.jpeg)
Bilan (Malearciuc) Maria
BB: De unde a răsărit pe acest pământ Maria Bilan?
MB: «Mă numesc Bilan Maria, cu numele tatălui Malearciuc. M-am născut în 31 decembrie 1966, sub zodia Capricornului, în satul Crăciuneşti din Judeţul Maramureş, într-o familie de ţărani ortodocşi şi sunt cel de-al treilea copil din cei cinci; mai am două surori şi doi fraţi. M-am născut, din părinții Malearciuc Vasile și Vasilena (născută Cvasciuc), în localitatea Sighetul Marmației, județul Maramureș, la cumpăna dintre anii 1966 și 1967, înainte de prânz și am trăit în această familie în locuința care se afla chiar în mijlocul satului, lângă biserică, pe locul numit „Horbec”. Era o căsuţă mică din lemn cu prispă, în care înaintea celui de-al II-lea Război Mondial au locuit nişte evrei comercianţi, iar una dintre camere mai păstra izul de magazin sătesc care funcționa aici înaintea deportării evreilor și o perioadă după, cu un vechi cântar, obiecte de măsurat, rafturi etc, unde noi copiii deseori ne jucam „de-a magazinul” în spațiul destinat bout-lui (bout = magazin, băcănie). Casa veche a fost demolată în anul 1976 și a fost reconstruită o nouă locuință, nu foarte mare».
BB: De ce te regăsim cu prenumele Odette. Ce poveste stă în spatele acestui prenume neobișnuit?
MB: La naștere mi s-a pus prenumele Maria. Deoarece m-am născut la 7 luni, după naștere am fost mai firavă și bolnăvicioasa, iar părinții mi-au schimbat prenumele în Odotya. Aceștia au procedat conform unor credințe vechi care cereau ca, atunci când un copilaş era foarte bolnav, iar cei din jur se temeau că ar putea muri, să-i fie schimbat prenumele, în ideea că astfel boala nu-l va mai găsi ori nu-l va mai recunoaşte. Schimbarea prenumelui meu s-a făcut printr-un ritual strict, ce implica întâi înstrăinarea mea către una dintre surorile tatălui meu, Odotya Stan, ce nu avea copii. Am fost “vândută prin fereastră” mătușii mele, care a promis și s-a ținut de cuvânt că îmi va lăsa din averea sa. Ulterior am fost recuperată de către părinţi, toţi cei ai casei mă chemau doar cu acest nume, la fel și copiii cu care mă jucam și toți cei din sat, inclusiv la gradiniță, până când am mers la școală și învățătorul mă chema Maria, sau Maricika – în limba ucraineană. Deși eram al treilea copil al familiei Malearciuc, având înaintea mea pe fratele Nicolae și sora Ana, nu știu de ce nu m-au înstrăinat de tot mătușii mele, eu fiind cea mijlocie, după mine s-au mai născut fratele Vasile și sora Vasilena, căreia i se spune Viola.
Un alt prenume Odette, mi l-au dat colegii de liceu, convertindu-l pe Odotya în Odette, deoarece le era mai ușor de pronunțat, iar în prezent ai mei mă cheamă Odotya, prietenii îmi spun Odette, iar colegii de la serviciu îmi spuneau Maria, deoarece la serviciu mai aveam o colegă pe care o chema Odetta, iar în documente am un singur prenume, respectiv Maria.
BB: Cum au fost anii de școală? Ce amintiri ai de atunci ?
MB: Între anii 1973-1977 am urmat cursurile şcolii primare avându-l ca învăţător pe domnul Clempuşac Nicolae, iar la limba ucraineană pe doamna Horvath Vaselia. Îmi plăcea să învăț şi îmi amintesc că eram mereu în competiţie cu fiul primarului. În perioada 1976-1977 a fost demolată casa cea veche în care învăţam la lampă cu petrol şi construită o nouă casă, unde aveam curent electric. Cu toate acestea, mulţi ani după aceea am continuat să învăț la lampă din cauza economiei de curent instituite de Ceauşescu. Între 1977-1981 am parcurs gimnaziul la şcoala din sat şi în primii ani am fost comandant de detaşament, iar în clasa a VIII-a comandant de unitate pe şcoală, obţinând pe tot acest parcurs premiul I.
