Biblioteca Publică din Oradea 1921-1926

105 ani de existență a Bibliotecii Publice la Oradea 

BIBLIOTECA PUBLICĂ A ORAȘULUI ORADEA MARE[1]

ÎN PERIOADA 1921-1926

Dr. Mariana BARNA,

Șef serviciu Comunicarea colecțiilor

Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai’’ Oradea/Bihor

Biblioteca orașului Oradea are tradiții foarte vechi. A funcționat timp de 40 de ani, din anul 1871 până în 1911, ca Bibliotecă a Corpului Didactic, iar din anul 1911 municipalitatea a hotărât transformarea în Biblioteca publică a Orașului Oradea Mare.[2] Despre începuturile bibliotecii publice la Oradea au scris, conf. univ. dr. Borcea Liviu și conf. univ. dr. Constantin Mălinaș, foști bibliotecari, iubitori de carte, în special de carte veche[3].

 În anul 1921, biblioteca funcționat într-o clădire pe strada Alecsandri nr. 3, deținea un regulament de funcționare și se afla sub autoritatea unui comitet de coordonare numit din trei în trei ani. Membrii erau aleși sau desemnați de corpul profesoral, de societățile și instituțiile științifice și culturale din oraș, precum și membri numiți de prefect sau Consiliul comunal. Primarul orașului dr. Coriolan Bucico prezida Comitetului Bibliotecii compus din 28 membri: avocat dr. Adorján Ármin; Alexandru Nuțiu, de la Liceul ,,Emanuil Gojdu’’; prof. Nicolae Avram, de la Cercul profesoral; Bodnár János; dr. Ioan Boroș, avocat la Baroul avocaților; prof. Vasile Chirvai; primnotar dr. Victor Fildan, prof. Augustin Fritea de la Școala Normală de Stat, Hegedűs Árpád, de la Liceul Izraelit, învățător Horváth János; Ioan V. Fetu, comerciant la Camera de Comerț și Industrie; asesor (ajutor de judecător) dr. Aurel Magier, din Consiliul Ortodox Român; primjurist consult dr. Dumitru Mangra; învățător Ioan Mărcuș; Mihai Samarineanu, redactor șef al revistei de cultură Cele Trei Crișuri; prof. Iuliu Muth, de la Școala Industrială; prof. dr. Nagy Vilmos, de la Biserica Reformată; prof. dr. Némethy Gyula, de la Asociația de Arheologie și Istorie; prof. Nosz Gustáv, de la Asociația ,,Szigligeti’’; prof. Olivia Niculescu, de la Liceul de Fete; prof. dr. Oschvald Arisztid; învățător Sebestyén Dezső, din Comitatul evreiesc; prof. dr. Sigmod Andor, de la  Academia de Drept; învățător Zámborovszky Dezső, Biserica romano-catolică; învățător Ioan Ursan, din Corpul învățătorilor; prof. Pavel Voștinar și Sabin Anca de la Școala de Arte și Meserii. În cadrul comisiei se discutau probleme privind bugetul bibliotecii, ofertele de carte, alte probleme curente.

Tabloul angajaților bibliotecii cuprindea: director substitut, Bondár János[4], Zolder Vilma, Soós Andras și Peter Janos.[5]

În ședința Comitetului bibliotecii, ținută în 2 decembrie 1921, la primăria orașului se propune instituirea directorului bibliotecii. La concursul pentru ocuparea postului de director erau înregistrați cinci candidați: Carmen Antoniu, preot, Incze Béla, profesor de liceu din Sighetul Marmației, Bondár János, director subtitut al bibliotecii cu studii academice nefinalizate, dr. Virgil Pop, profesor de liceu și Leontin Palcady, director al Școlii civile de băieți. Comisia de examinare a bibliotecii impune criterii de participare: vârsta cuprinsă  între 24-51 ani, studii universitare finalizate, cunoștințe speciale de biblioteconomie, cunoștințe perfecte de limba și literatura română. După verificarea dosarelor s-a constatat că doar Virgil Pop întrunea toate condițiile și prin supunere la vot este ales și propus să ocupe postul de director.[6]

