15 aprilie 2010

Cenaclul de la Biblioteca -"Ani de pasaj"




15 aprilie, de la ora 17.00 : în cadrul cenaclului de la Bibliotecă, a avut  loc lansarea cărţii "Ani de pasaj", a scriitorului timişorean Mircea Pora. Domnia sa a mai fost oaspetele Cenaclului, anul trecut, în iunie, prilej cu care a lansat cartea "Iertaţi-mi acest strigăt".

 Moderatorul evenimentului a fost domnul Dan H .Popescu, iar prezentarea cărţii a făcut-o dl Corneliu Crăciun.

Dânsul remarca:
"Universul prozei lui Mircea Pora dacă ar fi să îl traducem în arta plastică seamănă cu universul lui Marc Chagall, un univers personalizat şi autentic uman.
Cartea de faţă este relexivă, interogativă, amară, deziluzionată, o reîntoarcere la viaţă prin scris. Autorul defineşte propia viziune: "Văd şi nu mă pot opri să nu văd", oamenii pe care îi vede nu sunt făpturi ale lui Dumnezeu ci cuvântătoare condamnate la regres.
                 Autorul, spirit care vibrează la anormalitate , construieşte partea a doua a cărţii ca un dosar a modului de supravieţuire in ultimii ani."

Dl Liviu Câmpeanu şi dl Dan Popescu sesizează în carte forţa de a depăşi tragicul şi absurdul  prin rafinamentul  naraţiunii şi prin ironia şi umorul care atenuează elementul dramatic şi nu ne lasă să rămânem marcaţi de resemnare nostalgie sau depresie.

Lansare de carte


 Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", împreună cu Uniunea Femeilor Bihor - a lansat azi, 15 aprilie, de la ora 17.00,  volumul de poezie "Lira lui Eol", de Aurora Pordea.
Lansarea a avut loc la sediul central al Bibliotecii, în Amfiteatrul de la etajul I. 


S-a vorbit mult şi foarte frumos despre poezie şi despre carte .
Luminiţa Moga a fost gazda întâlnirii din partea bibliotecii judeţene.
Pe rând au luat cuvîntul Mirela Petronie, bibliotecar; Miron Blaga, scriitor; Silvia Pantiş, Florian Lazăr, poet; Georgeta Lazăr, poetă; Nicolae Iştoc, scriitor, Mioriţa Săteanu, preşedinta Uniunii Femeilor Bihor.

Autoarea foarte modestă , a afirmat că nu este nevoie să se vorbească despre dânsa, despre un poet vorbesc versurile lui.

În încheierea lansării lor de carte, membrii cenaclului au coborât în sala festivă felicitând autoarea , lucru firesc : toţi  sunt membrii ai aceluiaşi club  al iubitorilor , mai mult , a creatorilor de poezie orădeană.

Lira lui Eol

"Poezia Aurorei Pordea este o minunată declaraţie de dragoste făcută vieţii, naturii, artei, celorlalţi poeţi. Ca şi credinţa în Dumnezeu, care e cu atât mai puternică, cu cât se bazează nu doar pe sentiment, ci şi pe cunoaştere, iubirea poetei faţă de tot si toate este susţinută de o înţelegere adâncă a lucrurilor vieţii.

De la poezie filozofică la pamflet, volumul Lira lui Eol reuneşte tematici diferite şi stiluri diferite, caracterizate de aceeaşi sinceritate şi profunzime strălucit exprimate.

Volumul cuprinde şapte plachete de versuri de lungimi diferite, ce urmăresc în sens invers drumul unui suflet, de la momentul (imaginat) de dincolo de viaţă – moment văzut ca somn al eului, până la trezirea din viaţă şi conştientizarea existenţei ca popas într-o vale a plângerii. Între lamentaţie, descântec, imn de slavă şi odă triumfătoare, o idee–forţă transpare, susţinută de un efort supraomenesc al spiritului. Convertit în materie şi condamnat, în noua condiţie, să nască materie şi spirit deopotrivă, amnezic în ce priveşte propria-i origine şi identitate, el alege să fie ceea ce este, într-un pariu pe care nu are cum să-l piardă, pentru că e susţinut de credinţa în Dumnezeu. În poezia Bocet autoarea deplânge soarta pământului, condamnat să fie purtător de „durere roditoare” : „Vai pământule flămând,/ cum te storci din fir de gând,/ din cântare, frunză, floare - / ale inimii izvoare...” „ Te prefaci în închisoare,/ vai, pământ fără zăvoare!/ Că de ele n-ai nevoie,/ intrăm toţi de bunăvoie / în adâncu-ţi fad şi sur/ când stingi luminile-n jur.”

