În fiecare
an, în ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut
mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Ziua Pământului a fost
fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi
clasa politică din dezinteresul pe care îl arăta față de mediu. În anul 2009,
Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare
oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi
o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.
Copiii
grupei mari de la GPP nr. 45 Oradea se simt la bibliotecă foarte bine, acest
lucru datorându-se vizitelor și activităților desfășurate în această locație la filiala Dacia. Aici au privilegiul de a descoperi eroii preferați din povești, de a găsi
răspunsuri la multe întrebări despre Terra, animale de pe tot globul care trăiesc în apă și pe uscat, plante ,cosmos, din era preistorică. De asemenea
au posibilitatea să caute informații noi care le sunt necesare la activitățile pe care le desfășoară la grădiniță și la bibliotecă prin aplicația
biblionet. Copii mai află și despre comorile din atlase, despre inventii, viață, copii astfel vor fi responsabilizați să iubească și să prețuiască cuvântul scris dar și să prețuiască pământul.
În filiala Dacia am
derulat mai multe activități cuprinse în calendarul proiectului național
Curcubeul schimbării precum și Ziua zonelor umede, Ziua Mondiala a apei, Ziua
Pământului
Tot în
filiala Dacia l-am omagiat pe Eminescu, am sărbătorit Ziua poeziei, Școala
altfel-Surprizele iepurașului împreuna cu prietenii noștri școlari și cu doamnele bibliotecare, activități
din calendarul proiectului local Lumina din priviri.