Înființarea Secțiunii românești după război

Evenimentele istorice petrecute pe teritoriu României au deschis noi orizonturi vieții spirituale, au permis înlăturarea barierelor între stăpâni (maghiarii) și stăpâniți (românii) din Transilvania de până la 1919, toți cetățenii având acces larg la valorile culturii universale și românești. Efervescența intelectuală a înregistrat progrese evidente în cultură și creație, cartea devine ,,cel mai individualizat mijloc de transmitere a culturii[7], cartea și creatorii au putut circula liber pe întreg spațiul românesc’’[8].

Pe plan național și implicit pe plan local au loc permanente schimbări. Se instituie limba română în instituțiile de stat, personalul trebuia să-și însușească limba română, fiecare funcționar participă la examenul de învățare a limbii române.  

Oradea, centru de cultură situat într-un județ în majoritate cu populație românească, simte lipsa cărții românești. În paralel crește dorința de a înlesni cât mai mult răspândirea culturii naționale. În acest context se concretizează ideea înființării Secției românești în cadrul Bibliotecii publice, cu atât mai mult cu cât în timpul regimului austro-ungar în bibliotecă nu se afla nici o carte românească. În anul 1925 Biblioteca dispunea de peste 60000 volume ungurești[9]. ,,Fără cultură românească poporul nostru nu poate trăi, nu se poate dezvolta’’[10], afirma directorul bibliotecii, dr. Virgil Pop, în scrisoarea adresată directorului general al Secției Statistică din cadrul Ministerului Agriculturii cu ocazia demersurilor realizate pentru donație de carte în limba română.

În baza Ordinului nr. 4032 din 1922 al Prefecturii[11], cu începere din 3 noiembrie 1922, se hotărăște ca în fiecare birou să se scrie în două limbi: partea stângă românește, dreapta în limba maghiară. Potrivit actului nr. 23623/1922 de la Primăria Oradea, documentele de corespondență trebuiau să fie redactate în limba statului, într-un ton politicos, literele maghiare ale mașinilor de scris sunt înlocuite cu litere românești, iar inscripțiile instituțiilor de stat se transcriu în românește și ungurește. La Bibliotecă se angajează provizoriu un copist, Teofil Șinca, student la Drept, care știa foarte bine limba română, înlocuit mai apoi de Mihai Köteles, copist venit de la Antistia orașului.

Demersuri pentru înființarea Bibliotecii românești s-au făcut încă din anul 1921. Comisia bibliotecii expediază peste 800 apeluri[12] către toate institutele de credit, către fabrici și întreprinderi industriale mai mari sau mai mici, către industriașii și comercianții din zonă cu rugămintea de a contribui cu sume de bani pentru formarea fondului de carte românească. Inițial rezultatul a fost cam nemulțumitor, doar câțiva au răspuns pozitiv apelului. S-a adunat un total de 22425 lei de la: Municipiul orășenesc Oradea Mare- suma de 20000 lei, Banca Comercială- 500 lei, Alexandru Steiner- 5 lei, Blahia Ștefan- 25 lei, Csazari Iosif- 50 lei, Mikelffy Eugen- 50 lei, Casa de păstrare Civilă- 250 lei, Gerő Alois- 90 lei, Banca ,,Bihoreana’’- 500 lei, Consistoriul Greco Catolic- 1000 lei. Din partea Ministerului Muncii s-au primit 59 broșuri în limba română, în valoare de 430 lei.[13]

În luna octombrie Biblioteca își extinde spațiul pe tot etajul din locația de pe strada Vasile Alecsandri nr. 3, ocupând două săli pentru lectură, una pentru adulți, alta pentru tineret și cinci săli cu carte pentru împrumut,[14] urmând apoi să se facă demersuri pentru obținerea spațiului de la etajul inferior. Mobilierul se cumpără de la Alimentația publică, se mai primesc rafturi sub formă de donație de la diferite instituții printre care și Direcțiunea Poștelor.

