Lecturi de weekend 164

Căutând o lectură foarte ușoară care să conțină un pic de aventură, un pic de suspans și să poată fi citită foarte repede am dat peste Lee Child cu seria de romane care are ca protagonist un fost soldat amerian, Jack Reacher, care colindă lumea fără să aibă un domiciliu stabil.

Lee Child este pseudonimul lui Jim Grant născut în  1954, în Regatul Unit.  Împreună cu soția sa  Jane, locuiesc acum  în statul New York. Primul său roman, Killing Floor, aparut în 1997, i-a adus Premiul Anthony pentru „Cel Mai Bun Prim Roman”.

Se pare că până să ajung eu să citesc câteva cărți din serie , personajul Jack Reacher a devenit foarte cunoscut și iubit, a ieșit din paginile cărților și s-a transformat în peliculă de film de lung metraj  dar și de serial , și este jucat de foarte cunoscuți actori americani contemporani.

Între timp autorul s-a săturat de aventurile soldatului favorit și a dorit să îl elimine, să treacă probabil la alt personaj, la alt proiect. Greșeală! publicul a reacționat violent și l-a cerut înapoi. Drept urmare, conform cu acest articol, fratele autorului preia serialul .

”Fratele meu este un scriitor bun. Acum are un erou, a spus Child, adăugând: Cititorii nu trebuie să știe despre mine sau despre cine scrie cărțile. Le pasă cu adevărat doar de Reacher. Și știu că acum este pe mâini sigure.” declara creatorul personajului.

De ce place Jack Reacher? mie personal pentru că e foarte inteligent, eu urmăresc partea detectivistică a romanelor. 

 

Fără al doilea nume,  reuneşte toată proza scurtă a lui Lee Child şi oferă cititorilor nenumărate detalii despre copilul și tânărul Jack Reacher despre familia lui, despre  „creierul reptilian“și despre  mușchii de Hulk  și ne face să  îl simpatizăm , să dorim să îi urmărim aventurile.

 

Puteți găsi pe rafturile bibliotecii noastre 11 titluri .

Puteți citi și online volumul 20 din serie .

Puteti urmări filmele de lungmetraj  pe Netflix: Un glonț la țintă și Să nu te întorci niciodată ! Cu Tom Cruise în rolul principal.

Serialul e apărut doar în 2022 deci mai are puțin până ajunge la noi,  îl așteptăm!

Celebrând bibliotecile școlare

 

100 de ani de la Încoronare

Registrul istoric al Regimentului 2 Vânători „Regina Elisabeta”

Col. r. Dr. Constantin MOȘINCAT
 

mobilizat pentru festivitatea de Încoronare a regelui Ferdinand I

Col. r. Dr. Consatntin MOȘINCA

După cum se știe, acum 100 de ani a fost pregătită marea festivitate a Încoronării. Locul ales a fost Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, acolo unde istoria a țesut atâtea legende, croite după faptele cele mari ale lui Mihai Viteazul, Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu. Acolo, pe virtuțile neamului românesc s-a zidit Catedrale Încoronării, în scop de reconstituire a Unirii tuturor românilor cum o făcuse cu 300 de ani mai devreme Voievodul Mihai. Toți oamenii de cultură și politicienii vremii ridicau evenimentul în vârful idealului neamului românesc. Momentul era considerat un corolar al victoriei de pe câmpurile de luptă, cu jertfe enorme cucerită (peste 800.000 de eroi). Încoronarea a așezat falnicul steag care arăta tuturor privitorilor o realitate: cetatea e românească, iar conturul hotarelor unite formau România Mare.

Încoronarea însemna punerea CRUCII pe catedrala cea mare a neamului, care devenise o mare putere în Orient (după prăbușirea a trei imperii: habsburgic, țarist și otoman), de care toți trebuiau să țină seama, România era un puternic stâlp care dorea să susțină și să apărere PACEA, în afară, iar în lăuntru dornică de cultură și egală îndreptățire. Priveliștea grandioasei Încoronări proiecta, printre țesătura bucuriilor, bunăstarea pentru poporul beneficiar al moșiilor Coroanei date în proprietate, cu dărnicie de Ferdinand I, plugarilor să-l muncească, celor care din tranșee au înfruntat primejdiile. Aceasta era măreața și cinstita Încoronare a regelui Ferdinand, a cuvântului dat în tranșee țăranilor români.

Alături de Rege, soția sa Maria, „mama răniților, sora de caritate, balsamul de mângâiere de la căpătâiul soldaților răniți, iubitoarea și ocrotitoarea orfanilor”¹ era prezentă la Marele Praznic al românilor, după cum apare descris evenimentul în presa vremii de către profesorul George Naghea.

