Îmi aduc aminte cu nostalgie de zilele
febrile ale sărbătorilor! Cine nu a recitat măcar o strofă a unei poezii la
grădiniţă sau la şcoală? Cine nu a interpretat un rol cât de mic într-o piesă
de teatru sau a făcut parte dintr-un cor cântând la o serbare la grădiniţă sau
la şcoală? Într-adevăr, din păcate, de-a lungul vremurilor, sărbătorile şi-au
pierdut o parte din haine, au devenit parcă mai comerciale. De exemplu, de
sărbătorile pascale în zilele noastre, mai toată lumea colorează ouăle cu
vopseli tipografice sau le cumpără gata vopsite, din economie de timp. Pe
vremea bunicilor, neexistând chimicalele de azi, totul se făcea din boieli
naturale, extrase din plante; de exemplu din foile de ceapă roşie obţineai
culoarea roşie, din ceapa albă, flori de tei, ori frunze de mesteacăn obţineai
culoarea galbenă, din boabele coapte ale florii de soc obţineai nuanţe de
albastru-vânăt. Pe cale naturală, pe vremuri se obţineau 5 culori cu nuanţe
diferite: galben, verde, roşu, albastru şi negru.
Dar de când colorează românii ouăle?
Documentele istorice nu indică o dată anume. Cea mai veche menţiune o întâlnim
în amintirile cărturarului italian Anton-Maria Del Chiaro, care a fost
secretarul lui Constantin Brâncoveanu şi tutore al copiilor lui Şerban
Cantacuzino, cărturar ce descrie obiceiurile de Paşti de la curtea domnească
din Bucureşti, pe timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) în
Ţara Românească. El spune că Principesa primea în apartamentul ei pe preoţi,
cărora le săruta mâna şi le dăruia câte o năframă brodată, iar boierilor şi
jupâneselor lor le dăruia câte 2 ouă încondeiate „bizzaramente lavorate a fiori
di oro”.
Dar cum se ciocnesc ouăle? Doar cele
roşii se folosesc, iar ciocnitul se face
după un anumit ritual, fără nici o abatere, iar regula generală e că dreptul de
a lovi oul roşu îl are bărbatul, şi bineînţeles cel mai în vârstă.
„Ascultaţi, vă rog frumos!
Oul are „cap” şi „dos”.
Cum ciocneşti, ai vrea să ştii?
Iată cum: în prima zi
Se ciocneşte „cap în cap”,
Să-ţi fie ţie pe plac.
„Cap” cu „dos” a doua zi,
Să vă bucuraţi, copii!
În a treia, „dos” cu „dos”,
Să vă fie cu folos!
Oul roşu, frumuşel,
Să ne veselim cu el!