,,Secțiunea românească’’ de carte a Bibliotecii, aprobată de Ministerul Cultelor, se deschide în luna septembrie a anului 1922, cu un volum de carte în număr de 6000, în valoare de 70 mii lei. Completarea fondului ,,Secțiunii românești’’ s-a realizat cu eforturi mari, prin repetatele cereri ale directorului bibliotecii, dr. Virgil Pop, delegat de primar, către diferite instituții din țară:  bănci, redacții de reviste, edituri. Banca Națională acordă un ajutor de 5000 lei, în 20 martie 1922[15].

,,Cât ne-am aflat sub dominație maghiară–n.n), pentru înzestrarea Bibliotecii cu cărți, legea ungurească prevedea ca fiecare Casă editorială de pe teritoriul municipiului să trimită câte 1 exemplar la Biblioteca orașului spre a fi conservată și eventual pusă la dispoziția publicului[16]’’ se consemnează într-un proces verbal a conducerii Bibliotecii orădene în 1922. Continuând practica antebelică, Primăria orașului face apel redacțiilor de ziare și reviste săptămânale locale să doneze câte un exemplar pentru Bibliotecă. La acest apel răspund redacțiile ziarelor Nagyváradi Friss Ujság, ,,Dreptatea’’. Asociația ,,Cele Trei Crișuri’’ donează Bibliotecii 300 cărți,[17] iar Consistoriul eparhial ortodox român din Oradea Mare un exemplar din ,,Cuvântările Majestății Sale Regele Fredinand I’’.

Pentru încurajarea procesului de donație către Bibliotecă, Primăria Oradea inițiază proiectul de înscriere ca membri fondatori ai Secțiunii românești din Oradea-Mare pe cei care donează cărți în valoare de 2000 lei. Virgil Pop, directorul Bibliotecii, este delegat la București să cumpere carte din banii primiți. În cele câteva zile de ședere în Capitală publică în ziare un catalog, făcând apel tuturor cititorilor să doneze cărți și reviste românești. Se cumpără carte de 19760 lei de la: Librăria ,,Viața Românească’’ în valoare de 15000 lei, de la Librăria ,,Socec’’ în valoare de 1500 lei, de la Librăria Steinberg în valoare de 780 lei, de la ,,Cartea Românescă’’ din București în valoare de 2500 lei.[18] De la Internaționala Muzeelor se primesc 2 volume, Ministerul Agriculturii donează 64 de broșuri.[19]

Și în următorii ani se fac donații de carte către Bibliotecă, potrivit raportului de activitate întocmit de directorul bibliotecii (dosar 19/1922, f. 88). În anul 1922 au fost donate un număr de 821 cărți în valoare de 9925 lei de la: Justin Ardelean, 16 volume în valoare de 2110 lei, Cornel Bucaloglu, 300 volume în valoare de 3000 lei, Desideriu Feher, 18 volume în valoare de 238 lei, doamna Huzella donează 35 cărți în valoare de 321 lei, Librăria ,,Arta Românească’’, 329 volume în valoare de 1039 lei, Silvia Regman, 10 volume în valoare de 100 lei, Academia Română, 100 volume în valoare de 3000 lei și Redacția ,,Minerva’’, 13 volume în valoare de 26 lei.

N. Firu oferă Bibliotecii spre cumpărare 400 volume în valoare de 20000 lei. După cercetarea realizată de membrii delegați din Comisia bibliotecii, Mihail Samarineanu, Juliu Muth și dr. Juliu Nemethy reușesc să selecteze un număr de 397 cărți vechi, de 7140 lei.

Pentru fiecare carte trebuia alocată suma de 10 lei pentru legat.[20] Legarea cărților se realiza cu aprobarea cheltuielilor de către Primărie. Cărțile cumpărate erau mai întâi legate apoi așezate la raft. Prețul legării era mereu în creștere, ceea ce confruntă instituția cu o permanentă criză de fonduri bănești dedicate acestei activități.

