An aparitie: 2017
Autor: Christine Feret-Fleury
Colectie: Damen TangoEditura: NEMIRA
____________________________________________________
Christine Féret-Fleury a fost editor la Gallimard Jeunesse. În 1996 a debutat ca scriitoare cu o carte pentru copii, Le petit amour, iar în 1999 i s-a tipărit primul volum pentru adulţi, Les vagues sont douces commes des tigres, cu care a câştigat Premiul Antigona. Au urmat apoi opt cărţi, autoarei plăcându-i să-ţi încerce forţele în diverse genuri şi încercând să experimenteze cât mai mult în materie de literatură.
____________________________________________________
Juliette merge cu metroul din Paris in fiecare zi, la aceeasi ora. Cea mai mare placere a ei este sa vada ce citesc cei din jur: doamna in varsta, colectionarul de editii rare, studenta la matematica sau fata care plange la pagina 247. Ii priveste pe toti cu tandrete si curiozitate, de parca ceea ce citesc, pasiunile si diversitatea existentei lor i-ar putea colora si ei viata monotona.
Dar intr-o zi Juliette hotaraste sa coboare cu 2 statii mai devreme si sa o ia pe un drum ocolitor spre serviciu, decizie care ii va schimba viata.
Acestia dau lecturii si existentei cartilor o noua semnificatie. Soliman traieste inchis intre cartile care au invadat intreaga casa, dar are o retea de distributie prin care retrimite cartile spre cititori. Distribuitorii sunt numiti carausi acest cuvant ne duce spre transportatorii de materiale intrezise, de droguri, si putem cumva extrapola si redefini cartea ca drog , pentru cei care au consumat foarte mult...
Farmecul acestei ocupatii in vecinatatea cartilor o prinde definitiv pe Juliette, care isi paraseste serviciul si se dedica carausiei de carte . Constata cu timpul ca o carte bine aleasa, oferita sufletului pentru care a fost scrisa determina schimbari majore in viata cititorului.
O idila cu carti , as spune daca ar trebui sa fac un sumar. Autorul nici nu mai explica din ce va trai tanara femeie, nici nu mai conteaza .... cartile sunt centrul universului , in afara lor nimic nu mai conteaza.
Fragment din roman:
"In picioare, in vagonul arhiplin, Juliette simtea geanta de panza inghiontind-o intr-o parte, chiar intre coaste si soldul stang. Cartile, isi zise, incercau sa patrunda in ea cu colturile lor, fiecare impingandu-se ca sa fie prima, mici salbaticiuni captive si incapatanate, iar in dimineata aceasta aproape ostile.
Stia de ce. In ajun, cand se intorsese acasa - pana la urma sunase la agentie ca sa spuna ca nu se simte prea bine, nu, nu, nimic grav, o chestie care nu trecea, dar o zi de odihna avea s-o puna pe picioare -, le varase pur si simplu in geanta cea mare de vineri, cea pentru cumparaturi, trasese fermoarul, apoi o asezase langa usa de la intrare, cu umbrela deasupra, fiindca prognoza meteo anunta vreme cam mohorata. Dupa aceea deschisese televizorul, daduse sonorul foarte tare si mancase o lasagna congelata, incalzita la microunde, uitandu-se la un documentar despre corbul-de-mare alb, apoi la altul despre un star rock decazut. Simtea nevoia ca zgomotele lumii sa patrunda intre ea si magazia ticsita de carti, intre ea si ora pe care o traise in incaperea minuscula, nu, nu minuscula, ci invadata, in acel birou unde spatiul inca liber parea sa fi fost cladit din interior de fiecare volum pus pe o etajera sau stivuit intre picioarele unei mese, langa un fotoliu sau pe rafturile frigiderului deschis si cald.
Facuse sa-i dispara din ochi, din simturi, daca nu chiar din memorie tot ce adusese din acea camera; cu gura plina de gustul dulceag al pastelor industriale, cu timpanele saturate de muzica, exclamatii, strigate de pasari, marturisiri, analize, flecareli, isi regasea mediul familiar, banalul, nu-prea-raul, aproape suportabilul, viata, singura viata pe care o cunostea.
Si in dimineata aceasta cartile erau suparate pe ea ca le ignorase. Ce idee stupida! "
