29 martie 2013

Vom deveni ”Gasland” ?


La Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai a fost proiectat aseara , 28 martie   filmul documentar  "Gasland" realizat în 2010 de americanul Josh Fox.
"Gasland" ("Tărâmul gazelor") arată efectele nocive pe care fracturarea hidraulică le-a avut în SUA. Exploatările gazelor de şist din America au dus la deşertificarea solului şi contaminarea pânzei freatice cu gaz şi cu tot felul de poluanţi, astfel că la robinetele localnicilor din preajma exploatărilor apa pur şi simplu lua foc.
Filmul a şocat opinia publică şi a determinat Agenţia Naţională de Mediu a SUA să recunoască, în 2011, că fracturarea hidraulică se face vinovată pentru poluarea apei freatice, în ciuda faptului că marii petrolieri negau vehement acest lucru.
Invitat special la proiecţia filmului a fost  Mihnea Blidariu, membru al formaţiei rock Luna Amară şi militant împotriva fracturării hidraulice.
In sală au fost prezenti reprezentanți ai societății civile care au participat și în  luna februarie la Oradea la un prim protest anti-exploatarea gazelor de şist în Bihor .

Pe 4 aprilie, toţi bihorenii sunt aşteptaţi la un nou protest, în faţa Prefecturii. Astfel de manifestări vor avea loc pe 4 aprilie în diferite oraşe din întreaga ţară.

Pericolul unei poluări definitive a pânzei freatice este uriaș și foarte aproape. 
Vizionarea a fost continuată de aproape 2 ore de dezbateri.


Vă invităm să parcurgeți materialul informativ pregătit de  organizatoarea vizionării Laura Turdean


Pe urmele Sfântului Patrick şi a Sfântului Anselm de Canterbury (Dublin-Londra 15-25 martie 2013)


              La invitaţia Universităţii din Dublin (DCU), în zilele de 15-16 martie 2013, am avut onoarea să particip la Conferinţa Internaţională „Communism and Post-comunism”, eveniment aflat la a 37-a ediţie, care a avut 80 de conferenţiari din peste 10 ţări (Irlanda, Rusia, România, Lituania, Marea Britanie, Georgia, Turcia, Canada etc.). Lucrările prezentate s-au încadrat în mai multe domenii ştiinţifice (istorie, sociologie, economie, politologie, drept, psihologie) şi au căutat să ofere atât răspunsuri cât şi să problematizeze în perspective noi şi diferite tematica acestei conferinţe.
Au existat mulţi conferenţiari din Europa de Est care au abordat într-o perspectivă critică neajunsurile şi lacunele lăsate în urmă de perioada comunistă, dar şi entuziaşti, mai ales din vestul european, care au admirat sau evaluat pozitiv comunismul. Asupra acestora din urmă trebuie spus, pe de o parte, faptul că unii fuseseră la stagii de perfecţionare-cercetare la Moscova, perioadă care le-a deschis un alt orizont asupra comunismului, însă unul incomplet, pentru că aşa-numitul „egalitarism” era doar propagandă, ei necunoscând şi latură ascunsă a sistemului - mai ales acela al controlului exercitat asupra tuturor categoriilor sociale – făcut tocmai pentru a nu exista vreun derapaj de la „ordinea” dată de doctrina comunistă. Pe de altă parte, această înclinaţie faţă de blocul comunist, în special faţă de U.R.S.S., ţinea şi de înclinaţiile unei politici de autonomie, oarecum anti-britanice - cum este cazul Irlandei - , care vedea duşmanul Marii Britanii ca un prieten, chiar dacă sistemul politic era total diferit. Amintim câteva din secţiunile mai importante ale conferinţei: „Ţări post-comuniste în căutarea democraţiei. Ce rol are UE?”; „Alegeri şi instituţii post-sovietice: naţional, regional şi republici nerecunoscute”; „Economie şi Securitate regională în lumea post-comunistă”; „Conflict, competiţie şi societate civilă în Caucazul de Sud”; „Construirea identităţii naţionale. Politici externe şi Securitate Regională în Eurasia Centrală Post-Sovietică”; „Educaţie şi învăţământ înainte şi după comunism”; „Secrete şi revelaţii din trecutul comunist”; „De la Ceauşescu la U.E.: România în tranziţie”, ş.a.

