Conservarea şi prezervarea documentelor în bibliotecile publice
CONSERVAREA PREVENTIVĂ A DOCUMENTELOR DE BIBLIOTECĂ NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1. Care sunt factorii de microclimat într-un depozit?
O bună conservare a colecţiilor se realizează prin asigurarea unor condiţii de depozitare şi manipulare optime care să permită ţinerea sub control a factorilor de risc, fie ei externi -
de natură fizica (temperatura, umiditatea, lumina, acţiuni mecanice incorecte sau violente) sau biologică (insecte, microorganisme, micromamifere, păsări)
- fie interni -de natură chimică (defecte de preparare şi procese de oxidare a hârtiei, aciditatea cernelurilor, adezivii).
Se numesc factori de risc externi cei care nu au legatură cu natura documentului. Ei sunt în cea mai mare parte previzibili deoarece constituie o parte integrantă a microclimatului de păstrare a documentelor. Cei mai importanţi sunt factorii de natură fizică (temperatura, umiditatea, lumina) şi cei de natură chimică (poluarea).
Ce este umiditatea relativă şi cum variază cu temperatura?
Umiditatea relativă arată gradul de umezire a aerului la un moment dat şi la o anumită temperatură. Ea se calculează cu formula Ur =Uabs./Usat.x100. Este în strânsă corelaţie cu temperatura, valoarea sa scăzând direct proporţional cu creşterea temperaturii. Este indicat a se asigura o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 50%-65%, pentru a preveni apariţia anumitor paraziţi.
Efectele deteriorante ale factorilor de microclimat
Temperatura
Rezistenţa fibrelor de hârtie şi a legăturilor dintre acestea pot fi afectate de existenţa unei temperaturi ridicate, ducând la deteriorarea documentelor prin hidroliză, oxidare si fotoliză. Temperatura ridicată favorizează : accelerarea deteriorării chimice a hârtiei, slăbirea rezistenţei mecanice a hârtiei, apariţia condiţiilor favorabile atacului biologic,
deformarea purtătorilor de informaţie, ondulând suportul papetar, pergamentul etc., oxidarea componentelor metalice ale cărţii, inclusiv ionii de fier din hârtie. La valori scăzute ale temperaturii, dar şi ale umidităţii este favorizat procesul de uscare a materialelor componente ale cărţii. În condiţiile unor variaţii bruşte de temperatură se produc dilatări, exfolieri şi crăpături în materialele de bibliotecă.
Umiditatea
Carenţa de umiditate conduce la : descompunerea prin hidroliză, provocând deformarea de acizi ce slăbesc agentul de încleiere, înmuierea adezivilor, apariţia condiţiilor favorabile atacului biologic. Umiditatea accelerează procesele chimice şi fotochimice ducând la modificarea culorii , fragilizarea materialelor. Umiditatea crescută are ca efect degradarea fotochimică şi hidrolitică a pielii.
Combinarea oxigenului, a vaporilor de apă şi a poluanţilor din aer are un efect nociv. Un alt efect al umidităţii crescute este cel al apariţiei deteriorărilor fizice : deformări, desprinderea elementelor componente. Umezeala crescută încreţeşte, cutează şi conduce la putrezirea pergamentului şi, de asemenea, înmoaie adezivii naturali, favorizează degradarea biologică ducând la apariţia mucegaiului. Umiditatea scăzută are următoarele efecte : deshidratarea obiectelor de natură organică, a pielii,conducând la creşterea rigidităţii , exfolieri, crăpări, deformări şi modificări ale formei obiectului.
Lumina
poate conduce, în condiţiile unui dezechilibru, la modificări chimice datorate în special radiaţiilor ultraviolete (U.V.) şi la modificări fizice datorate, în special, razelor ultra roşsii (I.R.)
