Biblioteca Bravului Cavaler ne aminteste de doua pagini de istorie!
20 aprilie 1919 a fost „o zi de glorie”,
Nicolae Iorga.
Generalul Traian Moşoiu devenise „eroul nostru naţional”, întâmpinat de primarul Rimler Karoly „la intrarea în oraş, cu pâine şi sare” şi de mulţime cu flori de liliac.
Obiectivul celei de-a două etape a ofensivei din aprilie fusese atins. Marele Cartier General a solicitat acordul Înaltului Comandament Interaliat pentru continuarea ofensivei până la Tisa, din considerente de ordin startegic – militar.
Dintre aceste considerente amintim: concentrarea armatei ungare în raioane favorabile declanşării unei contraofensive; adâncimea fâşiei de apărare de pe aliniamentul Satu Mare, Carei, Oradea, Arad nu permitea executarea unor manevre ale rezervelor pentru întrebuinţarea lor eficientă în orice sector; necesitatea de a stopa evacuarea rechiziţiilor efectuate în Ardeal. Argumentele de ordin militar se pare că au prevalat, fapt pentru care generalul Franchet d’Esperey aprecia că ofensiva română „va avea în Orient cel mai mare efect politic”. Imediat, Marele Cartier General a transmis ordinul nr. 457, din 20 aprilie 1919, care prevedea: continuarea cu maximum de energie a ofensivei; ocuparea nodurilor de căi ferate şi ocuparea podurilor de peste Tisa. Ordinul de operaţii nr.10 din 21 aprilie 1919 punea în mişcare întregul dispozitiv ofensiv al Comandamentului Trupelor din Transilvania, care a ocupat malul stâng al Tisei, pe tot cursul său din Ungaria, până la 1 mai 1919.
Întrarea armatei române, la 20 aprilie 1919, în Oradea şi continuarea ofensivei sale spre Tisa a permis şi în judeţul Bihor preluarea efectivă a conducerii vieţii publice de către români. Procesul va fi condus de Aurel Lazăr, împuternicit al Consiliului Dirigent care, la 24 aprilie 1919, va lua legătura cu Consiliul Naţional Român, cu cei alături de care militase decenii de-a rândul pentru unire......
https://biblioteca-cavalerilor.ro/arhive/3489
19 Aprilie 1919 – la Beiuș
Veştile sosite la Consiliul Dirigent din Bihor – potrivit cărora pe 4 aprilie 1919 un grup înarmat de unguri şovini i-au asasinat pe dr. Ioan Ciordaş, membru al consiliului, prefect al Bihorului, şi dr. Nicolae Bolcaş -, au consternat conducerea de la Sibiu. Situaţia gravă creată nu mai suporta amânare. Regele Ferdinand I personal, la 14 aprilie 1919, trimitea o scrisoare lui I. I. C. Brătianu, aflat la Paris, apreciind că lipsa de decizie a Puterilor Aliate a lăsat timp armatei ungare să se concentreze şi să se organizeze mai bine. De aceea, regele considera „înaintarea noastră în Transilvania ca o necesitate absolută, atât din punct de vedere al politicii noastre externe, cât şi din acela al situaţiei interne”[2]. În documentul amintit, regele se arăta nemulţumit faţă de acţiunile aliaţilor de temporizare a înaintării trupelor române. Situaţia creată pe front şi în spatele frontului, începuse să devină insuportabilă. Populaţia care îşi dăduse votul pentru Unire se întreba tot mai des „de ce trupele române nu înaintează, cu toate că zilnic sunt atacate de patrule şi lovituri de tun”[3], şi la ce-i bună unirea „dacă ungurii ne terorizează”. În aceste împrejurări, cu unanimitate de voturi, Consiliul de Miniştri a hotărât „să nu mai aştepte şi să dăm ordin trupelor noastre să înainteze”[4]. În temeiul acestei hotărâri, Marele Cartier General a dat ordinul de operaţii nr. 281[5], prin care dispunea o nouă grupare a forţelor, în vederea operaţiunilor ce se vor executa spre vest. Astfel, prin ordinul de operaţii 4454 se dispunea înlocuirea Diviziei 7, din sectorul de Nord, cu Divizia 2 Cavalerie, cu punctul de comandă la Baia Mare. Divizia 2 Vânători a înlocuit Divizia 1, concentrată la Brad, în conformitate cu prevederile ordinului 4456. Divizia 16 Ardeleană se dispunea pe valea Almaşului. Divizia 6 ocupa sectorul Ciucea, în timp ce Divizia 18 intra în subordinea Comandamentului, de la 11 aprilie, după ce a ocupat raionul Cluj- Turda- Aiud . ...........