La 8 octombrie 1922, de dimineață de la ora 8.00, după serviciul divin oficiat la biserica ortodoxă, a avut loc sfințirea Catedralei Încoronării. În fruntea cortegiului se aflau mitropoliţii Bălan al Sibiului şi Pimen al Moldovei, episcopul Gurie al Basarabiei, episcopii Bartolomeu al Argeşului şi Nicolae Ivan al Clujului şi peste 100 de preoţi din Sibiu, Alba-Iulia şi împrejurimi. Urmau apoi: corul teologic din Sibiu, şi corul Mitropoliei din Sibiu. Erau de faţă toţi capii autorităţilor din Ardeal, miniştrii Văitoianu, Constantinescu, Moşoiu şi Banu, numeroşi membri ai comisiei încoronării în frunte cu locţiitorul de preşedinte G. Popescu, secretarul general al ministerului lucrărilor publice, prefectul de Alba-Iulia, etc. Apoi şcolile primare şi liceul din Alba Julia, o companie de onoare din regimentul 91, generalii Vlădescu şi Stavri, cum şi un mare număr de ofiţeri superiori şi inferiori. La orele 9 şi jumătate a avut loc la Catedrală serviciul religios pentru sfinţire care a durat până la ora 1 şi jumătate.

Mitropolitul Bălan al Ardealului a ţinut o frumoasă cuvântare, făcând un istoric al Cetăţii Alba Iulia şi aducând elogii memoriei Voievozilor care au năzuit cu ani şi ani în urmă la întregirea României. Înaltul prelat a spus că numai graţie„jertfelor făcute de armata română pe câmpul de război, românismul poate sărbători la Alba-Iulia unirea”².

Din pachetul documentelor legate cu sfoară, adăpostite de arhivele militare, am scos câteva pagini din registrului istoric al Regimentului 2 Vânători „RE”, dislocat de la Oradea la Târgoviște, despre ordinul de îmbarcare pe traseul Titu, București, rampa Militari, unde garnitura „tip” a ajuns în ziua de 14 octombrie 1922, la ora 23, când trupa și ofițerii regimentului au rămas în vagoane, iar a doua zi au plecat spre satul Militari, unde a fost cartiruit, sub îndrumarea căpitanului Constantinescu Gheorghe³.

Iată consemnarea din 15 octombrie 1922, din punctul de vedere al prezenței militarilor la festivitatea de Încoronare. Una din cele 3 divizii care au defilat la Alba Iulia, cu ocaziunea încoronării, a fost Divizia ordinului „Mihai Viteazul", în care se cuprinseseră toţi ofiţerii bravi care s-au distins în campanie şi care posedau această înaltă distincţiune, cea mai mare distincție rezervată exclusiv ofițerilor⁴.

Redăm textul acelei PROCLAMAȚII:

„Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, am moştenit Coroana României, după glorioasa domnie a Regelui Întemeietor. Suindu-mă pe tron am rugat Cerul să dea rod muncii ce, fără preget eram hotărât să închin iubitei mele ţări, ca bun român şi rege. Pronia cerească a binecuvântat şi prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor ne-a dat să lărgim hotarele Regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al neamului nostru. Am venit astăzi cu regina – care ne-a fost tovarăşă în credinţa neclintită la restrişte şi la bucurie – ca printr-această sărbătoare să consacrăm în faţa Domnului şi a scumpului nostru popor legătura ce ne uneşte de-a pururea cu dânsul.

Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare. Într-aceste clipe gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă către viteaza şi iubita noastră armată. Pentru răsplata trudelor trecutului, rog Cerul ca poporul nostru să culeagă în pace roadele lui binecuvântate şi să propăşească în linişte, frăţie şi muncă harnică. Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu. Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le aibă de-a puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă într-o viaţă de armonie şi de dreptate socială.

Vreau ca, în hotarele României Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor românilor, ca să ajute cu toate puterile statul, în care Cel de Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a statului. Vreau ca în timpul domniei mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului european după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări. Sunt sigur că, în îndeplinirea marii noastre datorii voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării, nedespărţiţi în gând şi-n faptă în jurul tronului. Acestei sfinte misiuni, în neclintita unire cu poporul nostru, voi închina toate puterile mele de om şi rege şi asupra ei chem, în această zi solemnă de înălţare sufletească binecuvântarea celui A-Tot-Puternic”. Ferdinand I

Pe 17 octombrie 1922 trupa a sărbătorit a treia zi de încoronare dar a rămas în cazarmă, fiind timp ploios, iar în ziua următoare s-a înapoiat la Târgoviște, garnizoană în care fusese mobilizat. Din cauza timpului ploios nu s-a mai putu face instrucție la câmp, iar pe 24 octombrie 1922 Marele Stat Major a dispus demobilizarea trupei iar Regimentul să-și reia garnizoana la Oradea Mare. După dezechiparea efectivului de oameni, comandantul Regimentului 2 Vânători „Regina Elisabeta” a reamintit tuturor deconcentraților îndatoririle lor de cetățeni și ostași, arătându-le dragostea ce trebuie să aibă atunci când

Regimentul care participase cu succes la operațiunile de anihilare a complotului de la Oradea⁵ și ridicaseră prima biserică ortodoxă, de după război, la Țețchea, avea să fie mobilizat, cu efective de război, pentru a lua parte la primirea în capitală a Suveranului încoronat.

