A șasea zi: vineri, 22 septembrie („Vinerea neagră”)
Germanii,
după mai multe atacuri eșuate, care le-a provocat pierderi importante, nu au
mai declanșat noi atacuri de infanterie fără o pregătire corespunzătoare de
artilerie. Până la încheierea luptelor, germanii au adus în zona Oosterbeek cam 110 piese de artilerie, ca urmare a învățămintelor trase din
luptele de la podul Arnhem. Numărul
atacurilor directe împotriva pozițiilor aliate s-au împuținat, fiind vizate
poziții specifice. Armele antitanc aliate bine poziționate au provocat
germanilor pierderi importante și au intimidat atât echipajele blindatelor, cât
și pe infanteriști. Cu toate acestea, la încheierea luptelor, supraviețuitorii Diviziei I aeropurtate erau depășiți
din punct de vedere numeric în proporție de 4:1.
Trupele
poloneze de la Driel, în ciuda
faptului că nu au reușit să traverseze râul, au provocat o redistribuire a
forțele germane. Germanii s-au temut ca polonezii să nu încerce să recucerească
podul Arnhem și, mai mult chiar, să
nu izoleze Divizia a 10-a Panzer SS,
care în acel moment ținea piept Diviziei
blindate de gardă britanice. De aceea, germanii au retras 2.400 de oameni de la Oosterbeek, care au fost mai apoi
redistribuiți la Driel.
Joncțiunea dintre Brigada de parașutiști polonezi și Corpul al 30-lea
Odată cu
ridicarea ceții, elementele Diviziei a
43-a, care se delasau spre Driel,
au fost expuse atacurilor subunităților germane. Avangarda diviziei a ajuns la Driel seara. În timpul nopții, în ciuda
lipsei de bărci de asalt, aliații au încercat fără succes să traverseze râul.
Geniștii britanici și polonezi au încercat fără succes să improvizeze un pod plutitor
din bărci mici legate între ele cu cabluri de semnalizare. Soldații polonezi au
traversat cu greu râul, vâslind împotriva curentului puternic. Datorită focului
puternic al germanilor, numeroși soldați polonezi au pierit, și doar 52 de parașutiști ai Companiei a 8-a poloneze au reușit să
treacă pe celălalt mal. Venirea nopții a dus la încetarea oricăror tentative de
traversare a râului.
Dacă
întreaga „Șosea a Iadului” se afla
sub controlul aliaților până în acel moment, germanii au lansat atacuri neîntrerupte
de-a lungul întregului drum. La un moment dat, două formații de blindate
germane au atacat de pe fiecare parte a Șoselei
69, între Veghel și Grave. Unul dintre grupuri a reușit să
cucerească o porțiune a șoselei, împiedicând orice înaintare a aliaților spre Arnhem.
A șaptea zi: sâmbătă, 23 septembrie
Germanii
și-au dat seama ce intenții au parașutiștii polonezi și au acționat tot restul
zilei pentru izolarea britanicilor de pe celălalt mal. Britanicii au reușit să
reziste, iar ambele tabere au înregistrat pierderi importante. Germanii au
atacat și pozițiile polonezilor, în încercarea de a-i izola de restul trupelor
aliaților. Situația polonezilor a fost rezolvată de blindatele Corpului al 30-lea, care i-a alungat pe germani. Pe la prânz au sosit în zonă
geniștii canadieni cu bărci. În aceeași noapte s-a încercat o nouă traversare a
râului. Pe celălalt mal au trecut 150
de parașutiști polonezi.
Spre sud,
mai multe atacuri germane date asupra Șoselei
69 au fost respinse, dar porțiunea de drum cucerită de germani cu o zi mai
înainte nu a fost recucerită de aliați până când în zonă nu au intervenit
blindatele Diviziei blindate de gardă.
Celelalte blindate ale Corpului al
30-lea au rămas blocate în continuare la câțiva kilometri sud de Arnhem.
A opta zi, duminică, 24 septembrie
Germanii au
atacat din nou Șoseaua 69 la sud de Veghel și au stabilit poziții defensive.
