9 aprilie 2012

În lumea poveştilor- Biblioteca comunala Madaras


Joi, 5 aprilie 2012, Biblioteca Comunală Mădăras a avut oaspeţi.

Primii care au venit au fost elevii clasei I de la S08 Mădăras împreună cu doamna învăţătoare Nicoleta Balaj. Activitatea desfăşurată împreună cu ei a fost „În lumea poveştilor”. Ei au discutat la şcoală despre cărţi şi poveşti, doamna învăţătoare le-a citit poveşti pentru copii. La bibliotecă au consultat cărţile pentru copii pe care le-am expus şi fiecare şi-a ales o carte despre care a trebuit să spună titlul şi autorul (dacă îl ştia) şi fiecare a citit câteva rânduri din povestea aleasă.
La final cei care aveau fişă şi-au împrumutat cărţi dar am câştigat şi câţiva cititori noi.


A urmat apoi vizita preşcolarilor de la GPN Mădăras însoţiţi de doamnele educatoare Cristina Babeu şi Anca Gârdan. Şi ei au consultat cărţile expuse şi au recunoscut poveştile cu ajutorul desenelor. Am avut cu ei şi o discuţie despre sărbătoarea Paştilor: ce semnificaţie are această sărbătoare, cine vine la ei de Paşte, cum ne pregătim de această sărbătoare etc. Ei au adus şi fişe pe care le-au colorat la grădiniţă cu ouă şi coşuri cu ouă. Aceste fişe le-am expus în bibliotecă iar ei au fost mândri să-şi recunoască fiecare lucrarea. Fişele au fost realizate în cadrul programului „Învierea Domnului - moment de bucurie pentru toţi creştinii”, program inclus în proiectul educaţional „Copilul şi cartea” încheiat între grădiniţă şi bibliotecă.



                                                                                               Bibliotecară
Aristan Marinela

Marketing digital pentru bibliotecari

„Marketing digital pentru bibliotecari”, atelier online organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din Ro...

Wikipedia

Rezultatele căutării