Tornada (I)

 Tornadă de categorie F5

Tornada e o coloană de aer ce se roteşte cu o viteză foarte mare şi e în contact atât cu suprafaţa pământului, cât şi cu un nor cumulonimbus, sau mai rar cu baza unui nor cumulus. Uneori, tornadele mai sunt numite şi twistere sau cicloane, dar în meteorologie cuvântul ciclon e folosit mai des pentru a numi orice front de presiune atmosferică scăzută. Tornadele au multe forme şi mărimi, dar toate au o pâlnie formată din vapori de apă, a cărei bază îngustă atinge pământul şi care deseori e înconjurată de un nor de praf şi resturi, adunate de tornadă de pe traseul pe care se deplasează. Majoritatea tornadelor au viteze ale vântului ce nu depăşeşte 180 de km/h, diametrul de aproximativ 80 de metri (în partea inferioară a pâlniei) şi se deplasează cel mult 4-5 kilometri la nivelul solului înainte de a se disipa. Dar, cele mai puternice pot depăşi viteze ale vântului de 480 km/h, având trei kilometri în diametru şi se pot deplasa aproximativ 100 de kilometri pe suprafaţa pământului înainte de a se disipa.

Tornadele au fost observate şi descrise de-a lungul timpului pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii. Totuşi, majoritatea tornadelor ce apar pe parcursul unui an se manifestă mai ales în regiunea numită sugestiv Aleea Tornadelor, din Statele Unite ale Americii, deşi, mai rar ce-i drept ele se pot forma în orice regiune din America de Nord. Ocazional tornadele pot apărea şi-n centrul, sudul şi estul Asiei, nordul şi estul Americii de Sud, Africa de Sud, nord-vestul şi sud-estul Europei (şi-n România), vestul şi sud-estul Australiei şi-n Noua Zeelandă. Tornadele pot fi detectate înainte şi-n timpul formării lor cu ajutorul radarelor de tip Doppler, prin recunoaşterea tiparului vitezei şi reflectivităţii datelor furnizate de acest radar, mai ales prin ecoul manifestat pe ecranul radarului de resturile mai mari ridicate de tornade de pe sol, şi bineînţeles ele pot fi observate şi direct, vizual de aşa-zişii „vânători de tornade” amatori sau profesionişti.

Arealul de răspândire a tornadelor pe Terra

Radar Doppler mobil

Tornadele sunt descrise de meteorologi cu ajutorul unor scări, ce definesc puterea lor de distrugere. Cele mai cunoscute sunt Fujita şi TORRO. Pe scara Fujita cea mai slabă categorie e F0 (adică Fujita 0), tornadele acestei categorii putând să afecteze copacii, dar fără a-i scoate din rădăcină, şi neafectând nici o clădire sau structură umană importantă. Tornadele de categorie F5 (Fujita 5), care e cea mai puternică pe această scară, sunt cele care provoacă cele mai mari daune, distrugând casele până la temelie (după trecerea unei astfel de tornade unele oraşe mici din centrul S.U.A. sunt distruse aproape complet), şi putând chiar deforma (dar nu distruge complet) blocurile de tip zgârie-nori (specifice continentului nord-american). Pe scara TORRO cea mai slabă categorie e T0 şi cea mai puternică T11.

Etimologie

Cuvântul tornadă e o formă alterată a termenului spaniol „tronada” ce înseamnă „furtună”. Dar, acest cuvânt spaniol (adică tronada) provine din cuvântul de origine latină „tonare”, ce înseamnă „a tuna” (pentru noi, cei de origine latină aceşti termeni sunt mai uşor de înţeles decât pentru cei ce vorbesc engleza, germana sau alte limbi germanice sau slave). Totuşi, se pare că tornadă a ajuns să se formeze în zilele noastre (aproximativ în secolul 19) din combinaţia a două cuvinte de origine spaniolă, tronada şi tornar (ce înseamnă a se învârti).

Norul-pâlnie

O tornadă nu e neapărat vizibilă iniţial, totuşi, presiunea atmosferică scăzută cauzată de vitezele mari ale vântului şi rotaţia verticală rapidă a norului de furtună face ca vaporii de apă să se condenseze rapid în molecule de apă, datorită răcirii adiabatice. Aceasta duce la formarea unui nor-pâlnie vizibil sau a unei pâlnii de condensare cum mai e numită de meteorologi. Dar, şi între meteorologi există diferenţe cu privire la definirea norului-pâlnie sau a pâlniei de condensare. Potrivit Glosarului de Meteorologie (folosit de specialiştii americani), un nor-pâlnie e orice nor rotitor ce provine dintr-un cumulus sau cumulonimbus. După alţi specialişti meteorologi un nor-pâlnie e strict definit ca un nor ce se învârte, dar care nu are legătură cu vânturile puternice de la suprafaţa solului; iar pâlnia de condensare e un termen mai larg ce defineşte orice nor ce se învârte, format sub un nor de origine cumuliformă. De multe ori tornadele se formează din nori-pâlnie ce nu au viteze mari ale vântului la nivelul solului, şi nu toţi aceşti nori-pâlnie se transformă întotdeauna în tornade. Majoritatea tornadelor produc vânturi puternice la nivelul solului în timp ce norul-pâlnie încă nu a atins solul, de aceea nu e uşor să deosebim de la distanţă o tornadă de un nor-pâlnie.

