A fost una din lecturile preferate ale adolescentei mele. Pe vremea aceea nu m-am intrebat de ce. Iar acum zilele trecute, vazand cateva fragmente din ecranizarea reluată si ea de nenumarate ori, a avut loc declicul. Am prins de fapt ultima secventa din film, cu Papi aruncandu-se de pe stanci sub ochii in lacrimi ai prietenului sau Dega. Doi omuleti uzati de efortul de a supravietui in conditii grele, unul dintre ei inca mai visand si luptand pentru libertatea pe care o cucereste in final.
Tema importanta aici este cea a libertatii și a lipsei ei și a fascinantei și interminabilei lupte pentru cucerirea ei.
Nu este nevoie sa fii intr-o inchisoare ca sa iti dai seama ca de fapt esti pretutindeni prizonier: în conveniente, in familii, in spaime, in saracie,
in bogatie, in ganduri, in birouri, in vise de noapte sau de zi, in prejudecati, in prietenii, in relatii obligatorii, intre zambete, intre ziduri de cuvinte, pe veci prizonier.