Schimbările chimice determină desfacerea legăturilor moleculare, ducând la fragilizarea şi dezintegrarea hârtiei şi la fotooxidare, prin eliminarea oxigenului în procesul dezintegrării. Oxigenul poate acţiona în procesul de decolorare a hârtiei şi a cernelurilor sau poate forma noi molecule dăunătoare : oxizi, acizi, apa oxigenată. Lumina controlată împiedică dezvoltarea atacului biologic.
Care sunt măsurile ce trebuie luate pentru combaterea efectelor negative ale factorilor de microclimat?
Se vor folosi aparate speciale de control al umidităţii şi temperaturii,termo - higrografe. Temperatura se va menţine constantă în depozite, cu valori cuprinse între 18-22oC. Pentru a preveni oscilaţia temperaturii în timpul anului se va proceda la măsurarea acesteia cu doua termometre situate în punctele cele mai îndepărtate de sursele de căldură. Periodic se va măsura şi temperatura din rafturi, între publicaţii şi chiar în interiorul acestora. În cazul unei creşteri a temperaturii se va interveni pentru reglarea surselor de căldură.
Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie cuprinsă între valorile 50-65%. În acest scop se va face controlul cu ajutorul unui aparat special. In cazul în care umiditatea depăşeşte valoarea admisă de 65% , pentru reducerea ei se vor plasa în depozite recipiente cu silicagel, iar în cazul unei scăderi sub valoarea de 45%, se vor aduce în depozite cârpe umezite. Pentru cunoaşterea evoluţiei celor două valori, a temperaturii şi umidităţii, în depozit trebuie sa existe un termo-higrometru.
Un microclimat optim este asigurat în condiţiile în care se evită lumina naturală, în special a razelor ultraviolete. Iluminatul va fi difuz prin instalarea de geamuri speciale prevăzute cu filtre, jaluzele sau perdele textile verzi. Pentru iluminatul artificial este preferabilă folosirea becurilor cu incandescenţă a căror lumină va fi orientată , în măsura posibilităţilor către tavan. Unde există lămpi fluorescente, acestea vor fi echipate, în mod obligatoriu, cu filtre împotriva razelor ultraviolete. Intensitatea luminii va fi de 50 lucşi.
Ventilaţia îndepărtează pericolul creării unui microclimat favorabil apariţiei mucegaiurilor. Cea mai eficientă forma de ventilaţie se poate asigura cu ajutorul unei instalaţii de aer condiţionat prevăzute cu filtre de carbon activ pentru aer. În general, în lipsa unei astfel de instalaţii, se vor aerisi zilnic depozitele pentru o perioadă de două ore, fiind preferabile ferestrele orientate spre curţile interioare sau către străzile mai puţin circulate.
Ca o măsură de maximă eficienţă se vor destina de la început pentru depozite încăperi orientate spre est sau nord şi, pe cât posibil, spre curţi interioare, pentru a feri documentele de acţiunea dăunătoare a vânturilor umede din S sau V.
Sunt contraindicate pentru depozite încăperile din pivniţă sau cele situate direct sub acoperiş, dacă acestea nu au un sistem hidro şi termoizolant special. De asemenea, în depozite nu este permisă existenţa unor conducte de apă, iar instalaţiile electrice trebuie să fie perfect izolate.
Pentru o bună conservare a documentelor sunt recomandate rafturi metalice, protejate împotriva oxidării. În cazul în care se vor folosi rafturi de lemn, preferabile sunt cele din fag sau din stejar foarte bine lustruite şi tratate atât prin ignifugare cât şi cu diverse soluţii împotriva carilor sau a altor paraziţi. Păstrarea curăţeniei în depozite este o condiţie sine qua non.
Factorii biologici de deteriorare a colecţiilor de bibliotecă.
Cum pot fi ei preveniţi sau combătuţi ?
