Nu există o conspiraţie perfectă. Dacă ar fi existat, nu ar fi fost descoperită niciodată şi nu s-ar fi vorbit despre un "plan ascuns", emiţând teorii legate de amploarea şi de ramificaţiile sale. Dar, conspiraţia a avut loc mereu: pe jumătate adevărată, pentru a tăinui minciunile , dar cum se întâmplă şi în viaţă, e supusă mereu unui judecător implacabil - timpul. Ea poate îmbrăca cele mai diverse forme şi semnificaţii. Poate că, într-un moment din viaţă, am fost părtaşi la o conspiraţie. Se poate ca motivul să fi fost, dacă nu unul nobil, de exemplu demascarea unui impostor la locul de muncă, măcar unul egoist, adică să învingem într-o rivalitate amoroasă sau profesională, un adversar. Oricum, micile uneltiri au la origini acelaşi mod de a manipula realitatea, manipulare care a devenit o constantă, atâta vreme cât necesităţile societăţii dau viaţă politicii.
În cazul unei societăţi democratice, conspiraţia sau manipularea, îmbracă forme mult mai complexe pentru că spălarea creierului necesită metode mai sofisticate. Deci, cel mai important lucru a fost ca oamenii să poată fi convinşi că dispun de suficiente informaţii pentru a emite o judecată, judecată izvorâtă din sentimente. Oamenii răspund cu fiecare părticică din corp, exceptând creierul, îndemnului la luptă făcut de liderii lor. Dar liderii sunt conştienţi că oamenii obişnuiţi nu doresc să analizeze o informaţie pentru a emite o judecată, ci preferă să-şi spună părerea, adică să facă diverse comentarii legate de viaţa politică sau socială. Aşa că, ei sunt influenţaţi prin diverse mijloace, fără să-şi dea seama şi fără să-i deranjeze câtuşi de puţin, având impresia că-şi apără ideile ca şi cum ar fi ale lor. Deci, cine deţine puterea, jonglează cu pârghiile necesare pentru a controla mijloacele de comunicare (aşa-zisa "mass-media independentă"), emite diverse judecăţi, în funcţie de afinităţi şi bani. Fie că deţin pârghiile statale (grupuri financiare care guvernează ori aspiră la putere), fie că le deţin pe cele private prin intermediul "liderilor de opinie" care fac ceea ce le dictează cei aflaţi la putere, totul e un joc murdar, dar totuşi un joc.
În concluzie viaţa noastră nu e altceva decât un joc, care a luat naştere din nevoia fiinţei umane de a potrivi piesele unui puzzle care ne cuprinde pe toţi şi de a descoperi motivul comportamentului anumitor persoane sau societăţi. Ce ziceţi?
E un pas inainte sa poti privi detasat, fara implicare emotionala prea multa ce se intampla. Sa constati ca suntem , la nivel emotional niste copii care opereaza cu jucarii a caror mecanisme de functionare nu le cunosc.Cand vom fi mai multi atat de detasati poate lucrurile se vor schimba in bine pentru ca nu vor mai avea pe cine sa manipuleze.
RăspundețiȘtergere