Mihai Viteazul un model pentru Ferdinand

„Cine se atinge de asemenea simboluri comite un act reprobabil. Cine le înalţă e vrednic de toată lauda”, am spus atunci când la Oradea Mihai Viteazul a fost dărâmat de pe soclu, din piața unirii. Iată continuarea: „A-l repune pe regele întregitor în Piaţa Unirii din Oradea ar fi un fapt de restituţie cu mare valoare de simbol. Dacă lucrul acesta se va face din banii contribuabililor ar fi un semn de preţuire pentru meritele sale. A ne aminti de faptele lor este un gest normal, firesc de restituţie şi aşezare la loc de cinste în cunoaşterea istoriei neamului nostru.

Pe 14/15 August 1916 Ferdinand I avea să decidă soarta României, în fruntea căreia se afla, prin angajarea ei în prima conflagraţie mondială alături de Antanta (Franţa, Anglia, Rusia, Italia, SUA, …). Decizia luată nu a fost una uşoară dar a fost sigur de reuşita fiindcă „am ştiut să mă înving”, după cum singur recunoştea. Pentru această faptă şeful Casei de Hohenzollern-Sigmaringen, prinţul Wilhelm, fratele mai mare al lui Ferdinand I, l-a renegat public pe Ferdinand I şi i-a anulat toate drepturile care le avea ca membru!

Odată cu intrarea în război suveranul României s-a adresat ostaşilor cu următorul îndemn: „V-am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voivozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare ale căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi vă îndeamnă la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor care au învins la Războieni, la Călugăreni, şi la Plevna”⁶.

Ce reprezenta Mihai Viteazul pentru regele întregitor? Simbolul suprem al tuturor românilor, pentru că el se considera deja un bun român, încă de când a păşit prima oară pe acest pământ. A dovedit-o apoi din plin prin faptele sale. Şi în compensaţie, după ce a fost decăzut din drepturile Casei familiale, Ferdinand a meditat şi a desenat crucea Ordinul Mihai Viteazul! Acesta a fos, şi a rămas cea mai înaltă distincţie de război, rezervată exclusiv ofiţerilor şi drapelelor de luptă! Ori de câte ori a vorbit despre România Mare, Ferdinand I l-a amintit pe Mihai Viteazul. În discursul său din 14 decembrie 1918, la primirea delegaţilor ardeleni spunea: „Azi când vedem înaintea minţii şi înaintea ochilor noştri săvârşită clădirea măreaţă a ceea ce Mihai Viteazul începuse, ce generaţiuni întregi apoi au visat, aduc prinosul Meu de recunoştinţă tuturor acelora care, în toate colţurile unde sună dulce graiul românesc, au pus suflet şi puterile lor în serviciul idealului naţional”⁷.

Pe 23 Mai 1919 la prima sa vizită în Oradea, Regele, încă neîncoronat, Ferdinand I şi Maria au fost impresionaţi de cortegiul ţăranilor din satele bihorene care exprimau deopotrivă suferinţa, durerea trecutului dar şi nădejdea unui viitor frumos. Patru zile mai târziu suveranul spunea: „Am venit între voi, aici la Turda şi în plaiurile mândre ale acestui district, şi mi-am spus că pentru Mine este o datorie patriotică de a le vedea, căci am călcat şi în ţinuturile realipite la Patria Mumă ca să vizitez locul unde marele Voievod (Mihai Viteazul – n.n. CM), care a ţinut sub stăpânirea lui odată România Mare, a trecut din viaţa pământească în cea eternă, şi unde eroi ai românismului, Horea şi ceilalţi, şi mai ales Avram Iancu au gândit şi murit ca eroi. Pentru Mine era o datorie de a aduce sufletului lor prinosul Meu de recunoştinţă. Aceste mari figuri ale istoriei românismului ne-au lăsat o moştenire sfântă, ne-au lăsat o iubire de neam mai presus de orice iubire. Memoria lor ne-a susţinut în toate timpurile de dureri, chinuri şi restrişte ea ne-a dat şi curajul de a lupta până la sfârşit şi graţie acestui curaj şi învăţăturilor trase din viaţa şi virtuţile lor, am putut ajunge la încoronarea gândurilor lor”⁸.

