8 mai 2023

Recepția oficială a donației de carte din partea Federației Comunităților Evreiești din România


Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai" Bihor a organizat astăzi (duminică, 7 mai 2023, de la ora 17.00), împreună cu Federația Comunităților Evreiești din România, Consiliul Județean Bihor și Revista de cultură „Familia", un eveniment cultural pentru a face cunoscută donația de carte evreiască pe care instituția a primit-o, recent, din partea Federației Comunităților Evreiești din România, 207 titluri, respectiv 9.370 de exemplare, volume importante pentru studierea istoriei și culturii evreiești.


La manifestare, au fost prezenți : domnul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, domnul Felix Koppelman, președintele Comunității Evreilor din Oradea, domnul Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, domnul Florin Birta, primarul municipiului Oradea, domnul Gheorghe Carp, alți reprezentanți ai unor instituții locale și județene, prieteni și invitați ai organizatorilor, alături de doamna Ancuța Șchiop, manager al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai" Bihor, alți angajați ai bibliotecii, precum și reprezentanți ai presei.

Despre eveniment pe - ovidan.ro
                                   -Crișana
                                    -Bihoreanul



Între cei prezenți la eveniment au fost o parte din beneficiarii cărților, care la ora 17 duminică după amiază au fost în oraș.


Cei care nu au putut veni au trimis o scrisoare de mulțumire pentru această donație.

Catre reprezentantii Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania,

                                                    Stimati oaspeti,


            Urmare a donatiei de carte pe care ati avut amabilitatea sa o faceti catre Biblioteca ,,Gh.Sincai'' Oradea,

prin grija si atentia  careia au ajuns si la noi o parte dintre acestea,se cuvine sa va adresam alese multumiri din partea
 
cititorilor Bibliotecii ,,O.Goga'' din Alesd precum si a  elevilor Liceului Teoretic ,,Constantin Serban'' din aceeasi 

localitate.

             Aceste carti reprezinta un adevarat material de studiu pentru orele de istorie ,cu atit mai mult cu cit tema Holo-

caustului este  mereu de actualitate si necesara,care suscita interes si ne obliga la cunoastere si neuitare .Parcurgind

aceste carti,cei interesati vor avea posibilitatea de a se familiariza cu aspecte din cultura si civilizatia ebraica.

             Personal,am avut bucuria sa descopar intre aceste carti si unele avindu-l ca autor pe distinsul istoric, Prof.Univ.

Carol Iancu de la Universitatea Paul Valery- Montpellier,Franta.In cadrul cursurilor de Master in Istorie,Dl.Prof.Univ.Faur

Antonio,de la Universitatea Oradea,ne-a oferit surpriza de a dialoga on-line cu Dl.Prof. Carol Iancu,specialist in istoria

evreilor din Romania.A fost un moment foarte emotionant si incarcat de informatie,avind senzatia ca sub ochii nostri se

scrie o adevarata pagina de istorie.

               Cu aceste ginduri doresc sa va asigur de intreaga noastra stima si pretuire,multumindu-va,inca o data,in numele

celor care,datorita gestului dvs.,vor cunoaste si se vor apropia si mai mult de o tema dureroasa,purtata ca o rana in suflete,

aceea a Holocaustului.

                Va dorim tuturor multa sanatate si transmitem ginduri de bine celor dragi dumneavoastra!

                                                       

                                                                   Cu stima si respect,

                                                                Silvia Kosa,
                                                        Bibliotecar-responsabil,
                                                        Biblioteca ,,O.Goga'' Alesd
                                                                        05.05.2023

O altă prezență la eveniment a fost cea a Otiliei Țigănaș, medic, scriitor și bibliotecar amator în Hășmaș Arad. Dumneaei a împărtășit cu noi bucuria organizării cărților primite din donație.




Doamna profesor dr. Livia Ghiurcuța, de la Liceul Teoretic Aurel Lazăr va preda de la anul Istoria Evreilor conform programei școlare pentru clasa a XI-a .Din cărțile ajunse în liceu multe au trecut deja  prin mâinile elevilor pasionați de istorie. 


Lecturi de weekend

Împletind Iarba Sacră. Înțelepciunea indigenă, cunoașterea științifică și învățăturile plantelor.  ”Ascultă!” strigă o broscuță în lumina fa...

Wikipedia

Rezultatele căutării