O bibliotecă demnă de patronul ei :
Biblioteca Municipală ”Ioan Munteanu” din Marghita
Tradiţiile
de lectură ale Marghitei au vechi atestate, în 1872 exista în
localitate un „Cerc de citit” cu 120 membri. În anii 1940 mulţi
localnici aveau biblioteci personale renumite din care împrumutau
cărţi concitadinilor.
În Marghita – biblioteca publică și-a
deschis porțile pentru public in toamna anului 1950,având un fond de
carte de 1300 volume provenite din donațiile locuitorilor comunei
prin munca neobosită a regretatului bibliotecar Stefan
Szilagyi, căruia i s-au alăturat si câteva cadre didactice.
În perioada anilor 1950-1967, biblioteca nu are locație proprie, a fost nevoită să funcționeze dispersat în mai multe clădiri, lucru care a îngreunat activitatea cu cartea. Cu toate acestea an de an fondul de publicații a crescut si implicit dorința de lectură și studiu a locuitorilor. Astfel de la 1300 volume si 46 cititori înscrși in 1950 fondul de publicații ajunge la peste 60000 volume în anul 1990 si la cifra de peste 3000 cititori interesați de serviciile bibliotecii.
Până în anul 1967 când Marghita
primește statut de oraș, biblioteca publică a coordonat activitatea
cu cartea în întregul raion Marghita.
Începând cu anul
1967, biblioteca orășenească primește ca locație etajul Casei Orășenești de cultură pentru a funcționa cu întregul patrimoniu
existent, având in dotare săli spațioase pentru împrumutul
publicațiilor la domiciliu, sala de lectura cu 50 locuri si
bineînțeles depozitele de carte.
Cu toate acestea in anul 1970, conform unei Hotărâri a Consiliului Local bibliotecii îi este atribuit un nou spațiu , pe strada Tudor Vladimirescu nr.1 unde funcționeaza până în anul 2020 cu o parte din fondul de publicații.
Un moment deosebit in viața bibliotecii orășenesti l-a constituit în anul 1993 investirea bibliotecii cu numele scriitorului si revoluționarului pașoptist Ioan Munteanu (1808-1860), ilustru fiu al Văii Barcăului. Menționăm meritul deosebit al d-lui Constantin Mălinaș, director al Bibliotecii Județene Bihor în acea perioada și d-nei Judita Căluser, muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor, in descoperirea acestui scriitor revoluționar și în investirea bibliotecii cu numele său.
Bibliotecari de-a lungul anilor au fost:
Programele bibliotecii în decursul anilor au fost de multe categorii, locale, naționale cu grup țintă adulți sau copii și tineri . Dăm câteva exemple :
PAPI, în cadrul proiectului „Economia bazată pe cunoaştere”
Biblionet 2009-2014
Let s do it Romania 2010
In perioada, 2012-2019, numărăm o medie de 22 programe anuale de lectura cu 72 de activități care aduc în biblioteca aproape 1000 de participanți anual.
10 ani de blog- 2010-2020, 286 postări, pentru activitățile culturale derulate in biblioteca publică din Marghita și 21300 vizualizări ale acestor evenimente.
Gazda a nenumărate întâlniri profesionale ale bibliotecarilor din zona de Nord a Bihorului, biblioteca a primit o plachetă pentru activitate de excelență în anul 2016.
Numele IOAN MUNTEANU, preot și scriitor, este semnificativ în bibliografia luptelor românilor din Transilvania, și mai ales din Bihor, pentru emancipare și libertate națională, la jumătatea secolului XIX. Aceste date au determinat pe cercetătorii Constantin Mălinaş și Iudita Căluşer să-i caute urmele arhivistice și publicistice, pentru a-i reconstitui personalitatea și opera. Datorită muncii lor găsim azi informații și putem spune că Biblioteca Publică din Marghita are un patron cultural cu o înaltă ținută patriotică .
