4 octombrie Ziua Mondiala a Animalelor - 4 Octombrie
Animalele împart cu noi privilegiul de a avea suflet.
Pitagora (580 i.Hr-500 i.Hr) – filosof și matematician grec.
Ziua Mondială a Animalelor e
un eveniment inițiat la Florența, în anul 1931, de Organizația
Internațională pentru Protecția Animalelor, în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-3.10.1226), întemeietorul Ordinului Franciscan (Ordinul Fraților
Minori, Ordo Fratrum Minorum) și protectorul animalelor, ca o modalitate de a
face cunoscuta situația speciilor aflate in pericol.
În anul 1945 ziua de 4 Octombrie a fost proclamata oficial
ca sărbatoare internațională a animalelor. In 4 Octombrie Biserica catolica il
sarbatoreste pe Francisc de Assisi. El intelegea graiul animalelor și al
păsărilor.
Recomand articolul scris de Minnie, Letters from everywhere,
despre animale și ziua lor.
Aristotel (care a scris Istoria animalelor) situa
animalele mult înapoia omului în ierarhia ființelor vii pe scara evoluției; în
opinia sa, animalele erau iraționale, deci nu trebuiau privite și tratate în
același mod ca omul, ființa rațională. Timp de peste douăzeci de secole,
concepția acestuia din urma a dominat gândirea în Europa.
Suntem tentați sa credem ca s-a urmărit ca
animalelor să li se recunoască anumite... “drepturi” numai de când am... ajuns în ”epoca moderna”. Istoria, însă, ne contrazice.
Exemple:
Pitagora (adept al vegetarismului) - credea în transmigrația sufletelor:
ucigând un animal, omul și-ar fi putut omori unul dintre strămoși; respingea
utilizarea animalelor ca hrana pentru oameni și chiar ca jertfe aduse zeilor.
Teofrast (unul dintre discipolii lui Aristotel) - a protestat împotriva consumului de carne, susținând ca astfel le răpim animalelor viata în chipul cel mai nedrept…
Sf. Toma din Aquino susținea ca animalul poate fi înzestrat cu cunoaștere
prin intermediul simțurilor, cu un anume grad de inteligenta practica și e
capabil de stări afective; totuși, el nu înțelege noțiunile abstracte; poate
recunoaște, de pilda, o anumita casa, dar nu pricepe conceptul de
"casa". Teofrast (unul dintre discipolii lui Aristotel) - a protestat împotriva consumului de carne, susținând ca astfel le răpim animalelor viata în chipul cel mai nedrept…
În vremea lui Toma D’Aquino unii teologi considerau animalele... responsabile moralmente de faptele lor.
Michel Pastoureau, istoric francez, enumera în cartea sa “O istorie simbolica a Evului Mediu occidental”, câteva dintre întrebările care ii frământau pe teologii medievali în legătură cu sufletul animalelor, cu drepturile acestora și cu însușirile lor morale. Legat de viata viitoare a animalelor: Vor învia și ele după moarte? Vor urca la cer într-un loc care le este rezervat special? Toate sau doar cate un reprezentant al fiecărei specii? Cu privire la viata lor terestra: Au voie sa lucreze duminica? Urmează sa li se impună zile de post? si, mai ales, trebuie sa le tratam, in aceasta lume a noastră, ca ființe responsabile moral?
Jeremy Bentham, filosof britanic, fondator al utilitarismului: Nu capacitatea de a raționa, spune el, nu cea de a vorbi trebuie sa fie criteriile, ci capacitatea de a suferi. Dacă ne bazam pe darul rațiunii și al vorbirii, ar însemna sa tratam ca pe niște lucruri și anumite categorii de ființe umane, ca nou-născutii ori cei cu întarzieri mintale grave.
Prima asociație pentru protecția animalelor a fost întemeiata în Marea Britanie, în 1824: Societatea pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale, iar în 1866, o societate similara este înființată în SUA, în statul New York.
sursa: descoperă.ro
http://animalesalbatice.ro/http://animalesalbatice.ro/pasari