Îşi aminteşte de aceşti ani cu drag. Deşi avea de învăţat, participa adesea la munca câmpului, iar activitatea de pe câmp se îmbina cu poveţe de bună creştere din partea părinţilor. Imboldul tatălui de a învăţa se regăsea mereu printre vorbele de duh din timpul culesului de fân, punându-i copilei întrebări de genul „Ce este mai uşor de ţinut în mână, furca sau stiloul?”, iar aceasta răspundea „Stiloul!”. Şi atunci urma învăţătura părintească: „Vezi, fata mea, învaţă, ca să ţi stiloul în mână, nu furca!”. Multe alte învăţături asemeni celei de dinainte le primea şi de la mama sa, femeie care şi-a sacrificat tinereţea pentru a-i creşte pe cei 5 copii şi pentru care are o deosebită dragoste.
BB: Care sunt persoanele de referință din viața ta, mentori, profesori care au marcat anii de școală? Care este cartea de început, care o ții minte ca un reper?
MB: Începând cu clasa a VII-a, în profesoara mea de limba română, Corsiuc Maria, care mi-a deschis apetitul pentru „cetitul cărţilor”, găsesc un model demn de urmat. Primul roman pe care l-am citit a fost „Pădurea Spânzuraţilor”.
Era iarnă şi s-a făcut ora 22.00. Familia, cu ceilalţi doi fraţi mai mici, s-a culcat în singura cameră încălzită cu lemne de foc, iar fătuca Odotya sau Odette, mai avea câteva pagini până la finalul romanului. La un moment dat, tatăl îi spune să stingă becul. „Imediat!”, a ripostat copila şi dă-i mai departe cu cititul. Când mai avea 5 pagini de citit până la final, se aude iar vocea tatălui impunătoare. Fata stinge becul şi trece în cămara neîncălzită, doar nu putea să se culce când în roman se petreceau cele mai interesante lucruri. Zguduitul din cauza frigului se îmbină cu trăirile din roman şi copila se apucă să plângă, iar tatăl vine speriat şi întreabă „Ce s-a întâmplat?”. Fata îi răspunde „A murit Apostol Bologa!”.
BB: Când te ai îndreptat spre limba ucraineană?
MB: După terminarea clasei a VIII-a m-am înscris la Liceul Pedagogic, unde nu am fost admisă, iar la vremea aceea nu am înţeles de ce. Acum, însă, înţeleg. Marea majoritate a cunoştinţelor şi prietenelor mele care au fost admise, au devenit învăţătoare, altul era destinul meu: am intrat la Liceul Industrial „Dragoş Vodă”, secţia ucraineană, primii doi ani făcându-i la profilul mecanic, iar din clasa a X-a la profilul industrie uşoară. În aceşti ani se naşte o nouă pasiune, cea pentru croitorie și pentru arta designului.
Nu a fost uşor la liceu, mai ales că trezitul era la ora 05:30, căci la 06:10 pleca trenul spre Sighet. Iernile geroase din Maramureş, când nu puteai vedea nimic prin geamul trenului, nu pot fi uitate. Dar cel mai oribil lucru din liceu era faptul că fetele nu aveau voie să vină cu pantaloni pe sub rochia de uniformă – obicei comunist tâmpit. Şi atunci, pantalonii erau suflecaţi până deasupra genunchilor sub fustă, iar în genţi nu era voie să le pui căci se controlau şi genţile. Spaima profesorilor din liceu la acest capitol era Moisiuc Alexandru – profesor de chimie şi biologie din acelaşi sat (care a fost omorât şi nici azi nu s-a aflat cine a fost ucigaşul). Trenul de întoarcere era abia la ora 15:30 şi când ajungeai acasă se făcea ora 16. Au fost vremuri grele. Din cauza acelor vremuri grele pe care le trăia familia, cu cei cinci copii dintre care doi deja lucrau, părinţii s-ar fi învoit ca să mă mărite cu un om cu stare, care avea ceva pământ, casă, vaci şi oi din satul vecin, Bocicoiu Mare. “Deseori îmi amintesc că atunci când vedeam două biciclete priponite la poartă, treceam pe lângă casă şi plecam mai departe, numai să nu dau ochii cu acele persoane. Căci mie imi era dragă cartea şi vroiam să merg mai departe la facultate, dar îmi era drag şi un alt om, care acum îmi este soţ şi cu care mă înţeleg foarte bine.”