26 martie 2013

ARC peste timp - Unirea Basarabiei cu România


Marti 26.0 2012   a avut loc o noua activitate in cadrul proiectului   ARC PESTE TIMP.
poza de grup

Liceul Teoretic " O. Ghibu"  a gazduit acestă nouă întâlnire  momentul istoric evocat  fiind unirea Basarabiei cu România Acesta a fost parte din România modernă timp de 22 de ani, de la 27 martie (9 aprilie) 1918, când Sfatul Țării, parlamentul Republicii Democratice Moldovenești a votat în favoarea unirii cu România. Aceasta a durat până la 28 iunie 1940.  Atunci, după un ultimatum expansionist al guvernului sovietic adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică, teritoriul său (Est-Moldova) a fost ocupat de Armata roșie, administrația și Armata Română fiind forțate să se retragă la est de râul Prut.(Wikipedia)

Studenții basarabeni
Oaspeți au fost elevii implicați în proiect  de la Liceul Teoretic Aurel Lazăr, insoțiti de profesorii coordonatori Livia Ghiurcuta , si directorul Ioan Micu. Elevii au prezentat cadrul istoric al evenimemntului, și au susținut un moment folcloric bihorenesc.

Un alt grup de invitați a fost cel al studenților basarabeni din Oradea însoțiți de dl Tiberiu Moraru, președintele al Asociaţiei  Morăriţa din Oradea . Prezentarea studenților a fost încheiată cu un moment artistic patriotic- doua cantece folk care vorbeau despre Bucovina si despre limba română.

Biblioteca Judeteană este parteneră în mai multe proiecte cu Liceul Teoretic Aurel Lazăr și 

cu doamna dr. Livia Ghiurcuta colaborarea are acum o vechime de 3 ani, si o multime de activitati pe această tema inepuizabilă a istoriei nationale.



juniorii de la Liceul Ghibu

Principiile directoare ale IFLA şi UNESCO cu privire la serviciile bibliotecii publice stipulează
necesitatea acesteia de a-şi asuma, în cadrul comunităţii locale, rolul de agent esenţial în vederea conservării şi promovării culturii locale în toată diversitatea ei prin conservarea colecţiilor de istorie locală, organizarea de expoziţii şi cercuri de lectură, publicarea de documente de interes local, promovarea unor programe interactive, prezentări de carte, conferinţe pe teme de istorie locală şi prin susţinerea şi dezvoltarea tradiţiei orale ca vector important al comunicării (vezi Les services de la bibliothèque publique: principes directeurs de l'IFLA/UNESCO – Fédération Internationale des associations de bibliothèques publique, 2001, cap. 1.8)


Delia Pantea

Violenta structurala si culturala si covorul fermecat


Luni de la ora 17 si ceva a avut loc a treia intalnire a Grupului de practica pe tema conflictelor condus de Sabin Muresan.

 Cu ce am ramas eu ca participant, este acesta idee de violenta ca iceberg: zona nevazuta, structurala si cea culturala este infricosatoare.

Randurile ce urmeaza le-am desprins din  http://blogsipace.files.wordpress.com/2009/12/inegalitatea-de-gen-violenta-invizibila.pdf  , si fac o descriere a feliilor de iceberg, cam asa cum a facut-o Sabin  Muresan.

”Violenţa structurală -mai dificil de recunoscut şi înţeles- este violenţa încastrată în sistemele sociale, politice şi economice ale societăţii. Este vorba de alocarea diferită a bunurilor, resurselor şi oportunităţilor între diferite grupuri sociale   din cauza structurii care le reglementează relaţia.