Cartea se deschide cu un “credo” al artistei, exprimat în 19 poezii grupate sub acelaşi titlu. Este începutul unui drum à rebours al conştiinţei artistice, dinspre înţelegere şi stabilirea propriei identităţi, spre întrebările fundamentale şi experienţa care au dus la acestea.

În Plimbare prin basm amintirea unor clipe de viaţă terestră acţionează asupra conştiinţei unui eu aflat nu deasupra lucrurilor, ci dedesubtul lor, într-un "subteran infinit", ca un catalizator cu rol de sacralizare a unei modeste condiţii umane, inversând în mod repetat polaritatea viziunii încremenite a unui "sus" si "jos" în componenţa fiinţei umane, investind natura şi omul cu atribute divine. Această viziune răsturnată face din timp, inexorabilul sfinx care ne împinge spre moarte, firul pe care veşnicia îşi croieşte drum spre lucrurile uitate si demne de a trăi. “Ceasul, ciudată jivină!” este chiar primul vers, prin care se proclamă ambivalenţa oricărui element constituent al acestei lumi. Superioritatea viziunii pe care o descoperim încă de la primele pagini nu poate proveni din experienţa unui tânăr, iar viaţa privită ca un fluviu ce curge netulburat (“Viaţa mea e un fluviu,/ când tumultuous, când lin, căci vin din destin/ şi mă-ntorc/ în destin…”) aminteşte de concepţiile orientale asupra destinului, ce presupun necesitatea unei detaşări, fără de care implicarea in problema stabilirii propriei identităţi nu ar fi posibilă. Lucrul important aici este afirmarea identităţii ca fiind aceea a conştiinţei care se îndreaptă spre propria sursă - Dumnezeu.

În conştiinţa eului ce se dezvăluie se produce o contopire cu eul suprem, in scopul trăirii momentului Creaţiei. Asistăm la o cosmogonie tradusă în termenii realităţii imediate, redusă la dimensiunea unei microscopice intimităţi. Lumina ce ţâşneşte din sâmburele primordial aduce cu ea si umbra, pentru că cineva se află între ea şi orice altceva. “Vâlvătaia soarelui din tăceri/ prin nebuloase mă zvârle…/ Dincolo de marea aprinsă/ văd umbra-mi crescând/ cu minunea din primul mister:/ “FIAT LUX !”/ pământ şi cer/ se unesc la picioarele mele / în dalbă pâine…” “Rând pe rând, inima se desface din sine,/ în ploi, pe frunzele chemării, sorbind visul luminii din corole,/ zvâcnind în graiul aripilor,/ mereu…”

Poeta atinge limitele extazului provocat de înalta vibraţie a unui spirit contopit în splendorile naturii şi ale sufletului, pentru a se întoarce asupra propriei arte, într-o introspecţie ce se confundă, iar, cu îndoiala demiurgică asupra rostului creaţiei.

În Hei, cuvant ! unealta artistului scriitor - cuvântul - este prezentată ca ambivalentă, ea fiind mijlocul prin care esenţa este convertită in / sau secătuită prin creaţie. “Hei, cuvânt devorator,/ Tu, al inimii zăvor îl descuie, ca să zbor/ În calea păsărilor…/ Cu cerneala dintr-un nor,/ Cu cearcănul stelelor,/ Să-mi scriu numele pe dor…”

Formula magică a descântecului are rol tămăduitor atât în realitatea cuvintelor, cât şi într-o lume ruptă de sine, bolnavă, alienată. Ceea ce ar trebui să fie oglinda fidelă a unei realităţi ideale (potrivit lui Platon) are faţa crăpată şi neclară. “Oceanul din adâncu-mi te oglindea odată,/ dar apa când o tulburi, ce chip îţi mai arată?/ Departe-i ţărmul lumii, furtuni se umflă-n vine/ Şi nu-i nici o potecă spre muntele din mine.” Intensitatea cu care poeta se aruncă în miezul arzând al energiilor cosmice la lucru dă măsura implicării într-o operă în care realul, iluzia, ficţiunea, fabricatul şi fabricantul conlucrează în mod misterios. Necesitatea sacrificiului nu este din afară, ci dinăuntru - e, probabil, o infinită sete de a fi. “Face-m-aş mare, delfin,/ tot în braţe să te ţin,/ zi şi noapte să închin/ cerului, pocalu-ţi plin./ Şi să beau, Doamne, pelin,/ spasmul valului, viu chin,/ flăcările să-mi alin,/ filtrând mierea prin venin.”

Opera d-nei Aurora Pordea exprimă la modul cel mai emoţionant nevoia unui spirit ales de a uni contrariile, de a aboli alterităţile, afirmandu-şi cu o siguranţă de maestru individualitatea prin stabilirea unui centru care există in tot ceea ce îl înconjoară. "O poezie nu-i un simplu EU, / Eşti TU, miracolul din jurul meu, / Tot ce respiră întru Dumnezeu ..."