În acest moment, aliații nu-și dădeau seama cât de periculoase erau aceste noi
poziții germane, dar întreaga Operațiune
Market Garden a fost oprită și a fost formată o linie defensivă la Nijmegen. S-a încercat totuși în timpul
nopții trimiterea de trupe de sprijin Diviziei
I aeropurtate. Două companii au
încercat să traverseze râul, dar locul traversării a fost prost ales, germanii
întâmpinând cu foc puternic tentativa aliaților. Dintre cei 315 soldați care au reușit totuși să
traverseze, doar 75 au reușit să
ajungă la Oosterbeek, restul fiind
luați prizonieri. Ca urmare a acestui eșec, s-a luat hotărârea retragerii tuturor
luptătorilor Diviziei I aeropurtate.
A noua zi: luni, 25 septembrie
În zori, Divizia I aeropurtată a primit ordinele
de retragere peste Rin. Retragerea
efectivă a început doar după căderea întunericului, până atunci britanicii
luptând din greu să reziste atacurilor germanilor. Germanii au format două
grupuri de luptă puternice SS și au atacat cu succes, străpungând liniile
subțiri de apărare ale parașutiștilor. Doar intervenția artileriei aliate a
făcut ca germanii să nu poată rupe definitiv în două Divizia I.
 |
| Evacuarea trupelor britanice peste Rin |
Mai la sud, Divizia a 50-a, nou sosită în zonă, a
atacat pozițiile germanilor, care controlau o porțiune din Șoseaua 69, restabilind controlul total al aliaților asupra acestei
căi terestre de transport. Pozițiile aliate din punga de la Nijmegen au fost apărate de-a lungul
întegii luni septembrie și octombrie. În noiembrie pozițiile au fost preluate de Armata I canadiană și situația de pe aceasta porțiune a frontului
nu s-a schimbat până în februarie 1945,
când a fost lansată Operațiunea
Veritable – înaintarea aliată spre est în Germania, nu spre
nord.
În timpul acestei operaţiuni militare, ambele tabere
beligerante au avut pierderi destul de mari în oameni şi materiale de luptă.
Astfel, germanii au avut aproximativ 2.000
de morţi şi 6.000 de răniţi, britanicii au pierdut
aproximativ 13.430 de soldaţi (6.484 de morţi şi 6.946 de prizonieri),
americanii au avut 558 de morţi, iar
polonezii au pierdut 372 de soldaţi
(96 de morţi şi 276 de răniţi).
În ceea ce priveşte materialul de luptă, aliaţii au pierdut 88 de tancuri şi 144 de avioane de transport, iar germanii 30 de tancuri şi tunuri autopropulsate şi 159 de avioane (mare parte din ele fiind de vânătoare).
 |
| Tun autopropulsat german |
 |
| Zona de lângă podul Arnhem numită Jacob Groenewoud Plantsoen |
Operațiunea
Market Garden a dus la distrugerea mai multor unități aeropurtate
de elită ale Aliaților. După ce operațiunea ofensivă a fost anulată, aceste
unități de parașutiști, înarmați doar cu arme ușoare de infanterie, au fost
lăsați să apere poziții pentru care nu erau echipați corespunzător. Pozițiile
deținute de forțele aliate de-a lungul frontului lor nord-vestic din Țările de Jos
s-au dublat la un moment dat, ceea ce a făcut extrem de dificilă sarcina masării
de forțe importante pentru declanșarea unor ofensive vitale precum Bătălia de pe Scheldt sau Operațiunea Aintree. Pentru a îndeplini
sarcinile celor două ofensive simultane numite mai sus și pentru a face față
pierderilor grele înregistrate în timpul Operațiunii Market Garden, au fost
aduse trupe din regiunea Ardeni. Germanii au
exploatat pozițiile slăbite din regiunea Ardenilor, prin lansarea unei ofensive
puternice în regiune – bătălia de pe Bulge.
 |
| Frontul din Olanda după Operaţiunea Market Garden |
Planificarea
Operațiunii Market Garden este o
problemă controversată pentru mai multe motive. Operațiunea a fost un rezultat
al dezbaterilor strategice la cel mai înalt nivel al comandamentului aliat din
Europa. Numeroase analize postbelice au demonstrat că în 1944 nu a fost luată în calcul nicio alternativă de rezervă.