Ştiţi unde a fost amplasată tribuna oficială în Oradea? Exact în faţa statuii unde astăzi stă, semeţ pe cal, Mihai Viteazul, privindu-l parcă la dunga orizontului şi venerându-l. Priviţi fotografia! Acolo cei doi mari întregitori, alături de românii de pe aceste plaiuri îşi pot privii cu mândrie faptele.

Am putea exemplifica cu multe alte citate din timpul primei vizite în Ardeal al suveranului României Mari din care reiese concepţia şi admiraţia sa faţă de înaintaşi. Din toate însă reiese acelaşi mesaj de recunoştinţă şi de venerare a memoriei întâiului Voievod întregitor, al cărui urmaș era ca rege al (tuturor) românilor. Am așezat în paranteză„tuturor” deoarece o parte dintre români au rămas în afara granițelor impuse la Paris, chiar dacă Maramureșenii și crișenii au hotărât la Alba Iulia Unirea, precum și timocenii au rămas la sârbi. Căutarea acelui măreț înaintaș: Mihai Viteazul, sau Avram Iancu (Cuza – deși ales domn la 1859, fiind detronat cu ajutorul brătienilor susținători ai monarhiei, nu era citat – fiind adesea înlocuit cu Regele Carol I, de care este lipită modernitatea României, când în fapt aceasta a fost începută de Domnul Tudor Vladimirescu), reprezentau, pentru noul Rege al României Mari, simboluri de veșnică recunoștință!

Şi în cel mai înălţător moment din viaţa sa, Ferdinand I l-a glorificat pe Mihai Viteazul. Cu siguranţă că, prin urcarea pe scaunul domnesc al lui Mihai Viteazul, Ferdinand I nu l-a dat uitării, nu l-a îndepărtat din conştiinţa românismului. Dimpotrivă, şi faptele sale pe front se situau la înălţimea gloriosului Voievod de Alba Iulia. „Spre a chema binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor fapte măreţe din care a ieşit România Mare şi spre a le da o consfinţire în faţa scumpului nostru popor, Ne-am adunat la Alba Iulia, străveche cetate a Daciei romane şi gloriei lui Mihai Viteazul şi aici, azi 15 octombrie 1922, de faţă fiind membrii Familiei regale, reprezentanţii Suveranilor ai ţărilor aliate şi amice, Senatului şi Adunării Deputaţilor, căpeteniile armatei, membrii tuturor corpurilor constituite a le ţării şi Academiei Române(…) Ne-am încoronat Eu şi scumpa mea soţie Maria (…), am întocmit şi subscris în al nouălea an al domniei noastre, acest de faţă document”9.

Noi socotim că, momentele Marii Uniri, pregătite la Oradea, au câteva date de referinţă: 12 octombrie 1918 – Declaraţia de la Oradea; Votul delegaţiei bihorene (136 persoane cu delegaţie şi mandat de vot în favoarea unirii) la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918; intrarea armatei române în Oradea la 20 Aprilie 1919, în frunte cu generalul Traian Moşoiu, îşi au rădăcina în faptele Voievodului Mihai Viteazul.

Acelaşi general T. Moşoiu s-a ocupat de ridicarea unei frumoase statui regelui întregitor Ferdinand I (1924), demolată de autorităţile administraţiei horthyste (1940-1944). Ştim, cunoaştem şi apreciem deopotrivă faptele din tranşeele unirii ale soldaţilor, generalilor, oamenilor politici şi de cultură ai vremii, pe care le preamărim şi omagiem în manifestările ştiinţifice şi culturale pe care, chiar şi fără susţinerea financiară a organelor locale, le organizăm anual. Cunoaştem şi apreciem deopotrivă strădania lui I. C. Bratianu de a demonta propaganda delegaţiei maghiare pe parcursul pregătirii Conferinţei de Pace de la Paris (1920). Şi lui, trebuie să-i ridicăm o statuie în Oradea, nu de alta dar a crezut cu adevărat că ceea ce se hotărâse aici, pe 12 octombrie 1918, face parte din istoria naţională, este un bun al patrimoniului naţional istoric(Statuie ridicată în 2019 în Parcul Muncitorilor din Oradea).

Ca secretar al Asociaţiei Culturale Mihai Viteazul, asociaţie din iniţiativa căreia şi cu fondurile exclusive ale membrilor cotizanţi (cadre militare active şi în rezervă) s-a înălţat statuia ecvestră a Voievodului Mihai, şi s-a sfinţit exact pe data de 19 August (1994), zi în care duşmanii l-au răpus la Turda (1601), consider ca pe o datorie de onoare să reamintim asemenea momente remarcabile. Ori de câte ori, la oră exactă, din turnul Primăriei se cântă Marşul lui Iancu să ne amintim că şi el a continuat opera începută de Mihai Viteazul.
 