BB: Ce amintiri ai de la facultate?
MB: După terminarea liceului, în anul 1985, nu am reuşit la examenul de admitere la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti așa că începând cu luna octombrie a aceluiaşi an sunt suplinitoare la Şcoala cu clasele I-VIII în satul natal unde predau limba ucraineană şi biologie.
Directoarea şcolii Malearciuc Virginia o sfătuieşte şi o ajută să se pregătească pentru a susţine examenul de admitere la facultate în anul următor. Un alt model demn de urmat, regăseşte în această fiinţă, căreia îi poartă adâncă recunoştinţă. “Dumnezeu le-a rânduit pe toate şi le-a rânduit bine.” In acest an strânge câţiva bănuţi care îi permit să se pregătească, iar în vara anului 1986 susţine examenul la aceeaşi facultate, însă la secţia rusă-ucraineană, dând examen şi la limba română şi este declarată admisă pe locul 7 din 20. Ştirea că a fost admisă o află prin intermediari. Nu oricine avea telefon în acele vremuri şi altfel nu aveai cum să afli decât de la celelalte colege. Sora ei cea mică Vasilena, venind de la oraş, se întâlneşte în tren cu o altă fată care a susţinut acelaşi examen şi îi spune că ”şi Odette a intrat la facultate”. «Când am primit vestea parcă mi-au crescut aripi, căci am săltat în sus aproape la un metru». Atunci tatăl cel grijuliu, din puţinii bani pe care îi avea, i-a spus să se deplaseze la Bucureşti să vadă cu proprii ei ochi marea minune. Iar aceasta s-a adeverit.
Intre 1986-1990 am urmat Cursurile de licență a Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine din Bucureşti, din Pitar Moş. Îmi amintesc cu drag de profesorii mei Roşianu, Barbă, Dobre, Şoptereanu, Oiţă, Wolf, Wainberg, Marinescu, Moraru, Kovacs, Reboșapcă, Mazilu, Gruia etc. În toţi aceşti ani am locuit în căminul 6 Martie, am fost numită şefă de cămin – o responsabilitate în plus pe lângă multe altele pe care le aveam.
Işi aminteşte şi acum prima ei zi din viaţa de cămin, când s-a pomenit repartizată într-o cameră unde erau numai 4 schelete de paturi şi o grămadă de moloz în mijlocul camerei, ca dovadă că acea cameră a fost renovată. «M-am aşezat lângă acea grămadă de moloz şi am tras un plâns zdravăn, simţind pentru prima dată acea ruptură ombilicală de familia mea. In acel moment mi-au trecut tot felul de idei prin minte. Ce caut eu acolo? Copil de la ţară în buricul târgului, în buricul capitalei. Dar au venit şi alte colege maramureşence şi ne-am mobilizat, cum fac toţi maramureşenii, am făcut curăţenie dintr-aceea de gospodine adevărate şi am luat viaţa de oraş (capitală) în piept».
BB: Ai fost un student disciplinat și responsabil?
MB: Cunoscându-mi capacităţile intelectuale şi dorind să uşurez marea povară a unor părinţi ţărani de a susţine financiar un student în capitala ţării am participat la toate cursurile şi m-am preocupt să acumuleze cunoştinţe, studiind mult în cameră, sală de lectură şi deseori la biblioteca facultăţii sau chiar BCU pentru a obţine o bursă.
O singură notă de 8 la Literatură comparată o desparte de bursa de merit care era cu câteva sute de lei mai mare decât bursa obişnuită. Nu îi este ruşine să se mândrească că nu a avut nici o restanţă pe întreaga perioadă cât era studentă, deşi recunoaşte că foarte mulţi îi consideră pe astfel de studenţi drept tocilari.
