Sfaturi preluate integral de la Diacritca , mulțumim.
Prejudecată :cititul e plictisitor şi mai bine te joci pe calculator.
Ce-i de făcut?
Mai întâi îi cumperi “Pisicile războinice”, i-o laşi la-ndemână şi-l rogi să se uite pe ea, să-ţi zică dacă-i place sau nu (nu-i nimic dacă nu-ţi place, nu tre’ să-ţi placă toate cărţile), ca să ştii mai încolo ce fel de cărţi să-i iei.
O să se uite, o să zică un “mda” politicos, după care nu va mai ieşi din camera lui până ce n-o termină. A doua zi o să-l sune pe tac-su — “tati, am citit o carte în cinci ore!”. De la şase seara, când s-a întors de la şcoală, până la unşpe noaptea, pentru că nu a fost chip să i se ia cartea din mână. (Încă n-am văzut copil de 10-11 ani căruia să nu-i placă “Pisicile războinice”). Bun, primul pas a fost făcut — a admis că mai sunt şi cărţi mişto pe lumea asta. Atât de mişto că nu mai ceri voie pe laptop, că n-ai nevoie — citeşti!
Apoi îl laşi într-ale lui, iar la începutul vacanţei îi cumperi cadou pentru notele foarte mari de peste an:
Le împachetezi pe toate frumos — cadou! –, cu fundiţă şi dedicaţie şi chestii, ca să nu pară teanc de lecturi suplimentare de citit peste vară. Şi i le trimiţi unde se află şi el, şi anume în vacanţă.
Şi vei avea surpriza să constaţi că le-a citit pe toate trei (patru, de fapt, dacă punem la socoteală că “Şoboraţii” are două volume, iar copilul declara cu şase luni în urmă că el nu citeşte defel şi nici nu are de gând să), că a mai citit una recomandată de profa de română, plus “Coliba unchiului Tom” de pe la bunici. Deci copilul nu era defect, îi trebuiau doar nişte cărţi potrivite.
Care-s cărţile potrivite? Alea fantastice. Sigur îl atrag. Nu citeşte “Cei trei muschetari”, Jules Verne şi ce mai ştii tu din copilăria ta? Citeşte pe rupte Harry Potter şi altele asemenea? Nu-i grav, important e să citească, să descopere că cititul poate să fie funny, să nu mai refuze din start orice carte. Şi-ntr-o bună zi o s-ajungă şi la “De veghe în lanul de secară”.
O chestie, numa':
Când îl bodogăneşti acasă sau îl critici de faţă cu alţii că nu citeşte, think again. Dacă n-ai fost niciodată cu el la librărie, dacă nu te-a văzut niciodată cumpărând cărţi, dacă nu te-a văzut niciodată citind, nu-i cere lui să citească. Cititul, ca şi bunele maniere, nu se învaţă din neant. Se învaţă şi prin imitaţie.
Aşa că:
Când te duci la Auchan, ia-l şi pe el şi treceţi mai întâi pe la librărie. Dă-i măcar un sfert de oră să-şi aleagă el o carte. Şi alege-ţi şi tu una. Cumpăraţi-vă cărţi împreună. Funcţionează la fel ca vacanţele cu părinţii, joaca cu părinţii, biciclitul cu părinţii, prăjituritul cu părinţii: întăreşte legăturile, una, alta, chestii psihopupu. Ok, poate-i cam scump să-i iei cărţi în fiecare săptămână. Dar o dată la două săptămâni sau măcar o dată pe lună faceţi-vă ritualul ăsta: mergem împreună la librărie. Una mişto, unde să-i placă să revină. Eventual o de-aia unde-l răsplăteşti şi cu nişte prăjiturele, să nu citească pe uscat.
Apoi:
Citeşte şi tu. Fă în aşa fel încât să te vadă că citeşti, măcar din când în când. Citeşte măcar cărţile pe care i le iei lui, chit că-ţi par “de copii” (sunt tare mişto!), apoi vorbiţi despre ele. Ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut, chestii de-astea.
Citiţi împreună. Duceţi-vă împreună dumincă dimineaţa în parc, cu câte o carte, o păturică, sandviciuri şi un termos cu ceai şi citiţi. Pur şi simplu. Măcar o oră. Dacă-i frig, mergeţi la cofetărie / cafenea. Câte o prăjitură, un suc şi o carte de citit. O oră. E suficient. Se cheamă că “am citit cu mama / cu tata” când îl va întreba doamna ce-a făcut în week-end.
Încă ceva:
Nu-l asasina cu lecturile obligatorii de la română. Nu există pe lumea asta copil sau student la Litere căruia să-i placă bibliografia obligatorie, pentru simplul motiv că-i obligatorie. Pune-i cărţile la îndemână, mai aminteşte-i de ele din când în când, dar nu-l asasina cu asta! La 10-11-12 ani important e să descopere cititul, să înceapă să-i placă să citească. Lecturile din lista obligatorie au să vină şi ele dup-aia, firesc.
(N-am copii, dar l-am făcut pe tânărul Rareş să treacă de la “Jurnalul unui puşti” la şase cărţi citite în vacanţă — cel mai mare succes pedagogic al meu din toate timpurile, aş zice.)
