Trebuie să vă mărturisesc că titlul acestei cărți m-a cucerit de la prima vedere, fiind o fire mai ascetică de felul meu, l-am perceput ca o dulce revedere. Mă întorc din nou la natura profesiei mele și vă spun că mulțumită ei intru în contact cu destul de multe suflete zbuciumate, pasionate ca și mine de citit. Și totuși, în această carte autorul ne poartă cu el prin pelerinajele sale, întreprinse de-a lungul a peste două decenii, într-o lume parcă desprinsă de această lume. Oricât de rotund ar fi pământul, există niște locuri, niște colturi de paradis parcă înadins sculptate de mâna Creatorului. Așa e și acest loc din carte, Muntele Athos, cunoscut și ca Grădina Maicii Domnului, Sfânta Fecioară fiind singura prezență feminină ce își revarsă binecuvântările asupra celor ce aleg să-L urmeze pe Dumnezeu aici. Sunt acei călugări athoniți, iluminați de harul divin, care caută să se nevoiască la umbra muntelui sfânt. Ceea ce m-a surprins în cel mai plăcut mod este felul cum se vorbește despre liniștea acestor locuri și a celor ce își duc crucea aici. E o liniște caldă, senină, divină, asumată, o liniște care nu ar putea fi nicicum perturbată de vicisitudinile vieții de afară. Cartea nu se vrea a fi
„un ghid al Muntelui Athos, nici una despre căutarea plină de patimă a lui Dumnezeu – și cu siguranță nici un manual privind intrarea în mănăstire”.
Ea va face referire la toate acestea, dar într-o mică pondere, ceea ce reprezintă aspectul cel mai important al cărții e mărturia unei experiențe sau chiar descoperiri personale care, după cum bine, știm diferă de la individ la individ, de la suflet la suflet. Singura discrepanță pe care am resimțit-o între mine și această carte constă în atitudinea acestor înainte-mergători într-ale mântuirii față de cărți, față de înțelepciunea scrisă. Așa-zisul meu ascetism are la bază tocmai aceste minunate obiecte de cult care sunt cărțile. Dar parcă tot înclin balanța în favoarea lor. Oricâtă înțelepciune livrescă am acumulat, nu asta ne va aduce mai aproape de Dumnezeu. Înțelepciunea lor provine din harul Duhului Sfânt, oricât de fascinantă și sapiențială prin definiție ar fi o carte, după ce o închidem ne reîntoarcem, poate mai triști, poate mai senini, la această viață limitat – și limitativ – mundană, pe când ei, călugării, trăiesc acoperiți sau măcar feriți de auspiciile unei vieți banale. Găsesc această carte că fiind una excepțională, i-am gustat savoarea duhovnicească a fiecărui cuvânt în parte. Autorul ei încearcă, cu succes zic eu, să cuprindă în cuvinte liniștea trăirii în Dumnezeu, într-un loc desprins de această lume, mai mult decât misticul, nu mai puțin decât Sfântul Munte Athos. Spor în toate cele de folosință sufletului vostru. Doamne-ajută!
Criticul de serviciu al unei liteRaturi în Declin
