Lansare de carte - invitatie

Va invitam maine 26 noiembrie 2014 la Lansare de carte  

Tăceri mărturisite prin poezie
„Iartă-mă!/Vorbesc prea mult/Vorbe-n vânt/Vorbe-n tumult/Nu mă pot opri la vreme” sunt primele cuvinte cu care, Maria ElviraVancea, îşi începe confesiunea în primul său volum de poezie „Dor de tăceri”.

Miercuri, 26 noiembrie 2014, de la ora 17.00, în amfiteatrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”, orădenii sunt aşteptaţi la o lansare inedită a unui volum de poezie scris de Maria Elvira Vancea, cea care, timp de 36 de ani, ca şi educatoare, a format zeci de generaţii de oameni şi cetăţeni ai acestei urbe de pe Criş. Maria Elvira Vancea, doamna Mimi, cum îi spuneau cei mici, s-a născut la 10 ianuarie 1954, în localitatea Batăr, acolo unde a învăţat, de la bătrânii satului, să preţuiască cuvântul, logosul, elementul primordial, care „este sacru”. A absolvit Liceul „Arany Janos” din Salonta, apoi paşii au dus-o spre Blaj, unde a urmat Institutul Pedagogic de Educatoare, revenind apoi la Oradea, unde din 1977 până în 2013, şi-a dedicat întreaga viaţă educaţiei copiilor în calitate de educatoare. Volumul „Dor de tăceri” este prima apariţie editorială a Mariei Elvira Vancea şi reuneşte 90 de poezii scrise într-o răsuflare. „Eu sunt, prin esenţă, o povestitoare. Dar a trebuit să mă eliberez de prea plinul din sufletul meu”, a explicat autoarea. Poeziile sale reflectă relaţia cu lumea şi relaţia sa cu Dumnezeu. „A fost cam lungă gestaţia acestor poeme, sincere, fruste, exprimând o luptă aprigă a autoarei cu ea însăşi, cerând mereu ajutorul Divinităţii, făcându-şi “mea culpa” şi implorând iertare! Se simte cum versul trece din inimă direct în carte, neprelucrat şi melodios ca un psalm. …Şi cum păcatul recunoscut, e pe jumătate iertat, poeta se roagă tot timpul, monologând, adresându-se lui Iisus, ca unui prieten, dar totodată şi ca unei puteri supreme”, este de părere Sabina Măduţa, în prefaţa volumului. Volumul este dedicat fiului său „pământean”, Călin-Sebastian, căruia îi şi scrie câteva versuri: „Eu am o treabă întebătoare/Care mă sfâşie, dar mă şi doare:/Să te pocnesc în creştet cu o floare/În creştetul fiinţei trupătoare? …”. De asemenea, fiecare poezie a Mariei Elvira Vancea este dedicată unor prieteni dragi, fiinţe care i-au fost apropiate de-a lungul vieţii: părintele duhovnic Dorel Octavian Rusu, scriitoarea Sabina Măduţa, pictoriţa Eugenia Drăgoi, criticului de teatru Elisabeta (Vetuţa) Pop, Irina Maria Indre, preşedintele UFBO, Săteanu Mioriţa, Alina Ivan, prof. Gh. V. Ardeleanu etc. „Este întâiul volum de autor al Elvirei Maria Vancea, care poartă amprenta unui dialog duhovnicesc cu Dumnezeu, dar şi cu sine însăşi, ca o rugă fierbinte izvorâtă din adâncile introspecţii ale eului propriu în faţa slavei divine”, scrie în cuvântul înainte părintele protopop Dorel Octavian Rusu.

Cristina Puşcaş

Imagini de la lansare.