Pentru că printr-o fatalitate a istoriei, în 1940 prima grijă a administrației Horthyste a fost acea a dărâmării tuturor simbolurilor românești și ștergerea oricărei inscripții în limba română, printre care și statuia Regelui Ferdinand I din Oradea,  a Reginei Maria, generalului Moșoiu, ori a Regelui Carol al II-lea, Eminescu, Delavrancea, etc. Această fatalitate istorică nu putea fi ștearsă prin așa-gândita restaurație pierdută – numită relocare de către primarul demolator – deoarece acolo exista, în acel moment 2019, amplasată legal statuia Voievodului Mihai Viteazul!

Col. r. dr. Constantin MOŞINCAT

Preşedinte executiv al

Asociaţiei Naţionale a Cavalerilor de Clio

1^ Foaia Decezană, 15 octombrie 1922, Nr. 40, p. 4

2^ Ibidem

3^ A.M.R. fond, dos. F. 27

4^ Consatntin Moșincat, Cronică de marș. 80 de ani de la înființarea Diviziei 11 Infanterie, Editura Cogito Oradea, p.115 – Cavalerii ordibului Mihai Viteazul În războiul întregirii (Regimentul 18 Infanterie Gorj, Regimentul 1 Artilerie Munte, Regimentul 2 Dorobanți Vâlcea și 13 ofițeri).

5^ Constantin Moșincat, La spargerea lumii: Complotul de la Oradea (în curs de pregătire pentru tipar)

6^ Neculae Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I cuvânt pentru întregirea neamului românesc, Ed. Metropol, 1994, p. 64

7^ Ibidem, p. 148

8^ Ibidem, p. 156

9^ Ibidem, p. 78

Ziua femeii din mediul rural

Prima Zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008. Instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007, această zi recunoaşte "rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale"

Ziua Internaţională a Femeii din mediul rural este sărbătorită, în fiecare an, la 15 octombrie pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate sunt sufletul comunităților mici. 

În comunitatea rurală femeia era păstrătoarea celor mai importante tradiții, de la tainele anotimpurilor și ale gospodăriei până la vindecarea prin plante și rugăciuni ale membrilor comunității.

Desprindem din două cărți de memorii  și o carte de povești câteva  ipostaze în care apare  femeia satului românesc, mama, bunica....

  

Straița cu merinde de Florica Pop ne conduce prin satul sălăjan.

Leacuri din grădina Domnului!

Satul avea tradițiile lui bine stabilite pentru a interveni în caz de boală.

”Se adunau la casa noastră mai mule femei bătrâne ( în număr impar) câteva zile ( nu oricare , în funcție de nevoia celui pentru care se rugau , așa se alegea ziua) se rugau de dimineață până la apusul soarelui și posteau.

    ....

Nu vorbeau nimic cu nimeni tot drumul , nici la plecare, nici la întoarcere. Se rugau! Femeile se alegeau dintre cele mai credincioase  din sat, spre a fi primită jertfa.

Rugăciunile se rostea într-o anumită ordine, un adevărat ritual se desfășura când cineva avea nevoie de leacul babelor.

....În astfel de momente se simțeau cel mai puternic unitatea satului, dragostea și dorința de a ajuta. Atunci am învățat cât de puternică este rugăciunea în comun, dar și un alt mare beneficiu pe care-l putem obține rugându-ne cu toată încrederea.” 

......

Viața trece peste femeia din mediu rural și sapă  tranșee în suflet și pe față, ea este sufletul casei și al familiei, prin ea trec toate suferințele și toate bucuriile și toate tristețile și toate anotimpurile ...

Zbor de fluturi a Liviei Dale ne plimbă prin satul din depresiune Beiușului.

”...Acum, ca de atâtea ori în viața ei , își vedea de lucru și gândul îi zbura aiurea departe în trecut. Se vedea , atunci în vremea războiului , femeie tânără, de nici treizeci și patru de ani, cu fața frumoasă dar parcă săpată în piatră, pe care nu se vedeau trăirile sufletului , cu trăsături înăsprite de vreme și de viață. Ochii ei , care împrăștiau valuri de căldură când râdea , priveau în ultima vreme tot mai încărcați când de o tristețe copleșitoare , când de o oboseală în care simțea țărâna rece chemând-o pentru îmbrățișarea veșnică. Dar niciodată de lacrimi. A învățat în anii ăștia pe care îi are, grei și ușori , mai mult grei decât ușori , că lacrimile nu folosesc la nimic. Îți golesc doar sufletul și capul , lăsându-ți parcă un gol uriaș în tine, ori în clipele grele ai nevoie de cap limpede să gândești ce-i de făcut. La început când dădea de greu o înneca plânsul ca pe orice femeie, apoi, parcă a crescut în ea, pe sufletul ei o stâncă uriașă care ține lacrimile zăgăzuite și nici ea nu știe cum e mai bine: cu ele sau fără ele. A învățat să ia lucrurile așa cum vin, să le accepte , uneori cu ciudă , alteori cu împotrivire, dar să nu poarte ”războaie ” care sunt pierdute de la bun început, căci numai te lasă secătuit de puteri și alta nimic....”

