Autor: Delia Owens
Anul aparitiei: 2021
„Un roman care de multe ori îți taie răsuflarea." The Times
Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când frumosul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii. Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea.
Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în mlaștinile cu vegetație luxuriantă de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură. Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens. Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâma noua existență.
„Un roman de o frumusețe tulburătoare." The New York Times Book Review
Pasaje diverse, segregarea rasială, aerele sudiste ale comunității, te duc iar cu gândul la alți clasici, Coliba Unchiului Tom și Să ucizi o pasăre cântătoare, chiar dacă acțiunea cărții noastre vine până în anul 2009.
O carte care merită citită.