În vacanţă îi ajuta pe părinţi la muncile câmpului, la săpat, la strâns fân etc. Deseori mergea şi muncea cu ziua pentru a-şi strânge niscaiva bani să aibă până la următoarea bursă, în octombrie. Bursa acoperea cazarea şi masa, rămânându-i în jur de 150 de lei bani de buzunar. De cele mai multe ori mergea pe jos la facultate din 6 Martie prin Cişmigiu, pe scurtătură, în Pitar Moş, sau chiar la Universitate. Doar când era vreme urâtă se suia în troleibuz sau călătorea cu alte mijloace de transport în comun. Timpul liber şi-l petrecea mergând la operă, teatru sau cinematecă.
«Eram la începutul sesiunii din vara anului I. După ce am învăţat câteva ore pe o bancă în Grădina Botanică (şi nu eram singura mai erau mulţi ca mine), mă întorceam şi în apropiere de aleea care duce spre poartă zăresc în iarba un mănunchi de trifoi cu cinci foi. Incep să le culeg, cinci trifoi cu câte cinci foi fiecare. Oare ce înseamnă acest lucru? Mai târziu mi-am dat seama că aveam cinci examene pe care le-am luat cu nota 10. Mare realizare. În prima sesiune am luat şi o notă de 9. Nu ştiu câtă bucurie le cream părinţilor mei, oameni simpli şi harnici, dar pentru mine era o bucurie imensă. În acea vară am mers pentru prima dată la mare, în Costineşti, căci am obţinut bilete pentru studenţi».
BB: De la absolvire spre actuala poziție care a fost drumul?
MB: «Îmi amintesc că în anul în care eu am admis la facultate, soţul meu a terminat şcoala militară. Eu, în naivitatea mea, m-am gândit să îi spun că nu plec la facultate dacă ne căsătorim. Iar el mi-a spus să merg sa-mi croiesc un viitor, căci dacă e să fim împreună, vom fi. Deoarece nu doreşte ca mai târziu să-i reproşez, că din cauza lui nu am terminat facultatea. Judecată corectă. Niciodată acest om nu s-a opus faptului că eu doream să-mi termin studiile sau să mă perfecţionez în activitatea didactică.
A fost ultima promoţie căreia i s-a mai acordat repartiţia. Şi ceea ce nu s-a putut spera cu câteva luni în urmă, să fie scoase locuri şi în oraşe, s-a realizat la această repartiţie. Fiind a treia în ordinea mediilor, cu media 9.68, am luat unul dintre cele 4 locuri scoase la Bucureşti, ca translator la întreprinderea Vulcan, sperând că voi face schimb cu vreun alt loc în Oradea. Dar nu s-a întâmplat aşa. Am obţinut un post la o şcoală la 25 km de Oradea, iar în primul an m-am detaşat în oraş la Liceul Agricol nr. 4 ca s-o pot duce pe micuța Dana la creșă. Din 1994 limba rusă s-a scos din programa școlară așa că am fost până în 1995 educatoare la Grădiniţa 46 din Oradea şi apoi m-am titularizat în comuna Oşorhei.
În anul 1996 am aflat din întâmplare că este un post de limba rusă la Şcoala de Grăniceri din Oradea. M-am înscris, am susţinut un examen concurs şi am fost admisă pe post. A urmat foarte repede Cursul de formare ofiţeri de grăniceri de la Centrul de perfecţionare din Orşova, în 1997. În primii ani am cules material didactic pentru postul pe care îl ocupam. Existau foarte puţine materiale de limba rusă, iar majoritatea erau ori foarte vechi, ori depăşite. Cu materialul de specialitate în limba rusă adunat am publicat împreună cu colegii un Ghid de conversaţie. În anul 1999 am hotărât să mă înscriu la examenul de admitere la doctorat în cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Litere. După anii de studiu 1999-2007 am devenit Doctor în lingvistică și filologie slavă.
De la domnul profesor Vinţeler, coordonatorul doctoratului, am învăţat că trebuie să fiu o persoană mereu activă “creierului nu-i place să fie inactiv, trebuie să-i dai mereu de lucru”, spunea mereu domnul profesor Vinţeler. Dumnealui a explicat mereu permanenta lui preocupare de a publica: ”cărțile din cărți se fac” . I-am urmat sfatul și ca rezultat am la ora asta publicate: culegerile de lecţii, notele de curs, ghiduri de conversaţie, teza de doctorat şi o serie de articole apărute în publicaţii de specialitate. Cele mai multe dintre acestea constituie o bază didactică pentru elevii şi cursanţii din cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră “Avram Iancu” din Oradea».
