Costumul popular femeiesc era alcătuit din poale albe de pânză cu colţi mari făcute de mână. Pumnata la poale era mai lată, ornamentată în spate, culorile care predominau erau roșul, albastru și negru. Ornamentul pumnatei era făcut de mână „în cruce”. Poalele erau ţesute în război din șase sau opt laţi. În faţă purtau „zadie” de păr sau mătase. Fetele de măritat purtau zadia de catifea de culoare albastru închis. Zadia era cu colţișori, deasupra colţișorilor era o „cipcă” largă lucrată de mână. Mai târziu apare zadia plisată.
Un alt element purtat de femei era „spătoiul cu pumnari”. Spetele așezate pe umerii spătoiului erau lucrate de mână în tăietură, erau simple sau aveau diferite culori, cu ornamente florale. Gulerul roată după gât era lucrat de mână cu ornamente, având diferite culori, care se prelungea pe mijlocul pieptului. Mâneca spătoiului era largă și se strâmta la pumnari, care erau ornamentaţi în cruce, având trei sau patru chiotori. În portul vechi de pe Crișuri (Bihor), cămașa femeiască, numită spătoi românesc, respectă croiul tradiţional, cu toate lăţimile de pânză încreţite sub un guler, iar poalele sunt prinse de ciupag. Mânecile acestui tip de cămașa, terminate cu fodră/volan, se strâng cu scăfătură (cusătură pe muchia creţurilor), iar decorul este ordonat în două variante: în trei benzi orizontale – cu braţe sau jure – pe umăr, cot și sub cot sau pe brâncă-n jos (șir vertical de motive, de la umăr la fodră).
Peste spătoi purtau „lăibărelul de catifea” având culoarea neagră, cusut cu mărgele. Iarna, peste spătoi, purtau cojocelul sau cheptarul, cu anumite ornamente pe piept. Spre deosebire de cel bărbătesc, cojocelul femeiesc avea doar un buzunar mic pe partea dreaptă și se închidea la fel ca al bărbatului, sub braţul și peste umărul stâng. În picioare, purtau opinci cu obiele sau cizme, mai târziu pantofi.
Difernte si unitate in costumul populat romanesc.