Violenţa directă (fizică, sexuală, socială, economică şi psihologică) este forma cea mai uşor observabilă a violenţei pentru că implică în general manifestări fizice şi, în genere, măsurabile, cuantificabile.
Structurile sociale, departe de a fi inocente în chestiunea inegalităţii dintre femei şi bărbaţi, reprezintă instanţe care confirmă, întăresc şi reproduc această inegalitate. Numeroasele inegalităţi care persistă în viaţa socială a
unei societăţi reîntăresc în fapt ideea normalităţii dominaţiei şi superiorităţii  bărbaţilor asupra femeilor.

Definiţie
Violenţa culturală reprezintă acele aspecte ale culturii-exemplificate în domenii precum religie, ideologie,
limbă, artă, ştiinţă, mass-media- care legitimează violenţa directă şi structurală.
Forme de expresie: - Faptul că violenţa este „normală”, o modalitate acceptabilă de a răspunde la diferite probleme şi conflicte, chiar „macho“.
- Gradul în care violenţa s-a infiltrat în cele mai multe aspecte ale culturii în care trăim –mai ales în muzică, televiziune şi diferite publicaţii.

Vorbind despre cultură accentul nu trebuie pus numai pe ceea ce este vizibil şi perceptibil ci pe cultura adânc
înrădăcinată în subconştientul colectiv, în prezumţiile care definesc ceea ce este normal şi natural pentru o societate. ”
 
Un instrument pentru gasirea unei solutii la o situatie de conflict este covorul fermecat.Grupul prezent a exersat in doua situatii diferite folosirea acestei metode  de automediere.

Va invitam sa participati la urmatoarea intalnire -8 aprilie ora 17- a grupului si sa vedeti cum functioneaza aceste instrumente magice  de rezolvarea conflictelor.



22 martie 2013

“Rolul estetic si activ al florilor in viata zilnica a femeilor ”


A treia întâlnire     "Clubul AS al DOAMNELOR" a avut in data de 20 Martie 2013,16,00 la Biblioteca Judeteana "Gheorghe Sincai".

Tema întâlnirii a fost “Rolul estetic si activ al florilor in viata zilnica a femeilor ” iar materialul documnetar si practic a fost susținut de   doamna biolog,  cercetator Ana Marossy


 A fost prezent un  specilatis  in arta aranjamentelor florale dl Keri Casian Giorgi, care are firma K&Kflower design si floraria Ardevis din Oradea

Doamna  Marosi  a inceput prezentarea atrăgând atenția la adevăratul sens al cuvântului etnobotanic, care in ultimii ani a inceput să fie asociat in exprimarile media cu drogurile .
(ETNOBOTÁNIC, -Ă I. adj. referitor la etnobotanică. II. s. f. ramură a etnobiologiei care studiază relațiile reciproce dintre om și mediul vegetal. (< fr. ethnobotanique))

A urmat o incursiune în istoria grădinăritului și în istoria aranjamentelor florale.
In secolul XXI cultivarea plantelor decorative si industria accesoriilor pentru aranjamente florare concureaza cu industria de armament.

Nevoia sufletului uman de armonie, de natura si de peisaj a facut ca multe din flora spontană să fie cultivata și modificată  pentru a obtine plante din ce in ce mai spectaculoase.

S-a trecut apoi la practică, toate doamnele prezente fiind foarte interesate si incantate de aranjamentele facute in fata lor de doamna Marosi.
Ca un aranjament  sa fie armonios si artistic realizat nu ajunge doar instructia , trebuie sa existe simt artistic si talent .

Am aflat si cateva trucuri in taierea si aranjarea florilor, despre  suporturile care trebuie asezate in vase, si despre echilibrul aranjamentelor.