1808 -1860
biografie
Ioan Munteanu s-a născut Ia 3 ianuarie 1808 in familia preotului ortodox roman din satul Bobda, comitatul Torontal. După școala făcute la Vârșet si Timișoara, ajunge preot la numai 20 de ani, in satul natal, unde semnează matricolele bisericii intre 17 iulie 1828 și 5 august 1829 cu numele Ioan Popescu-Munteanu. Pe aceste matricole notează pe margini texte de cugetări în limba latină, pe care o cunoștea, pe lângă germană, maghiară, sârbă și chiar ceva franceză, lucru neobișnuit la un preot ortodox atât de tânăr. Tot in Bobda se află Ia 1831, când dă la legat, în Timișoara, o Evanghelie de Râmnic, 1764- din zestrea bisericii, respectiv oficiază si semnează registrele pană la data de 17 ianuarie 1833. Aceste activități îl fac pe tânărul preot român să intre în conflict cu ierarhia sârbească ce stăpânea atunci Episcopia Ortodoxă a Timișoarei. Bănuim că pentru activitatea lui culturală - în 1829 scrisese o carte de biografii române exemplare, pe care o arăta la toată lumea căutând bani pentru tipar - în 1833 este suspendat din parohie .
În anul 1834 este preot in Șiria ținând de Protopopiatul Galsa al Episcopiei greco-catolice de Oradea. Face acolo școală și biserică nouă, pentru care bate drum Ia Viena si Oradea, de unde aduce noi cărti liturgice pentru strană si elevi.
La 3 august 1834 notează că „pe sama, bisericii din Şiria următoarele cărţi am dus de la ilustrissimul domn episcop Samuil Vulcan: 1 Orologhion sau Breviarium, " Schematismus - Calendaria Oradea Mare, 1840, p. 112; C. Pavel, Op. cit., p. 168; C. Diaconovich, Op. cit., p. 345. 5 Teodor Roşiu, op. cit., p. 208. 6 V. Popeangă, op. cit., p. 234. 7
Gheorghe Ciuhandu, Episcopii Samuil Vulcan - Gherasim Raţ - pagini mai ales din istoria românilor crişeni (1830-1840), Arad, 1935, p. 332-333·.
Publică in 1835 Ia Arad a doua fascicule de versuri, ,,Simțiri de bucurie", tot cu litere Iatine, urmată peste un an de poemul amplu ”Serbarea zeilor Lares", de 26 pagini.
Mutat ca preot în diferite locații in 1843 ajunge în Deda (azi Ghida) lângă Marghita iar din 1 august 1847 devine preot în satul Sarcău (comuna Sârbi) până la sfârșitul vieții (25 decembrie 1860)
La Sarcău fiind, participă la participat la Adunarea Naţională de la Blaj (3-5 mai 1848).
După întoarcerea acasă, fiind anunțate alegeri pentru noua Dietă a Ungariei, Ioan Munteanu a dorit ca românii să-şi trimită acolo reprezentanţi, pentru a le proteja identitatea şi a le apăra interesele. De aceea alături de Ioan Popclan din Sărsig, Vasile Vane din Sfîrnaş, Samuil Vulcan din Sînlazăr, Porumb Dumitru din Sacalasău şi Oros Dumitru de Fegernic, formulează şi tipăreşte la Oradea textul unei Proclamaţii, în care îmbină ideile vremii, chemând poporul român la o adunare de trei zile în Oradea . Difuzează tirajul de cincizeci de exemplare la protopopi şi preoţi, cerându-le să mobilizeze poporul, aşa cum a văzut că a făcut Aron Pumnul, prin Proclamaţia, cu care a convocat adunarea da le Blaj din 15 mai.
Apoi acţionează în oraşul Marghita în zilele de 24-26 iunie, pentru alegerea unui deputat român în Dieta de la Pesta. O parte din tirajul Proclamației a fost confiscat, deoarece apare o circulară a consistoriului din Oradea care cere protopopilor sa restituie de urgență” circulara tiparită in limba valahă , fără a îndrăzni a o difuza și a răspândi sau conținutul ei a comunica cuiva”.
Cercetătorii Iudita Caluser si Constantin Malinas au găsit exemplarul Proclamaţiei în dosarul de acuzare împreună cu procesul verbal al interogatoriilor luate de scaunul de judecată de la Oradea din 12.12 1848.
Numai că situația nu era aceiași ca la Blaj. În Bihor, existau mereu grupuri conservatoare, care se opuneau ideilor liberale ale epocii. Prin urmare preotul Ioan Munteanu este arestat și judecat la Oradea, sentința fiind condamnarea la moarte şi execuţia imediată. Este salvat în ultimul moment de către Episcopul Vasile Erdely, care-l ia de pe treptele tribunalului şi îşi asumă că-l va pedepsi el pe preotul său.
