Joi 22 aprilie ne-am întâlnit la o nouă sezătoare.
O nouă bluză la orizont.
Ana , face a doua bluză anul acesta. Simplitatea este fermecătoare, sarea și piperul bluzei o dau punctele de cusătură de pe mânecă și modul de încheiere a bucăților de material ( prin nodulețe făcute cu acul)
Lucia caută materiale potrivite pentru a face acea broderie spartă pe care o găsim pe costumele populare bihorenești vechi ( tiitură),
acum a gasit o panză care se pretează la astfel de broderie.
Mirela după a ajuns la momentul în care transcrie pe pânză modelul copiat de pe vechiul costum de Borod. influențele maghiare sunt evidente. Transferul modelului se face cu hartie de calc, mină de creion și spirt.
Bucățile de material au fost croite anterior, proiectul fiind în lucru din luna februarie.
Maria a discutat cu noi despre modelul de bluză barbatească pe care il va face pentru logodnicul ei pentru nuntă.
Am discutat cu ea și modelul și cromatica pentru ca cei doi să apară ca un tot.