UNIVERSITATEA POPULARA BEIUS – INSTITUTIE DE EDUCATIE – ( 1966 – 2006 ) de prof. Anton Naghiu.Anton Naghiu este absolvent al Facultatii de istorie-filozofie (sectia filozofie) a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. A lucrat in invatamant o perioada, pana in anul 1977 cand devine promotor al Universitatii Populare din Beius ca director al acesteia. Dupa 1989 preia si conducerea Casei de cultura locale , a carei activitate o coordoneaza pana in 2001
Profesorul Anton Naghiu este descris în prefață, de Dl. Prof.univ.dr.Nicolae Sacalis. “Rareori iți este dat in viață să intâlnesti oameni care se identifică până la dăruire cu un ideal, si care dovedesc putere si tărie sufletesca saălucreze la implinirea lui, chiar si atunci cand sunt confruntati cu adversitati si vicisitudini. Oamenii acestia au fost rari, in toate vremurile pentru ca ei vin pe lume dintr-o sfera mai inalta, unde sufletul lor a intrat in contact cu ideile incoruptibile si nemuritoare de bine si frumos care mentin ordinea cosmica.”
Aș contiuna spunând că acești oameni nu se recunosc învinși nici atunci când realitatea refuză să se modeleze după idealurile lor.
Cartea are putere de document pentru istoria unui anumit tip de educație, pe parcursul unei jumătăți de veac .
Paginile de istorie generală a educației sunt cuprinse în capitolul Beiusul- vatra de cultura si educatie”,
Apoi sunt capitole care încearcă să descrie conceptul de educație a adulților și modul cum acesta a fost pus în practică la Beiuș. “Delimitari si integrare”, “Repere europene si romanesti in educatia adultilor”, “Repere beiusene in educatia adultilor”, “Pentru o Universitate Populara la Beius”.
“Destructurarea traditiilor”, “Cerinte si ingerinte ideologice in activitatea cultural-educativa”. Nu este trecută cu vederea nici acea ideologizare forțată a populației la indicațiile partidului.
Anii de după revoluție, când adulții nu mai erau obligați să participe la cursuri ale Universității Populare sunt descriși tot la un nivel de excelență.
În capitolele dedicate ultimilor ani, după 2000 se vorbește inclusiv de formarea de formatori.
Totuși agendele acestor ultimi ani arată că publicul era unul restrâns aparținând unei sfere culturale anemice- biblioteci publice și directori de cămine culturale, iar titlurile prezentărilor arată nivelul mare de generalitate la care se vorbea despre așa zisă educație a adulților, care de fapt nu se mai regăsea în practică decât în cazuri izolate și depinzând de persoane care nu aparțineau sistemului educațional.
Printre rânduri se citește o istorie tristă și reală. În țară Universitățile populare și-au închis porțile pe rând. Ultimele au mai trăit din energia celor care ”se identifica pana la dăruire cu un ideal”
Publicul cerea ceva, oamenii de cultură care activaseră până atunci ofereau altceva.
Cultura pentru cultură nu mai prezintă interes decât pentru cei care o crează. Aspectul practic s-a insinuat în viața noastră, iar panourile de afișaj în biblioteci cu poeti sau oameni de cultură sunt anacronice.
Finanțatorul nu mai este un stat care dorește ideologizarea populației într-un anumit sens, ci fondurile europene care prin proiecte încearcă să actualizeze expriența noastră cu cererea europeană.
Cartea UNIVERSITATEA POPULARA BEIUS – INSTITUTIE DE EDUCATIE – ( 1966 – 2006 ) rămâne document care va putea fi utilizat de cercetătorii istoricului educației adulților în România.
