotecarii, muzeografii şi arhiviştii - arhivarii care
manipulează colecţii de info-documente puternic atacate de insecte
şi rozătoare.
• În ceea ce priveşte prezenţa rozătoarelor (şoareci şi şobolani) în locaţiile de bibliotecă, muzeu şi/sau arhivă, importanţa lor epidemiologică este unanim recunoscută, ele putând vehicula la om şi animale o serie de boli periculoase, ca: tifosul murin, tularemia, leptospiroza, trichinoza, turbarea, ciuma etc.
Ca să înţelegem mai bine importanţa complexului entomo-biodegradativ din biblioteci, arhive şi muzee în elaborarea tehnologiilor de igienizare şi conservare a locaţiilor şi fondului general de documente din aceste instituţii, trebuie să amintesc conţinutul noilor concepte de protecţie info-culturală îmbogăţite cu teza originală prin care fauna de dăunători (insecte şi rozătoare) din biblioteci, arhive şi muzee formează, împreună cu flora microbiană, marea clasă a organismelor entomo-patogene.
Prezint câteva argumente importante:
- în acest sens, amintesc bolile transmise de arthropodele din biblioteci şi arhive : leishmanioyele (cutanată, cutaneo-mucoasă şi viscerală), febra recurentă, tifosul exantematic european,etc.
- insectele transmiţătoare de boli din biblioteci, arhive şi muzee deţin, în unele cazuri, rolul unor gazde intermediare, obligatorii, agentul etiologic trecând în organismul insectei vectoare, printr-un ciclu din propria sa evoluţie biologică.
În alte numeroase cazuri, agentul etiologic este doar găzduit întâmplător de organismul diferitelor insecte din biblioteci, muzee şi arhive (ca de altfel în toate locaţiile închise neigienizate) şi este trecut la om o dată cu înţepătura acestora.
- O parte din insectele şi rozătoarele din biblioteci, arhive şi muzee deţin un rol important în patologie doar prin rolul pasiv pe care îl au de a vehicula mecanic, în mediul de bibliotecă (arhivă, muzeu) sau în mediul exterior, agenţii patogeni ai diferitelor boli.
- Nu poate fi neglijat nici faptul că insectele, în general, dar mai cu seamă cele din biblioteci, muzee şi arhive, pe lângă rolul de vectori ai diferitelor boli, sunt frecvent generatoare de disconfort.
- Saliva, mirosul, resturile de hrănire, exuviile larvare, praful biologic activ sunt foarte iritante, putând provoca în pielea afectată reacţii puternice, cu leziuni cutanate supărătoare (de exemplu: unii acarieni, simulidele, flebotomii etc.)
- Tot aşa de importante pot fi şi tulburările de origine alergică provocate de insectele şi rozătoarele din locaşurile neigienizate din biblioteci, arhive şi muzee.
Rezultă, deci, că entomologia bunurilor culturale şi colecţiilor info-documentare (biblioentomologia) oferă numeroase informaţii utile specialiştilor conservatori şi restauratori fiind indicată să facă parte din cultura profesională a personalului de specialitate din biblioteci, muzee şi arhive.
Pentru a stăvili răspândirea insectelor, rozătoarelor şi agenţilor entomo-patogeni din locaţiile de bibliotecă (muzeu şi arhivă) din România, precum şi dintr-o ţară în alta, trebuie să se elaboreze în regim de urgenţă programe de carantină biblioteconomică (muzeală, arhivistică) sanitară internă şi externă, pentru a limita şi lichida focarele unor boli şi dăunători cunoscuţi ca fiind de carantină pentru a evită circulaţia agenţilor biologici. Pentru aprofundarea acestui subiect deosebit de important în bibliotecile, arhivele şi muzele româneşti, vom reveni cu multe argumente ştiinţifice cu o temă de largă audienţă pentru politicile de protecţie a bunurilor din biblioteci, muzee şi arhive: elaborarea programelor de carantină a bunurilor şi locaţiilor culturale.
Infestarea colecţiilor info-documentare din biblioteci, arhive şi muzee nu preocupă numai pe specialiştii protecţionişti (conservatori, restauratori) din aceste instituţii, prin aspectul pierderilor pricinuite de dăunători, ci implică şi alte domenii de mare importanţă, cum sunt :
- industria produselor chimice;
- controlul sanitar;
- instituţiile şi universităţile de cercetare şi formare a specialiştilor protecţionişti, etc.
De aceea, numeroase publicaţii de specialitate, atât din domeniul entomologiei aplicate – biblioentomologia, cât şi cele referitoare la conservarea, prezervarea şi restaurarea fondului general de documente din biblioteci, arhive şi muzee, dar şi cele ale biologiei, chimiei şi medicinii etc., sunt consacrate aspectelor variate ale infestării fondului general de documente depozitate în instituţiile amintite.
