Spartani, romani, numidieni, spanioli, francezi şi englezi

Desigur, veţi spune, ce legătură este între aceste popoare din înşiruirea din titlu? Poate nici una, dar m-am gândit să vă mai delectez cu câteva întâmplări istorice (unele hazlii) legate de reprezentanţi de seamă ai acestora.

Un sol din insula grecească Samos, trimis după grâu în Sparta, arătă sacii goi arhonţilor cetăţii lacedemoniene şi spuse doar: "Sunt goi. Umpleţi-i". Rugămintea i-a fost ascultată, dar, la plecare spartanii i-au spus: "Era destul dacă arătai sacii. Am văzut că sunt de grâu şi că sunt goi. Concluzia firească era să ţi-i umplem. Altă dată să fii mai puţin vorbăreţ!"


Învins şi făcut prizonier de către Marius (consul roman între 107 - 100 î.Hr.), Jugurtha, regele Numidiei a fost închis în Carcer Mamertinus (închisoarea Romei, prima instituţie de acest fel înfiinţată de un stat de pe această planetă), închisoare faimoasă pentru faptul că nimeni nu reuşise să evadeze până atunci de acolo. Închisoarea nu avea trepte, iar prizonierii erau lăsaţi jos în subteran (temniţa nu avea nici ferestre) unde curgea un firicel cam rece de apă. Ajuns jos, Jugurtha a strigat: "Pe Jupiter! Ce rece e baia voastră!"


Cato cel bătrân (234 - 149 î.Hr.) spunea că regretă trei lucruri din viaţa lui:
1) Că a lăsat să treacă o zi din viaţa lui fără să aibă testamentul întocmit
2) Că a călătorit pe mare când putea să călătorească pe uscat (se pare că avea puţin rău de mare)
3) Că i-a spus soţiei un secret. Cu toate acestea, s-a "descurcat" destul de bine în viaţă, mai ales că, fiind atacat de 44 de ori în justiţie, a reuşit să scape de fiecare dată fără nici o condamnare.


După abdicare, Carol Quintul (rege al Spaniei între 1516 - 1556 şi împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană între 1519 - 1556) s-a retras într-o mănăstire din Spania unde se ocupa cu mai vechea sa pasiune, ceasornicăria. Într-o zi, un lacheu neatent, a răsturnat masa pe care se aflau vreo treizeci de ceasuri la care meşterea fostul împărat. Parcă trezit din meditaţie, călugărul-împărat exclamă: "Ai găsit secretul ca să le faci pe toate să meargă la fel!"


Cardinalul Mazarin (deşi era cardinal în Franţa, era de origine italiană) era atât de lacom, încât a ordonat confiscarea din toate librăriile a unui pamflet ce-l ponegrea, vânzându-l ulterior, în secret, cu un preţ triplu. De aceea, la moartea lui (9 martie 1661), când regele Ludovic al XIV-lea a fost anunţat că Mazarin şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu (pentru că tocmai murise de cinci minute), acesta a spus: "Mă îndoiesc însă că Dumnezeu va accepta".


Iar acum, în încheierea expunerii de azi, voi relata două întâmplări legate de Oliver Cromwell, comandant mai întâi al cavaleriei parlamentului din revoluţia engleză (1641 - 1645) şi mai apoi comandant al întregii armate parlamentare (1645 - 1649), ulterior după decapitarea lui Carol I Stuart (30 ianuarie 1649) devenit şeful noului stat englez (republică) până în 1658 la moartea sa.
După una din victoriile sale asupra armatei regale "loialiste", Cromwell intra biruitor în Londra, şi, un linguşitor îi atrase atenţia spunându-i: "Uite ce multă lume s-a strâns să te vadă!" La care, destul de calm, Oliver Cromwell i-a răspuns: "Tot atâţia ar fi fost şi dacă m-ar fi dus la eşafod."
După moartea sa, Lord Protector (un fel de preşedinte al republicii engleze, funcţie inventată special pentru Oliver Cromwell în 1653) a fost numit fiul său, Richard. Dar, acesta neavând sprijinul reprezentanţilor din parlament, a fost nevoit să-şi dea demisia în mai 1659. După această demisie, Richard a întreprins o călătorie în Franţa, şi vrând să afle părerea francezilor despre evenimentele din Anglia s-a adresat unui călător întâlnit la hanul unde tocmai se cazase. Acesta, necunoscându-l i-a spus: "Oliver Cromwell a fost un om mare, dar fiul său Richard este un mizerabil, care n-a ştiut să păstreze roadele crimelor tatălui său".