Locuiește la Brașov și la Sibiu o vreme unde găsește și salvează o parte a bibliotecii lui Timotei Cipariu . La început de august 1849 revine în Bihor prin Cluj cu o căruță de cărți valoroase.
Trece iar prin închisoare și cercetări de astă dată pentru că a fost în armata lui Bem. În anchetă se pierde jurnalul despre campania alături de generalul Bem.
După eliberare, în anii 1957/1858 îl găsim profesor la gimnaziul din Beiuș unde predă limba română și limba germană.
Se stinge 25 decembrie 1860 la 52 de ani la Sarcău lăsând prin testament toată biblioteca lui Gimnaziului din Beiuș. Cele 4 ”fișloage” care conțineau 1282 titluri de carte in 1344 de volume si 24 de mape, alte cărți care erau notate pe pagina din urma a testamentului , urmând sa sosească de la București.
George BARIŢIU în 1861 spunea despre acest om remarcabil: „Numai fatalităţile suferite de el în anii 1848-49 pot revărsa o lumină clară asupra iubirii sale de naţiune. Bărbatul acesta a fost o raritate în soliditatea şi constanţa sa de a apăra interesele naţionale româneşti cu orice preţ şi din acest punct de vedere merită a fi căutate scrierile lui şi publicate".Chipul său elegant şi hotărât s-a păstrat în tabloul depus la pinacoteca veche a Liceului Samuil Vulcan din Beiuş, dar a dispărut de acolo la distrugerile de biblioteci din anii cincizeci ai veacului trecut. Rămâne, însă, pilduitoare puterea sa, cu care a creat opere şi fapte eterne, între care Proclamaţia de la Sarcău din 12 iunie 1848 străluceşte ca un document nepieritor în istoria noastră, probând superb influenţa de acţiune şi transferul de idei de la Paris la Sarcău.
Autorul concepe sărbătorirea în Olimp a zilei de 1 Mai, ca zi de praznic a neamurilor latine, care moştenesc gloria romană. Ele se adună acolo, toate, între care şi daco-romanii. Aceştia se arată, însă, cam vlăguiţi de străini, care-i apasă. De aceea eroul roman Quirinus îi trezeşte, le dă un cod de purtare demnă şi le porunceşte să fie pe măsura iluştrilor strămoşi. Ba încă le adresează un blestem, cel mai vechi din literatura română, de această forţă: „Ţineţi Fiilor în minte / Că la toţi vă sunt părinte,/ Ba ştiţi bine că-s şi Zeu, / greu e acest blestem al meu, / Care din inimă-l zic, cu simţire din adânc, / La inimă vi-l înghimp: / Blăstămat, ah , blăstămat, / de mii de ori blăstămat! / tot fiu de român în lume, / Care-şi tace al său nume, / A să trage din Romani, / Ce custă de mii de ani, / Cu vază şi lauri mari. / Dar 7 cu atâta mai tare blăstămat să fie care, / D-a mea limbă să ruşină, să face mai îndemână / Limba străină a vorbi, / D- alt gen a să lipi, / Al său a tăgădui. / Să face lumii ocară şi gunoi într-a sa Ţară, / Batjocora oamenilor / Şi obeala barbarilor. / Cari-n faţă-l laudă foarte, / Iar în dos îl râd de moarte!”În finalul poemei, autorul dă viitorul în grija nepoţilor lui Quirinus şi Romulus, a Românimii, urmaşă a Romei antice, legându-i pe toţi să ţină împreună, să ţină anual Serbarea zeilor casei în prima zi a lunii mai şi să urmeze drumul de relansare a neamului.Axiologia acestei poeme se va conserva şi dezvolta ulterior în cartea de proză istorică de la 1839 ( tipărită numai la 1858 ) şi în Proclamaţia de la 1848.
Este semnificativ de a aminti, că în anul 1927, Nicolae IORGA găsea la un prieten din Argeş, un exemplar al cărţii de proză istorică a lui Ioan Munteanu, de la 1858, căzută în uitare, dar care-l impresionează până întru atâta, că-i dedică o cronică amplă, ce apare în Revista de istorie de la Vălenii de Munte, nr.7-9/1927, p.253-255.