In "Tastatura cu povești " de Florica Pop  bunica de 92 de ani, crescută în lumea satului  , creionează  nepotului  lumea care va supraviețui tiraniei consumerismului.

"- Apoi, dragul meu,bolile lumii de azi sunt din cauza îndepărtării de natură și statului degeaba, așteptând să li se dea totul de-a gata....nu așa este făcut omul, el trebuie să-și folosească mintea și mâinile, să nu treacă nicio zi fără că să urmărești bobul de grâu, de la punerea lui sub brazdă și până când ajunge, corn, covrig, plăcintă,cozonac.....pâine , este cea mai plină de înțelepciune poveste.

Carte nouă în biblioteci comunale

 Traseul de săptămâna acesta a cuprins bibliotecile din Pocola, Răbăgani, Budureasa și o vizită scurtă la Primăria din Sâmbăta.

Cărțile noi bucură pe toată lumea.

La Răbăgani

La Budureasa împreună cu dl viceprimar 

se pregătește o căsută cu surprize 

La Pocola în primărie 

La Sâmbăta, clădirea  vechiul dispensar și fostul parc dendrologic.

Biblioteca din Sâmbăta

 

Oradea's dowry box.

 

Astăzi, 12.10.2022, elevii claselor a V-a A și a V-a B de la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", însoțiți de profesorii Băguț Mihaela-directorul școlii și Ghiurcuța Livia, în parteneriat cu Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai", au continuat activitățile dedicate comemorării Holocaustului din România.

Denumită simbolic Eva Heyman printre noi, activitatea a făcut parte din proiectul Oradea's dowry box. Activitatea s-a desfășurat în sala dedicată copiilor din Biblioteca Județeană, un loc deloc întâmplător. Cu această ocazie elevele Marian Ștefana Ioana și Ivancsuk Andreea Monica, ambele din clasa a V-a A, au pus în scenă Eva Heyman-fetița inimilor noastre, un joc de rol adaptat la vârsta pe care elevii o au. Momentul a fost unul emoționant, plin de încărcătură sufletească șide respect față de drama evreilor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cu această ocazie, elevii au vizitat și expoziția de desene a colegilor lor de liceu, expoziție coordonată de prof. Negru Emilia, Ghiurcuța Livia și Oprean Flavia și intitulată Holocaustul prin ochii unui copil.

La activitate au participat și reprezentanții Comitetului de părinți ai clasei a V-a A. Din partea bibliotecii am avut susținerea directă a doamnelor Pop Claudia și Pantea Delia cărora le mulțumim.

Biblioteca Comunală Căpâlna

 12. 10 2022 

Dumbrava în octombrie

 O notiță a Centrului de zi dumbrava pe Facebook ne-a inseninat dimineața înainte de plecarea pe teren:

”Va transmitem salutari de la Centrul Dumbrava!

Toamna a venit cu bucurii mari, si anume ghiozdane noi echipate cu toate cele necesare, pentru fiecare copil de la centru. Copiii nostri au fost entuziasmati sa inceapa scoala, respectiv gradinita, iar noi le multumim foarte mult prietenilor de la Bistrita, Cluj si Oradea care ne-au cadorisit cu necesarul pentru inceperea anului scolar.

Am introdus activitati noi, precum limba germana si lectura suplimentara. Orele de limba germana se desfasoara cu prietena noastra din Germania, Joanna, care a venit voluntara la centru pentru o perioada nedeterminata. Lectura suplimentara este posibila cu ajutorul cartilor imprumutate de la Biblioteca Judeteana din Oradea care ajung la centru prin intermediul unor doamne care lunar ne sunt alaturi. Este un inceput mai greu in ale cititului, dar nadajduim ca in timp, cu o practica regulata, cei mici se vor descurca tot mai bine la acest capitol. ”

Apoi am pornit la drum .

Am avut de aranjat și integrat cărți noi primite de la donatori.

Doamnele de la casa

În final am intrat și la centrul de zi cu niște cărți pentru copii.

12 octombrie - Ziua Municipiului Oradea

12 octombrie are pentru orădeni o dublă semnificație.

