Calmul englezesc şi umorul franţuzesc

În articolul de azi vă voi delecta (sper) cu două întâmplări din perioada de sfârşit de secol XVIII şi început de secol XIX, când Franţa era condusă de împăratul Napoleon Bonaparte.



În bătălia de la Waterloo (localitate situată la 18 km de Bruxelles), din 18 iunie 1815, în timp ce mareşalul Ney citea statului său major ordinul primit de la împărat, un glonte găuri puţin hârtia, pe care mareşalul o ţinea în mână. Cu un calm realmente englezesc, Ney se scuză că e nevoit să sară peste cuvântul "zburat" de glonţ şi continuă liniştit citirea ordinului primit.



În expediţia din Egipt (1798-1799), Napoleon a dus cu el şi aproape 200 de savanţi, scriitori şi artişti pentru a studia antichităţile ţării piramidelor. A înfiinţat la Cairo un institut (condus de matematicianul Monge), ce a efectuat cercetări complexe care au dezvăluit pentru prima oară lumii Egiptul antic, făcând să se spună că rezultatul acestei campanii militare a fost mai mult o victorie culturală decât una militară (mai ales că în campania din Egipt Napoleon pierde cea mai mare parte a flotei militare franceze).

Pentru a transporta aparatele şi proviziile necesare cercetărilor, savanţii foloseau câţiva zeci de măgari şi erau însoţiţi de soldaţi pe post de bodiguarzi. Odată, un grup de savanţi fu atacat prin surprindere de o ceată de mameluci. Comandantul gărzii dădu un ordin ce a rămas de atunci celebru: "Soldaţii în careu! Măgarii şi savanţii la mijloc!" Hohotul de râs ce izbucni la auzul acestui ordin original îi sperie pe atacanţi (mamelucii) ce o luară iremediabil la fugă.