20 decembrie 2015

Lansare de carte- Femeia cu șapte pălării


La Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai din Oradea, sambata  19.12.2015, Otilia Ţigănaş  şi-a lansat cartea ``Femeia cu şapte pălării``.

Fiind zi de sâmbătă şi fiind şi înainte de Crăciun,  a fost destul de putină lume în sală,  in principal medici,  scriitori, sau scriitori medici...prieteni ai Otiliei Tigănaș ea însăși medic de familie în comuna Hășmaș din Arad.

Despre carte a vorbit conf. univ. dr. Dan Horaţiu Popescu, un critic foarte exigent şi extrem de sincer, care a recunoscut că a fost intrigat de cartea Otiliei, de talentul de a scrie proză scurtă  și a încurajat-o să treacă la scrierea de romane.

A mai vorbit Ştefan Avram, directorul editurii Aureo. In una dintre intervenții  a  citit  din volum povestirea  ” Scriitorul Servațius Vasile Leonard”  o povestire despre un scriitor vizitat de oficiali de la Protectia consumatorului de literatură, și invinuit ca nu respectă  diferite HG uri si OUG -uri si declarat vinovat de evaziune ideatica, bun de amendat și declarat cu interdicție de a gândi și a scrie, urmând să i se confiște și sediul. 
Desigur situația se rezolvă după un telefon dat și o pilă bine pusă....
Recunoaștetți țara? Recunoașteți personajele?

Evenimentul , lansare/prezentare carte, s-a transformat  în cenaclu. Au mai luat cuvantul  Gheorghe Vidican poet , Lucian Munteanu, medic pensionar , Stefan Quai medicValentin Pantea medic...
S-a povestit, s-a râs, s-a făcut politică, s-a filozofat.  Subiectele se succedau fără reguli, astfel încât cartea a fost   uitată  și s-a ajuns  la Iorga, Cărtărescu, premii Nobel, statutul scriitorului român , al medicului român  etc.  

S-a creat chiar o divergență de opinii referitoare la sinceritatea autorului de proza .D. H Popescu din experineța vastă în zona literaturii ,spunea că nu există așa ceva...pe când  medicul  care a profesat la țară  a spus că le recunoaște situațiile descrise în prima parte a cărții  ca și când ar fi fost trăite de el . Nu a insistat nimeni pentru un răspuns clar,  acesta  trebuie sa ramana un mister.... fiecare cititor va hotărî singur....

 Întîlnirea s-a incheiat cu un pahar de vin adus din zona Dobreștiului de alt coleg al Otiliei.













Programul Șezătorii ”IA Oradea”

Programul Șezătorii ”IA Oradea” în primul semestru al anului 2025   

Wikipedia

Rezultatele căutării