La 12 octombrie 1918, în casa militantului naţional dr. Aurel Lazăr, a cărui casă este acum muzeu, s-a desfăşurat şedinţa istorică a conducerii Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, cu prilejul căreia a fost adoptată Declaraţia de Independenţă a Românilor sau de autodeterminare naţională a românilor din Monarhia austro-ungară. Această zi se asociază zilei de 9 mai 1877, când Parlamentul României a proclamat independenţa românilor de dincolo de Carpaţi. Este cea mai importantă zi din istoria oraşului Oradea, fiindcă marchează independenţa a peste trei milioane de români",


Al doilea moment :12 octombrie 1944, a însemnat eliberarea oraşului de vremelnica stăpânirea horthystă, de către diviziile române şi sovietice.

Declanşarea atacului a avut loc în dimineaţa zilei de 13 septembrie 1944 pe direcţia Diviziei a 3-a vânători de munte române comandată de generalul Leonard Mociulschi, care a stăvilit însă atacul. După câteva zile, la 22 septembrie 1944, Divizia a 3-a şi Divizia “Tudor Vladimirescu” ale armatei române, alături de diviziile 337 şi 78 sovietice au declanşat ofensiva şi în câteva săptămâni au reuşit să elibereze toată partea de nord a judeţului Bihor. Unitatea militară condusă de generalul Leonard Mociulschi, aflată în ofensivă pe direcţia Beiuş-Oradea a dat dovadă de eroism deosebit, reuşind în scurt timp să treacă peste frontiera stabilită prin Dictatul de la Viena.

Oradea a fost eliberată la 12 octombrie 1944 după mai multe atacuri şi contraatacuri derulate între 27 septembrie 1944 şi 12 octombrie 1944. Orașul a avut mult de suferit atât din punct de vedere edilitar, cât și al represiunilor asupra unei părți a populației generate de contraofensiva ungaro-germană de la sfârșitul lunii septembrie. Populația civilă a fost expusă unor situații complicate într-un oraș în care lipsa autorității era vizibilă.

 ......

Mai mult  

12 octombrie 2022 Ziua Municipiului Oradea

Invitație

Vă invităm joi 13 octombrie 2022 la vernisajul expoziție  : „Încoronarea de la Alba Iulia”, ora 15, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”în Holul instituției.

Materialul documentar  și bibliografic a fost selectat din colecțiile bibliotecii de către colegele de la Centrul de Informare Comunitară  Doina Rusneac și Luiza Silaghi și de către dr. Silviu Sana de la Colecții Speciale.

Ziua Școlii Ardelene

Ziua Școlii Ardelene se sărbătorește anual la 11 octombrie. Este o sărbătoare publică, dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale și politice promovate de mișcarea cunoscută sub numele de Școala Ardeleană. A fost stabilită această dată deoarece ziua de 11 octombrie 1754 este ziua în care episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a emis decretul de înfiinţare, la Blaj, a primelor şcoli sistematice şi moderne din istoria românilor, „fântânile darurilor”, aşa cum le-a numit ctitorul lor, spunând: „Şcoala de obşte va fi a tuturor, de toată vârsta, de cetanie, de cântare şi de scrisoare, nici o plată de la ucenici aşteptându-se”.


Prin această sărbătoare publică se omagiază mișcarea culturală cunoscută sub denumirea de „Școala Ardeleană”, curent întemeietor „al celor mai valoroase idei și opere care ne definesc genetic, istoric și sociologic în aria de cugetare a Europei, printr-un uriaș efort de aclimatizare a spiritului european în viața românilor, de creare a unei gândiri românești în consens continental”.

Școala Ardeleană a fost o puternică mișcare iluministă transilvăneană, generată de unirea Bisericii românilor ardeleni cu Biserica Romei, în urma căreia a luat naștere Biserica Română Unită cu Roma.

Cu această ocazie, autoritățile administrative publice centrale și locale pot organiza manifestări publice dedicate acestei zile.

150 de ani de muzeografie orădeană

Muzeul Țării Crișurilor organizează în perioada 12 – 14 octombrie, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de muzeografie orădeană, prima ediție a Sesiunii internaționale de comunicări științifice a Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal sub titlul „Interferențe. Trecut, prezent, viitor”.

                                                      

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea, Universitatea de Stat din Moldova, Centrul de Studii Interdisciplinare Oradea – Chișinău a Academiei Române, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează în perioada 12 – 14 octombrie a.c., cu ocazia împlinirii a 150 de ani de muzeografie orădeană, prima ediție a Sesiunii internaționale de comunicări științifice a Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal sub titlul „Interferențe. Trecut, prezent, viitor”.

Lucrările Sesiunii internaționale de comunicări științifice vor avea loc la sediul Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal și la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor și adună 175 de comunicări științifice a peste 100 de specialiști în domeniul lor de competență, organizate în secțiuni: Arheologie, Numismatică, Istorie medie, Istorie medie și modernă, Istorie modernă, Istorie modernă și contemporană, Istorie contemporană, Științele Naturii, Conservare, Conservare și Restaurare, Artă, Etnografie, Muzeografie.