BB: Când te-ai oprit din studiat?
MB: Nu a existat an în care să nu fiu înscrisă într-o formă de educație profesională, sunt un profesor care a fost elev mereu.
În vara anului 2004 am urmat un Curs de Ataşaţi de Afaceri Interne (o nouă instituţie care a luat fiinţa odată cu discuţiile pentru aderare în UE) şi am fost singura femeie care a reuşit la examenul de admitere la acest curs, printre foarte mulţi bărbaţi. Din 66 de persoane au fost admise 12 persoane. Am finalizat cursul cu cea mai mare medie având speranța că voi pleca pe post în afara graniţelor ţării.
Odată cu dezvoltarea tehnologiei a devenit necesar un master în Informatică Aplicată, din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj Napoca, filiala Oradea. Astfel, în paralel cu doctoratul, între anii 2002-2005, am participat (în zilele de sămbătă și duminică) la cursurile postacademice de Informatică Aplicată, iar lucrarea de finalizare a acestui curs este Prezentarea WEB a Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră, piatra de căpătâi a site-ului actual al școlii.
Apoi, între anii 2009-2010, am urmat Cursul de formare ca expert evaluator din cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, iar începând cu anul 2011 și până în prezent am făcut numeroase vizite la instituțiile de învățământ preuniversitar pentru acordarea autorizării, acreditării sau calificativului de evaluare periodică din partea ARACIP. Paralel participam la întâlnirile şi schimburile de experienţă cu reprezentanţi ai Agenţiei Frontex şi ai şcolilor de profil din Germania, Ungaria şi Ucraina.
La începutul anului 2012 sunt numită ca șef împuternicit la Biroul Învățământ din cadrul Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu” Oradea, iar după examenul de concurs, în perioada 01.04.2013-20.12.2016 am fost Șef birou. În 01.07.2016, când Biroul Învățământ se transformă în Serviciul Planificare Metodică în urma reorganizării, sunt numită Șef serviciu. Coordonam examenele de admitere și absolvire ale elevilor și cursanților, cursurile de perfecționare ale personalului Poliției de Frontieră, cursurile de inițiere Poliție locală, desfășurând foarte multe ore după programul de lucru până la epuizare, dat fiind că o parte dintre colegi s-au pensionat, iar o parte s-au mutat la alte structuri. Așadar când starea de sănătate s-a deteriorat am decis să ies pensie, din motive medicale, poate prematur, dar îndeplinind toate condițiile și gândind că am muncit până la epuizare. La data de 30.12.2016 am trecut în rezervă cu gradul de colonel.
Anul 2021 îmi mai aduce o satisfacție profesională. Am tradus pentru domnul profesor doctor Pavel Chirilă cartea ”Calea vindecării”, și am terminat traducerea celor 350 de pagini în Ianuarie 2022, cu o lună înainte de începerea războiului dintre Rusia și Ucraina.
BB: Un corolar al vieții de până acum? pentru că unui om atât de activ provocările și întâmplările minunate îi ies permanent în față și nu mă îndoiesc că veți mai trăi multe povești de succes!
MB: «În cartea sa „Cărarea Împărăţiei”, părintele Arsenie Boca1 spune că: „În fiecare ins a închis Dumnezeu chemarea către tot rostul şi lucrul pe care – la vreme – le va avea între oameni”. Aşadar şi întru mine a hărăzit Domnul chemarea în a-i forma şi educa pe semenii mei mai tineri – a fi dascăl. De-a lungul carierei mele am profesat aproape la toate stadiile educaţiei din viaţa unui om: grădiniţă, şcoală primară, şcoală gimnazială, liceu şi şcoală profesională. Astfel, mi-am dat seama câte putem face noi toţi profesorii împreună, dar cel mai important, mi-am dat seama care este, de fapt, pe lângă toate definiţiile Pedagogiei rolul unui dascăl – şi anume, să scoată la lumină tot ce are mai bun în el acel copil, elev, tănâr, educabil, la vârsta la care se află».
