27 iulie 2010

Are nevoie orasul Nucet de o biblioteca moderna?

"Nucet este un oraş relativ nou pe harta ţării, fiind atestat documentar la 2 februarie 1956. Din punct de vedere etimologic, denumirea de Nucet este strâns legată de faptul că această localitate este mărginită de o plantaţie de nuci.
 Chiar dacă istoria acestui oraş este nouă, istoria Văii Băiţei este mult mai veche iar ocupaţia de bază în această zonă a fost mineritul, încă din anul 1270. Astfel în jurul anului 1600 au fost aduşi aici colonişti germani, pentru a lucra în minele de cupru şi metale din nordul oraşului.

Oraşul a luat practic fiinţă prin creșterea populației din zona minieră Băița datorită exploatării intensive de uraniu, care era transportat în Uniunea Sovietică.
 Acum oraşul are în jur de 2000 de locuitori, biblioteca este cuprinsă într-un proiect de renovare care va fi curând demarat. Postul în schimb este pus sub semnul întrebării de actualele condiţii economice.


Totuşi :Are nevoie orasul Nucet de o bibliotecă modernă ?
Întrebaţi ,  câţiva locuitori ai oraşului ne-au răspuns:

invăţătoare, C.E. 39 ani "ca să imi pregătesc lecţiile, examenele, să ne informăm impreună cu elevii despre concursuri , pentru copiii care trebuie deprinşi incă de mici cu cititul dar şi cu lucrul cu calculatorul de care au nevoie în toate domeniile."

profesor, P.M. 36 ani, "pentru a avea acces la informaţii diverse, din toate domeniile, atât din cărţi cât si on-line ,pentru a invăţa să lucreze cu calculatorul deoarece utilizarea calculatorului reprezintă probă de bacalaureat, o bibliotecă modernă ar stimula şi interesul tinerilor pentru cultură"
elev 16 ani P. N. "ne-ar fi de mare ajutor la teme , referate, am avea unde să petrecem timpul liber , deoarece nu toţi avem calculator acasă"
pensionar F. R.65 ani," mie imi place foarte mult sa citesc, iar o bibliotecă moderna ar fi foarte utilă , ca să citim presa, sa vizionăm filme să vorbim cu copiii plecaţi, ne-am intâlni cu cei de vârsta noastră"
muncitor K. V. 45 ani " ar fi nevoie de o bibliotecă modernă în localitatea noastră, pentru copii, dar şi pentru noi dacă vrem să ne căutam ceva pe internet"
student P. A. 22 ani "ar oferi rapid informaţii pentru referate, lucrări şi proiecte, putem să vorbim cu prietenii, să facem cumpărături, sa ne căutam un loc de muncă, să accesăm diferite situri"
Poate nevoia locuitorilor se va materializa în ciuda greutăţilor economice evidente."
Bibliotecar , Talida Bitea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Care este parerea ta?

Animalele prietenoase la Filiala Decebal

Joi, 21 martie 2024, am pus în "vitrină" a doua expoziție din acest an, formată din nouă desene realizate de copiii de la Grădiniț...

Wikipedia

Rezultatele căutării