Ziua in care pierzi o carte - a cincea aniversare


 Proiectul a fost initiat   de o biblioteca din Ungaria si treptat a fost preluat și de biblioteci din alte țări!

Se poate sa se implice si biblioteci si persoane .


Detalii:
- Alegeți cărți de pe raftul  dvs., pe care doriţi să le oferiți si altora, dar după care nu vă va părea rău.
-Acum vine partea cea mai bună: trebuie sa pierdeți cartea!
Pe o bancă în parc, sau pe o masa  in barul tau favorit, pe un un pervaz sau în şcoală, sau oriunde ,e important sa fie un loc pe unde trec mulţi oameni.

 -In cărti puneti un mesaj- Această carte a fost pierdută de ... Acum este a dumneavoastra. Cititi-o si păstrați-o .

Terezia Kerekes ( biblioteca Sacueni)

Zile de martie la Filiale




Gazele de sist - dezbatere publica

Se întâmplă peste tot în America: zeci de mii de proprietari de terenuri din mediul rural s-au trezit intr-o zi cu o ofertă avantajoasă de la o corporaţie care dorea să le cumpere proprietatea. Motivul? Compania spera să valorifice gazele de şist, aflate în subsolul proprietăţilor. Gazele de şist se găsesc în aproape întreg subsolul SUA, formând un rezervor numit “Arabia Saudită a gazelor naturale.” Compania Halliburton a dezvoltat o modalitate de a extrage gazele de şist din sol - un proces de foraj hidraulic numit “fracking”. Brusc, America se află în faţa unei întrebări fundamentale: cu ce preţ poate deveni o superputere energetică? Sunt gata statul şi corporaţiile să sacrifice sănătatea oamenilor, calitatea apei şi natura? Şi este, într-adevăr, vorba de independenţa energetică a unui stat, sau de umplerea buzunarelor companiilor private?...



Joi, 28 martie 2013 - 7 p.m.

Biblioteca Judeteană "Gheorghe Șincai"
Oradea, Str. Armatei Române nr. 1/A

Invitat special: Mihnea Blidariu (cetatean, activist, poet, muzician)

regie: Josh Fox
sitet: http://www.gaslandthemovie.com/

trailer: http://www.gaslandthemovie.com/trailer

durata: 102 minute

20 martie 2013

INCURSIUNE ÎN MITOLOGIA ROMÂNEASCĂ



Joi 14.03.2013 și vineri 15.03.2013 elevii clasei a VIII-a A aflați sub îndrumarea doamnei profesoare de limba și literatura română Martin-Toma Teodora și-au desfășurat ora de limba română în incinta Bibliotecii Comunale Tinca.

Tema activității a fost ,,INCURSIUNE ÎN MITOLOGIA ROMÂNEASCĂ”. Copiii au lucrat împărțiți pe două grupe: grupa roșie și grupa albastră.Fiecare grupă și-a ales un personaj din mitologia românească pe care l-au

 prezentat apoi printr-o lucrare PowerPoint ce a fost proiectată pe ecran.

Grupa roșie a ales să facă o lucrare despre creatura mitologică SAMCA, iar grupa albastră a prezentat CĂPCĂUNUL. Lucrările ambelor grupe au fost foarte bine concepute, ținându-se cont că timpul realizării lor a fost foarte scurt (în ziua de joi au adunat informațiile, iar vineri le-au așezat în pagini și le-au prezentat).

La reușita orei a contribuit și bibliotecara Anca Marilena

 prin punerea la dispoziție a cărților cu specific mitologic românesc, a calculatoarelor și proiectorului aflate în dotarea bibliotecii.

Atât copiii cât și doamna profesoară au fost încântați de modul cum s-au desfășurat orele de română și au promis că vor repeta ori de câte ori vor avea ocazia acest gen de activitate în BIBLIOTECA COMUNALĂ din TINCA. 