«Îți mulțumesc frumos Doamne Dumnezeule, pentru toate binecuvântările și încercările vieții! Adâncă recunoștiință!».
Lucrări publciate:
1. Ghid Poliglot de Conversaţie al lucrătorului din Ministerul de Interne, Editura Logistica, Oradea, 2001 (colectiv de autori);
2. Articolul „Standardele ocupaţionale bazate pe unităţi de competenţă – fundament al strategiei de pregătire continuă” prezentat în cadrul Sesiunii de comunicări ştiinţifice, Câmpina, 2002;
3. Curs de limba rusă – Poliţie de Frontieră, uz intern, 2003;
4. Articolul „Folosirea limbii materne în predarea limbilor străine” prezentat în cadrul Sesiunii de comunicări ştiinţifice, Câmpina, 2003 şi publicat în „Buletin de informare şi documentare al Direcţiei Management Resurse Umane” Nr.4/16-2003;
5. Ghid poliglot de conversaţie pentru uzul poliţistului de frontieră, vol. I, limbile: engleză, franceză, germană, rusă, Editura Primus, Oradea, 2007 (autor şi coordonator);
6. Ghid poliglot de conversaţie pentru uzul poliţistului de frontieră, vol. II, limbile: bulgară, maghiară, sârbă, ucraineană, Editura Primus, Oradea, 2007 (autor şi coordonator);
7. Teza de doctorat cu titlul „Terminologia militară în opera lui L. N. Tolstoi”, susţinută la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, Cluj Napoca, 2007, care se află în Biblioteca Universității;
8. Note de curs „Cooperare şi lucru în echipă” din cadrul modulului Lucru în echipă, Oradea, 2009, uz intern;
9. Articolul „Cultura organizaţională a calităţii din cadrul învăţământului poliţienesc” prezentat la Sesiunea de comunicări ştiinţifice, Drobeta Turnu Severin, 2009;
10. Articolul „Valenţele terminologiei militare în opera lui L. N. Tolstoi” prezentat în cadrul Simpozionului Internaţional „Spiritualitatea în opera lui L. N. Tolstoi”, Universitatea A. I. Cuza – Iaşi, 2010;
11. Suport pentru Cursul de iniţiere în Limba ucraineană, 2011, uz intern;
12. Note de curs – Limba rusă, „Comunică cu participanţii în traficul de frontieră”, 2011, uz intern;
13. Articolul „Ordinea publică la frontierele României în contextul Schengen”, publicat în culegerea din cadrul Conferinţei internaţionale cu tema „Ordinea publică în Europa, între tradiţie şi contemporaneitate”, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”, Cluj-Napoca, 2012;
14. Articolul „Dificultăţi întâmpinate în învăţarea limbii ruse” publicat în broşura Simpozionului Internaţional „Slavistica actuală între tradiţie şi inovaţie”, p.18, UBB Cluj-Napoca, Facultatea de litere, 2012;
15. Monografie – Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră “Avram Iancu” Oradea, Editura Treira, Oradea, 2012, (colectiv de autori);
16. Cooperarea transfrontalieră româno-ucraineană de la politica oficială la delict. Contrabanda cu ţigări, Editura Primus, Oradea, 2012, (colectiv de autori);
17. Articolul Cooperarea transfrontalieră, în Buletin de informare și documentare, Anul XXII, Nr.1(114) 2013, pag. 187-198;
18. Articole la revista „Frontiera”: iunie 2007, martie 2009, iunie 2011, martie 2013, noiembrie 2014;
19. Alte articole publicate în Revista şcolii „PATRIA PER SEMPER”;
20. Articolul Abordări inovative în didactica învățământului centrat pe competențe, publicat în Monitorul cultural-educativ al MAI, Publicaţie semestrială, Nr. 2/2016, Editura MAI, Bucureşti.
1Boca Arsenie Ieromonah, Cărarea Împărăţiei, Ediţia a V-a îngrijită de Preot conf. dr. Simion Todoran şi Monahia Zamfira Constantinescu, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pag. 195.