Prezenţa dăunătorilor (insecte şi rozătoare) în depozitele cu colecţii info-documentare din instituţiile de stat sau cele particulare, agravează în mod considerabil starea de conservare a acestor valori în perioada păstrării şi conservării acestora. În afară de pierderile directe, provocate prin hrănire, cunoscute în literatura de specialitate ca pierderi cantitative, un volum de cel puţin 10 ori mai mare de documente valoroase sunt degradate calitativ, prin acţiunea chimică a dejecţiilor, a urinei, a exuviilor şi enzimelor larvare asupra integrităţii informaţiei sub forma textului scris pe suport papetar.
Toate aceste implicaţii ale insectelor şi rozătoarelor în tehnologia conservării fondului general de documente din biblioteci, arhive şi muzee, fac necesară cunoaşterea faunei specifice colecţiilor şi locaţiilor din biblioteci, arhive şi muzee.
Prezenţa rozătoarelor, a şoarecilor şi şobolanilor, în depozitele de bibliotecă, arhivă şi muzeu (aspecte mai puţin analizate în lucrările ştiinţifice domeniale), agravează în mod considerabil starea de conservare a colecţiilor info-documentare în perioada păstrării şi conservării acestor valori. În afară de pierderile cantitative (directe), provocate prin hrănire, colecţiile suferă şi datorită contaminării cu dejecţii, urină, praf bio-chimic activ. Sunt cunoscute de asemenea cel puţin 10 boli periculoase, vehiculate de rozătoare la om.
Lucrarea de faţă se adresează în general, specialiştilor care lucrează în biblioteci, arhive şi muzee, iar pentru specialiştii conservatori şi restauratori lucrarea oferă informaţii strict necesare în domeniul biodegradărilor colecţiilor info-documentare, dar şi a mobilierului şi locaţiilor din aceste instituţii.
În lucrare sunt prezentate amănuntele necesare identificării speciilor de dăunători prezente în colecţii şi locaţii de bibliotecă, arhivă sau muzeu.
Abordarea prezentării caracterelor anatomo-morfologice de recunoaştere, precum şi a importanţei, biologiei şi ecologiei dăunătorilor s-a făcut pe două categorii mari de dăunători :
dăunători specifici locaţiilor şi colecţiilor de info-documente din biblioteci, arhive şi muzee – dăunători permanenţi; dăunători sezonieri şi dăunători care îşi desfăşoară o parte din ciclul biologic în biblioteci, arhive şi muzee, fiind legaţi ecologic numai de un anumit sezon al anului.
Vasile Deac
1 Plasticitate. Gr. plastes. Capacitatea organismelor de a se adapta la diferite condiţii de mediu. HULEA, Ana; RĂDULESCU, E.; BONTEA, Vera; Dicţionar de termeni populari, tehnici şi ştiinţifici în fitopatologie. Bucureşti: Editura Ceres, 1983, pag. 105.
2 Polifag, care se hrăneşte pe mai multe substraturi. HULEA, Ana; RĂDULESCU, E.; BONTEA, Vera; Dicţionar de termeni populari, tehnici şi ştiinţifici în fitopatologie. Bucureşti: Editura Ceres, 1983, pag. 106.
33 Polimorfism. Prezenţa în cadrul aceleiaşi populaţii de insecte a mai multor tipuri morfologice. HULEA, Ana; RĂDULESCU, E.; BONTEA, Vera; Dicţionar de termeni populari, tehnici şi ştiinţifici în fitopatologie. Bucureşti: Editura Ceres, 1983, pag. 106.
4 I. Manolescu. Musafirii nepoftiţi – insectele din gospodărie. Bucureşti: Editura Ceres, 1991, pag. 4.
5 V. Nitzulescu, I. Gherman. Entomologie medicală. București: Editura Academiei Române, 1990, pag. 7.
6 Biotop. (microhabitat). Gr.bios=viaţă + topos= loc. Spaţiu vital limitat, cu condiţii ecologice relativ similare, populat de o biocenoză caracteristică. HULEA, Ana; RĂDULESCU, E.; BONTEA, Vera; Dicţionar de termeni populari, tehnici şi ştiinţifici în fitopatologie. Bucureşti: Editura Ceres, 1983, pag. 30.
7 Patogeneză. Gr. pathos=suferină +genesis = a produce. Istoria apariţiei şi dezvoltării unei boli (degradări) sau succesiuni de procese, cuprinzând toate fazele (pătrunderea, infestarea, stabilirea relaţiei cu suportul organic de nutriţie, reacţia acestuia), care duc la îmbolnăvire. HULEA, Ana; RĂDULESCU, E.; BONTEA, Vera;
Dicţionar de termeni populari, tehnici şi ştiinţifici în fitopatologie. Bucureşti: Editura Ceres, 1983, pag. 102.