Familii şi epidemii de tornade

Ocazional, o singură furtună poate produce mai multe tornade, simultan sau succesiv. Tornadele multiple produse de aceeaşi furtună sunt numite „familie de tornade”. Uneori, mai multe tornade sunt produse de un supersistem ciclonic de presiune atmosferică scăzută şi dacă nu există nici o pauză între aceste tornade fenomenul e numit „epidemie de tornade”. Dacă, într-o anumită regiune epidemia de tornade se menţine mai multe zile succesiv, aceasta se numeşte „epidemie extinsă de tornade”.

Caracteristicile tornadei

Formă şi mărime

Majoritatea tornadelor iau forma unei pâlnii înguste, de câteva sute de metri în diametru şi sunt însoţite de un mic nor de resturi adunate de pe sol. Tornadele pot fi ascunse complet de praf şi ploaie, de aceea acestea sunt foarte periculoase, pentru că de multe ori ele nu sunt observate nici măcar de meteorologii cu experienţă.

Pâlnia tornadei

Tornadele mici, relativ slabe ce apar deasupra uscatului, pot fi observate doar ca mici vârtejuri de praf ce se învârt pe sol. Uneori, deşi pâlnia de condensare nu atinge pământul, fenomenul e totuşi considerat a fi tornadă, dacă viteza vântului de la nivelul solului depăşeşte 64 de km/h. Tornada cu profil aproape cilindric ce se manifestă la mici altitudini se numeşte tornadă „burlan” (aici burlan are sensul de conductă ce uneşte soba cu hornul). Tornadele mari cu un singur vârtej puternic seamănă cu nişte pene înfipte în pământ, de aceea se numesc „tornade pană” sau simplu „pene”. O astfel de „pană” poate fi atât de lată încât de la distanţă ea apare ca o masă enormă de nori, ce sunt mult mai laţi decât distanţa dintre nor şi suprafaţa solului. De aceea nici măcar „vânătorii de tornade” experimentaţi nu pot deosebi de la distanţă mare o tornadă de un nor ce se apropie foarte mult de sol.

Tornadele odată ajunse să se disipeze au o formă de tub foarte subţire sau chiar de frânghie, şi de multe ori chiar înainte să dispară se răsucesc spre pământ în forme complexe. Când se transformă în frânghie pâlnia tornadei are o lungime mult mai mare ducând la scăderea vitezei vântului acesteia şi în cele din urmă, tornada se stinge.

Tornadă "pană"

Tornadă "frânghie"

În Statele Unite, tornadele au o lăţime (la nivelul solului) medie de aproximativ 150 de metri şi se deplasează pe sol cam 8 kilometri. Tornadele cele mai slabe pot avea chiar 2 metri lăţime şi evoluează doar câteva sute de metri, în deplasarea lor haotică pe pământ. În schimb, cele mai puternice tornade, cele în formă de pană pot avea o lăţime de la 1,6 kilometri în sus. Tornada care a lovit oraşul Hallam din Nebraska, în 22 mai 2004, avea o lăţime la nivelul solului de 4 kilometri, iar alta ce a atins oraşul El Reno, din Oklahoma, în 31 mai 2013 a avut lăţimea de 4,2 kilometri (aceasta e considerată de meteorologi cea mai mare tornadă de pe teritoriul S.U.A. de când se fac măsurători meteo).

Ca lungime a traseului străbătut vreodată de o tornadă, cea mai mare e considerată tornada numită simbolic Tri-State Tornado (pentru că a trecut prin trei state americane, Missouri, Illinois şi Indiana), din 18 martie 1925, ce s-a deplasat pe sol, în drumul ei distructiv, aproximativ 352 de kilometri. Dar, după reanalizarea în zilele noastre a traseului acestei tornade, s-a descoperit, că de fapt ea se formase deja, cu 24 de kilometri mai la vest decât s-a crezut iniţial.

Colorit

Tornadele pot avea o varietate mare de culori, în funcţie de mediul în care s-au format. Cele care se formează în medii uscate (mai ales în deşert) sunt aproape invizibile, putând fi observate doar după un mic vârtej de resturi aflate la baza pâlniei. Pâlniile de condensare care adună puţine resturi de la nivelul solului sau uneori deloc, pot fi de culoare albă sau gri. Când se deplasează deasupra unui râu sau lac tornadele se colorează într-un alb puternic sau chiar albastru. Tornadele care se formează în preeria din S.U.A. sunt roşii datorită solului unde apar, iar cele ce trec pe deasupra munţilor înzăpeziţi devin bineînţeles albe.

De asemenea, condiţiile de iluminare afectează culoarea tornadei, de exemplu tornada care are soarele în spatele ei pare de culoare mai închisă (chiar neagră sau violet), pe când cea luminată de soare pare a fi de culoare gri-deschis sau alb strălucitor. 

Aceeaşi tornadă fotografiată cu soarele în spate şi luminată din faţă

Tornadele ce se formează la apusul soarelui, pot avea diferite culori, ce pot trece de la galben, la portocaliu şi chiar la roz. 

Dar, pentru că m-am întins destul de mult azi cu descrierea acestui fenomen meteo, voi reveni în altă zi cu partea finală a articolului.

Bibliotecar, prof. Florin Miheş.