Ziua porților Deschise la filiala Dacia a început devreme. Rând pe rând, toate grupele mari ale grădiniței nr. 54 ne-au trecut pragul începând cu ora deschiderii. Tema zilei a fost ”O călătorie în jurul lumii”. Fiind o temă generoasă, ne-a permis să zburăm cu gândul (cu avionul, sau să plutim cu vaporul) spre orice colț al lumii. A fost un adevărat exercițiu de imaginație atât pentru copii, cât și pentru adulți. Ne-am ajutat de o hartă a lumii, o busolă și chiar o lupă pentru a vedea și înțelege mai bine. Am închis ochii, am pus degetul pe hartă și ne-am trezit în locuri de-a dreptul minunate. Acolo, a trebuit să vedem ce forme de relief avem, cu ce culori sunt reprezentate pe hartă, ce animale trăiesc acolo, ce mănâncă, cum este clima și, nu în ultimul rând, despre populațiile autohtone, obiceiurile și cultura lor, inclusiv cea gastronomică. Aparent, toți se pricep la mâncare, chiar și copiii. Nu mai spun că majoritatea dintre ei și-au petrecut vacanțele în Grecia, Italia, Turcia, Spania etc. S-au bălăcit în mări diferite, au gustat bunătăți culinare locale, au călătorit cu avionul, cu trenul, cu mașina.
Le mulțumim doamnelor educatoare pentru că au onorat invitația noastră.
Îi așteptăm cu drag înainte de sărbători, când au promis că vin să ne colinde.
|
Copiii răspund |
|
Studiind harta lumii |
|
O călătorie imaginară în jurul lumii |