  Tinca,18.03.2013 bibliotecarAnca Marilena

19 martie 2013

Activităţi recreativ - culturale pentru SENIORI




      Nu ştim de ce, dar multă lume se plânge că timpul se scurge foarte repede, este nemilos. Trecem rapid prin tot felul de evenimente şi ne trezim că am acumulat o grămadă de ani, că viaţa a alunecat parcă printre degete. De aceea trebuie să o trăim într-un mod cât mai plăcut. Nu avem voie să trecem cu nepăsare pe lângă persoanele de vârsta a treia, ce dimpotrivă să facem în aşa fel ca şi aceştea să îşi menţină respectul de sine şi să le aducem zâmbetul pe buze. Organizând tot felul de activităţi culturale contribuim la o cât mai bună socializare a acestora. Ne-am gândit ca şi incinta bibliotecii noastre să fie locul unor întâlniri în acest scop şi să desfăşurăm periodic jocuri pentru ei precum ar fi şahul sau tablele. 
       Întâlnirile au loc, de obicei, la sfârşit de săptămână, între orele 14.00 – 17.00.
      După o confruntare "încinsă" se pot relaxa citind articolele din presa locală sau răsfoind paginile unor cărţi aflate pe rafturile din sălile noastre. Pot să afle şi alte informaţii prin intermediul internetului, biblioteca fiind dotată şi cu calculatoare destinate acestui scop.
                                                                              
                                                                                                           

   






                                                                                         
                                                        

    Ne bucurăm că iniţiativa noastră a fost onorată de către seniori şi îi aşteptăm în continuare să ne calce pragul cât mai des  şi pe o perioada de timp cât mai îndelungată.



   Bibliotecari: ILIE MONICA
                         BARNA CORNELIU

18 martie 2013

EXPOZITIE DE MARTISOARE LA BIBLIOTECA COMUNALA CHISLAZ




Biblioteca Comunală Chișlaz condusă de dl . Tiriteu Madalin in colaborare cu  dna prof. înv. primar Emilia Beteg de la Școala Gimnazială ,, Miskolczy Karoly ,, Mișca ,  structura Școala Primară nr 3 Poclușa de Barcău , dna prof. înv primar  Sârca Gabriela de la Școala Gimnazială nr 1 Chișlaz , dna instit. Ghiulai Melania Maria si dna prof . înv . primar Șanta Ioana Dorina de la  Școala Primară nr 1 Chiraleu si dna inst. Negruț Monica de la  Școala Primară nr 2 Sânlazăr  , au organizat o expoziție de mărtișoare la bibliotecă de 1 Martie . Mărtișoarele au fost confecționate de către elevii școlilor menționate mai sus .

 Expozitia poate fi vazuta pe toata  durata lunii Martie.

15 martie 2013

Utilizatorul 10000 - Biblionet Săcueni




Biblioteca Orășenească Săcueni a intrat în programul Biblionet în decembrie 2009. Ieri, în 14 martie 2013 am ajuns la o clipă festivă, am putut felicita al 10.000-lea utilizator al Biblionetului Săcueni.

Utilizatorul cu numarul 10000 se numeste  Juhas Răzvan Andrei, elev în clasa  X. A. a Liceului „Petőfi Sándor” din Săcueni. El face naveta din satul Cadea și după școală, când mai are timp până la plecarea autobuzului  vizitează și biblioteca noastră .  El este cititor al   bibliotecii noastre din anul 2008.
La întrebarea noastră,   " La ce se folosește calculatorul Biblionet" a răspuns, că de multe ori lucreaza pentru rezolvarea temelor date la  scoala,  dar se întâmplă si că ascultă muzică, sau se joacă.
      

 In cadru festiv, l-am felicitat  acordandu-i  o diplomă, cărti și dulciuri.

