"Pentru romanul Bibliotecara de la Auschwitz, ziaristul și scriitorul aragonez Antonio G. Iturbe a obținut premiul Troa Libros, acordat de Fundația Troa. Juriul i-a acordat premiul în unanimitate pentru „calitatea sa literară și pentru valorile pe care le cuprinde". Conform membrilor juriului, „romanul se potrivește perfect cerințelor premiului: este foarte bine scris și documentat si reprezintă un omagiu adus cărților. O lecție de supraviețuire si o dovadă ca speranța nu trebuie sa lipsească niciodată din viețile noastre". Cartea se bazează pe povestea adevărată a unei supraviețuitoare a lagărului de concentrare nazist, Dita Kraus, care trăiește acum in Israel și cu care autorul a luat legătura in cursul investigațiilor pe care le-a făcut pentru realizarea romanului."
Încercând să evadeze din lagăr măcar în imaginație, Edita retrăiește și alte cărți citite, Citadela de Cronin, Muntele Vrăjit de Thomas Mann și Contele de Monte Cristo
Versiune dulceagă, care are un final fericit, a unui coșmar pe care cititorul de astăzi nu îl poate digera : viața într-un lagăr de concentrare. Potențialii cititori ai cărții, din fotoliile confortabile de acasă au nevoie de o versiune îmblânzită a istoriei.
Cărțile pe care bibliotecara le avea în bibliotecă erau 
“Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia” de suedeza Selma Lagerlöf , un atlas rupt,
A short history of the world H.G Wells , o gramatică a limbii ruse , Bazele terapiei psihanalitice de Freud, Tratat elementar de geometrie, Peripețiile bravului soldat Svejk, de Jaroslav Hasek și în franceză Contele de Monte Cristo a lui Alexadre Dumas
“Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia” de suedeza Selma Lagerlöf , un atlas rupt,
A short history of the world H.G Wells , o gramatică a limbii ruse , Bazele terapiei psihanalitice de Freud, Tratat elementar de geometrie, Peripețiile bravului soldat Svejk, de Jaroslav Hasek și în franceză Contele de Monte Cristo a lui Alexadre Dumas
Încercând să evadeze din lagăr măcar în imaginație, Edita retrăiește și alte cărți citite, Citadela de Cronin, Muntele Vrăjit de Thomas Mann și Contele de Monte Cristo
Versiune dulceagă, care are un final fericit, a unui coșmar pe care cititorul de astăzi nu îl poate digera : viața într-un lagăr de concentrare. Potențialii cititori ai cărții, din fotoliile confortabile de acasă au nevoie de o versiune îmblânzită a istoriei.
Nici cei care au citit cărți despre lagărele de concentrare imediat după război nu au putut accepta că acel conținut al cărții reprezintă o realitate.
Dovada, epilogul cărții Limbajul mortii de Oliver Lustig, unde autorul răspunde unui cititor care se întreabă dacă ororile descrise si limbajul folosit nu sunt exagerate.
”In primul rând doresc să precizez că, volumul în discuţie, Dicționar de
lagăr, nu este o carte despre Germania sub nazism, ci una despre limbajul
lagărelor de concentrare. Or, se ştie că aceste lagăre au constituit un adevărat
imperiu al morţii, iar limbajul folosit a fost, inevitabil, un limbaj al morţii.
Eu scriu în această carte despre SS-işti, Aufseherin (supraveghetoare SS)
şi Kapo, despre Himmler, Eichmann, Höss, Ilse Koch, Mengele şi Rascher, or
despre aceşti „îngeri ai morţii' nu poţi relata nimic pozitiv, nimic frumos, nimic
omenesc.
Eu scriu în această carte despre Durchqangsghetto (ghetouri de
tranziţie), Konzentrationslager (lagăre de concentrare) şi Totenzüge (trenurile
morţii), despre Bunker, Krematorium şi Scheiterhaufen (rug); or, în aceste
locuri nu s-a produs nimic altceva decât moarte; toate nu erau altceva decât
fragmente ale unei uriaşe benzi a morţii.
Eu scriu în această carte despre Judenverfolgung (prigonirea evreilor),
Endlösung (soluţia finală) şi Leichenfiederei (jeluirea cadavrelor), despre
Bestialität (bestialitate), Ermorden (ucidere). Erhängungen (spânzurare),
Sterilisierungsprogramm (program de sterilizare), Vergasung (gazare) şi
Vernichtung durch Arbeit (exterminare prin muncă) > or, în toată această
inepuizabilă gamă de procedee demenţiale nu poţi găsi nimic bun, frumos,
omenesc. Ele toate au fost născocite şi aplicate ca mijloace ale nimicirii, ca
unelte ale morţii.
Fireşte, în lupta pentru supravieţuire au fost momente înălţătoare,
tulburătoare, exemple de solidaritate, de ajutor reciproc între deţinuţi, de
demnitate şi curaj în faţa morţii, de rezistenţă tenace şi luptă dramatică
împotriva terorii, a dezumanizării. Au fost, extrem de puţine şi totdeauna
izolate, dar au fost şi impresionante manifestări de înţelegere umană din partea
unor paznici. Dar eu dragul meu tânăr prieten, în cartea pe care ai citit-o scriu
doar despre limbajul folosit în lagărele de concentrare, iar acest limbaj a fost,
indiscutabil, un limbaj al morţii. Toate denumirile, toate inscripţiile, toate
comenzile – de cele mal multe ori făţiş, uneori cinic camuflat – prefigurau
însemnau chin, tortură, sânge, moarte
..........................
Iată de ce am scris până acum opt cărţi despre lagărele de concentrare,
dintre care una despre limbajul folosit în aceste lagăre. Din păcate, într-o
asemenea carte nu putea fî vorba – aşa cum pe bună dreptate ai remarcat
dragul meu Richard – decât despre sânge şi moarte.
Oliver Lustig ”
Moartea e meseria mea de Robert Merle a apărut la sfârșitul anului 1952 și istorisește viața unui devotat și supus adept al hitlerismului , Rudolf Lang.
Aici e portretul omului care ascultă orbește.
Rezistenta la Buchenvald de Klaus Drobisch, apărută în Berlin in 1977.
Medici imposibilului de Christian Bernadac, ediția franceză a apărut în 1968 și a luat viață cu ajutorul medicilor supraviețuitori ai lagărelor de concentrare.
Este istoria efortului lor de a ajuta oamenii în suferință cu orice mijloace.