,,A tipări o carte românească nu e lucru de joc, acee numai acela ştie, carele cîndva de acest joc grău s-a apucat. Cîţi zeloşi naţionalişti prin tipărirea cărţilor s-au înmormîntat .în miserătate, că iubiţi fii ai dulcei noastre naţiuni, cei mai mulţi încă nu ştiu preţui visteria ce zace în cărţi, ci încă cugită că tipărind cineva vreo carte, acela caută banii ... Eu ţin acest op împreună cu altele două acum de 10 ani (de la 1829) scris, multora l-am arătat, pe mulţi am rogat, la mulţi l-am îmbiat, n-am poftit nici un gâştig din el, numai să-l tipăresc, numai naţiunea să se folosească cu el ...”
„În pieptul român zace un spirit mare. Şi acesta e lucru natural. Au nu sunt Românii strănepoţii acelor glorioşi romani, pe care toată lumea cultă în ton de bucin îi înălţa şi a căror virtuţi şi numai din departe putându-le imita, se par a străluci ca planetele pe cer? – Pre acest spirit în Român nici cea mai aspră dintre vitregimile tempurilor nu l-au putut îneca!” Ioan Munteanu doreşte şi cere ca acest potenţial profetic al românului să devină iar productiv pe „un câmp nou de activitate, la care ajungând, edifică şi face miracole, cu triumf străbate în inamici şi învinge oşti, aduce nouă rezoluţiune în sfătuire şi bărbătească constanţă în viaţa civică…”
Evenimente comemorative
28.05 2009 ziua eroilor la Sarcau
din Crișana
In memoriam
In țintirimul linistit ,
La umbra deasă- a unui tei
Doarme parintele-ostenit,
De-atita foc, din anii grei.
Si-a semanat prin tara idealul
Mutat din parohie-n parohie
De cei ce nu iubeau Ardealul
Si la Sarcau s-a stins… e-aici sub glie.
Si glasul lui suna ca-n hau
Pentru necazurile lor,
A oamenilor din Sarcau
Din veacul ce s-a dus ca-n zbor.
Si munca lui neobosita
Rasuna-acum a jale de caval
si pentru existenta-i chinuita
E pentru noi eroul din Ardeal .
Noi cei de-acum privim piosi
La crucea de langa poteca
Si gandul zboara peste zari
La “ Ioan Muntean “ biblioteca.
La inceputul de mileniu,
Traind aicea pe Barcau
Mai spunem “Doamne-odihneste-l !”
Pe fostul preot din Sarcau.
Daca slujba a fost urmarita cu evlavie crestineasca , parastasul care a urmat a fost animat de tristele aduceri aminte provocate de cei pomeniti, preoti ai bisericii din Sarcau, slujitori vrednici de stima si pomenire , care au influentat in bine viata oamenilor din partea locului.
Din sirul celor pomeniti se detaseaza numele Ioan Munteanu, preot, scriitor si revolutionar, luptator pentru dreptate si emancipare a carui activitate de adevarat apostol este legata de satul Sarcau si de orasul Marghita.
Asa se explica faptul ca Biblioteca Municipala din Marghita poarta numele lui si ca an de an elevi si cadre didactice din Marghita participa la parastasul de la ziua eoilor la Sarcau.
Redescoperit de cercetarile d-lor Constantin Malinas si Iudita Caluseru, numele Ioan Munteanu este deja celebru si pe deplin justificat ca fiind unul dintre eroii neamului romanesc .
Gandind si vorbind despre spirite inalte, te atinge parca o flacara de profuzime si cuvintele frumoase isi fac loc cu stangacie dar atat de sincer…
Deşi prezentă prin referinţe repetate în destul de multe cercetări privind istoria luptelor românilor din Transilvania şi Banat pentru emancipare şi libertate naţională, totuşi personalitatea complexă a lui Ioan Munteanu încă nu a generat şi o tratare cuprinzătoare a datelor şi faptelor ce i-au fost proprii; încît lucrarea de faţă este prima în care se încearcă o oglindire mai amplă a subiectului.
Constantin Mălinaş și ludita Căluşer au studiat timp de peste trei decenii în fondurile de la Filiala Oradea a Arhivelor Statului şi semnificaţiile majore ale documentelor scoase la iveală . Aceste documente au arătat că este imperios necesar ca omul, animatorul cultural, scriitorul şi luptătorul revoluţionar să fie restituit neamului său în adevărata lumină a pilduitoarei vieţi, pe care a trăit-o .
