Asta se întâmpla cu păpușile pe care le aveam în copilărie. Doream să știu de ce mâinile se mișcă doar așa, cum sunt ținute împreună mâinile picioarele și capul. Desigur, când descopeream era prea târziu. În loc să am o păpușă aveam 6 piese care nu mai reprezentau nimic.
Pe vremea aceea ne jucam foarte foarte mult în aer liber de-a hoții și detectivii, de-a indienii prin pădure, săream coarda, elasticul, mergeam la cinematograf. Televizorul era un obiect de decor, radioul se asculta seara, și duminica, ce mai copilărie, veselă fără griji, nemarcată încă de era digitală.
La un moment dat a venit vremea să mă întâlnesc cu „Scoala de Luptă ” a vieții. Desigur am dorit să știu care e urzeala interioară care mă face pe mine, om, să funcționez.
Am privit în interior și am văzut sufletul, lumină pâlpâitoare , cât să-l cuprinzi în căușul palmei cu atenție ca nu cumva o adiere mai puternică să-l stingă.
Am mai găsit inima, o piatră mare, un granat, tăiat în formă de romb, rotindu-se încet ca o antenă în căutarea semnalelor.
Am mai găsit mintea cristale de cuarț îngrămădite emițând semnale, răspunzând la solicitări.
Apoi am văzut că sensul acțiunilor e dat de felul cum lumina sufletului cade pe aceste cristale. Când raza puternică cade pe granatul inimii, aprinzând culorile în mii de ape, atunci se intrăm în jocul pasiunii, în jocul iubirior . Dacă raza sufletului se acoperă de nori, lumina palidă nu mai ajunge pentru bucurie, și frumusețea dispare.
La fel cu acțiunile noastre- jocul vieții e marcat de unghiurile sub care lumina sufletului animează cuarțurile minții. Uriașa diversitate a reacțiilor individuale devine explicabilă .
Si așa creștem mari și intrăm în jocurile de putere. Cam la vremea aceea cristalul inimii a fost deja făcut cioburi , din motive de utilizare necorespunzătoare. Un alt joc în care ne putem bloca pe veci este acela de recuperarea pieselor și de reconstituire a frumosului cristal .
Suntem într-o arenă , cu public sau fără , în care fiecare joacă jocul lui de putere. ”Jocurile foamei ”de putere sunt cele mai spectaculoase, periculoase , cu multe victime colaterale, cel mai greu de controlat.
Mai suntem și noi cei care suntem îndrăgostiți de jocurile cu cuvinte. Frumusețea și puterea cuvintelor, luminate de raza sufletului, recreează universul între copertele unor cărți, pe care le păstrăm ani de zile în „amintire”. Le căutăm pe rafturile librăriilor și ale bibliotecilor și așteptăm noile liste ale editurilor.
Putem să definim propriul joc, trăind viața ca pe un joc de cărți, un joc al răzbunării, în jocuri de oglinzi ,sau într-un joc cu mărgelele de sticlă, în jocul serios, jocul îngerului sau jocul ielelor, sau fiecare după inspirație.
Noi avem în dotare toate elementele care ne permit să cream jocul- sufletul, inima și mintea. Suntem concomitent jocul și jucăria, întrebarea și soluția problemei.
Totul depinde de unghiul sub care lumina sufletului cade pe cristale.
Noi avem în dotare toate elementele care ne permit să cream jocul- sufletul, inima și mintea. Suntem concomitent jocul și jucăria, întrebarea și soluția problemei.
Totul depinde de unghiul sub care lumina sufletului cade pe cristale.
Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2013