Se mai primesc donații de la Asociațiunea foștilor funcționari orășenești, de la  Ministerul Muncii, 59 volume în valoare de 430 lei, iar cetățeanul Szekely Zoltan donează bibliotecii 14 volume în valoare de 103 lei.[21] Se cumpără Anuarul Muzeului Iași, ca răspuns la solicitarea Muzeului din Iași de a achiziționa publicații apărute pe teritoriul etnografic local. În anul 1922 s-a tipărit un catalog alfabetic al cărților românești existente în bibliotecă.

An de an Biblioteca avea prevăzută sume de lei pentru mărirea fondului cu carte și codice de legi valabile în Vechiul Regat (în 1924 se alocă 30 mii lei). În anul 1924 Biblioteca înregistra un număr de 7000 volume cu carte românească completat prin achiziții din librării sau de la persoane fizice. S-a achiziționat ,,Perla Banatului’’ în valoare de 25 lei bucata, cumpărată de la Iosif Knezy,[22] s-a primit suma de 100 lei de la Nicolae Zigre[23], Banca Generală depune suma de 500 lei în contul Bibliotecii.

Scopul achizițiilor era, potrivit cererii directorului bibliotecii, dr. V. Pop[24] de a ,,satisface toate cerințele culturale ale publicului românesc doritor de a-și cultiva inima și mintea cu produsul graiului românesc’’.

Biblioteca era deschisă publicului în toate zilele lucrătoare, în intervalul orar 9:00-12:00 și 16:00-19:00. Cărțile erau împrumutate acasă, gratuit profesorilor și funcționarilor municipali și cu taxă de citire pentru celelalte categorii profesionale, cu o garanție de 100 lei care se restituia la cerere.[25]

În anul 1923 au fost înregistrați 18935 cititori, care au consultat 19365 volume, ponderea ocupând-o studenții și elevii. Numărul operelor în limba română a fost de 1998 documente. În acel an venitul Bibliotecii a înregistrat 58916 lei provenit din taxa de citire.

Venitul anual al bibliotecii în 1924 era de 60 mii lei, iar cheltuielile anuale se ridicau la 250000 lei. Taxa anuală de citire ajunge la 200 lei. Se tipărește un catalog al cărților destinate publicului care se vindea cu 20 lei. Numărul cititorilor înregistra cifra de 20 mii, din care elevi, studenți, comercianți, funcționari, industriași, menajere, iar după naționalitate: 18% români, 42% maghiari și 40% evrei, iar numărul cărților citite a ajuns la cifra de 24 mii, 76% literatură, restul cărți științifice și reviste. Numărul angajaților Bibliotecii rămâne constant: director dr. Virgil Pop, primbibliotecar Ioan Bondar, subcustode Andrei Soós, copist Maria Grozescu și muncitor (servitoare) Maria Peter .[26]

În anul 1924 Biblioteca avea abonamente la următoarele reviste și ziare: Viața Românescă, apăriție lunară la Iași, Buletinul Cărții, cu apariție bilunară la București, Ideea Europeană, ce se edita în București, Revista pentru Toți, înregistrată cu observația unor numere lipsă, Dumineca Poporului, editată de Librăria Socec din București, Carpații Brașov, primită sub formă de donație de Primăria orașului, Înfrățirea, cu apariție zilnică la Cluj și Neamul Românesc, apariție zilnică la București.[27]

În clădirea Bibliotecii, în 26 decembrie 1924, are loc un incendiu produs de un scurt circuit de la firele electrice ce traversau podul, tavanul se surpă acoperind coridorul și sala de lectură distrugând o parte din mobilier.[28] Au loc o serie de demersuri pentru remedierea situației.

