31 august 2022

Conferința ANBPR de toamnă

 




Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj și EUROPE DIRECT Gorj, în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, organizează în perioada 5-7 octombrie 2022, la Târgu Jiu, Conferința Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice, BiblioPUBLICA, cu tema „Biblioteci verzi și digitale”.


Într-o lume care trece prin schimbări majore, provocate de efectele schimbărilor climatice, ale pandemiei de COVID 19, precum și de transformarea digitală a societății, bibliotecile și bibliotecarii sunt determinați să găsească noi modalități de adresare a publicului. Suntem martorii și actorii unor schimbări profunde în mentalul colectiv, dar și la nivel individual. Suntem martorii și actorii unei schimbări majore de paradigmă a societății umane, în pragul multor transformări ce se produc sau sunt pe cale a se produce, în ceea ce privește profesiile viitorului, consumul serviciilor culturale, nevoile de dezvoltare ale oamenilor. Vrem să fim îndrumătorii comunităților noastre în procesul de transformare verde și digitală a societății umane a viitorului.

În esență, așteptăm ca ideile, proiectele, acțiunile și determinarea participanților la Conferința „Biblioteci verzi și digitale” să ne ajute să ne adaptăm la schimbările și transformările care au loc, independent de voința noastră și să demonstrăm, încă o dată, perenitatea bibliotecilor, fiindcă bibliotecarii știu și vor să se adapteze și aduc noul în comunitățile lor.

Vă invităm să vă înscrieți ca participant sau să împărtășiți cu noi experiența dumneavoastră printr-o prezentare, la următorul link: www.bibliotell.ro până la 10.09.2022. De asemenea, vă rugăm ca la momentul înscrierii, să alegeți atelierul la care doriți să participați.

Pentru înscrierea prezentărilor am pregătit un formular pe pagina dedicată Conferinței din site-ul www.bibliotell.ro, dar avem nevoie de un mic rezumat, astfel încât să știm în care din zilele Conferinței să programăm prezentarea dumneavoastră. V-am fi recunoscători, dacă ați respecta perioada de înscriere, atât în ceea ce privește calitatea în care doriți să participați (ascultător sau vorbitor), precum și în ceea ce privește atelierele la care doriți să participați. Vă rugăm ca, la susținerea intervenției în plen, să vă încadrați în 10 minute, prezentarea în integralitatea ei, o vom posta pe site-ul Conferinței, pentru a fi disponibilă tuturor celor interesați și după ce aceasta se va încheia, astfel că vă rugăm să ne-o puneți la dispoziție, cel târziu la data sosirii dumneavoastră la Târgu Jiu.

Marketing digital pentru bibliotecari

„Marketing digital pentru bibliotecari”, atelier online organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din Ro...

Wikipedia

Rezultatele căutării