Advocacy = este un process politic, organizat, care implica eforturi coordonate ale oamenilor de a schimba politici, practici, idei sau valori care perpetueaza inechitatea, intoleranta si/sau excluziunea. Advocacy creste capacitatea oamenilor de a participa la luarea deciziilor si responsabilitatea institutiilor
advocacy = procesul prin care cetatenii organizati influenteaza factorii decizionali in luarea unei decizii pe un subiect specific, de interes public.
Storytelling
Ce înseamnă Storytelling?
Este o tehnică clasică de comunicare, care este definită simplu ca un mod de a gândi şi a organiza informaţia utilizând una dintre convenţiile literaturii: povestea (naraţiunea). Înseamnă, traducând neliterar, a face din orice o poveste. Asta presupune participare, implicare, joc în echipă.
Storytelling pas cu pas
Pasul 1: Intrarea in poveste / Poarta
Pentru ca Storytelling nu presupune doar o experienta de grup ci si una individuala, conform principiului AICI si ACUM, este necesara crearea unui spatiu propice introspectiei, al deschiderii catre experienta proprie, dar si un dialog deschis intre participanti. Un alt obiectiv al acestei etape este familiarizarea publicului/participantilor cu elementele povestirii si de a initia un dialog unii cu ceilalti, de a gasi similitudini sau diferente in ceea ce priveste perceptia povestilor.
Aceasta se poate face prin: jocuri de grup, interviuri, utilizand mijloace vizuale si media, metoda introspectiei (jurnal), exercitii de improvizatie etc.
Un exercitiu pe care il puteti face este sa le cereti participantilor sa se gandeasca la povestea lor preferata. In prima parte ei trebuie sa se gandeasca la momentele principale ale povestii si sa le noteze pe o foaie de hartie sub forma de intrebari. (de exemplu: De ce a plecat fetita la bunicuta? Cu cine s-a intalnit in padure? Ce a gasit in casa bunicutei? etc) Dupa aceea, in perechi, vor face schimb de povesti, fiecare va citi intrebarile colegului si va incerca sa refaca povestea.
Pasul 2: Povestea
De la tehnica la entuziasm. Astfel s-ar intitula procesul efectiv de narare. Exista factori ce tin de arta povestirii si care ajuta naratorul sa comunice efectiv cu ascultatorii, sa creeze magia realitatii pentru ca acestia sa fie transpusi in planul povestii. Acestia tin de intonatie, volumul vocii, utilizarea pauzelor, a onomatopeelor si a gesturilor, elemente care ajuta la transmiterea mesajului povestii narate. Ele pot fi invatate si necesita exercitiu continuu.
Elementele externe auditive, vizuale si kinestezice si tactile au, de asemenea, un rol major in transmiterea mesajului si in crearea iluziei realitatii. Pot fi utilizate instrumente muzicale, inregistrari, imagini, chiar si obiecte reale ce apar pe parcursul povestii. Ascultatorii ar putea gusta din marul primit de Alba ca Zapada, sau chiar simti greutatea cosului dus de Scufita Rosie bunicutei. In momentul in care calul lui Fat Frumos trebuie sa treaca o apa, publicul poate fi si el implicat in efectuarea saltului.
Contactul cu publicul tine nu doar de faptul ca povestea le este daruita. Atentia si suspansul trebuie intretinute, la fel si implicarea constanta a fiecarui participant in parte. E foarte important sa urmarim gesturile, privirile celorlati. Ei pot fi chiar implicati in procesul nararii prin intrebari de genul: Ce credeti ca urmeaza? Ce ai face tu in locul printului? Unde credeti ca greseste mama vitrega? Exista si posibilitatea oferirii anumitor secvente publicului pentru a putea fi dezvoltate/continuate de ei.
In cazul in care exista mai multi naratori iar spatiul permite acest lucru, exista posibilitatea realizarii unui traseu cu mai multe opriri, un fel de colina cu mai multe castele. In spatii special amenajate cate un narator povesteste o poveste unui grup restrans de persoane. Dupa aceea, grupurile se muta reusind astfel sa treaca pe la toate castelele, ascultand atfel mai multe povesti. Un grup restrans de ascultatori va asigura un dialog mai centrat pe individ si pe nevoile acestuia.
Pasul 3: Iesirea din poveste
O data ce ascultatorii au primit povestea, aceasta devine a lor. Ea a trecut, la fel ca ei, printr-un proces transformativ, mesajul ajungand la fiecare participant in forma sa initiala, dar o data trecut prin filtrul personal, individualizandu-se, capatand nuante proprii imaginatiei si experientei receptorului. Un mic exercitiu in care intrebati publicul - ce culoare avea perna pe care a stat regele? Ce se auzea in padurea de artari prin care a trecut zmeul? Cat de rece era apa de izvor din care a baut calul? - va revela diversitatea si unicitatea experimentarii procesului.
Iesirea din poveste presupune o miscare din planul povestii in planul perceptiei publicului. Ea poate fi facut prin activitati ca desenul, teatrul de umbre, teatrul, scrierea creativa, chiar si dezbaterea. Pornind de la caracteristicile personajelor si de la valorile si mesajul povestii se pot construi scenarii noi, in care participantii au atat rol de autor cat si de actor.
Brand educational = Marca educationala
1. Descoperirea brandului personal înseamna a descoperi care sunt obiectivele pe care doresc să le atingă pe termen mediu şi lung şi a descoperi cele trei trăsături fundamentale pe care propriul brand trebuie să le comunice publicului ţintă.
2. Crearea brandului personal, imaginea online şi offline folosind evenimentele, reţelele sociale, internetul şi tehnologiile 2.0 pe care le au la dispoziţie. De la CV la blog, prezenţa pe reţelele sociale şi participarea la evenimente relevante pentru obiectivele personale, aceştia au înţeles cum se pot prezenta adecvat în diferite situaţii cotidiene.
3. Comunicarea de brand. Valoarea unui brand este dată de percepţia pe care acesta o trezeşte în rândul publicului ţintă. Cel de al treilea pas este construirea unei o audienţe în concordanţă cu viziunea şi obiectivele lor pe termen lung şi cum să comunice cu aceasta pentru a realiza ceea ce îşi propun.
4. Menţinerea imaginii create este ultimul şi cel mai dificil pas în crearea unui brand personal cu impact. Ține de metoda prin care se comunică consistent şi consecvent o imagine care îi reprezintă cu adevărat și de autenticitatea şi originalitatea în comunicarea brandului personal.