Programul Sesiunii internaționale de comunicări științifice cuprinde în zilele de 12 și 13, în intervalul orar 9.30 – 13.00 și 14.30 – 19.00, lucrări pe secțiuni, iar pentru ziua de 14 octombrie este programată pentru participanți o excursie la Bratca – Vadu Crișului.

Mai mult 

Foia de istorie

 Acest număr din Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr din Oradea are în cuprins două activități în parteneriat cu Biblioteca Județeană Bihor .

HOLOCAUSTUL este termenul care reprezintă cel mai mare masacru din istorie, iar între victime s-au numărat 1,5 milioane de copii....  

Din 2004, ziua de 9 octombrie a devenit   un eveniment național dedicat comemorării victimelor Holocaustului în Romania. Abordarea transdisciplinară a unei teme atât de controversate cum este Holocaustul ne-a determinat să dezvoltăm o activitate specială pentru punctarea acestei zile în cadrul calendarului nostru de proiect.

Comemorarea Holocaustului la Biblioteca Județeană a fost realizată printr-o expoziție de desene a elevilor claselor a VIII a care au încercat să redea sub forma unor desene și picturi mesajul lor de regret, empatia pe care au simțit-o cu gândul la destinul acelor copii, dar și speranța pentru o lume în care astfel de atrocități să nu mai existe vreodată. Sursele de inspirație și de documentare au fost diverse, dar între ele se remarcă povestea descoperită în jurnalul Evei Heyman, fetița evreică din Oradea care a fost deportată și ucisă la Auschwitz . Lucrările au fost realizate în diferite tehnici grafice, colaje și culoare.

Un al doilea eveniment a fost in data de 12 octombrie 2022 o scenetă care prezintă un fragment din viața Evei Heyman - Eva -Fetița inimilor noastre.

Lecturi de weekend 163

Anul 2022 a fost un an în care  au apărut pe piață la editura Ecou Transilvan din Cluj două cărți speciale ale Floricăi Pop, Tastatura cu povești este una dintre ele. 

Tastatura cu povești este o carte pentru toate vârstele și mai ales pentru cei care nu citesc decât prin intermediul calculatorului.

 Scriitura are ca obiectiv și  reușește, zic eu,  să deturneze atenția cititorului electronic și a generației Z spre lumea reală.

Membrii Generației Z  de la o vârstă fragedă au fost obișnuiți să manipuleze obiecte precum smartphone-urile și tabletele ;"mânuțele lor nu ating viața ci doar imaginea ei".Pentru această generație vorbim adesea despre FOMO,  teama de a fi deconectat, și despre relația  excesivă cu internetul, fără de care ei par să nu mai poată trăi.Parintii acestei generații sunt si ei  pierduți într-o zonă gri in care nu se mai regăsesc.

Și aici vin Poveștile create tot cu o tastatură care atenționează asupra  frumuseții vieții reale, a naturii, a tradițiilor, a unui altfel de viață în lumina soarelui, lângă zgomotele naturii.  

 Avem povești despre băiatul mofturos, despre responsabilitățile copiilor în gospodărie,despre joaca in alte timpuri ,despre firul de iarbă  și despre tot felul de animăluțe,despre har și dar, despre legătura cu părinții și bunicii și prin ei cu rădăcinile adânc înfipte în trecut. Poveștile sunt  însoțite de versuri, textele sunt calde frumoase și mai ales cu tâlc. A învăța copilul despre bine și rău nu mai este la modă dar  chiar asta fac poveștile Floricai Pop,  ies din zona de confort și merg in zona educației de calitate așa cum o vedem noi cei de o anumită vârstă! 🤔

Carte noua in biblioteci publice din Bihor

 Bibliotecile din Chișlaz Marghita și Tăuteu și Nojorid  au primit zilele acestea pachetul de carte nouă cumpărat prin Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai cu fonduri de la consiliul Județean Bihor.

Traseul l-am făcut și de această dată în compania doamnei director Ancuța Șchiop și a colegei Aurica Roșca marți și alături de colegul Alin Maghiar miercuri.

La Chișlaz Mădălin Tiriteu se bucură de cartea nouă. Sunt foarte mulți ani de când nu a mai primit prin achiziție carte nouă. Donații din diferite surse vin permanent dar carte nouă nu.

La Marghita atmosfera caldă te învăluie, cititorii sunt primiți cu profesinalism și cu multă carte nouă.

La Tăuteu condițiile din bibliotecă sunt la fel de bune. Doar colecția de carte este învechită.

Nici biblioteca școlară din comună nu o duce foarte bine.

Zeci de rafturi de cărți vechi fară stăpân cum ar veni, voluntariatul și delegarea sunt soluții nesatisfăcătoare dacă dorești un serviciu public eficient.

La Nojorid cu doamna bibliotecar Maria Crainic.