Poetul este demiurgul propriei creaţii. In această calitate, el are libertatea de a făuri universul pe care şi-l alege, inclusiv unul saturat de poezie, acest lucru semnificând, în cazul nostru, o însufletire a cosmosului cu substanţa intimă a creatorului-om. Drumul dinspre eternitatea indiferentă spre "cărunte file, rădăcini de carte" este parcurs acum in sens invers, înspre investirea întregii Firi Divine cu roadele propriei creaţii.

Cuvântul vine din materie. Spiritul este tăcere. Unirea lor, prin îmbogăţirea spiritului cu substanţa lumii, e o explozie edenica de bucurie si forţă.

Această aventură a spiritului, care nu este altceva decât istoria lui, adică devenirea lui, prin căderea în materie şi apoi reînălţarea spre o condiţie nouă, spre adevărata lui esenţă, pune destinul omului într-o lumină diferită. Suntem "creuzetul nebănuitului început". Această existenţă pune bazele alteia noi, despre care nu ştim nimic. Singura şansă de a fi una cu fiinţa ce se naşte din noi este să ne asumam atât lumina cât şi umbra, trecutul şi viitorul. "Aud cum fierbe aliajul / Destinat însufleţirii mele .../ ...Priviţi-mă, sorb seva vremii / Purificată prin filtrul iubirii / Şi-mi pârguiesc seminţele ce-aşteaptă / Sărutul nemărginirii."

Mirela Petronie, bibliotecar

Activităţi cu copiii ale Filialei "Dacia" în luna martie

Oră de dirigenţie cu tema „Biblioteca şi cartea”
Prof. Claudia Creţ, dirigintele clasei a VI-a B de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, a susţinut o oră de dirigenţie în ambianţa special pregătită de bibliotecarii Filialei "Dacia" a Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”. S-a discutat despre carte şi lectură, în general, bibliotecarii explicându-le copiilor cum sunt ordonate cărţile într-o bibliotecă publică; în final, elevii au avut posibilitatea să se înscrie la concursul „Maratonul lecturii”.







Primăvara copiilor
Elevii claselor a III-a A şi a III-a B de la Şcoala Generală nr.16, însoţiţi de înv. Corina Gârba şi înv. Amalia Farcaş au vizitat Filiala Dacia pentru a-şi expune lucrările (desene) în cadrul expoziţiei „Primăvara copiilor”, dar şi pentru a afla mai multe despre biblioteca publică. Bibliotecarii le-au vorbit despre beneficiile lecturii, încercând şi un scurt ghid practic de căutare a cărţilor dorite în rafturile bibliotecii. Expoziţia cu lucrările copiilor poate fi vizitată până la finele lunii aprilie.







Mărţişoare realizate de copii
De succes în rândul publicului vizitator s-a bucurat expoziţia de mărţişoare realizate de copiii din Grupa Mare a Grădiniţei „Ion Creangă” (educatoare, Floare Bernard). După vernisarea expoziţiei celor mici, s-au lecturat poveşti şi li s-a explicat copiilor, pe înţelesul lor, care este rolul bibliotecii, „casă a cărţilor”, în societate.












12 aprilie 2010

Biblioteca comunala Diosig

 Biblioteca Diosig si bibliotecara Irina Durko sunt parteneri in proiectul Economia bazata pe cunoastere.
Pe portalul eComunitatii avem o prezentare larga a comunei si a ambiantei socio culturale.

Bibliotecara ne-a trimis aceste linkuri ca sa ilustreze activitatea din luna martie.
Cerc literar
Hai pe net
Univers scolar .

Ii multumim Irinei si o rugam sa revina si cu alte materiale .




Beius - CALENDARUL CULTURAL AL LUNII APRILIE

01 APRILIE – ZIUA UMORULUI (PREGĂTIM UTILIZATORILOR.... O MICĂ
SURPRIZĂ
01 APRILIE – PITUŢ, GHEORGHE (EXPOZIŢIE DE CARTE, DEPUNERE DE FLORI LA BUSTUL POETULUI)
imageimage
02 APRILIE – TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE PAŞTI EXPUNERE DE OUĂ ÎNCONDEIATE EXPOZIŢIE DE DESENE PASCALE image
07 APRILIE - ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII(EFECTUL NOCIV AL DROGURILOR – ÎMPĂRŢIREA DE PLIANTE)
Drogaţii devin labili psihici, suferă de depresii, au tendinţe de sinucidere. Banii pentru droguri pot fi folosiţi în cu totul alte scopuri: fructe, sucuri naturale, dulciuri...Drogurile creează dependenţă, în timp doza zilnică necesară creşte astfel că în scurt timp drogatul ajunge să-şi vândă lucrurile, să fure pentru a-şi procura banii necesari.Efectele nocive ale drogurilor sunt devastatoare class=wrapgen196793conducând la distrugerea sănătăţii fizice şi psihice.
15 APRILIE - ZIUA MONDIALĂ A CULTURII
15 – 23 ACTIVITĂŢI DEDICATE ZILEI BIBLIOTECARULUI
23 APRILIE - ZIUA BIBLIOTECARULUI -
26 APRILIE – DOINAŞ, ŞTEFAN AUGUSTIN (EXPOZIŢIE DE CARTE)
26 APRILIE – ZIUA MONDIALĂ A INFORMATIEI