Bibliotecar Kerekes Terezia

13 martie 2013

Discul digital (II)

CD-ul e fabricat din plastic policarbonat, are o grosime de 1,2 mm şi cântăreşte aproximativ 15 – 20 de grame. Redarea şi citirea informaţiei de pe CD se face invers faţă de discul de vinil, adică informaţia (de orice fel) e scrisă (sau „arsă” cum mai zic inginerii) începând de la mijlocul discului spre margine. Gaura din mijlocul CD-ului, cu ajutorul căreia acesta e fixat şi-n carcasa lui şi-n CD-player sau drive-ul computerului are fix 15 mm diametru. Un strat fin de aluminiu, sau mai rar aur, e aplicat pe suprafaţa citibilă a CD-ului (partea inferioară, pentru că cea superioară nu poate fi scrisă la înregistrare) pentru a reflecta lumina laser ce-l va citi ulterior, iar peste acest strat de aluminiu se mai aplică un fel de lac foarte subţire, dar rezistent la zgârieturi, de aceea chiar dacă e puţin zgâriat sau plin de urme de grăsime de la degetele utilizatorului CD-ul poate fi citit, sunetul sau datele de pe el nefiind deloc alterate. Un CD e citit de aparatul în care e introdus cu o viteză de aproximativ 1,2 – 1,4 m/s, ceea ce corespunde unei viteze de 500 rpm la interiorul discului şi scade până la 200 rpm spre marginea acestuia, spre sfârşitul datelor sau muzicii redate de pe el. Utilizatorii frecvenţi ai calculatorului ştiu că la început, când e introdus în drive-ul ce-l citeşte, acesta face un zgomot mai mare, „bagă viteză”, pentru a putea citi datele de la mijlocul CD-ului, iar ulterior când citeşte datele dinspre marginea acestuia zgomotul scade şi aproape că nu se mai aude cum se învârte CD-ul în drive. Acest lucru e valabil bineînţeles şi la citirea DVD-urilor, mai ales că acestea au şi o capacitate de stocare mai mare, deci DVD-ul „bagă viteză” şi mai mare la introducerea în drive (acest aparat numit şi „drive” în engleză, e situat de obicei în partea superioară din faţă a unităţii centrale a calculatorului, iar CD-ul e pus în el astfel: sub drive, în partea dreaptă se află un mic buton, se apasă pe el, din drive iese un „sertăraş”, se pune în el CD-ul cu partea citibilă în jos, se apasă din nou pe buton şi sertarul culisează înapoi în drive, ce începe să citească datele de pe CD şi dacă deschidem iconiţa de pe ecran Computer sau My Computer ne arată ce avem pe acest CD). CD-ul introdus în diferite aparate (playere, computere de orice mărime) e citit prin focalizarea unei raze laser de semiconductor cu lungimea de undă de 780 de nm (nanometru =  a miliarda parte dintr-un metru, lungime de undă apropiată de cea a luminii infraroşii, de aceea acest laser ce citeşte CD-ul are culoarea roşie) ce baleiază partea inferioară a CD-ului. Datele de pe CD sunt înscrise în policarbonat sub forma unui şanţ, asemănător celui de pe discul de vinil, şanţ ce formează o spirală ce porneşte de la interior spre exterior. Datele din acest şanţ sau fantă sunt mici indentaţii numite simbolic „gropi”, iar partea fără date din fantă se numeşte „teren”. Prin diferenţa dintre „gropi” şi „teren” laserul care citeşte CD-ul redă conţinutul digital al  acestuia. Fiecare „groapă” din fantă are aproximativ 100 nm adâncime şi 500 de nm lărgime, şi poate avea o lungime de la 850 de nm la 3,5 µm (µm înseamnă micrometru = a milioana parte dintr-un metru). CD-urile pot fi avariate sau chiar stricate, prin folosirea lor prea deasă sau expunerea la condiţii de mediu extreme (prea cald, prea frig, aer prea umed, lumină solară directă, etc.). Interesant, totuşi, că zgârieturile ce pot surveni pe partea citibilă a CD-ului se pot repara prin umplerea lor cu acelaşi plastic refractiv iniţial, urmată apoi de lustruirea lor fină. Iar aşa-zisele pete de grăsime provocate de amprentele celor ce le-au manipulat, se pot scoate uşor tot prin lustruire de orice suprafaţă non-abrazivă (haină, cămaşă, tricou de bumbac, etc.).