Funcția enciclopedică a Bibliotecii este evidentă prin achiziția de carte și reviste din toate domeniile cunoașterii. Astfel, s-a cumpărat de la pictorul Eugen Pojoni 99 cărți cu prețul de 10000 lei,[29] 293 publicații se primesc ca donație din partea Ministerului Agriculturii și Domeniilor (declarat membru fondator al Bibliotecii)[30], s-a cumpărat Codul comercial din Transilvania tradus în limba română[31], revista ,,Orizont’’ și ,,Oglinda Lumii’’ din anul 1923-1924[32], Imnul ,,O Rege’’[33], revista ,,Societatea de Mâine’’din Cluj[34], colecția de Legi și Regulamente[35], revista ,,Poliția’’ din Cluj[36], revista economică ,,Consum’’ din Cluj[37], cărți românești din domeniile literaturii și științelor de la Academia Română, Casa Școalelor (declarată membru fondator al bibliotecii românești), din librării și de la particularii din București, în valoare de 10000 lei[38] sau la comandă de la diferiți autori (cartea ,,Când nu vrea muza’’de la T. Laurenția și I. Bacalbașa,[39]), ,,Așezămintele culturale din Municipiul Oradea și județul Bihor’’, scrisă de prof. Petre Dejeu[40], ,,Istoria universale’’ de la Rápolti László[41], ,,Revoluția din 1918 și Unirea Ardealului cu România’’, redactată de prof. Ion Clopoțel, directorul revistei ,,Societatea de Mâine’’ din Cluj, s-a făcut abonament la ziarul ,,Curentul Studențesc’’ de la București[42]. Pentru anul 1926 au fost preliminați 70 mii lei pentru cumpărare și legare de carte. Municipalitatea cerea oferte de la legătoriile din oraș (Legătoria Tipografia Românească, Legătoriile Pásztor, Orenics, America, Polgár) pentru prețuri avantajoase și calitate bună de execuție.

S-au făcut eforturi mari, prin toate mijloacele de care s-a dispus la momentul respectiv, pentru creșterea volumul de carte românească veche apelând la generozitatea publicului local. Rezultatul n-a fost mulțumitor, doar câteva almanahuri și colecția ,,Vulturului’’ dăruite de dr. Iustin Ardelean au contribuit la completarea fondului literar al Bihorului românesc.

În anul 1925 colecția Bibliotecii înregistra 60 mii volume, din care peste 8 mii românești. Biblioteca era frecventată de 9281 persoane, care au consultat un total de 9306 unități de bibliotecă.

Deși secția maghiară era bine înzestrată cu carte, procesul de achiziție nu a fost neglijat, interesele culturale ale minorităților fiind respectate. Deasemenea, s-au cheltuit peste 15 mii lei pentru legarea cărților ungurești.[43]

Pe lângă Bibliotecă, din 15 octombrie 1926, funcționa Muzeului etnografic al orașului odată cu achiziția de obiecte din ceramică și tâmplărie țărănească cumpărate de la Reuniunea femeilor din Beiuș. Aceste obiecte erau inventariate și lăsate spre păstrare Bibliotecii.

Primăria municipiului Oradea se îngrijea de starea de sănătate a inventarului (în cazul Bibliotecii – a cărților) și a salariaților instituțiilor din subordine. Astfel, a achiziționat aparate ,,Perolin de la Firma V. Philippe pentru dezinfecția spațiilor.

*     *

*

Scurta noastră incursiune în istoria Bibliotecii publice a orașului Oradea din primii ani ai României Întregite, realizată pe baza documentelor păstrate în Arhiva instituției, relevă câteva acțiuni dintr-o politică culturală națională și europeană pe care conducerea românească le-a transpus în practică printr-un program bine gândit și aplicat cu consecvență.

Este vorba de înființarea și dezvoltarea Secției românești, prin dotarea acesteia cu cărți de literatură și știință, obținute prin donații și achiziții, respectiv continuarea întregirii fondului de carte maghiară pentru cititorii maghiari și evrei ai orașului, încă populație majoritară a Oradiei. Eforturile conducerii Bibliotecii de a crește interesul pentru lectură a orădenilor, indiferent de etnie, a avut urmări benefice în creșterea gradului de cultură generală și a civismului locuitorilor din orașul de pe Crișul Repede.