Planificarea greșită
Unul dintre
aspectele controversate ale planurilor aliate a fost acela că toate podurile
importante trebuiau cucerite și apărate cu succes pentru ca să fie asigurată
victoria. Aruncarea în aer doar a unui pod ar fi dus la ratarea operațiunii. Corpul de armată al 30-lea (blindate)
nu era dotat corespunzător pentru a se deplasa în regiunea de luptă. Este
surprinzător pentru cercetătorii din ziua de azi că în 1944 nu s-a luat în considerare în mod serios cucerirea unui pod
important după parașutarea unor forțe importante direct deasupra obiectivului.
În cazul podurilor Veghel și Grave, unde s-a acționat astfel,
victoria a fost obținută numai după tragerea a câtorva focuri de armă. Decizia
de a parașuta Divizia a 82 aeropurtată
americană pe Înălțimile Groesbeek,
la câțiva kilometri distanță de podul Nijmegen,
a dus la întârzierea cu câteva ore a cuceririi obiectivului ordonat. Generalul Lewis Hyde Brereton a ordonat ca
podurile de pe ruta de deplasere a Corpului
al 30-lea să fie cucerite cu „viteză fulgerătoare”. Atât generalul Browning cât și Gavin considerau că, păstrarea unor poziții puternice defensive
de-a lungul drumului de deplasare a blindatelor, este o condiție obligatorie
pentru succesul operațiunii.
Gavin considerea că este de dorit să se efectueze
parașutări cât mai aproape de obiectiv cu putință, care, în ciuda ratei mai
ridicate de pierderi față de parașutările în zone mai îndepărtate, ar fi
asigurat șanse mai mari de succes. Totuși, în cazul parașutării Diviziei a 82-a, care trebuia să
păstreze controlul asupra centrului pungii, Gavin și Browning au
decis că înălțimile Groesbeek au
prioritate. Acest ultim fapt, combinat cu întârzierea parașutării Diviziei I, care a lăsat podul Arnhem deschis traficului germanilor,
le-a permis apărătorilor să-și organizeze defensiva.
Acțiunile Corpului al 30-lea au fost de asemenea natură
încât să ducă la eșecul întregii operațiuni. Înaintarea Corpului a fost
considerată în epocă, dar și de cercetătorii moderni, ca fiind făcută cu o
adevărată lipsă de fermitate și prost condusă pe deasupra. Astfel, Corpul nu a
a început deplasarea până târziu la prânz. Înaintarea lor a fost întârziată mai
apoi de punctele de rezistență germană și de distrugerea podului de la Son. Corpul a ajuns pe 19 septembrie la Nijmegen, când ar fi trebuit să fie conform planului la Arnhem. Corpul al 30-lea a întârziat și pentru
că a trebuit să sprijine atacurile Diviziei
a 82-a de la Nijmegen. După ce au
reușit să traverseze podul, tancurile britanice au trebuit să aștepte 18 ore pentru a-și relua înaintarea,
sau, după cum a spus colonelul Reuben
Tucker, comandantul Regimentului al
504-lea, tanchiștii „... au oprit pentru un ceai”. Această declarație, deși
nu trebuie luată ad-litteram, reflectă opinia multor comandanți americani, care
au fost foarte nemulțumiți de apatia și lipsa de agresivitate a forțelor
britanice.
Priorități ale operațiunii
Cu câteva
săptămâni mai înainte ca planurile pentru Market
Garden să prindă formă, britanicii au cucerit oraşul Antwerp și portul său foarte important. Acest succes ar fi trebuit
să scurteze foarte mult liniile de aprovizionare aliate. În plus, Armata a 15-a germană, (80.000 de oameni sub comanda
generalului Gustav-Adolf von Zangen) ar fi trebuit încercuită la
sud de estuarul Scheldt. Germanii au
reușit însă să se retragă cu cea mai mare parte a echipamentului din dotare,
inclusiv cu artileria grea, în Peninsula
Beveland. Chiar și după evacuarea reușită de germani pe calea apei, aliații
ar fi putut ca, după un atac desfășurat pe o distanță de numai 24 km de la bazele din Antwerp, să izoleze peninsula. În
schimb, comandanții aliați au considerat că este mult mai importantă
aprovizionarea trupelor care pregăteau Market
Garden. În acest timp, Armata I
canadiană a rămas inactivă în Antwerp
până în octombrie, când, cu prețul a
mii de victime, a declanșat luptele pentru curățarea malurilor estuarului Scheldt. Chiar și după eșecul Operațiunii Market Garden,
aprovizionarea trupelor aliate a rămas o problemă greu de rezolvat, Antwerpul devenind operațional doar pe 28 noiembrie. În prima zi a lunii octombrie, de exemplu, peste 240 de vase comerciale aliate așteptau
să fie descărcate în radele porturilor europene, care erau depășite de volumul
mult prea mare de provizii.