Din categoria factorilor de risc externi, cei de natură biologică sunt insectele, microorganismele, micromamiferele şi păsările. Atacul produs de fiinţele vii reprezintă un adevărat flagel pentru colecţiile de bibliotecă şi este determinat de practicarea unor măsuri de conservare incorecte şi incomplete.
Principalul factor de risc din categoria factorilor biologici sunt mucegaiurile al căror atac la nivelul structurii hârtiei şi pielii produc modificări ducând la slăbirea, înmuierea şi pătarea acestora. Apariţia acestora este determinată de păstrarea documentelor în spaţii întunecate, neaerisite, cu exces de umiditate şi temperatură. Bacteriile se dezvoltă în mediu umed, atacând atât documentele, cât şi utilizatorii.
In vederea combaterii efectului dăunător, se vor lua măsuri de prevenire a excesului de umezeală, se vor îndepărta colecţiile afectate din raft, se vor folosi echipamente de lucru speciale: mănuşi de latex natural, mască pentru gură şi nas.
Micromamiferele ( şoareci, şobolani) rod hârtia din blocul cărţii, pielea, pânza, lemnul sau cartonul, provocând deteriorări ireversibile. Pentru prevenirea degradării biologice, conservatorul trebuie să aplice o serie de măsuri de curăţenie şi igienă generală, constând în :
a. păstrarea deplinei curăţenii în depozite, săli, laboratoare;
b. evacuarea tuturor categoriilor de deşeuri, inclusiv a celor alimentare;
c. înlăturarea mochetelor care favorizează acumularea murdăriilor;
d. curăţarea şi aerisirea periodică a colecţiilor, operaţiune care presupune la rândul ei transportarea cu grijă şi alegerea unui loc optim pentru desfăşurarea operaţiunii , curăţarea periodică a spaţiilor de depozitare şi a sălilor pentru eliminarea prafului;
e. atacul mucegaiului poate avea efecte devastatoare, combaterea constând în prevenirea infiltraţiilor de apă;
f. curăţenia zilnică în depozite şi săli de lectură prin folosirea aspiratoarelor;
g. controlul periodic al obiectelor din lemn în vederea depistării insectelor xilofage
Cum se face evaluarea stării de sănătate a unei cărți
Care sunt principalele materiale componente ale unei cărţi vechi?
Vorbind despre materialele componente ale unei cărţi vechi nu trebuie pierdută din vedere diversitatea acestora. Putem enumera, pornind din exterior către interior şi având în vedere şi dimensiunea cronologică, următoarele materiale : pergament, lemn, piele, hârtie, carton, cleiuri, adezivi, materiale sintetice şi semi-sintetice, materiale textile, vopsea, cerneala, coloranţi.
Care sunt elementele constituente ale unei cărţi?
Din punct de vedere al aspectului fizic putem analiza cele două componente majore ale cărţii : legătura şi blocul cărţii.
Scoarţa sau coperta, realizată dintr-un material mai dur are rolul de a proteja corpul cărţii.
Tot în partea exterioară există învelitoarea, materialul care îmbracă pe exterior coperţile.
Cotorul exterior, îmbrăcându-l pe cel interior, susţine paginile legate.
Capital-bandul sau pânza de la capetele cotorului este folosită pentru consolidare
Printre elementele cărţii mai enumerăm: piciorul cărţii, înţelegând prin aceasta partea inferioară a cotorului, capul cărţii sau partea exterioară a cotorului, forzaţul, care poate fi din diferite materiale, fixate pe interiorul coperţilor, legând coperta de corpul cărţii; tranşa; muchia definind extremităţile cărţii, laturile marginale, nervurile sau bindurile care sunt proeminenţele de pe cotor ; joncţiunea, adică articulaţia mobilă care face legătura între copertă şi cotor şi, în final, corpul cărţii, cel care găzduieşte conţinutul propriu-zis al acesteia, cuprins între cele două coperte.
Cum se face evaluarea stării de conservare a unei cărţi de patrimoniu?