BIBLIOGRAFIE:

Istoria Românilor, vol. 8, București, Editura Enciclopedică, 2003

Arhiva Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai’’ Oradea, dos. 19, 20, 21, 22 din1921-1925

BORCEA Liviu, ,,Începuturile Bibliotecii Publice la Oradea’’, în Biblioteca ,,Gheorghe Șincai’’: buletin metodic, Oradea, Imprimeria de Vest, an 4, nr. 1(5), ianuarie 1994

MĂLINAȘ Constantin, ,,90 de ani de lectură publică la Oradea, Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai’’ (I), (II), (III)’’, în Biblioteca Bucureștilor (București), an V, nr. 8, 9, 10, 2002

Monitorul Oficial (București), nr. 220, din 7 octombrie 1925

---

[1] Potrivit Decretului Regal nr. 2465 din 25 septembrie 1925, publicat în Monitorul Oficial (București),  nr. 220 din 7 octombrie 1925, denumirea orașului Oradea-Mare s-a schimbat în Oradea

[2] Arhiva Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai’’ Oradea, dos. 22/1924, f. 53-54

[3] Liviu Borcea, ,,Începuturile Bibliotecii Publice la Oradea’’, în Biblioteca ,,Gheorghe Șincai’’: buletin metodic, Oradea, Imprimeria de vest, an 4, nr. 1(5), ianuarie 1994, p. 8-15; Constantin Mălinaș, ,,90 de ani de lectură publică la Oradea. Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai’’ (I), (II), (III)’’, în Biblioteca Bucureștilor (București), an V, nr. 8, 9 și 10, 2002

[4] Bondár János a fost bibliotecar încă din 1916. A asigurat toată activitatea bibliotecii în acea perioadă deosebită, când frecvența înregistrată în timpul războiului demonstra totuși, dorința de lectură a populației, ținând cont că posibilitățile de cumpărare a cărților și revistelor erau destul de reduse.

[5] Arhiva Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai’’ Oradea, dos. 19/1922, f. 1

[6] Idem, în dos. 21/1921, f. 198-203

[7] Istoria Românilor, vol. 8, coord. Prof. univ. dr. Ioan Scurtu și dr. Petre Otu, Academia Română. Secția de Științe Istorice și Arheologie, București, Editura Enciclopedică, 2003, p. 653

[8] Ibidem, p. 639

[9] Arhiva Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai’’ Oradea, în dos. 22/1924-1926, f. 184

[10] Ibidem, f. 195-196

[11]Idem, în dos. 20/1922, f. 283

[12]Despre ,,Apel’’ vorbește Constantin Mălinaș ,,90 de ani de lectură publică la Oradea. Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai’’ 1912-2002 (I)’’, în Biblioteca Bucureștilor (București), nr. 8, 2002, p, 26. Vezi și nr. 9 și 10 din 2002

[13] Cf. Arhiva Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai’’ Oradea, dos. 21/1921, f. 198-203

[14] Ibidem, f. 200

[15]Idem,  dos. 19/1922, f. 10

[16] Idem, dos. 20/1922, f. 216

[17] Idem, dos. 19/1922, f. 75

[18] Ibidem, f. 23

[19] Ibidem, f. 60

[20] Ibidem, f. 198-203

[21] Ibidem

[22] Idem, dos. 19/1922, f. 71

[23] Ibidem, f. 52

[24] Idem, dos. 22/ 1924-1926, f. 80

[25] Ibidem, f. 53

[26] Ibidem, f. 127-128 și f. 188

[27] Ibidem, f. 130

[28] Ibidem, f. 133

[29] Ibidem, f. 147

[30] Ibidem, f. 151-158 și f. 225

[31] Ibidem, f. 170

[32] Ibidem, f. 169

[33] Ibidem, f. 172

[34] Ibidem, f. 173

[35] Ibidem, f. 174

[36] Ibidem, f. 175

[37] Ibidem, f. 177

[38] Ibidem, f. 179

[39] Ibidem, f. 215

[40] Ibidem p. 282

[41] Ibidem, p. 285

[42] Ibidem, f. 218

[43] Ibidem, f. 231-232