Comunicare și colaborare profesională

Acest articol nu este scris pentru cei care știu sa comunice , să colaboreze in grupuri profesionale. Acest articol este scris pentru cei care stau pe margine, evitând sa se exprime, să ia pozitie, să-și  împărtășească  ideile sau experiența profesională.

In ultimii ani am avut ocazia să mă manifest în multe contexte profesionale. M-am angajat cu bucurie de fiecare dată;   cuvintele : comunicare , colaborare, apartenență, viziune,  au ajuns   pe foile de flipchart care întrebau asistența ce așteptări are. În întâlnirile respective se crea un fel de euforie și aveam impresia că vom reuși să schimbăm lumea.

După foarte multe întâlniri de gen, care doar rareori au mai avut un rezultat palpabil și în nici un caz vreo relație de colaborare stabilă între membrii grupului, am început să mă întreb ce se întâmplă de fapt.  Un răspuns a fost că grupul este eterogen interesele nu sunt aceleași, și odată sala părăsită nu am mai auzit de acei oameni. Dar s-a întâmplat același fenomen chiar și cu grupuri care aparțineau aceluiași  palier profesional , cu același tip de formare și  activitate profesională.

Paradoxal toată lumea  știe despre ce este vorba cel puțin la nivelul conceptelor mari -comunicare , colaborare,  apartenență,  viziune… De ce nu se materializează aceste noțiuni în activități care să le susțină și practic? Am încercat să  găsesc  câteva răspunsuri .

In afară de dificultățile generale care privesc lucrul în rețea și in grupuri profesionale, definite și  ele cu mult profesionalism în aceleași multe  întâlniri menționate mai sus (vezi foto  din 2010), aș vrea să mă refer la poziția individuală a fiecăruia. Pentru că de la noi de la fiecare ca individ poate începe sau se poate transforma ceva.

Aș vrea să vă vorbesc despre sursele tăcerii  definite la nivel de individ.

Nu vorbim, nu ne implicăm sau nu luăm atitudine pentru că:

Dorim să fim aprobați de toată lumea și dezvoltăm o prudență exagerată în a lua vreo atitudine chiar și atunci când este vorba doar despre un joc de opinii fără nici o miză.

Cultivăm perfecționismul nu avem încredere în noi înșine și în opiniile noastre.

-          Dacă ideea mea nu e demnă de premiul Nobel, și nu  va declanșa un cutremur în sistem, nu o voi spune.

-          Unul din textele cele mai întâlnite de mine a fost acela de cui folosește?  ceea ce fac   sau spun eu. Cat de relevantă este experiența mea. Cu siguranță , de la  un anumit punct experiența fiecăruia e relevantă pentru un alt om , sau alt grup   . Suntem unici și irepetabili…

-          Un alt text ,cu care se răspunde la invitația de a scrie pe blog de exemplu, este – da cine mă plătește?  Eu sunt atât de deștept încât deșteptăciunea mea are un preț pe care îl vreau în bani!  Aici răspunsul e foarte simplu. Puteți alege să împărtășiți experiența și deșteptăciunea cu alții sau puteți să o păstrați doar pentru voi, să vă măcinați în frustrări că nu vă cunoaște nimeni, că opinia voastră  era mai bună , iar când la un moment dat vă veți hotărâ să o împărtășiți veți vedea că viața a evoluat , s-a scurs și nimeni nu mai are nevoie de ea. Eu numesc  asta economisirea inutilă a experienței și ideilor.
      O altă impresie greșită este că ” nu sunt suficient de instruit” mai trebuie să învăț. De acord, învățăm pe tot parcursul vieții probabil niciodată nu vom ști totul, dar să aștepți până știi totul ca să exprimi ceva este nepractic. Acumularea cantitativă duce obligatoriu la un salt calitativ, dar pentru al realiza e necesar să îl provocăm. Altfel rămânem într-o veșnică poziție de acumulare.

Ne e teamă de consecințe, avem nevoie să ne protejăm. A vorbi însemnă ați asuma niște riscuri.

Suntem hiperemotivi și experimentăm situația de pagină albă in minte,când toate ideile au dispărut. Ne e teamă să nu deranjăm. Facem anticipări negative. Ne e teamă că vom fi percepuți ca incomozi, cârcotași sau prostuți . Ne e teamă de a înfrunta un refuz sau o respingere.

Cel mai mare impediment e teama de teamă.

-          Da , cu toții greșim, și când vorbim liber, și când scriem și când facem asocieri de idei. Uneori nici măcar nu înțelegem despre ce se vorbește…suntem în alt film, cum se spune.

Dar vă întreb dacă ați experimentat vreodată acel concept de brainstorming,  când pentru rezolvarea unei probleme, găsirea unei exprimări corecte sau optime, fiecare aruncă cuvinte și idei într-o curgere oarecum fără logică , și atunci de undeva în creierele noastre multitasking se face o asociere nebănuită și iese răspunsul corect . E fenomenal.

Pe de altă parte e în ordine ca o parte din cei care ne ascultă să nu fie de acord cu noi , nu e obligatoriu ca toată lumea să ne înțeleagă și să ne aprecieze. Dar e obligatoriu și aici nu se face rabat, ca toată lumea să respecte eforturile noastre.