Nu numai că lucrările subliniate de Bațiţiu nu au fost căutate şi publicate, dar în legătură cu acest vrednic bărbat s-au perpetuat mai multe neadevăruri, car-i umbresc de peste un veac memoria în mod nejustificat şi nedrept şi care se referă la două evenimente esenţiale din viaţa sa, participarea la revoluţia de la 1848-1849 şi soarta cărţilor cipariene de la Sibiu.
Aspecte inedite privind revoluţia de la 1848 în Bihor, în Familia, Oradea nr. 8, aug. 1980, p. 5; Constantin Mălinaş. Iudita Căluşer, O importantă tipăriturii în revoluţia de la 1848 - Proclamaţia de la Sarcău, în Biblioteca și cercetarea, Cluj-Napoca, Biblioteca Academiei R. S. România, nr. 4, 1980, p. 302-311,
____________________
Note culturale pentru istoricul bibliotecii
”Ioan Munteanu”(1808-1860)
din Marghita MS.2000
P Birta, 2005
Manuscris de P Birta scris in anul 2000. 16 file
Fragmente
Inceputurile vietii culturale (
din trecut) ale locuitorilor din Marghita se pierd in negura vremii
ca începuturile lor insăși pe aceste meleaguri.
Documentele
de mai târziu însă atestă indiscutabil că a existat o variata si
interesanta viata culturala a oamenilor de aici, care s-a desfăsurat
si dezvoltat in functie de framantarile sociale si politice care au
avut loc.
.................................
Intr-un document scris in anul
1872 , gasim notat ca pentru cei aproape 4000 de locuitori ai
Marghitei s-a infiintat un cerc de citit cu un sediu inchiriat
care avea 120 de membri , avand un consiliu de conducere ,
bibliotecar fiind Besse Stefan.
Tot acest document aminteste ca
era infiintat un cerc numit "Cercul popular 1848" cu sediu
inchiriat avand peste 100 de mebri , bibliotecar fiind Bordi Janos.
Documentul de mai sus poarta semnatura capitanului invalid Palffy Karol, participant la luptele din 1848-1849.
Mai târziu o răspândită formă de citire a fost aceea de a împrumuta cărți de la unii cetățeni care în schimbul unei sume oarecare împrumutau cărți pe termen limitat. Era o ocupație și a unor comercianți ambulanți care cu ocazia deplasărilor pe la piețele din diferite orașe cumpărau diferite cărți pe care apoi împrumutându-le își făceau și unele surse de venit. Comerciantul Ecsedi Antal avea de exemplu un stoc de mai bine de 1500 de cărți diferite.. pe lângă cărti de povești , știință popularizată și unele traduceri ale clasicilor universali, majoritatea cărților era așa numita roman de prelată , în limba maghiară ” ponyvaregeny” un fel de romane de aventuri, etc
Mai târziu un rol însemnat au avut biblitoecile școlare și biblioteca meseriașilor..Deasemenea o căutare și circulație tot mai mare au avut almanahurile vremii: Almanahul pliugarului român, Falusi noptar, almanahul scolar, Almanahul românilor din ardeal, precum și almanahurile publicatiilor periodice și cele ale cultelor.
......
In anul 1934 apare o lucrare
interesantă a caricaturistului Szabo Iosif care scoate o carte
intitulată Gaudeamus, cartea cuprinde 60 de caricaturi ale unor
personalități din Marghita.
Un insemnat rol l-a avut aparitia
ziarului local Marghita care cuprindea articole atat in limba
maghiară cât și româna.Ziarul apărea
săptămânal și ascotea un supliment numit Sacueni
Redactorul sef al ziarului avocatul Alexadru Reti a avut meritul d e a aduna în jurul ziarului o serie de intelectuali care prin articolele scrise făceau cunoscute nu numai evenimentele cotdiene ale vremii , dar făceau o educar epatriotica insistentă.
Remarcăm articolele învătătoarei Lia oprea intitulate- 24 ianuarie, Rolul social al femeii, Gustul pentru citit, aparute în anii 1933-1936 aproape 50% din continutul articolelor erau stiri , evenimente culturale si sportive.