 |
| Generalul de infanterie Gustav-Adolf von Zangen |
Podul de la Arnhem nu era singurul punct de trecere
peste Rin. De fapt, planificatorii Market
Garden ar fi putut să aleagă punctul
de traversare cu bacul de la Driel.
Parașutiștii lui Frost ar fi putut
cucerit acest punct de trecere în loc de podul de la Arnhem. Dacă s-ar fi procedat astfel, întreaga Brigadă I s-ar fi putut concentra pentru a cuceri înălțimile Osterbeek și bacul. Astfel, podul de la
Arnhem ar fi fost încă un pod dintre
cele multe, care ar fi fost o variantă tactică, nu o prioritate. Mai mult, dacă
s-ar fi atacat la Driel, Corpul al 30-lea ar fi putut înainta
spre nord, ar fi putut asigura securitatea punctului de trecere cu bacul și ar
fi avut și opțiunea de a ataca spre Arnhem.
Comandantul Corpului al 30-lea era în favoarea
altei rute de atac. Cam la 25 km
vest se afla un alt pod, cel de
la Rhenen, pe care îl
considera mult mai ușor de cucerit, existând chiar șanse ca germanii să nu fi
organizat nicio poziție defensivă în zonă. S-a dovedit că această supoziție a
fost corectă, dar Corpul nu a fost
niciodată autorizat să atace podul de la Rhenen.
Dacă li s-ar fi permis această versiune de atac, aliații ar fi putut traversa Rinul și ar fi trecut în spatele
liniilor germane fără să întâmpine nicio rezistență. Se pare însă că, în
momentul în care ar putut să ordone atacul spre Rhenen, Montgomery era
mult mai preocupat de atacurile neîncetate ale germanilor asupra coloanelor
aliate întinse pe o distanță mult prea mare.
Toate posibilitățile pentru atacuri alternative au
fost ignorate, iar alegerile greșite făcute de comandanți nu au putut fi
compensate de eroismul din teren al soldaților. Comandantul regimentului de
planoare a respins o cerere făcută de trupele aeropurtate pentru aterizarea cu
un număr redus de soldați transportați cu planoarele în imediata vecinătate a
capului de sud a podului Arnhem. Acest refuz a fost surprinzător, cu atât mai
mult cu cât, în timpul debarcării din Normandia,
Divizia a 6-a aeropurtată britanică
a folosit tactica aterizărilor în imediata vecinătate a obiectivelor pentru
cucerirea mai multor poduri mici. În Anglia,
comandantul Diviziei a 52-a de
infanterie, ale cărui trupe au fost trimise să aterizeze pe un aeroport
capturat, a plănuit cu superiorii săi să permită unei brigăzi să fie
transportate cu planoarele în ajutorul forțelor asediate ale generalului Robert Elliot Urquhart.
Și această propunere a fost respinsă, deoarece zona de aterizare vizată nu era
apărată de nicio forță aliată, iar germanii erau deja în alertă. Totuși, mai
exista un aeroport lângă Grave, iar
dacă Divizia a 52-a ar fi aterizat
aici, ar fi putut încerca eliberarea unităților britanice, iar cucerirea
podului de la Arnhem s-ar fi putut
realiza. Comandantul Brigăzii I de
parașutiști polonezi, generalul Stanisław Sosabowski, a propus ca oamenii
din subordinea sa să încerce o parașutare în condiții dificile de ceață, care
însă ar fi acoperit acțiunea de ochii germanilor, dar a fost și el refuzat.