11 martie 2013

Ghidul campaniei Hai pe net 2013


Hai pe net 2013


 
 Fundația EOS România lansează Campaniei Hai pe Net! 2013.  Evenimentul se va derula în perioada 18-24 martie 2013 și își propune să aducă online peste 10.000 de utilizatori noi
Hai pe net! 2013
Ai vreun prieten, vecin sau coleg care nu a fost niciodată online?
Dacă da, atunci adu-l la biblioteca!
 Ce este Hai pe Net?
O campanie de incluziune digitală organizată de Fundația EOS Romania în parteneriat cu telecentre, biblioteci, școli și PAPI și alte organizații și instituții dedicate alfabetizării digitale în Romania.
  • Campania își propune să aducă online 10,000 de utilizatori noi, oameni care fie nu au folosit niciodată internetul, fie oameni care învață să folosească e-servicii noi (ex. cumpărături sau plăți online, cursuri de formare profesională online, participare în comunități sociale virtuale, etc) precum și pe implicarea tinerilor în activități care se vor baza pe cunoștințele lor de utiliza tehnologia și internetul cu scopul de a crește șansele lor de angajare pe piața muncii prin dobândirea de competențe TIC cât mai bune.
  • Acoperire națională
Temele Hai pe net! 2013
  • Creşterea şanselor de angajare a tinerilor
  • Servicii online pentru cetăţeni
  • Îmbătrânire activă-învăţare inter-generaţională
Dimensiunea europeană
Hai pe net! 2013 este o campanie inițiată la nivel European de către organizaţia Telecentre-Europe, organizaţie care reprezintă 37 de reţele locale de organizaţii din 27 de ţări europene. La nivel european campania poartă denumirea de „ Get on line Week” şi este susţinută de către Alianţa Get on line Week – un grup format din Accenture, Lyberty Global şi Microsoft.

7 martie 2013

”PRIMAVARA IN SUFLETELE NOASTRE” 1 – 30 martie




Cu totii am asteptat cu nerabdare sa rasara primul ghiocel dupa atata vreme geroasa.
Biblioteca Sîntandrei, impreuna cu cei mai mici 29 de ghiocei ai Clasei Pregatitoare, condusa de invatator Stela Doci, din cadrul Scolii Gimnaziale Nr. 1 Sîntandrei au depus eforturi deosebite pentru a aduce in sufletele celor dragi, o primavara frumoasa  confectionand si oferind  martisoare.
Copii au ascultat cu mare bucurie semnificatia zilei de 1Martie, Legenda Martisorului si a babei Dochia, precum si Legenda Ghiocelului.


Legendele Martisorului si A BABEI DOCHIA



O legendă veche Moldovenească spune că o vrăjitoare rea de iarnă se lupta aprig şi nu voia deloc să cedeze primăverii. Însă frumoasa Primăvara cu dăruire de sine si-a tăiat degetul iar cateva picături de sânge au căzut pe zăpada albă care ca topit. Iar mai apoi pe acel loc au crescut ghiocei, în aşa fel lupta a fost cîştigată de Primăvară şi iarna a cedat.
Se zice ca prima zi de primăvară este ziua Babei Dochia ( personajul principal în toate legendele de Primăvară).


Baba Dochia este considerată ca zeiţă agrară, care pe 1 martie moare şi pe 9 martie renaşte.
O floare pentru fiecare zi a primăverii
  Expozitia  cu flori din origami are loc din 8 martie si pana in 21, cand este oficial prima zi de primăvara. 
Propunerea este sa realizam atatea flori cate zile are luna martie!
Imagini in curând.


