7 decembrie 2015

Intalnirile de miercuri- clubul de poezie

În data de 3 decembrie a  avut loc o altă întâlnire a membrilor cenaclului de poezie.  Ca de obicei, a fost un moment așteptat cu nerăbdare atât de noi, bibliotecarii filialei Dacia, cât și de participanți. Ne-au onorat cu prezența d-na Ioana Precup, Miorița Săteanu, Nona Tudor Hedeanu, Octavia Vesa și alții. 

A fost o întâlnire emoționantă dedicată zilei de 1 Decembrie. S-au citit poezii scrise pentru această sărbătoare a tuturor românilor. Cuvinte simple, izvorâte din inimă, au trezit o adevărată emoție generală. ”România, crăiasa mea” este una dintre poeziile d-nei Precup, cu care a participat la concursul ”Cântarea României”.

Și pentru că se apropie cu repeziciune sărbătorile de iarnă, doamnele și domnii au depănat amintiri despre sărbătorile de iarnă din copilăria lor și ne-au împărtășit câte ceva despre obiceiurile și tradițiile legate de Crăciun și Anul Nou din satele în care au crescut. Am cântat colinde și ne-am bucurat de fiecare clipă petrecută împreună.
Următoarea întâlnire va avea loc în data de 13 ianuarie 2016. Vă invităm pe toți iubitorii de poezie să vă alăturați nouă.







Lecturi de weekend

Împletind Iarba Sacră. Înțelepciunea indigenă, cunoașterea științifică și învățăturile plantelor.  ”Ascultă!” strigă o broscuță în lumina fa...

Wikipedia

Rezultatele căutării