Scopul urmarit a fost promovarea conceptului de literație în și prin toate disciplinele (disciplinary literacy); reliefarea relevanței literației pentru dezvoltarea gândirii critice și a competențelor de învățare; formularea unor propuneri de intervenție sistemică pentru creșterea nivelului de literație al absolvenților de învățământ obligatoriu din România
Prezentatori:
- Patricia Schillings, Universitatea din Liège (Belgia)
- Sari Sulkunen, Universitatea din Jyväskylä (Finlanda)
- Daiva Penkauskiene, Universitatea Mykolas Romeris Vilnius (Lithuania)
- Cristian Voica, Universitatea București
- Liliana Preoteasa, UMFP/ MEN
In cursul zilei au avut loc ateliere pe tema conexe:
- Literația și dezvoltarea competenței de învățare în învățământul primar – Marinela Scripcariu și Ovidiu Chinan
- Literația și gândirea critică în disciplinele STEM – Ariana-Stanca Văcărețu
- Literația și gândirea critică pentru învățare în serviciul comunității – Sorana Pogăceanu
- Evaluarea gândirii critice, a competențelor de literație și de învățare – Maria Kovacs
M-am intors cu bucurie in mediul academic Clujean, si am intrat in amfiteatrul in care am audiat nenumarate cursuri acum 20 de ani, sa ma intalnesc cu o noua o serie de concepte relativ noi care se infiltreaza in zona educatiei formale si nonformale.
Literatia-
Gandirea critica
Competente de invatare...
Din prezentarile remarcabile care au fost sustinute pot sa sintetizez.
Ultimii ani au dovedit ca metodele pedagogice bazate pe rutinele didactice standard, focalizarea pe rezultat , în detrimentul procesului de ajungere la rezultat, schematizarea, constatarea greșelilor, în detrimentul analizei acestora și a fructificării greșelilor în procesul didactic, sunt rutine greu de depasit in contextul programelor din ce in ce mai incarcate si greoaie.
Acestea nu mai sunt suficiente pentru a te forma ca o persoana sociala adaptata sau ca profesionist intr-un domeniu.
In societatea secolului nostru saturata de informatie, pentru a reusi, este nevoie de abilitati/ competente ca gandirea creativa, analitica si critica in acelasi timp, de abilitatea de a rezolva probleme , de initiativa, de sociabilitate , in detrimentul informatiilor memorate la scoala.
Literația, o competență cheie pentru învățare si pentru dezvoltarea gandirii critice.
Ca definitie- literatia este considerata capacitatea de a citi si a ințelege textul citit.
Doua prezentari au pus accentul pe invatarea din greseli.
”Învățarea, drumul spre dobândirea unui nou comportament trec prin greșeli și eșecuri. (...)
”A plasa greșeala și eșecul, la modul general, în sfera infracțiunii sau/ și păcatului denotă o confuzie gravă, pe care totuși o comite mereu practica educațională.”Solomon Marcus
In domeniul matematicii prezentarea domnului profesor Cristian Voica dept. de Matematică, Univ. din București, a fost edificatoare. Recomandarea dansului este ca greseala trebuie exploatata.
"Există ”ceva” în trecutul fiecărui elev care generează aceste greșeli: este posibil ca abordarea didactică să fi fost deficitară ."
O alta prezentare ne-a aratat cum se poate ajunge de la o reprezentare gresita a unui concept la reprezentarea reala a acestuia la clase mici- Patricia Schillings, Universitatea din Liège (Belgia)
La lectia despre sistemul digestiv, fiecare copil a fost lasat sa deseneze propria lui reprezentare a acestuia.
Apoi au lucrat in grupuri si au pus in comun experienta lor, apoi au facut un pic de cercetare documentara, iar ultima imagine este iar cea individuala rezultata in urma procesului de invatare.
Elevii nostri sunt blocati in a-si exprima propriile idei de teama de a nu fi ridicoli... daca un elev ar incerca sa reprezinte un concept asa cum il simte si il percepe ar fi luat imediat in ras de cei care cunosc deja subiectul.
Sistemul nostru de invatamant e unul bazat pe performanta, exclusiv.
Intr-un alt cadru se studia autoevaluarea profesorilor -
Profesorii din Romania se autoevalueaza ca fiind 99,8% ® competenti in legatura cu conținutul materiei predate si competenti in proportie de 98,5% ® in legatura cu sistemul pedagogic folosit ( didactica disciplinei)
Intr-un fel au dreptate, sunt supraspecializati, trecuti prin nenumarate formari profesionale formale si nonformale, care ii ajuta la mentinerea unor dosare impecabile. Au un limbaj de specialitate elevat si completeaza mii de hartii necesare in procesul birocratic din invatamant.
Aceiasi evaluare a profesorilor din alte tari , arata asa : 93,2% / continut ; 88,9%/ didactica disciplinei, in conditile in care rezultatele la testele internationale arata o proportie inversa de succes a elevilor. Elevii nostri arata un grad mai mic de literatie si gandire critica in abordarea subiectelor prin urmare avem rezultate scazute la teste in comparatie cu media internationala.