Ramona Durdeu, bibliotecar

5 martie 2013

OFERTA CURSURI CFDP al ANBPR 2013


  OFERTA de formare profesională a CFDP al ANBPR pentru anul 2013. 
http://chirurgiemures.ro/images/nou.gif

Cursuri care urmează a fi autorizate ANC

1. Curs de perfecţionare. Marketingul Serviciilor de Bibliotecă

05 – 09.08.201
CPPI Buşteni
Taxa de şcolarizare: 400 lei (participant)
2. Curs de perfecţionare. Advocacy şi Politici Publice
12 – 16.08.2013
CPPI Buşteni
Taxa de şcolarizare: 400 lei (participant)

Cursuri tematice opţionale în regim la cerere

1. Curs de perfecţionare UNIMARC 1 Bibliografic

2. Curs de perfecţionare UNIMARC 2  Fişiere de autoritate

3. Curs de perfecţionare. Noutăţi şi bune practici în activitatea financiar-contabilă

4. Curs de specializare. Statistică şi Evaluare a Serviciilor de Bibliotecă

5. Curs de specializare.Tehnici de cunoaştere şi comunicare cu segmentele de public

6. Curs de specializare. Tehnici de comunicare intrainstituţională, rolul echipei

7. Curs de specializare. Organizarea eficientă a resurselor umane, evaluarea şi motivarea personalului

8. Curs de specializare. Organizarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional din colecţiile bibliotecilor

9. Ateliere de lucru (3-5 zile)
·         Management de bibliotecă (noutăţi legislative)
·         Managementul proiectului
·         Organizarea agendei de lucru/managementul carierei
·         Bibliotecarul 2.0. Modele comportamentale
·         Bibliotecarul – animator cultural (organizarea expoziţiilor, a evenimentelor, promovarea evenimentelor)





08 – 12.07.2013 /
16 – 20.09.2013
05 – 09.08.2013

19 – 23.08.2013
12 – 16.08.2013

19 – 23.08.2013

02 – 06.09.2013

Taxa de şcolarizare: 400 lei (participant)


CPPI Buşteni












Taxa de şcolarizare: 300 - 400 lei (participant), în funcţie de numărul de ore

Cursuri autorizate ANC

1. Curs  CALIFICARE/PERFECȚIONARE Bibliotecar Studii Medii/Superioare (Convocarea I), curs şi evaluare parţială

1-12.07.2013, CPPI Buşteni


C.P.P.I. Bușteni sau local, la cerere
Taxa de şcolarizare: 700 lei (participant)
+ cazare  + masă



2. Curs  CALIFICARE/PERFECȚIONARE Bibliotecar Studii Medii/Superioare (Convocarea a II-a), curs şi evaluare finală

25.03-05.04.2013, Baia Mare

15 – 26.07.2013, CPPI Buşteni

B.J. P. Dulfu, Baia Mare - Maramureş

C.P.P.I. Bușteni

Taxa de şcolarizare: 700 lei/Convocare
+ cazare + masă

 
3. Curs de perfecţionare COMPETENŢE INFORMATICE  (DEZVOLTAREA SERVICIILOR DE BIBLIOTECĂ – DSB)

08 – 12.07.2013
22 – 26.07.2013
C.P.P.I. Bușteni sau local, la cerere
Taxa de şcolarizare: 400 lei (participant)
+ cazare + masă


* Toate cursurile pot fi organizate local, în situaţia în care există minimum 15 înscrişi.
* Informaţii suplimentare în OFERTA de formare profesională a CFDP al ANBPR pentru anul 2013. 

Lecturi de weekend

Împletind Iarba Sacră. Înțelepciunea indigenă, cunoașterea științifică și învățăturile plantelor.  ”Ascultă!” strigă o broscuță în lumina fa...

Wikipedia

Rezultatele căutării