Surpriza vine când cineva necunoscut te trage de mânecă și spune, așa mă gândeam și eu dar nu aveam curaj să spun.

Nu  pot exista consecințe foarte dramatice la nimic. Un pic de orgoliu rănit sau o impulsionare ca data viitoare să fim mai fermi,  și cu opinii mai bine definite și mai profesionist susținute.

Nu suntem animați de interes față de subiect  iar acest argument mi se pare cel mai dureros pentru că -  suntem în grupul  acela doar pentru că așa s-a nimerit, nu avem nici o dorință de a exprima ceva, nici măcar nu știm exact despre ce se vorbește.  Prezența în acel grup este relaționată doar cu idea de a avea în CV prezența într-un grup profesional. Măcar dacă ar conta undeva , dar din câte știu salariile noastre nu depind de acest CV.

Suntem pasivi și comozi, nu dorim să ne complicăm- totul a mers bine și până acum de ce ar trebui să schimbăm ceva. Se poate în caz că vorbim să ne și trezim cu lucru suplimetar.

-          Totuși suntem în acel loc, în acel grup pentru că odată ne-am exprimat dorința de a fi acolo animați de nevoia de contact profesional și de schimb de experiență, ar fi frumos să contribuim și noi cu experiența noastră , cu siguranță va folosi cuiva în grup.

-          Referitor la lucrul suplimentar , de acord, este un efort în plus, dar merită fiecare minut. Răsplata vine când te aștepți mai puțin. Energia investită aduce înapoi cantități nelimitate de energie.( legea 1 , nescrisă încă , a voluntariatului J)

Cultivăm armonia cu orice preț- nu e voie să spunem lucruri incomode (recomandare social acceptată). Trebuie să zâmbim și să fim împăciuitori orice s-ar întâmpla este o prejudecată  care ne face foarte multe deservicii și de care profită persoanele care nu au atâtea scrupule ca noi.

Aici se poate lucra pe modul în care sunt spuse opiniile contrare. Este o întreagă literatură care vine în ajutor. Cel mai frumos concept , caracteristică a comunicării, care poate fi dobândită prin exercițiu  este acela de asertivitate. ( asertivitate s.f. (med.) Caracteristică a unei persoane care îşi exprimă cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele, fără anxietate, fără a le nega pe ale celorlalţi.  )

Suntem superstițioși .Vorbele noastre pot determina o schimbare și atunci se declanșează un proces ireversibil   , care e generator de stress și de discomfort , și nu dorim asta. Ne e frică de fapt de schimbare și de tot ce aduce ea.


Nu stăpânim toate mijloacele de comunicare.Viteza de comunicare și posibilitățile de colaborare au crescut în ultimii ani datorită tehnologiei. Întâlnirile față în față sunt prea rare și  nu ne putem baza doar pe ele pentru a realiza ceva. Trebuie să învățăm să exploatăm la maxim oferta electronică care permite lucrul în rețea. Pentru ultimul proiect colaborativ am folosit concomitent, skype și  google drive.  Majoritatea sistemelor sunt foarte ușor de utilizat.

Si eu am resimțit, și uneori mai trăiesc aceste enunțuri ca pe niște bariere, dar aleg să nu le dau curs,  caut  să mă depășesc , să mă exprim, să îmi  folosesc  abilitățile pentru a fi de folos și altora în cercul meu de influență.

Pentru cei care doresc să înceapă exercițiul colaborării și comunicării îi sfătuiesc să o facă în grupuri de același nivel  profesional pentru  că acolo pot întâlni un mediu prietenos, unde relațiile sunt de egalitate.Să inițieze discuții, să propună colaborări să facă uneori ei primul pas.

Dacă ne complacem să stăm cu toții pe margine , făcând trimitere la istoria noastră ca națiune sau ca indivizi, nu vom ajunge foarte departe, și vom aștepta permanent pe cineva care să ne spună cum trebuie să fie făcute lucrurile.

Și pentru că am pomenit   Istoria noastră  ca națiune, trebuie să știm că avem o moștenire, care ne marchează.  ”Din psihologia poporului român” D. Drăghicescu tipărită la București în 1907  care merită citită.

Din contextul socio istoric  se desprinde ” prudența dincolo de margine, calculul urmărilor, răbdarea, îngăduința și modestia timidă, cumințenia  pașnică” ”o înțelepciune resemnată , care caută, în formă mai ales, să înlăture pericolele prevenindu-le” ” Orice om bine îmbrăcat impune românului care-l crede…îndreptățit să-i dea ordine”. Se descrie inclusiv o „ Paralizie civică a locuitorilor orașelor”  

Putem depăși această tendință moștenită sau cultivată doar dacă o facem conștient,  individual și cu efort asumat. În mediul profesional este nevoie de experiența fiecăruia dintre noi.  Din colaborare, chiar dacă nu este foarte ușor ies lucruri extraordinare.

Îndemnul meu este să nu mai stați pe margine doar simpli privitori. Nu este suficient să ne șoptim părerile pe la colțuri.  Se poate ca părerile voastre să fie mai bune decât cele care sunt puse în discuția oficială la care asistați.  Accesul este deschis spre colaborări profesionale, doar trebuie să găsiți locul unde experiența voastră este relevantă.


Delia Pantea