Luptătorii rezistenței olandeze au fost pur și simplu ignorați de forțele
britanice de la Arnhem, ceea ce nu
s-a întâmplat în cazul diviziilor aeropurtate americane, care au colaborat cu
insurgenții olandezi. Britanicii aveau un motiv întemeiat să ignore sprijinul
olandezilor: rețeaua britanică de spioni din Olanda fusese compromisă de germani prin operațiunea Englandspiel, a cărei implicații
fuseseră descoperite de Londra de abia
în aprilie 1944. Planificatorii
britanici au presupus că și rezistența olandeză a fost penetrată de agenții
germani și au hotărât să reducă la minim orice contact cu civilii. Americanii,
care nu avuseseră asemenea probleme, s-au folosit nelimitat de sprijinul
rezistenței olandeze. După cum s-a dovedit mai târziu, cunoașterea existenței
bacului de la Driel sau a rețelei
secrete de telefonie a rezistenței ar fi putut schimba rezultatul bătăliei, mai
ales în condițiile în care echipamentele radio ale Aliaților nu au funcționat
corespunzător (uneori nu au funcţionat deloc).
 |
| Generalii Sosabowski şi Browning discutând despre eşecul Market Garden |
 |
| Generalul-maior Allan Adair |
Eisenhower a
apreciat până la eșecul final al Operațiunii
Market Garden că acțiunea parașutiștilor a fost o misiune care a trebuit
încercată. Cu toate acestea, Cornelius Ryan (autorul cărţii Un pod prea îndepărtat, ce relatează pe larg operaţiunea Market Garden, ulterior pe baza acestei
cărţi s-a făcut şi un film istoric cu acelaşi titlu) amintește că Eisenhower ar fi spus: „...Eu nu știu
ce ai auzit în Anglia, dar britanicii nu au înțeles niciodată sistemul american
de comandă... Nu am auzit niciodată din partea britanicilor niciun imn de
slavă. Și nu vei auzi unul acum, în special din partea unor oameni precum
Montgomery”. Dar Eisenhower și-a păstrat
aceste aprecieri pentru sine, nefăcându-le publice până după încheierea
ostilităților.
 |
| Scriitorul irlandez Cornelius Ryan |
Prințul Bernhard
al Olandei i-a declarat lui Cornelius
Ryan: „Țara mea nu-și va mai permite vreodată un alt succes al lui
Montgomery”.
Operațiunile Aliate din Olanda
după eșecul Operațiunii Market Garden
După eșecul operațiunii Market Garden, aliații au fost obligați să lanseze ofensive pe două
fronturi în sudul Olandei. Pentru a
asigura securitatea transporturilor navale spre portul Antwerp, trupele aliate au înaintat spre nord și vest. Au cucerit
estuarul Scheldt în nord și au
curățat malurile fluviului Meuse în
vest. Printr-un atac neașteptat, aliații au cucerit capul de pod la vest de Meuse lângă Venlo.
În februarie
1945, aliații au recucerit înălțimile Groesbeek,
care fuseseră ocupate pentru prima oară de parașutiști în timpul Market Garden. În timpul Operațiunii Plunder, aliații au forțat
cursul Rinului în martie 1945. În acel moment însă, Înaltul comandament aliat adoptase deja
strategia atacului pe un front larg, ordonând traversări ale Rinului mai la sud, la Remagen și
Oppenheim.
Ca urmare a reușitei Operațiunii Plunder,
orașul Arnhem a fost eliberat pe 14 aprilie 1945 de Corpul I canadian, după două
zile de lupte. Resturile trupelor germane din Olanda au capitulat pe 5 mai
(cu doar trei zile înainte de
capitularea generală a armatei germane).
Monumente edificate în cinstea
luptătorilor
Mult râvnitul pod Arnhem
nu a supraviețuit războiului. A fost înlocuit de un pod asemănător, care a
primit în septembrie 1978 numele
colonelului-erou John Frost.