Evaluarea stării de conservare a unei cărţi de patrimoniu se face analizând, rând pe rând, mai întâi elementele exterioare şi apoi corpul cărţii. Revenind la aspectul exterior, se vor observa starea cotorului, copertelor, tranşelor, muchiilor, existenţa unor deteriorări de natură mecanică( lipsuri, rupturi, zgârieturi, arsuri etc) şi a celor care ţin de factorii de mediu (umezeală, mucegai, atacul insectelor, micromamiferelor).
La celalalt nivel, cel al corpului cărţii se va analiza starea fizică a cotorului interior, a hârtiei, a calităţii şi culorii acesteia, a modului în care a fost afectată de pete sau de atacuri ale insectelor.
Condiţii de depozitare a cărţilor de patrimoniu
Ca o regulă generală, clădirile destinate instituţiilor info-documentare trebuie să corespundă normelor de asigurare antiseismică, să nu fie afectate de umezeală la nivelul fundaţiei, subsolului sau a pereţilor exteriori, acoperişurile şi tavanele, la rândul lor, trebuie sa fie prevăzute cu hidro şi termoizolaţii de calitate.
Incăperile destinate depozitelor vor avea posibilităţi de aerisire directă, ferestre duble cu toc metalic şi uşi metalice, etanşe. In asemenea încăperi nu vor fi admise sisteme de încălzire cu foc deschis, depozitele fiind prevăzute cu extinctoare.
Spaţiile alese vor fi salubre, cei responsabili luând toate măsurile evitării surselor de umezeală descendentă, provocată de fisuri în acoperiş sau ascendentă, provocată de subsoluri insalubre. Se preferă o pardoseală uşor de întreţinut şi care să nu constituie un mediu de depozitare a prafului sau sporilor de mucegai, preferabil fiind linoleumul şi cimentul.
Sistemul de iluminare, va fi unul difuz, evitându-se lumina directă. Instalaţiile electrice vor fi izolate, nefiind admise surse de încălzire cu foc deschis şi nici conducte de apa. Mobilierul corespunzător va fi făcut din metal, în măsura în care acest lucru este posibil.
In cazul rafturilor din lemn, acesta va fi tratat. Rafturile vor fi prevăzute cu suporturi anti-şoc pentru atenuarea vibraţiilor, poziţia rafturilor fiind perpendiculară pe direcţia ferestrelor, aşezate la o distanţă minimă de 30 cm. de perete şi 50 cm. de sursele de căldură şi lumină. Prima poliţă a rafturilor ar trebui să se găsească la o distanşă de cel puţin 12 cm. de podea, iar ultima la 30 cm.de tavan. Poliţele vor fi mobile pentru a putea fi adaptate oricărui format.
Distanţa dintre rafturi se va calcula în raport cu mărimea bibliotecii, pentru instituţiile de profil mic recomandată fiind o distanta de 90-100 cm., pentru cele mari, de 75-80 cm. Este contraindicată păstrarea publicaţiilor în dulapuri cu uşi din sticlă, fără a fi prevăzute cu orificii de aerisire.
Care este rolul bibliotecarului de colecţii speciale privind păstrarea şi conservarea fondurilor de patrimoniu ?
Păstrarea curăţeniei generale reprezintă o primă condiţie. Controlul atent al rafturilor, identificarea celor afectate şi înlocuirea lor imediata, fac parte dintr-o corectă administrare a patrimoniului. La toate acestea se adaugă desprăfuirea zilnică a publicaţiilor, identificarea celor deteriorate şi restaurarea lor, tratarea în laboratoare speciale a celor infestate.
Rolul bibliotecarului este unul fundamental în aceste condiţii, el fiind cel care evaluează corect situaţia din depozit, starea de conservare, elaborând rapoarte privind măsurile de îmbunătăţire a condiţiilor de depozitare şi restaurare, acolo unde este cazul.
Material oferit de Silvia Nestorescu
