Preluat de pe Jurnal de Cercetas, blogul lui Silviu Sana
„Şi-am răsfoit manuscrise-o mulţime; de asemenea acolo, Cărţi tipărite-am citit un noian şi ziua şi noaptea, Ca să pot scrie frumos istoria Daciei noastre”.
(Fragment din Elegia lui Şincai despre cercetările sale făcute în arhivele şi bibliotecile din Vatican)
Există un timp al cărților pentru fiecare dintre noi, așa cum există un timp al jocului sau al muncii.
Astăzi este acel timp al cărților, pentru că îl omagiem pe Gheorghe Șincai, la 200 de ani de la trecerea la Domnul, unul dintre părinții culturii și spiritualității românești. De numele său se leagă celebra ”Hronica românilor și a mai multor neamuri”, ”Învățătură firească pentru surparea superstiției norodului” și ”Elementa Linguae Daco-Romanae Sive Valachica”, cărți de referință pentru întreaga românitate.
Gheorghe Șincai le-a acordat timp cărților și ele l-au inspirat, călăuzit și educat. În ”spatele” filelor îngălbenite, din vechile biblioteci ale Romei, a descoperit frumoasa poveste a poporului său. Însă, nu doar a descoperit-o ci a și adunat-o, așa cum țăranul își adună recolta pentru a o valorifica și pentru a trăi. Da, acest gând binecuvântat l-a pus Șincai să se împrietenească cu cărțile și să noteze tot ce a găsit despre neamul românesc. Și cărțile l-au răsplătit cu multe cunoștințe. Dacii cei viteji, Roma eternă, latinitatea poporului român, micile cnezate, voievodatele, umilirile și suferințele, lupta pentru drepturi, Unirea cu Roma, toate acestea vorbeau din filele cărților asemenea puilor de pasăre care cereau a fi eliberate și descoperite tuturor. Era chemarea neamului românesc care striga din istorie după ajutor.
„Vezi că împăratul Leopold pe nimenea a silit la unirea cu romano-catolicii, fără numai cât au vrut se ajute pe românii cei ticăloşi, carii până astăzi nu-şi cunosc binele şi folosul său, ca se fie povăţuiţi de bărbaţi născuţi din sângele lor, pre carii îi doare de neamul românesc, […]. Vai neamului românesc, de nu-i va da Dumnezeu înţelepciune!”
(Concepţia lui Gheorghe Şincai despre Unirea românilor cu Biserica Romano-Catolică. Detalii în Gheorghe Şincai, Cronica românilor şi a altor neamuri).
A citit zile și nopți la rând, cărțile certându-se care din ele să fie favorita pentru lectură. El însă nu le-a neglijat pe niciuna, semn că vroia să afle de la fiecare câte ceva, după vechiul dicton latinesc ”audiatur et altera pars” (ascultă și altă părere). A devenit slujitorul lor și ele s-au ”hotărât” să-l slujească.
Din această slujire a cărților s-au născut cărțile lui despre trecut, despre credința în Dumnezeu și despre graiul pe care-l vorbea. Din acel timp al cărților s-a născut națiunea română modernă, la care Șincai și-a adus un aport substanțial, țesând în cărțile sale devenirea în timp și spațiu a acestui popor din care el se simțea un vrednic urmaș și slujitor
(Fragment din Elegia lui Şincai despre cercetările sale făcute în arhivele şi bibliotecile din Vatican)
Există un timp al cărților pentru fiecare dintre noi, așa cum există un timp al jocului sau al muncii.
Astăzi este acel timp al cărților, pentru că îl omagiem pe Gheorghe Șincai, la 200 de ani de la trecerea la Domnul, unul dintre părinții culturii și spiritualității românești. De numele său se leagă celebra ”Hronica românilor și a mai multor neamuri”, ”Învățătură firească pentru surparea superstiției norodului” și ”Elementa Linguae Daco-Romanae Sive Valachica”, cărți de referință pentru întreaga românitate.
Gheorghe Șincai le-a acordat timp cărților și ele l-au inspirat, călăuzit și educat. În ”spatele” filelor îngălbenite, din vechile biblioteci ale Romei, a descoperit frumoasa poveste a poporului său. Însă, nu doar a descoperit-o ci a și adunat-o, așa cum țăranul își adună recolta pentru a o valorifica și pentru a trăi. Da, acest gând binecuvântat l-a pus Șincai să se împrietenească cu cărțile și să noteze tot ce a găsit despre neamul românesc. Și cărțile l-au răsplătit cu multe cunoștințe. Dacii cei viteji, Roma eternă, latinitatea poporului român, micile cnezate, voievodatele, umilirile și suferințele, lupta pentru drepturi, Unirea cu Roma, toate acestea vorbeau din filele cărților asemenea puilor de pasăre care cereau a fi eliberate și descoperite tuturor. Era chemarea neamului românesc care striga din istorie după ajutor.
„Vezi că împăratul Leopold pe nimenea a silit la unirea cu romano-catolicii, fără numai cât au vrut se ajute pe românii cei ticăloşi, carii până astăzi nu-şi cunosc binele şi folosul său, ca se fie povăţuiţi de bărbaţi născuţi din sângele lor, pre carii îi doare de neamul românesc, […]. Vai neamului românesc, de nu-i va da Dumnezeu înţelepciune!”
(Concepţia lui Gheorghe Şincai despre Unirea românilor cu Biserica Romano-Catolică. Detalii în Gheorghe Şincai, Cronica românilor şi a altor neamuri).
A citit zile și nopți la rând, cărțile certându-se care din ele să fie favorita pentru lectură. El însă nu le-a neglijat pe niciuna, semn că vroia să afle de la fiecare câte ceva, după vechiul dicton latinesc ”audiatur et altera pars” (ascultă și altă părere). A devenit slujitorul lor și ele s-au ”hotărât” să-l slujească.
Din această slujire a cărților s-au născut cărțile lui despre trecut, despre credința în Dumnezeu și despre graiul pe care-l vorbea. Din acel timp al cărților s-a născut națiunea română modernă, la care Șincai și-a adus un aport substanțial, țesând în cărțile sale devenirea în timp și spațiu a acestui popor din care el se simțea un vrednic urmaș și slujitor