Lângă pod a fost ridicat un monument care poartă
următoarea inscripție: "To the
People of Gelderland; 50 years ago British and Polish Airborne soldiers fought
here against overwhelming odds to open the way into Germany and bring the war
to an early end. Instead we brought death and destruction for which you have
never blamed us. This stone marks our admiration for your great courage
remembering especially the women who tended our wounded. In the long winter
that followed your families risked death by hiding Allied soldiers and Airmen
while members of the resistance led many to safety."
Pe 16 septembrie 1994, veteranii Diviziei a 101-a au ridicat un monument
în cinstea civililor olandezi care au luptat de partea trupelor americane,
„Monument for the Dutch' in Sint-Oedenrode”. Inscripția de pe monument este în
limba engleză: „Dedicated to the people
of the Corridor by the veterans of the 101st Airborne Division, in grateful
appreciation of their courage, compassion and friendship”.
 |
| Monumentul de la Sint-Oedenrode |
În Olanda
există mai multe muzee dedicate operațiunii
Market Garden, printre care Muzeul
Național al Eliberării din Groesbeek, Aripile Parcului Muzeului Eliberării
din Schijndel și
Muzeul Hartenstein al Trupelor Aeropurtate din Oosterbeek.
 |
| Muzeul Hartenstein al paraşutiştilor din Oosterbeek |
 |
| Monument dedicat polonezilor căzuţi în luptă lângă Driel |
Filme realizate despre Market Garden
Operaţiunea Market Garden a constituit subiectul unui
film pentru prima oară în 1946, film
realizat de britanici şi intitulat Theirs Is the Glory. În acest film,
britanicii au combinat pelicule realizate de corespondenţii de război în timpul
bătăliei cu filmări realizate în 1946,
făcute chiar la Arnhem, în acestea
din urmă mulţi dintre actorii ce interpretau paraşutişti erau chiar soldaţi ce
luptaseră în timpul operaţiunii.
Cel mai cunoscut şi mai lung film artistic (durează
aproximativ două ore şi 56 de minute), a fost lansat în 1977. A Bridge Too Far (Un
pod prea îndepărtat), este adaptarea cărţii cu acelaşi nume, scrisă de
autorul irlandez Cornelius Ryan, în 1974. Ea a fost adaptată pentru marele
ecran de scenaristul William Goldman,
filmul fiind regizat de Richard Attenborough.
Acest film povesteşte operaţiunea din punctul de vedere al tuturor
combatanţilor ei, fie ei americani, britanici, polonezi, olandezi sau germani.
Principalele roluri au fost interpretate de: Sean Connery
(generalul-maior Roy Urquhart), Edward
Fox (generalul-locotenent Brian
Horrocks), Dirk Bogarde (generalul-locotenent Frederick Browning), Gene
Hackman (generalul-maior Stanislaw
Sosabowski), Anthony Hopkins
(locotenent-colonelul John Dutton Frost),
Robert Redford (maiorul Julian Cook, ce condusese un batalion
din Divizia a 82-a americană responsabil de cucerirea a cel puţin două poduri
peste Canalul Maas-Waal şi râul Waal),
Maximilian Schell (generalul SS Wilhelm Bittrich), Wolfgang Preiss (feldmareşalul Gerd
von Rundstedt), Walter Kohut (feldmareşalul
Walter Model), Laurence Olivier (ce interpreta rolul unui medic olandez, Jan Spaander). Ca şi consultanţi
militari, la realizarea acestui film au colaborat câţiva dintre protagoniştii
acestei bătălii cum ar fi: John Dutton
Frost, James M. Gavin, Brian Horrocks, Roy
Urquhart.
În 2001,
canalul HBO a realizat o miniserie
pentru televiziune numită Band of Brothers (Frăţia
armelor), ce a fost difuzată şi în România. Cel de-al patrulea episod,
numit Eindhoven, relatează acţiunile
unui regiment din Divizia 101
aeropurtată americană, ce a luptat cu germanii în Eindhoven. La realizarea acestui articol, am folosit următoarele surse de internet:
Pentru pozele ataşate acestui articol în trei episoade, am folosit imagini găsite pe internet cu ajutorul google, iar hărţile le-am
scanat din cartea Un pod prea
îndepărtat, scrisă de Cornelius
Ryan, tradusă şi la noi, în 1977.
Bibliotecar, prof. Florin Miheş.