Biblionet - Biblioteci aditionale

A fost validata lista pentru biblioteci aditionale care sunt acceptate in proiectul Biblionet.
Pentru Bihor aceasta inseamna inca 11 biblioteci publice si o filiala a Bibliotecii Judetene.
Acum au aplicat si orasele Alesd, Stei si Nucet, singurul oras bihorean care nu s-a inscris desi ar avea conditii este Vascaul.
Bibliotecile comunale care au fost acceptate sunt: Astileu, Avram Iancu, Budureasa,Cefa, Carpinet, Diosig Holod, Tileagd.

Despre Alesd , Carpinet , Budureasa, sau Cefa am mai prezentat materiale.

Cladirea caminului cultura din Stei, cea care adaposteste Biblioteca este in renovare.Puteti vedea imagini mai jos.

Stei Biblioteca in renovare


Vom prezenta in curand agenda proiectului pentru bibliotecile aditionale.

"De Pasti inima vine acasa"

"In data de 01 04 2010 la orele 10 -11,  Biblioteca Oraseneasca Nucet a organizat impreuna cu un grup de elevi din cls. a-III-a de la SO8 Nucet activitatea cu titlul "De Pasti inima vine acasa" , specifica sarbatorii pascale. In cadrul acestei activitati elevii au incondeiat oua si am vorbit despre insemnatatea acestei sarbatori in viata noastra a crestinilor. Am subliniat faptul ca de Pasti fiecare dintre noi suntem mai aproape de Dumnezeu si ne facem timp cel putin cateva minute sa ne gandim la viata, moartea pe cruce si invierea cea de-a treia zi a Mantuitorului nostru Isus Hristos ."
                                                     Bibliotecar Talida Bitea

Un an de blog

In 26 martie  blogul Biblioteci Bihorene a implinit un an de la infiintare.
Ce pot sa spun?  ma bucur ca e de folos, ca am colegi care publica sau trimit materiale spre publicare. Asa ne simtim mai aproape unii de altii.
Cat vom exista? Cat va fi nevoie!
Ce sper? Sa fie si   mai multi colegi dornici sa colaboreze la blog iar bibliotecile noastre sa se dezvolte in acelasi ritm cu dezvoltarea personala a fiecaruia dintre noi.

9 aprilie 2010

Sărbătorile pascale în Filiala Decebal

Cu ocazia sfintelor sărbători de Paşti filiala noastră găzduieşte câteva expoziţii realizate de copiii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 2 Oradea, Grădiniţa cu Program Normal nr. 43 Oradea şi Grădiniţa cu Program Normal Tăşad.
Iată câteva desene realizate de copiii de la C.Ş.E.I. nr. 2, Oradea, clasa a IV-a B:
În continuare puteţi viziona câteva din desenele realizate de copiii de la Grădiniţa nr. 43, Oradea:
Şi, nu în cele din urmă iată câteva din desenele copiilor de la Grădiniţa cu Program Normal din Tăşad:

31 martie 2010

În aşteptarea Paştelui

    Membrii Ansamblului Cununiţa se pregătesc să-l întâmpine pe Iepuraş aşa  cum se cuvine. S-au adunat în bibliotecă pentru a desena, colora sau decupa iepuraşi, flori, desene de Paşte. Lucrările lor, împreună cu ale altor copii, vor da naştere unei expoziţii şi vor decora sala bibliotecii din Mădăras.
    Expoziţia am intitulat-o "PAŞTELE ŞI REÎNVIEREA NATURII" deoarece sărbătoarea Paştelui poate fi asociată şi cu primăvara. Retrezirea naturii la viaţă simbolizează noua viaţă pe care creştinii au câştigat-o prin crucificarea şi Învierea lui Iisus.
    Copiii vor putea citi poezii de Paşte sau de primăvară, vor citi povestioare religioase legate de această mare sărbătoare creştină şi vor pătrunde, după puterile lor, tainele acestei sărbători.


Bibliotecar Madaras, Marinela Aristan

Ziua Iei 2026